Mă întorc la tine iar și iar…

Patru ani! Patru ani de pauză, am descoperit astăzi. Nu știu când au trecut, timpul pare să se scurgă într-un ritm amețitor, năucindu-mă și făcându-mă să mă gândesc dacă eu mai știu să trăiesc sau doar muncesc trăind.

Nu mă plâng, doar că meseria m-a solicitat mai mult decât aș fi anticipat, am schimbat niște locuri de muncă pentru mai bine, a venit Covidul și noi cadrele medicale am trăit în ritm alert ( nu că am fi scăpat definitiv, încă purtăm mască obligatorie la locul de muncă), tânărul meu s-a logodit, și așteaptă un copil, eu mi-am luat pisică din nou.

Asta e pe scurt.

Pe termen lung au fost două perioade urâte de Bourne aut, care m-au secat de inspirație complet.

Deci rezumatul: o să fiu bunică și mi-am luat pisică…

Bine v-am regăsit, dragii mei!

 

Psiluneli-Tampoane

Tampoane…pampoane, crampoane, bomboane, toane.
Coloane, vagoane, umane, zorzoane, tampoane…

Am înnebunit zece zile fără net.A murit, s-a pierdut pe fir, s-a speriat.
Am înnebunit muncind. Am lucrat numai schimbul unu, schimb care te solicită la maxim.
Am continuat cu cursul de limbă și am aflat că mai trebuie să facem încă unul.
Am fost plecată în orașul din apropiere la căutat de vechituri și m-am ales cu bășici în tălpi, un euro în minus lăsat la o toaletă   ( mi s-a părut cam scump să îmi înstrăinez pipilicul pe un euro), un cârnat mâncat, o alergie solară de toată frumusețea care m-a transformat într-o buboasă sexi și zece euro furați de aparatul care trebuia să îmi elibereze biletul de tren. Nu mi-a mai dat nici biletul, dar nici banii înapoi. Noroc cu ,,nașul”, un turc germanizat, care m-a înțeles perfect, ba chiar a vrut să tasteze ceva pe chestia aia a lui din mână, ca să îmi recuperez restul rămas după ce am ,,plătit” biletul. Numai că dura prea mult și i-am zis că mă pipi pe ei de bani. A făcut ochii mari, întrebându-mă cum de renunț la patru euro. ,,Uite așa bine nene, pentru că trebuie să cobor, altfel mă trezesc la dracu în praznic.”
În oraș lume multă, moși și babe, ciudați, multe magazine…dar toate închise fiindcă era duminică. O să revin acolo, vreau să văd mult mai mult, nu numai cinci ore pierdute printre tarabe cu vechituri băgate la vânzare. Frate, ăștia își vând și hârtiile goale, dacă iau zece cenți pe ele, pe bune.
Ce am mai făcut?
Am vorbit cu pacienții și mă bucur când îi văd schimbați, am dansat pe holurile azilului și i-am făcut să radă și le-am luminat fețele, am schimbat pamperși la greu, am spălat popouri la greu.
I-am îngrijit cu simț de răspundere și se văd schimbări de care mă bucur. Văd schimbări și la colegele noastre, parcă nu mai sunt așa scorțoase, râdem împreună, fumăm, glumim, muncim, ne ajutăm. Asta e bine și sper să țină cât mai mult.
Am avut o petrecere organizată de azil, petrecere pentru pacienți, au avut invitat un coleg…gay de felul lui, ca să le danseze. Îmbrăcat în zâna-neagră, cu toace subțiri și craci lungi, m-a făcut să îl invidiez un pic. Dar doar pentru cracii lui, atât. Că de dansat, chiar dacă e dansator profesionist, nu m-a dat pe spate.
Mă gândesc că dacă mă duceam eu să le dansez, mă angajau apoi cu normă întreagă. Dar am fost modestă și l-am lăsat pe colegul meu să ia laurii gloriei.
În rest e cald. Cald de mori și eu nu am prea multe haine subțiri, că de, am zis că plec la Pol.
Altfel…aștept să îmi treacă bubele, casc ochii pe străzi după macho-i sexi, dar dau numai de hârciogi sau moși…mă uit la teveu,ascult muzică, zac. Vara asta o să fie tare nașpa…de fapt, stați, că am uitat că aproape a trecut și iulie…nici măcar nu am simțit.
Dar îmi doresc ca în timpul liber să mai evadez din sătucul asta și cam asta o să fac.
Deci pe cai și pe repede înainte, că de tampoane și pamperși sunt sătulă….

