Durerea neînţeleasă își face meteahna încet și sigur în inima și sufletul meu. Și nu îmi dă pace și mă face să 
îmi pun o sumă, o sută de mii de întrebări. Și doare. Doare? Da…a început să doară din nou.
Încet și sigur simt că sunt din nou într-un iureș, simt că revin angoasele, simt că am un feeling.Şi nu îl vreau. Vreau să se ducă la dracu, de la mine.De ce s-a întors? De ce?
Cu ce am greșit? Ce greșesc? De ce îmi permit să greșesc?
Exist! Exist?
Eu știu că da și însăşi viața îmi demonstrează asta.
Plătesc! Plătesc? Posibil, pentru că trăiesc.Simt că încet și sigur încep din nou să cobor, în loc să urc, să mă cațăr așa cum îmi propusesem.
Fac greșeli! Fac greșeli? Da! Încerc să fiu rațională și să pun cap la cap niște aspecte.
Eu le dau importanță, tu le consideri banale.Problemele mele. Dar credeam că problemele mele, chiar și banale…sunt și ale tale.Credeam că suntem yin și yang. Suntem? Simt că am început să ne pierdem.
De ce oamenii se pierd pe drum?
Trăiesc? O daaa…din plin, trăiesc ceva ce nu vreau să trăiesc în acest moment. Nesiguranță! Neînțelegere!
Mă cunoști? Nu cred, nu ai reușit să mă cunoști cu adevărat…te-ai pierdut în alte detalii, ai simțit sufletul meu și ai marjat. Dar ai marjat mai mult decât trebuia.
Te cunosc? Așa am crezut, crede-mă iubire…am crezut că te cunosc , că te știu, că te simt. Din păcate…te simt!
Clocotește ceva în mine…e un vulcan? E vreo îndoială?
E doar Hydea, care are câteva îndoieli….
Simt că ce am clădit în ultimul timp, minunat și liniștit…stă să erupă și să se împrăștie în cele patru zări.
Nu am putut niciodată în viața asta a mea de tot rahatul, să îmi fac vreun plan. Nici măcar pe o perioadă mică. Mereu s-a dus dracului totul.
Simt! Exist! Trăiesc! Iar tu nu vei înțelege niciodată asta!
Psiluneli-Exist sau trăiesc?
28
iul.
Cățărătorii 
Adriana
iulie 28, 2013 at 10:28 pm
Sper că nu ai adresat nimănui aceste cuvinte! Sper să fie o fantezie! Pentru că nu cred că cineva ar putea să rămână imun la o astfel de trăire! Eu n-am rămas! Frumos..tare..
Scorpio
iulie 29, 2013 at 8:10 am
Adriana, chiar si intr-o fantezie iti poti spune ,,pasul”…. Cine stie….cunoaste. 🙂
alma nahe
iulie 28, 2013 at 10:32 pm
Eu dau like. 😉
Scorpio
iulie 29, 2013 at 8:09 am
Tu de ce dai like? Ca a aparut Hydea in peisaj? :))))
Carmen Pricop
iulie 28, 2013 at 10:42 pm
Ne-au mers gândul şi trăirea în aceeaşi direcţie. Sper să-ţi fie bine…
Scorpio
iulie 29, 2013 at 8:09 am
Carmen si eu sper.
psi
iulie 29, 2013 at 8:16 am
eu tac…
monicas10
iulie 29, 2013 at 4:35 pm
Eu vorbesc.
E vorba despre dependenţă şi multe, foarte multe presupuneri false.
@ Scorpio, toţi greşim. Important este să ne dăm seama ce am învăţat din aceste… hai să le zic, experienţe.
Una dintre marile mele greşeli din viaţă (a mea!) a fost asumarea unor responsabilităţi (reale sau/şi imaginare) faţă de cei din jur. Multe, foarte multe dintre aceste responsabilităţi (suplimentare) s-au dovedit a fi o adevărată piedică în ceea ce pot deveni!
Sunt şi soluţii… bineînţeles.
Depinde de tine dacă vrei să le ştii.
psi
iulie 29, 2013 at 5:15 pm
monica, eu ştiu că ai dreptate! 🙂
monicas10
iulie 29, 2013 at 6:11 pm
Dreptatea este în altă parte, Psi. Eu sunt doar un prieten!
De altfel, dacă mă gândesc mai bine, de la prieteni învăţăm doar 25%. Restul? Din cărţi, de la un mentor sau… de la viaţă! 🙂
psi
iulie 29, 2013 at 6:13 pm
cei mai deschiși din cărți sau de la mentori, dar majoritatea din viață, după ce ne vom fi primit lecțiile, uneori dureroase.
monicas10
iulie 29, 2013 at 6:47 pm
Durerea e doar o iluzie, Psi. S-a gândit cineva vreodată prin ce dureri trece omida? Atunci, tot ce ştie ea este că se va transforma într-un fluture!
Aşa şi cu oamenii… Dacă înţelegi că rostul durerii este absolut necesar pentru a urca pe o altă treaptă, atunci priveşti viaţa cu alţi ochi.
psi
iulie 29, 2013 at 8:40 pm
monica, știm amândouă că dacă întrebi oamenii îți vor spune că durerea este ceva rău și nu bun. sigur, orice pas înainte înspre evoluție poate că doare, dar dacă am înceta să pășim ar durea mult mai mult. spui asta şi tu, o spun şi eu.
iar eu mai spun că oamenii care au cel mai frumos şi mare zâmbet pe chip poartă cele mai grele cruci în spinare. acelea pe care ceilalţi, dacă le-ar vedea, s-ar cutremura. dar ei pot… şi nu doare! de fapt nu doare…
abisurile
iulie 29, 2013 at 1:24 pm
Spune. Odata spus suna altfel. Nu esti singura.
SimonaR
iulie 30, 2013 at 2:15 am
Eu zic că după orice coborâre vine și cățărarea așa că nu ar trebui să ne temem atunci când cădem. Vânătăile ne învață totuși multe despre noi, despre ceilalți… pfff, a ieșit „filozoafa” din mine 😀
vienela
august 7, 2013 at 8:56 pm
Consoleaza-te, ca si mine, cu ideea ca la batranete vei avea ce povesti nepotilor, tocmai pentru ca se alege praful de toate planurile facute si traiesc pe marginea vulcanului. E dureros, dar nu uita ca durerea te face mai puternic…
Mi-a placut ceea ce a spus psi despre zambete…