Reparații…

A venit toamna, iar eu mă simt emo.
Mă chinui să gândesc altfel, mă chinui cu gândurile mele și încerc să mă adun.
Ma chinui să ințeleg daca viața mă trăiește pe mine sau eu o trăiesc pe ea.
Iar aici este vorba doar despre viață. Atât!
Am o perioadă de frustrare(da, recunosc asta)…
Poate că nu sunt atât de puternică precum afirm, poate că am calculat greșit totul încercând să ating un ideal care nu există.
Poate că am prea multe așteptări de la mine și de la cei din jurul meu și sunt dezamăgită atunci când visul nu se pupă cu realitatea.
Este exact cum am spus..trăiesc în realul ireal.
Sunt nemulțumită de mine, sunt nemulțumită de cei din jur.
Sunt nemulțumită că încerc să fac ceva și totuși nu fac nimic.
Lâncezesc pe mine și aștept să pice minunea.
Aștept ca alții să îmi rezolve problemele, când de fapt eu ar trebui să mi le rezolv.
Nu găsesc soluții, pentru că viața e al dracului de parșivă.
Ar trebui să mă bucur de lucrurile mărunte, dar nu pot.
Am frici și nu mă sfiesc să le recunosc.
Am neputințe și nu le pot depăși.
Mă victimizez acum conștient și strig după ajutor.
Însă ajutorul trebuie să vină doar de la mine.
Nodul din gât nu mă lasă să merg mai departe.
Mă voi reanaliza.
Sunt în reparații!
Încerc să repar ce am stricat eu, ce a stricat trecutul și prezentul.Ce au stricat alții.
Pentru că nu sunt mulțumită de mine, cea de acum.
Pentru că am ajuns la punctul în care mă lupt cu mine.
Va fi o luptă demonică, dar trebuie la final să mă accept așa cum sunt.
Sau să mă schimb.

 

Nu am dreptul..

..la fericire…
Nu as avea curajul sa te privesc in ochi, pentru ca m-ar durea.
M-ar durea minciuna, m-ar durea ignoranta din ochii tai..Dar nici macar nu ai venit sa ma privesti in ochi, sa imi spui ceva…
Ai spus cu alta ocazie insa, cuvinte mari care nu isi aveau rostul, ti-am spus asta…si mi-ai raspuns ca asta esti, asta simti..
Da…esti! Esti un om visator care traieste fara implicari, care traieste clipa si nu realitatea, cu bune si rele.
Si caruia nu ii pasa. Daca iti pasa, nu puteai ,,respira” fara mine, nu puteai dormi linistit, incercai sa demontezi toate scenariile pe care le-am facut, neprimind raspunsuri..insistai asa cum am facut-o eu…Si luptai! Luptai pentru noi…
Luptai pentru acea motivatie!
Esti un visator, care nu stie sa isi traiasca visele devenite realitate…
La tine totul este ca un foc de paie, izbucneste in valvataie mare, dar apoi se stinge repede.
La mine totul este ca un balon de sapun, zboara in sus..se inalta…e frumos si colorat…dar se sparge.
Am crezut in tine si…

 

Provocarea-Prea multa liniste

Prea multa liniste a fost in ultimul timp in sufletul meu.
Prea multa liniste a fost in viata mea si m-am plans de banal.
Prea multa liniste m-a inconjurat si m-a facut sa ma tem de sunetele vietii.
Este timpul sa traiesc. Sa las linistea deoparte, sa ma bucur de frumosul care se incheaga incet, sa ma bucur de ceea ce ma inconjoara acum.
Gata! Am vegetat destul, am cautat destul, am incercat destul.
M-am oprit! Si ma simt bine.Si simt ce nu am mai simtit de mult timp.Ca o fi primavara de vina, ca o fi caldura de afara sau cea pe care eu o simt in suflet, nu stiu. Dar ma simt bine!
Simtiti cum zambesc? O fac deja…In fata ochilor am o privire blanda care imi da o stare de bine.
Si daca pana acum am avut prea multa liniste, acum imi doresc liniste.dar o altfel de liniste…cea interioara.
Cred ca a venit vremea sa ma deschid din nou si sa ma bucur de ceea ce,  o situatie ciudata, destinul, sansa, mi-a oferit acum.
Nu stiu ce va fi, nici nu ma gandesc la asta. Traiesc clipa si incerc sa construiesc. Si de va fi…voi zidi!
Azi imi este bine. La maine nu ma gandesc…
Ma voi lasa in voia sortii, iar tu…tu ma vei invata din nou sa cred…
Momentan, Hydea ma aproba…vad ca nu are ceva impotriva, ba chiar zambeste ingaduitor.Stiu ca ma protejeaza din umbra..
Carpe diem! –Jekylla

Au mai scris ,,Provocarea” si psi, Griska, Carmen Pricop, almanahe, anacondele, aA, Vero, virusverbalis,

 