 

Duzina de cuvinte-Altfel…

Armonie

Monocromatic

Dependență

 

Siaj

Alipire

Însuflețit

Lacrimă

Fluturare

Cântare

Scorbură

Batistă

Cerc

 

Au scris Matilda, Maya, Sonia, Adriana, G?nduri lunatice, carmen pricop, dia naicu, roxana, incognito, Radu Thor, cita, vantdetoamna, adicherish, oglinda lui erised

 

De Halloween, vă halouiniţi?

Bă, azi…la noapte e Halouinul.
Cică e cu bu-hu-hu….Acu’ eu nu import asemenea chestii care nu au legătură cu noi, da dacă mă gândesc, pot intra în spiritul acestei ,,sărbători” ducându-mă pur și simplu să mă demachiez. Și gata!
Bostani n-am! Adică am unul dar nu-l tai că rămân fără și apoi o să fiu călăreața fără cap.
Dovleci n-am! Adică am avut unul și l-am transformat într-o rețetă pe care nu am mai făcut-o niciodată până atunci…pandișpan cu doveac și nuci. Nu vreau să vă spun că după ce am făcut pireul de dovleac și l-am amestecat cu făina și ouăle și l-am întins în tavă, semăna exact cu caca de copil mic exact ca aspect cât și culoare, dar….a fost mâncabilă prăjitura care s-a transformat exact ca broscoiul în prinţ.
De stafii nu am nevoie, pentru că se plimbă Jami prin casă noaptea, deschizând ușor ușa, așa că eu întinsă la orizontală nu văd decât cum o ușă se mișcă fără ca eu să fac ceva. Curat murdar.
Mi-aș lua un cearceaf pe mine și aș pleca din ușă în ușă să cer boboane, exact cum făceau copii în Austria, însă vecinii mei nu știu de glumă și mi-e că în loc de boboane, o fur pe cârcă.
Filme de grozăvești nu privesc, pentru că ar însemna apoi să stau toată noaptea trează și în kur, cu ochii beliți cât ceapa, la fiecare mișcare. Şi cum stafia de serviciu se tot fâţâie prin casă noaptea, a doua zi aș arata ca ,,Mumia revine”.
Deci, dacă îmi arde de chestii halouineşti, la doişpe mă duc să mă privesc în oglindă și îmi ajunge.
Și acum după ce vă urez bu-hu-hu fericit, vă las iar cu bostanii lui Ray Villafane  , de unde am preluat și prelucrat pozele devenind undercover pentru că mi se pare absolut fantastic.Da…eu sunt în ambele poze…. :)))

 

Psiluneli- Pată de culoare

O pată de culoare pe o floare…. În câte petale de culori s-ar răsfira dacă s-ar deschide?

Trăirea-mi, cam amorfă și cam seacă… Dacă nu ar fi iubu meu să radă tot timpul, oare nu aș uita să zâmbesc? O pată de culoare prin viața mea monotonă….

Trecerea mea prin viață…. Ar fi nesemnificativă dacă nu ar exista un personaj cheie, ce face ca eu să nu fi trăit degeaba, rațiunea mea de a fi și de a simți că se duce ceva mai departe din mine…
Pata de culoare adusă de fiul meu… pete de culori de tot felul…o paletă variată, cum este viața însăși.

