Octombrie, tu..

Mă toamnă și mă învăluie în frunze căzute. Sfârșit și început!
Acasă…brumă, răcoare, must, vin proaspăt, tescovină, gutui coapte, soba în care deja un lemn trosnește, o cameră unde e cald și miroase a levănțică , ploaie, umbrele, frunze îngălbenite, oameni grăbiți, părinți rămăși singuri oftând amar după copiii lor plecați departe, copii care se pregătesc de reîntâlniri cu cei dragi, culori cenușii, vânt…toamnă.
Departe…brumă, răcoare, frig, singurătate, stres, job, nostalgie, dor, bătrâni plini de amintiri, frunze îngălbenite, vechi și nou, vânt…toamnă.
Sfârșit și început!
Toamna mi-a adus o gripă urâtă și vorba Cuvântei  …odată cu gripa și iubirea.
Afară e frig dar sufletul meu e încălzit.Cineva este dornic să mi-l țină cald mai mult decât ar trebui.
învăț ca de obicei lucruri noi și învăț să gândesc și în altă limbă.
învăț să nu mai generalizez și să primesc ceea ce mi se oferă.
învăț să nu îmi mai fie frică, pentru că experiențele anterioare m-au făcut să am îndoieli chiar și acolo unde nu ar trebui.
învăț să mă bucur de ce este acum în viața mea și să încerc să ofer ceea ce mereu am oferit.
Primesc respect, atenție, o vorbă bună, căldură…și după mult timp asta mă debusolează.
Cum m-a debusolat faptul că omul care îmi era străin, a avut grijă de mine când zăceam la pat, călărită de gripa nemțească.
E bine! E bine și tind să cred că va fi bine și nu vreau să gândesc negativ.
Mă toamnă și mă învălui în căldura celui de lângă mine.

 

Provocarea-Eu și Unicornul

Drumul de întoarcere la munci a fost extrem de obositor. Pentru că nu pot dormi absolut deloc când călătoresc, eram un zombi umblător. Un frigul naibii pe drum, eu am fost bine îmbrăcată…tricou, pulover subțirel plus geacă anti-ploaie, dar datorită unei doamne am reușit în final să dârdâi și eu la un moment dat.
Doamna nu urmărise prognoza meteo, era prima dată când călătorea în Germania și mergea să își viziteze soțul. Îmbrăcată sexos, cu o rochiță din pânză topită cu breteluțe și încălțată în săndăluțe cu găurele.
Pe drum mă uitam cum se zgribuleste, dacă putea,  se învelea cu scaunul pe care stătea.
După câteva ore mi s-a făcut milă de ea  și dezbrăcându-mă de pulover i l-am întins. Nu îi venea să creadă și l-a primit cu un gest de parcă îi oferisem 1000 de coco.Am rămas cu geaca  și la un moment dat bâțâiam și eu, dar mai milă îmi era de ea. Am mai recuperat puloverul pe la Berlin, când a coborât.
Mda…gesturi mărunte, făcute fără să clipești…

Nu același lucru pot spune despre persoana care urma să mă aștepte acolo unde coboram și să mă ducă acasă la 27 de km de locul debarcării.
Persoană despre care odată băgam mâna în foc despre ,,omul ‘’ care este și care nu a mai răspuns deloc la telefon atunci când am sunat, cu toate că urma să mă anunțe în mod sigur, ce și cum. Persoană pe care odată mă bazam și care se ținea de cuvânt. Stau și mă întreb dacă ajungeam noaptea și nu existau mijloace de transport sau nu aveam bani la mine…ce făceam într-un oraș în care nu cunoșteam pe nimeni?
Persoană care nici măcar nu a sunat apoi să întrebe dacă sunt  bine, dacă mai trăiesc…dacă am ajuns pur și simplu.
Nu mai caut explicații, nu mă interesează motivele, cu toate că le bănuiesc. Dezamăgire, asta este cuvântul…am crezut într-un om care m-a dezamăgit groaznic. A demonstrat mai mult decât gândeam eu.
Și punct!