Provocarea-Frunze

,,Suntem frunze purtate de vant„.
Sunt o frunza din copacul vietii.La inceput am mijit timida si sperioasa,apoi m-am bucurat ca eram alaturi de mii de alte surori.Toate fosneam la unison si ne bucuram de mangaierea soarelui,care ne ajuta sa crestem si sa ne dezvoltam.In fiecare zi,vantul ne dadea buna dimineata,mangaindu-ne cu adierea lui,iar razele soarelui ne incalzea,ajutandu-ne sa crestem.Am crescut cu sfaturi date de pasarele si eram avida in a invata tot ce este nou..
Am ajuns cu toate la maturitate,insa vremea s-a schimbat si unele din noi am pornit-o pe alte drumuri,purtate de vant.
Multe au zburat in sus si nimeni nu a mai stiut de ele,altele s-au ingalbenit si au cazut la pamant,pentru nemurire.
Eu am incercat sa raman la locul meu…am ascultat mai departe de copac,care imi spunea sa fiu cuminte.Numai ca intr-o zi,vantul care pana deunazi ma mangaia cu adierea lui,s-a suparat pe copac si m-a smuls,purtandu-ma pe aripile lui..
Mi-a spus ca este timpul sa invat sa zbor.
Am zburat o vreme,purtata de vant..intr-un lung drum.La inceput mi-a placut,pentru ca el,vantul,ma tinea in causul palmelor si imi arata culorile pamantului,iar eu chicoteam fericita.Cand parea ca ma apropii de pamant,vantul sufla usor asupra mea si ma ridica din nou,purtandu-ma mai departe…
Asa am calatorit impreuna cu visele oamenilor,am privit cerul in toata splendoarea lui si m-am bucurat de libertate.
In alta zi,cerul s-a suparat pe vant si a inceput sa planga.Lacrimi amare si mari au inceput sa cada si sa ma loveasca si pe mine.Atat de impovarata m-am simtit,incat vantul cu toata puterea lui,nu m-a mai putut ajuta si am cazut la pamant…
Soarele s-a suparat pe cer si a trimis raze de curcubeu sa il mai imbuneze,oprindu-i lacrimile.
Am zacut ceva vreme pe pamant,eram uda si speriata si singura.Nu cunosteam locul si era multa galagie si cei din jurul meu vorbeau o limba pe care nu o intelegeam.
……………………………………………………………………………………………………
Era o zi frumoasa de septembrie.Cu o zi inainte plouase,insa parcul era plin de copii.Pe o banca se afla o mama cu un baietel.Copilul cu par balai,radea si punea tot felul de intrebari,la care mama raspundea cu mult calm:
,,- De ce se misca cerul?
-De ce culoarea rosie este rosie si nu albastra?
-Cum are putere barza sa poarte bebelusii in cioc,pana la mamicile lor?
-Cum zboara pasarile?”
Intreba si asculta apoi cu seriozitate raspunsurile.Mai fugea in jurul bancii,apoi se intorcea si razand,mai punea o intrebare…
La un moment dat,privirea i-a fost atrasa de o frunza.Era uda si un pic murdara de pamant.A luat-o si cu grija,stergand-o cu manutele lui mici,a fugit la mama lui:
,,Mami,mami..ia uite ce frunza frumoasa am gasit!”
Mama lua frunza din mana copilului si o studie cu atentie.Avea o forma ciudata si o culoare interesanta.Se uita in sus,studiind copacii si zambi.
,,-Puiule,daca tie iti place,o putem lua acasa,o pune mami intr-un loc special si poate fi prima ta frunza de la colectie.Nu stiu cum a ajuns aici in parculetul nostru,pentru ca nu seamana cu frunzele celelalte.
-Dar de unde a venit? Cine a adus-o ?
-Probabil ca vantul,pui,probabil ca are o poveste aceasta frunza,cum fiecare lucru are povestea lui..
-Imi spui,mami,povestea frunzei?
-Da!
,,Sunt o frunza din copacul vietii.La inceput am mijit timida si sperioasa,apoi m-am bucurat………….”

Celelalte ,,Provocari”,la Psi,Redsky,cita,Sara,Tiberiu,Virusverbalis,Rokssana,verovers,griska,Dagatha

 

Duzina de cuvinte-Pe un fir de paianjen

Ma plimb pe un fir de panza de paianjen,incercand sa imi mentin echilibrul si sa las in urma orice regret.
Dar mi-e bine asa cum imi este acum si caut un indiciu care sa ma faca sa mai fac un pas…si inca un pas,spre linistea mea.Care pare ca mi-a lasat un mesaj,spunandu-mi ca este timpul sa incep sa cred.
Sar de pe fir si dau de realitate..pamantul.E reavan si are culoare roz.Nu-mi place culoarea roz si nu cred in ea,dar mi se tot invarte lasciv prin fata si se invarte si se invarte,incercand sa ma ameteasca,sa nu mai gandesc limpede.
Raul l-am taiat deja de la radacina si acum m-am inconjurat de sperante.
Oare pot spera? Am la ce? Posibil..imi place viata si imi plac provocarile ei.
Ai auzit VIATA? Te provoc din nou..voi clipi senzual din gene,privindu-te in ochi si voi iesi din ,,palatul” de fildes in care m-am ascuns…
Ma simt ca zeita Inanna:
,, Mi-am îmbălsămat trupul cu uleiul şi odorul cedrului. Sunt ca mierea… Mireasma uleiului de cedru din pielea mea va fi o cale spre iubire şi tandreţe, ce te va face să zâmbeşti şi-ţi va oferi fericire.”(citat)

Mai puteti citi si la
Psi, tiberiu, vero,virusache, redsky,Carmen Sima,Sara,rokssana,dictaturajustitiei,valentina,Dagatha