RSS

Arhive pe etichete: asistent medical

Stres mental

S-a așternut praful și o să se mai aștearnă…Cuvintele se ițesc firave printre pânze de păianjen. 04q
Viața merge înainte cu bune, cu rele, chiar dacă blogul stă pitit într-un con de umbră.
Pe meleaguri străine, unde visăm că aleargă câinii cu covrigi în coadă și unde vrem să credem că numai lapte și miere curge, noi cei care suntem veniți să lucrăm cât se poate de legal cu contracte de muncă încercăm să rămânem pe linia de plutire.
Ne înscriem peste tot pe unde ni se cere, plătim cotizații și impozite, suntem conștiincioși și muncitori, răbdători și flexibili și totuși ceva ceva scârțâie…

Atunci când ai dat sau dai tot ce e mai bun din tine, te prezinți la muncă chiar dacă o vână de la cap stă să îți pleznească sau te doare la genunchiul din partea stângă de după cot, realizezi că nimeni, dar nimeni nu observă efortul tău și începi să devii …ca ei.
Sunt acasă în medical. De data asta după ce am așteptat din nou mult și bine ca un loc să se elibereze și să pot deveni și eu bolnavă.V-am povestit că aici când li se pune pata sau i-a mușcat musca, oamenii de aici își iau medical. Și dacă se cacă pe ei își iau medical…eu ca fraieră veneam la muncă cu hârtia igienică pregătită și făceam ture la WC…dar veneam. FRAIEROOOO!!!!
De data aceasta stresul și-a spus cuvântul și rotițele din capul meu au cedat. Apoi încet încet a luat-o și stomacul la vale, după el gâtul a început să scârțâie din cauză de durere de coloană și în final rinichii au strigat și ei după ajutor.
Nu, nu zac în spital cum voia nenea doctorul să mă împacheteze, sunt acasă.
După mine…potopul. Dacă au văzut colegii că e groasă, că eu nu vin la muncă să trag la jug, s-au mai ,,îmbolnăvit”doi.
De fapt totul se întâmplă pe fond de nouă șefă a asistenților, care de când a venit, a adus haosul în azil.Șeful azilului parcă e fermecat de ea ( e o tanti grasă, nu va gândiți la prostii), nu îi mai iese din cuvânt și din păcate ne-a dat pe noi peste cap.Lumea începe din nou să caute să plece, unii primesc demisii pentru că își spun punctul de vedere, alții își dau singuri demisia pentru că au găsit ceva mai bun, alții așteaptă.
Eu sunt în medical.Pe sistem nervos, adecă…stresată și să nu mă supărați că fac urât, plâng sau mă ,,depresionez” .Nup, glumesc într-o oarecare măsură. M-am dus la doctor și am zis: nene, eu fac poc…am luat-o razna, nu mai pap, nu mai fac nana, stau și număr oi și în puținul timp cât dorm(alea vreo două ore) eu visez că alerg să fac injecții, să dau pastile, să măsor tensiuni, să spăl pacienți și să le dau să mănânce. Toate astea dintr-o singură mișcare ca și în realitate. Sexosul meu doctor a zis… ,,aaaa…Psychische belastung…du bist krank, bleibst zuhause”. Adecă mai pe românește tradus neaoș, ai luat-o razna cu capul, stai acasă.
În timpul acesta, îmi caut o nouă locuință, mai mare, mă uit de mobilă pe internet și aștept să văd ce fac cu un nou loc de muncă. Mai durează dar măcar m-am hotărât. Încet încet trebuie să mă smulg de aici, azilul asta îmi suge și ultima fărâmă de energie pe care o mai am.
Cealaltă parte de energie o împart între fiul meu și iubitul meu, doi oameni care mă iubesc, îmi sunt alături dar mă și disperă în aceeași măsură. Amândoi!