A trebuit să ajung și pe la azil să văd programul meu de săptămâna viitoare. Cu ocazia asta am aflat vești rele, printre care și că  șefele mele, ambele,  au demisionat  sau mai bine spus, au fost silite de către firma ce tocmai ne-a cumpărat.
Nu știu ce va fi pe mai departe, o colegă m-a întrebat de ce am mai venit înapoi…că nu știe ce va mai fi și cu noi…
Mă simt ca pe o corabie ce tocmai este pe cale să eșueze. Nu știu de ce încep să simt că totul în jurul meu se clatină și nimic nu mai pare sigur…
Am nevoie de mine întreagă, am nevoie de fiul meu întreg…am nevoie de oameni  întregi în jurul meu.
Am nevoie de o mână întinsă, de un semn de la Dumnezeu, de un Unicorn, de tot ce mă poate ajuta să fiu bine și să simt că se vor rezolva toate problemele ce mă înconjoară.
Am un presentiment că din nou au început să apară una câte una, ca atunci…în trecutul meu…
Iar eu poate că mă mint că sunt un om puternic…poate că mă mint…

 

Duzina de cuvinte- Probleme

Zilele trec și mă pregătesc încet să mă întorc pe alte meleaguri. Concediul s-a făcut praf și scrum… pe drum. Singurele zile în care m-am simțit relaxată au fost cele în care prietena mi-a fost alături și în casă, la o bere cu aromă de lămâie.
Cu fiul meu nu am reușit să vorbesc foarte multe, dat fiind ce s-a întâmplat în ultimul timp. Cu cât amânăm discuțiile noastre care ne lipsesc, cu atât mai mult îmi dau seama de lipsa mea de lângă el.
După accidentul în care a fost implicat, starea de șoc l-a făcut tăcut și apoi extrem de irascibil.
Urechile făcute pâlnie la ce ar trebui să fie ,,bine” și să facă, nu l-au făcut decât să intre mai rău în ceață. La un moment dat se simțea ca la coridă, alergând ca să scape de problemele pe care i le-au făcut alții. La început miza i s-a părut interesantă, apoi s-a demonstrat că nu se alege cu oarece pricopseli ci dimpotrivă va ieși probabil în pierdere, fără a fi vinovat. Carcasa făcută varză, costă, iar diferitele aliaje, chituri și cârpeli probabil va trebui să le suporte și el, pentru că firma de asigurări vrea să scape ieftin.
Neseriozitatea profesioniștilor care numai profesioniști nu sunt, l-au făcut să cânte la o partitură proastă.
Noroc că s-a remontat pe ultima sută de metri și par a apărea speranțe pozitive la orizont.
I-am explicat că în viață trebuie să nu te grăbești și să gândești de o sută de ori înainte să faci o mișcare.
I-am spus că eu nu sunt un aparat de făcut bani, iar el nici atât… și că negânditul, întotdeauna se plătește.
Nu știu ce să fac cu cuvântul cort… Poate să il dau inspectorului de daune și să îl trimit cu el la plimbare???

 

Concluzie

Nu, nu te-am uitat!
Revenirea mea scurtă în țară, mă ajută doar să îmi aduc aminte ce îmi doresc.
Vocea ta dură a fost un duș rece, într-o zi toridă de vară.
Nu, nu te-am uitat prietene înstrăinat! Doar că două cuvinte spuse de tine cu ceva timp înainte de plecarea mea, au făcut diferența între ce a fost și ce este acum.
Tot timpul voi iubi ceva din tine.Ceva-ul ăla care m-a făcut să mă opresc, să vreau și să rămân în continuare, chiar dacă…
Tot timpul îmi voi aduce aminte cu plăcere de pasiunea noastră de odinioară.
Cu tine am regăsit ceea ce pierdusem la un moment dat pe drum și tot cu tine m-am rătăcit de mine.
Mi-am dat seama că nu mai vreau să redevin ce am fost odată pentru că asta ar însemna să mă afund din nou în greșeli repetate.
Vreau să evoluez! De ce să îmi pară rău? Nu! Nu îmi pare o secundă rău pentru timpul pe care alții îl consideră pierdut.
Cu tine mi-am adus aminte cum e să ai răbdare, să tolerezi și să ierți.
Nu prietene, nu sunt naivă, ba dimpotrivă. Ți-am spus mereu să nu îmi insulți inteligența.
Da, am greșit! Mi-am atribuit un ,,statut” și am cerut explicații chiar dacă nu eram îndreptățită să o fac.
Totuși….totuși, diferența dintre tine și mine este că tu te mulțumești…pe când eu pot alege. Fiecare dintr-o multitudine de ,,idei”.
Și din nou, diferența dintre noi este că tu ești mânat de gesturi mecanice, iar eu de pasiune.
Nu te vei schimba, îți este mai lejer să trăiești după regulile tale repetabile. Iar eu nu vreau sa te schimb.
Oare nu ai obosit în a îți ,,redecora” mereu viața?
Te cunosc atât cât trebuie! Te știu! Te-am citit! Norocul meu este că mă cunosc și pe mine destul încât să știu ce am nevoie, ce îmi doresc, ce am de făcut.
Mă voi întoarce! Mă voi întoarce și voi privi în continuare ipocrizia ta. Îmi va păsa în continuare de tine, dar de pe margine. Ba chiar voi încerca să iubesc pe mai departe ceva-ul ăla din tine care m-a făcut odată,să mă simt importantă.
La un moment dat voi oferi din nou. Dar nu ție!
Pentru că tu nu știi ce să faci cu ceea ce primești!