 

Etichete: , , ,

Duzina de cuvinte- Gânduri rebele și aniversare

1456065_355163844619644_340439816_n

Ceara mă-sii de treabă! Am trecut de a treia săptămână de ,,șefie ”, merg pe a patra. Sinceră să fiu nu îmi place deloc, pentru că o clipă de neatenție te transformă în persona non grata. Tot nu îmi este bine, am devenit o țestoasă în depresie care pișă ochii atunci când chiar nu mai poate. Sunt cu capul, sunt cu nervii întinși la maxim, sunt îmbufnată, atentă la prea multe în jurul meu- ceea ce mă amețește complet, primesc prea multe informații deodată și de multe ori rămân blocată pentru că nu știu ce să fac cu ele.
încerc să nu cedez și să fac totul bine, însă dezamăgirea e cu atât mai mare cu cât știi că faci bine și totuși auzi comentarii de după, că nu ești bun. Asta mă dă mult înapoi însă sunt învățată cu bârfa românească.
Bârfa nemțească e la fel! Oamenii sunt aceeași oriunde te duci, simpatici, corecți, delăsători, lasă-mă să te las, buni la vorbă, slabi la muncă. Ca peste tot!
Alerg ca o rachetă pe culoarele azilului, ajutând mai departe acolo unde e nevoie , încercând să fie bine și să nu mai aud discuții. Discuții sunt și vor fi! Tehnica de a demonstra ceva poți să ți-o  bagi în dos, aici nu ai ce demonstra. Aici muncești până la epuizare sau renunți. Astea sunt opțiunile.
Tanti șefa cu puricele lătrător, nu mai e! într-un final șeful cel mare i-a cerut să demisioneze, nu avea nevoie de o statuetă în cutie. Se îmbolnăvise subit într-o situație de criză pe care nu a știut cum să o gestioneze. După o noapte în care cel care trebuia să muncească schimbul trei, s-a dat dus…iar eu a trebuit cu încă o colegă să lucrăm în continuare după schimbul doi și schimbul trei, deci 17 ore, noaptea următoare a lucrat-o șeful meu cel mare.Ar fi trebuit să fie doamna tanti șefă , însă ea nu a servit așa ceva la gabaritul ei, nici nu ar fi putut.
Am avut libere câteva zile , zile în care am zăcut, am vizionat filme, am stat pur și simplu în casă, să nu mai văd, să nu mai aud.
Azi am aniversare! Barosanul meu își serbează ziua de naștere și nu îi pot ura decât multă, multă sănătate și răbdare cu mama. Voi suna, îl voi felicita și voi bea în cinstea lui un pahar de ceva bun de la un brand renumit. Să îmi trăiești tata!

Pe ceilalți Duzinari îi găsiți la Eddie  în tabel.

 

Etichete: , , , ,

Duzina de cuvinte- Puricele lătrător

Închipuiți-vă un cățel de talie mică, atât de mică încât îl poți prinde cu agrafe în piept, atât de mic este…
Rectificăm!
Închipuiți-vă un cățel de talie mică plimbându-se alături de o persoană corpolentă.
Cățelul este cam cât o palmă jumătate, persoana are între 120-140 kg…? Cam așa…
Mda!
În câteva cuvinte, aceasta este nouă mea șefă a asistenților. De când am zărit-o mi-am dat seama că nu are nici o șansă să se apropie de mine și nici eu de ea.De fapt șanse nu prea primește de la nimeni, însă postul îl are și e șefă. Că ce știe sau ce poate, habar nu am. Poate știe, dar să fie cu adevărat o asistentă șefă, nu va reuși. În primul rând, șefa asistenților trebuie să fie un model și exemplu de urmat. Să vină când alții nu pot veni și să suplinească în lipsă, să acorde sprijin pacienților, să te ajute pe tine ca asistent, să așeze medicamentația corect, etc, etc, etc.
Nup! Ea vine în casa bătrânilor și se plimbă pe culoare ca pe stradă, cu puricele ăla de cățel. De câteva ori era să o calc (mă scuzați e o cățelușă) …un li…m…bric de rasă, mică și rotofeie. Până și lesa e mai mare ca ea și noroc cu lesa, pentru că doar așa mi-am dat seama că la capătul celălalt e cățeaua , așa am fentat să nu o stârcesc efectiv de podea, într-o clipă de neatenție.Am vrut să o alint, dar după ce că e mică, mai e și a dracu’. A început să chițăie la mine într-o încercare de lătrat și când m-a pufnit râsul mai tare, a zbughit-o în brațe la mă-sa aia mai grasă.
Nu am nimic cu oamenii corpolenți însă șefa este de departe un amestec de îngâmfare și sfidare pe față. Și când tu alergi ca nebunul de la un pacient la altul să îi speli, îmbraci și să fugi cu ei la masă, o vezi că apare agale cu mersul legănat, ținând o lesă și la capătul lesei un ,,purice” lătrător, trecând pe lângă tine și întrebându-te ,,cum te simți, ești cumva stresat(ă)”???
Logic că te apucă dracii și simți nevoia să îi dai un șut ,,puricelui” să îl faci imprimeuri pe veșnicul ei tricou negru-că cică negrul subțiază…
Tu vezi culori în fața ochilor de nervi și cu un rânjet verde îi spui că nu se mai poate așa, ea însă se face că nu aude și trece mai departe.
Nu îi port pică, nu îi port ură, însă indirect am anunțat că e posibil să mă gândesc mai bine și să îi zic din mers ,,te sărut, te pup, pa, pa”.
Data aviatoare discutăm mai pe larg!

 

Etichete: , , , , ,

Duzina de cuvinte-Nori negri de furtună

Poate vi se pare că în ultimul timp doar mă plâng de ceea ce implică munca de asistent medical în Germania.FMI--Economia-a-crescut--dar-Romania-trebuie-sa-se-pregateasca-de-furtunaȚin să precizez din nou că sunt impresiile mele la cald sau la rece la ceea ce înseamnă munca într-un azil de bătrâni și de bolnavi de demență sau Alzheimer.
Oficial, lucrez acum ca asistentă medicală și de câteva luni bune sunt într-o furtună care se transformă încet încet în uragan.
Era de așteptat ca după recunoașterea mea să fiu ,,folosită” direct fără a avea habar de multe lucruri. Noi străinii în general suntem lucrați la maxim, neținându-se cont că avem și viață privată, doar pentru faptul că am fost ,,aduși” aici, avem o coșmelie dată de ,,ei” și suntem plătiți mai bine ca în țara de baștină. Noi nu știm să fim bolnavi, să avem gripă, să ne doară în cot sau în kur. Când ne e rău, luăm o gură de oxigen ca să ne treacă amețeala de la oboseală și revenim la munci pentru că noi asta știm. Să muncim și să o facem bine!  Cei de aici au suflete de gheață în principiu și nu îi interesează de cel din dreapta sau din stânga. Dacă simte că muncește mai mult decât e prevăzut, își ia liber sau se dă bolnav cu săptămânile.
Poate că în felul lor au dreptate, nu sunt învățați să dea pe brânci dacă nu e cazul. Să nu se implice, să aibă inima înghețată la nevoile celor în vârstă.
Când mi-a sosit mapa cu actele oficiale, mi s-a spus că voi fi mai întâi învățată despre mersul lucrurilor.
Lucrez deja ca șefă de tură și nu, nu mă simt mândră de asta pentru că știu că încă nu este momentul. Responsabilitățile pe care le am sunt enorme, pentru că nu lucrez cu saci de cartofi cum cred unii din colegii mei.
Crema asistenților din azilul ,,meu” a plecat, fugit…spuneți-i cum vreți. La celălalt pol au rămas nepăsătorii sau cei care sunt nou veniți și habar nu au cum se îngrijește de fapt un bătrân, cu toate că au ani de muncă în spate. Nu le pasă, ăsta este cuvântul, iar cel mai mult de suferit au bătrânii, pentru că noi cei rămăși care suntem deja foarte puțini pentru un număr mare de pacienți, nu mai facem față. E lipsă cruntă de personal și din câte văd și am înțeles, Germania se confruntă cu asta. Tinerii nu mai vor să muncească în acest domeniu pentru că este un job prost plătit, cu foarte mult stres și fără viață privată. Când ai libere te trezești că trebuie să vii la muncă, logic că orele suplimentare nu se plătesc și totuși se cere calitate.
Aș pune un furtun pe cei de la conducere ca să îi trezesc la realitate, dar oricum nu aș rezolva nimic, mână ieftină de lucru se găsește peste tot.
Sub cupola azilului se strâng deja nori negri de furtună. Una care va împrăștia și restul de oameni cărora chiar le pasă de cei în vârstă.