 

Terapie mută

Încerc în fiecare zi să ies o oră-două afară în curte, indiferent de vreme și de oboseală.
Prin curte se înțelege marea curte a azilului, care adăpostește și locuința mea, separată de azil.
Nu scap nici aici de priviri, de moși și babe, în încercarea mea de a avea o oază de liniște.Dar mi-am pus ochelari de cal și mi-am închis urechile, în așa fel încât să nu mai văd, să nu mai aud.
Încerc în continuare să mă regăsesc și să mă înțeleg din nou, să înțeleg ce dracu vreau de fapt de la rahatul asta de viață prezentă.
Încerc să îmi dau seama cum pot scăpa de obsesia care mă macină, de depresia care nu îmi da pace.
Nu mă plâng pe aici, încerc doar ca prin scris să îmi dau seama unde e punctul și unde este linia.
Mi-am sunat prietena și am plâns în telefon o oră.
M-a ascultat fără să pună nici o întrebare, după care mi-a spus că mă așteaptă acasă să mă facă bine.
Am nevoie de omul care mi-a fost aproape mereu în eșecurile mele, omul care mi-a despicat acțiunile în patru și m-a criticat atunci când am greșit.Mă cunoaște cel mai bine și am nevoie de ajutorul ei.
Luna viitoare sunt acasă într-un concediu mult așteptat. Mi-l doream în altfel, însă va fi o terapie a regăsirii sufletului meu și a sănătății mele, din toate punctele de vedere.
În felul meu, am rămas tot eu…doar sufletul îl am sfâșiat din nou pe interior. Nu din cauză că nu am încredere în mine ci datorită nesiguranței ce mă înconjoară. Atunci când nu primesc reacții palpabile, nu trăiesc prea mult din iluzii. Încerc să mă mint însă cu timpul știu că nu sunt corectă cu mine.
Privind în urmă încerc să îmi hrănesc prezentul doar cu ,,amintiri” frumoase, care să mă ajute să trec peste tot ce se întâmplă. Să trec cu demnitate! Faptul că am ales să vorbesc cu el și să nu îi port pică omului la care țin, în loc să îl tratez cum o face el, poate aduce multe critici.Am fost și de partea cealaltă, am rănit și eu la rândul meu, am folosit și eu indiferență cu vârf și îndesat…doare. Știu, simt!
Nu mai judec! Dacă așa este să fie înseamnă că este cu un motiv.Dacă va fi să fie lașitate din partea lui, voi scrie despre asta. Cunosc bărbații foarte bine și știu că nu au tăria unei femei să spună în față răspicat ,,de ce”. Pur și simplu nu pot.
Învăț din greșeli însă un lucru nu îl pot face niciodată…să îmi schimb afinitatea și sentimentele față de cei de care mă apropii.

 