 

Etichete: , , , ,

Duzina de cuvinte- Din umbră

Din nou trei săptămâni lipsă de pe blog. Mult, din punctul meu de vedere… legs-gallery-26-8
Nu am avut timp nici măcar din umbră să vă urmăresc, să vă citesc…și îmi pare extrem de rău.
Săptămânile astea au fost niște săptămâni de foc. De stres covârșitor, de muncă asiduă, de schimbări radicale, de plecări și de noi sosiri.De demisii date și de noi angajări.
Nu, eu nu am plecat…nu m-a speriat schimbarea, alții au dat cu semnătura în catastif.
La prima, a doua sau probabil a treia vânzare e logic să se sperie cei din jurul meu și să se gândească ce se întâmplă de fapt cu firma. Nici măcar nu întrebau, pur și simplu cedau din cauza stresului și își pregăteau bagajele.
Mie nu îmi place să fiu călător, chiar dacă viața mi-a demonstrat altceva. De fapt nu prea îmi plac nici schimbările și îmi place siguranța, dar de câteva ori a trebuit să tot plec în căutare de…ceva. Adăugați voi ce!
În perioada această mi-am dat un răgaz la creierul meu încins de sentimente și m-am axat pe profesie. Birocrația nu a dat nici acum voie recunoașterii mele să fie oficială și din aprilie tot fac acte și traduc și alerg pentru ea. Nu mă deranjează, e multă responsabilitate odată devenită asistentă pe o germană ce nu o stăpânesc așa cum ar vrea ei să mă folosească.
Am ales partea pozitivă, cea albă și nu m-am mai stresat în nici un fel.
Am avut zile fierbinți pe care în loc să le folosesc în alte scopuri, le-am muncit pe brânci.
Îmi fac treaba în continuare ca și până acum, fără să fiu ca cei din jurul meu, săturați de tot și de munca mult prea pe repede înainte. Pe mine mă omoară doar spatele-coloana, care deja nu îmi mai dă pace.
În rest…sper să fie toate bune, la fel ca vinul spumant pe care îl beau în acest moment…la fel ca trupu-mi înfășurat în capotul satinat, la fel ca muzica pe care o ascult în acest moment…

 

Etichete: , , , , , , ,

Fiasco?

Nu am mai avut net din nou, aproape o săptămână…netul mă-sii!
Din concediul meu care a fost mai mult un…hmmm…fiasco să-i zic? Hai să nu îi zic…a fost ceva acolo, o revenire acasă…m-am întors plină de griji, la alte griji.
Alt fiasco aici și eu mă chinui să țin zidul ce l-am ridicat în jurul meu, să nu se dărâme.
Colegii mei pleacă sau fug ca potârnichile, își dau demisia unul după altul. Nici nu s-a lămurit ce și cum, ce vor noii șefi, ce se va întâmpla, ei prevăd!
Eu simt! Simt pe pielea mea, simțim pe pielea noastră noi cei care am mai rămas, lipsa cruntă de personal, muncim ca dracii și dacă se continuă așa, va fi și mai nasol.Pentru că între colegii care își bagă medicale și cei care își dau demisia, tu o iei încet în jos din cauză de stres, oboseală și muncă asiduă la care nu mai faci față. Și atunci situația te face, chiar dacă nu vrei, să alegi și tu să pleci.
Bineînțeles că șefii mei încearcă să remedieze situația, de fapt nu mai am șefi direcți pentru că și-au dat demisia, mă refer la șeful cel mare rămas, care  știe doar să promită că totul va fi bine, dar între timp noi alergăm să ștergem în lanț pacienți murdari de căcat la cur ( scuzați exprimarea frustrantă) .
Nu plec deocamdată nicăieri, e frustrant să îți fie bine și brusc totul să se schimbe, iar tu să fii obligat să pleci cu tot calabalâcul…undeva. Joburi există peste tot însă la mine nu e așa simplu, trebuie să închiriez o locuință în apropierea jobului, să schimb mediul, colegii…poate orașul. Habar nu am!
Nu există asistenți medicali, sunt din ce în ce mai puțini, iar la noi aproape deloc. Mă așteaptă zile grele, pentru că cei ,,mari” așteaptă și ei la rândul lor ca să îmi iau în sfârșit acreditarea de la minister și să pună șaua pe mine. Că doar sunt asistentă.Iar asta nu sună  bine pentru mine, pentru că nu stăpânesc deloc ceea ce doresc ei de la mine. Nu e simplu!
Și uite așa…după ce că stau la peste 40 de grade aici, mă așteaptă în continuare o vară incendiară.