Gesturi mărunte…

Tăcerea mea se datorează haosului din viața mea.Încerc să mă regăsesc din nou, să îmi găsesc din nou rostul în viața mea. M-am pierdut undeva pe drum…
Am făcut un an de când sunt în Germania. Cu bune și rele este o experiență din care încă învăț multe.
Nu sunt pe drumul cel bun, stresul își spune cuvântul, încă îmi fac rău singură și încă încerc să mă îndrept chinuindu-mă să învăț din greșeli pe care le repet pentru că sunt construită ,,defect”.
Încerc să rămân același om bun care am fost mereu și învăț mai departe ce înseamnă răbdarea și aștept să vină și la mine acel,,bun din viața mea”.
Nu mai am încredere în oamenii din jurul meu și simt că nu e bine, pentru că nu îi poți băga pe toți în aceeași oală.
Fiecare are un interes, chiar și eu am….
Un weekend în care am zile libere, după mult timp de stat sau făcut lucruri constructive. Vremea de afară strică planuri. Un weekend trist, ca vremea de afară, mohorât și inorat.
Întotdeauna cei din jurul meu au avut un oarecare interes de la mine. La muncă, în viața privată. Am acceptat tacit totul și m-am ascuns în mine, ascultând doar sau privind de pe margine ce se întâmplă.
M-am dat la o parte din tot ce înseamnă socializare, discuții, zâmbete, viață.
Un weekend în care stau în casă cu gândurile mele, ceea ce sincer, îmi face mult rău. Pentru că gândesc prea mult!
Liniștea nedorită mi-a fost tulburată de un ciocănit în ușă. Pe mine nu mă mai caută nimeni. Eu nu am musafiri, nu am amici. Nu mai am!
Am deschis ușa și am încremenit. în fața ușii stătea o bicicletă. Fără posesor. Am strigat și din capătul scărilor a apărut o față cunoscută, cu care nu am contact direct decât la muncă. Am avut mici discuții din mers, nu avem prietenii. Mi-a zâmbit și mi-a spus că mi-o oferă cadou. Gestul m-a luat prin surprindere pentru că repet, nu mai cred în bunăvoința gratuită a oamenilor. Dar acum am simțit un nod în gât și am realizat că nu sunt invizibilă pentru anumite persoane. Că exist și că nedorind nimic de la mine, fac gesturi mărunte, care pe mine mă bulversează.
Am avut așteptări de la persoane în care am investit prietenie și sentimente și viața îmi demonstrează că altora le pasă de ,,binele” meu. Oameni care nu au nici un interes.
Săptămâna viitoare continuă gesturile mărunte, care pentru mine sunt mari. O altă colegă îmi face cadou o mașină de spălat. A aflat că de un an îmi spăl de mână hainele.
O altă colegă mi-a spus să vorbesc, să spun ce am nevoie. Nu pot face asta!
Am nevoie în primul rând de suflete în jurul meu și nu doar de corpuri.
Nodul în gât a rămas, ca și neliniștea mea…ca și golul din jurul meu.

 

Rescriere…

Tu străine, ai un loc în inima mea dacă te poți opri din drumul tău, o clipă.
Dacă ai ști să aduni cioburi din ea și să încerci să le unești cu bunătate, ai găsi locul tău..sunt sigură.
Dacă ai putea să îmi decriogenezi sufletul suflând peste el cu șoapte fierbinți, ai găsi un loc în inima mea.
Tu auzi cum greierii cântă din viori ancestrale? Asculți plânsetul apusului când strigă după geana de lumină?
Simți buzele fierbinți ale lunii când sărută cerul? Zărești frunza care se lasă iubită de vânt? Vântul care o poartă pe brațe de adieri…
Dacă tu, străine ai simți toate astea, ai avea un loc în inima mea…
Știi cum face dragoste o furtună? Cu o plăcere care împrăștie fulgere pe cer, cutremurându-l…
Ai privit vreodată străine …o vietate care dă viață unui pui? Să îi privești atunci ochii…o să vezi cea mai blândă privire din lume și dacă o vei înțelege și vei înțelege maternitatea din ea..da,atunci ai un loc în inima mea…
Dacă știi să asculți tăcerea pădurii și apoi ce povești îți spun copacii, îți voi face un loc în inimă.
Dacă vei știi ce spun ochii mei înainte să deschid gura..
Dacă vei știi ce spune gura mea înainte să mișc buzele..
Dacă vei știi ce spun buzele mele înainte să întind mâna…
Dacă vei știi să îmi îndeplinești dorințele, doar pentru că le simți dinainte..
Atunci, da străine..ai un loc în inima mea!

 

Dor de tine

Astăzi în mod sigur nu aș fi apucat să fac 23 de ani de căsnicie. Sunt sigură de asta…am prea mulți de divorț!
Dar astăzi este o zi specială, mult specială și chiar dacă aș vrea nu am cum să o uit.
Fiul meu împlinește 22 de ani.
Tăvăluguri de cuvinte am în gât, dar toate sunt spuse zi de zi, amintite clipă de clipă și rostite sincer.
Sunt departe și mi-aș fi dorit ca măcar pentru o secundă să îl am aproape și să îl țin în brațe și să îi dau ca de fiecare dată, putere, dragoste, curaj și sinceritate.
Pe asta s-a bazat mereu relația noastră.
În  Scrisoare către fiul meu. am scris tot aș putea repeta la infinit. Surprinzător dar multă lume ajunge pe blogul meu tastând aceste cuvinte. Iar Falsidrama lui februarie îmi amintește mereu rostul meu pe pământ.
Ești special! Ești sufletul meu, respir prin tine! Ești singurul motiv de care mă agăț să văd ,,lumina”!
Îmi este enorm de dor de tine și internetul nu prea ajută cu asta.
La mulți ani tinere frumos și nu uita că ,,te iubesc de la pământ până la lună și înapoi.”

 

Duzina de cuvinte- Zbatere

Mintea mea e o mașinărie ciudată care nu se învârte la cheie.
Mintea mea funcționează cu oxigen furat.
Dacă stau numai în casă, oxigenul e de fapt fum de țigară. Creierașul nu mai funcționează la capacitatea normală pentru că i-au crescut aripioare și vrea să zboare. Să zburde pe câmpii, pe covoare de flori, pe drumuri neumblate.Să se cațere pe plante agățătoare ca să vadă ce e sus…
I s-a lungit un neuron ca trompa de elefant, încercând să vadă susul.
Sus-ul e jos!
I-am tăiat cu foarfeca elanul (creierașului) și l-am îndesat într-un flacon micuț.
Esențele tari, da, știu…se țin în sticlute mici.
….
Teoretic tot ce trăiesc zace în straițe dosite prin colțuri.
Practic ce simt e zdrențe.
….
Dacă nu ați înțeles nimic este pentru că încerc să ies din depresie. Chiar încerc!
Mă chinui să zâmbesc și câteodată îmi iese. Nimeni nu știe cu adevărat ce  e de fapt acolo…
Ca să nu doară prea mult, vorbesc, râd, comunic. Aștept!
Aștept răspunsuri pe care sunt sigură că nu le voi auzi niciodată.
Tac, dintr-un fel de milă față de celălalt.
Îmi dau seama când cineva mă minte dar continui  să văd până unde poate ajunge.
Sufletul meu trebuie să îl țin doar în palmele mele și nu să aștept ca altcineva să mi-l țină. Nu o va face!
Doar eu știu ce e acolo…așa că zâmbesc, vorbesc, îmi pasă. Ca să nu fie altceva!
Hydea e deja pe lângă mine, dar e surprinzător de calmă…mă sperie și pe mine, tocmai pentru că știu că ea coace ceva. Este exact liniștea dinaintea furtunii.
Nici mie și nici ei nu ne plac oamenii slabi care nu fac față situațiilor complicate.
Deocamdată ne amuzăm amândouă, dar știu că nu e de râs. Știu că voi învinge, dar voi plânge.
Asta o știu!
….
La ceas de seară am primit un sms pe telefon.
Am luat examenul, deci încep demersurile pentru recunoașterea oficială ca asistentă medicală.Sunt pași dificili de urmat, dar am răbdare.
Nu va fi ușor și am și mai mult de învățat.La un alt nivel…cuvinte medicale.
Anunțul a fost făcut în firmă și nu toată lumea s-a bucurat. Nici nu mă așteptam.
…
Încerc să fiu bine!  Și aștept la cotitură.

 

Retrospectivă 2014

A fost un an ciudat, cum numai eu am…mereu. Asta ca să nu mă pot plictisi niciodată și să mă țină activă…
A fost un an al despărțirilor și regăsirilor. A mea, a altora!
Am plecat, am fost lăsată, am cedat, am învins, am pierdut, am câștigat.
Ură, dragoste, lacrimi amare, zâmbete sincere, plafonare, iureș. Toate de-a valma!
Am lăsat familia în urmă, i-am regăsit din nou de departe, am lăudat, am criticat, am ajutat, am lăsat de la mine. Mult!
Am lăsat din nou țara în urmă, am găsit o altă țară în care încerc să mă adaptez mai mult decât sunt adaptată.
Am încercat să înțeleg, am încercat să nu vorbesc, am încercat să insuflu latura umană în jurul meu rigid.
Am ,,supraviețuit” cu mult mai mult decât au alții, am dăruit bunătate, compasiune și zâmbete calde unor străini ce mi-au devenit o a doua familie. Bătrânii mei! Mulți!
Am încercat să mă regasec pe mine, m-am regăsit, m-am pierdut din nou, m-am îndrăgostit, am fost stăpână pe situație. Sunt…nu sunt!
Toate…2014! Multe…prea multe, unele mărunte, altele importante, dar totuși prea multe ca să le mai țin minte.
Ce îmi doresc în 2015?
Sănătate multă, am nevoie…mă fac că nu văd multe.
Liniște…am nevoie din nou de liniște, dar sunt sigură că 2015 îmi va aduce mari surprize. Și nu toate plăcute!
Să am familia sănătoasă și fiul meu să reușească în mai multe privințe.
Să pot risca fără să mă gândesc ce va fi! La asta încă lucrez.
Să pot scrie mai departe fără ca oboseala sau netul să mă țină departe de voi, cititorii…voi care ați mai rămas.
2015 începe la mine în forță, e iureș direct…știu doar că planuri nu îmi fac pentru că de la o zi la alta se schimbă totul brusc.
Pentru voi cei care ați mai rămas citindu-mă….vă mulțumesc în primul rând și apoi vă urez un sincer ,,La mulți ani” și să ne citim cu bine în noul an.