 

Etichete: , ,

Provocarea-Eu și Unicornul

Drumul de întoarcere la munci a fost extrem de obositor. 004T053P_zHPentru că nu pot dormi absolut deloc când călătoresc, eram un zombi umblător. Un frigul naibii pe drum, eu am fost bine îmbrăcată…tricou, pulover subțirel plus geacă anti-ploaie, dar datorită unei doamne am reușit în final să dârdâi și eu la un moment dat.
Doamna nu urmărise prognoza meteo, era prima dată când călătorea în Germania și mergea să își viziteze soțul. Îmbrăcată sexos, cu o rochiță din pânză topită cu breteluțe și încălțată în săndăluțe cu găurele.
Pe drum mă uitam cum se zgribuleste, dacă putea,  se învelea cu scaunul pe care stătea.
După câteva ore mi s-a făcut milă de ea  și dezbrăcându-mă de pulover i l-am întins. Nu îi venea să creadă și l-a primit cu un gest de parcă îi oferisem 1000 de coco.Am rămas cu geaca  și la un moment dat bâțâiam și eu, dar mai milă îmi era de ea. Am mai recuperat puloverul pe la Berlin, când a coborât.
Mda…gesturi mărunte, făcute fără să clipești…

Nu același lucru pot spune despre persoana care urma să mă aștepte acolo unde coboram și să mă ducă acasă la 27 de km de locul debarcării.
Persoană despre care odată băgam mâna în foc despre ,,omul ‘’ care este și care nu a mai răspuns deloc la telefon atunci când am sunat, cu toate că urma să mă anunțe în mod sigur, ce și cum. Persoană pe care odată mă bazam și care se ținea de cuvânt. Stau și mă întreb dacă ajungeam noaptea și nu existau mijloace de transport sau nu aveam bani la mine…ce făceam într-un oraș în care nu cunoșteam pe nimeni?
Persoană care nici măcar nu a sunat apoi să întrebe dacă sunt  bine, dacă mai trăiesc…dacă am ajuns pur și simplu.
Nu mai caut explicații, nu mă interesează motivele, cu toate că le bănuiesc. Dezamăgire, asta este cuvântul…am crezut într-un om care m-a dezamăgit groaznic. A demonstrat mai mult decât gândeam eu.
Și punct!

A trebuit să ajung și pe la azil să văd programul meu de săptămâna viitoare. Cu ocazia asta am aflat vești rele, printre care și că  șefele mele, ambele,  au demisionat  sau mai bine spus, au fost silite de către firma ce tocmai ne-a cumpărat.
Nu știu ce va fi pe mai departe, o colegă m-a întrebat de ce am mai venit înapoi…că nu știe ce va mai fi și cu noi…
Mă simt ca pe o corabie ce tocmai este pe cale să eșueze. Nu știu de ce încep să simt că totul în jurul meu se clatină și nimic nu mai pare sigur…
Am nevoie de mine întreagă, am nevoie de fiul meu întreg…am nevoie de oameni  întregi în jurul meu.
Am nevoie de o mână întinsă, de un semn de la Dumnezeu, de un Unicorn, de tot ce mă poate ajuta să fiu bine și să simt că se vor rezolva toate problemele ce mă înconjoară.
Am un presentiment că din nou au început să apară una câte una, ca atunci…în trecutul meu…
Iar eu poate că mă mint că sunt un om puternic…poate că mă mint…

 

Etichete: , , , , , ,