Singurătatea, care câteodată este cruntă… Dorul de fiul meu, dorul de iubitul meu, îndepărtarea de tot de aș vrea să fie cât mai aproape…Tot ceea ce îmi alină dorul poartă un singur nume. Știe să fie exact acolo unde este nevoie și să umple golul. Să mă iubească și să mă facă să nu mă mai simt singură atunci când sunt…să îmi țină de urât până vin cei dragi…
Pata de culoare în alb și negru…Jami.
Numai el știe câte lacrimi au curs pe blana lui…numai el știe cum m-a privit în ochi, încercând să îmi spună că va fi bine.
Numai el m-a simțit atunci când mi-a fost rău sau am fost tristă…și mi-a sărit în brațe nemaimişcandu-se de acolo până când nu eram din nou bine.
Nimeni altcineva nu ar înțelege, dar eu și el avem o legătură extrem de specială.
Dacă ar putea vorbi, v-ar spune vorbe de jale, v-ar spune povești de dragoste și de dor, v-ar povesti istorisiri hazlii și penibile totodată…
Dar nu poate, în schimb…privirea lui dă de înțeles totul.
Nu îmi văd viață fără el….nu știu cum va fi când se va întoarce fiul meu și îl va vrea doar pentru el….nu știu cum va fi când pentru o perioadă, Jami va stă la părinții mei.
Știu doar că face parte din viața mea, din sufletul meu, e pata mea de culoare…și că….oricât de nebună aș părea…s-ar putea să renunț la multe pentru el.

Au scris Mariana, Some Words, dor, Ioana Soglu, Vienela, Adriana, Cita, oglinda lui erised

 

Coici, nisip, marea şi…voi

Am venit, am revenit, am respirat, m-am adunat, am moşmondit prin casă după Jami…că săracul singurel o săptămănă, doar vizitat, curăţat şi mâncare….făcuse ravagii mici.
M-am băgat la învăţat intensiv…scris, citit, repetat, scris din nou, scris…cam aşa îmi rămâne mie în cap.
Vă ţuc cu tot dragul, nu am timp să comentez pe la voi, de citit nici atât şi de data asta mă iertaţi şi pe mine.
A fost mişto…a fost o mare caldă. curată, superb.
Mulţi se vor lăuda cu bronzul lor….şi eu o pot face, insă eu mă voi lăuda cu bubele mele.Am făcut o alergie-urticarie solară şi am venit plină pe tot corpul de bube mici şi multe, multe. Am nevoie de un copac, ca să mă scarpin…lingura de lemn nu îmi ajunge. :))))
Vă las să vă delectaţi, iar eu mă întorc la foile mele cu eseuri şi întrebări.

 

 

 

Ştire de (ne)ştire

Vă tot ameninț că nu mai scriu, că nu am timp, că o să dispar de pe aici, dar nu am făcut-o pentru că tot dau târcoale și treburile mele se învârt în jurul biroului și a internetului.
Daaar, săptămâna asta mă dau dispărută un pic, pentru că sunt călătorită.
Deci…dacă nu vă găsiți, sunteți la moderare. Dacă vă găsiți…salutați-vă între voi. :))
Am zis totuși să nu dispar așa brusc și de pe blog și de pe feisbuci, iar voi să vă faceți griji.
Plec doar ca să pun nește treburi la punct, să mă dezleg un pic de frământări, să mă caut, să mă găsesc, să mă iubesc și să iubesc.
Am nevoie mai mult ca oricând să fug! Am nevoie….
Aveți grijă de voi și iubiți-vă mult!

(sursa pozei- Andrew Hickinbottom)

 

 

Marţea cu trei cuvinte

Dacă nu este miercurea fără cuvinte a lui Carmen , este marţea cu cele trei cuvinte.
,,Mulţumesc din  suflet”   Belgianca.

Am câştigat concursul lansat pe blogul ei, iar ea  in urma indicaţiilor mele   a scris Pârţulina şi aerul nostru cel de toate respiraţiile .

Pacheţelul a sosit ieri pe seară şi ţin să îi mulţumesc încă odată. Mulţumesc şi pentru mica scrisorică…ai un scris tare frumos şi urmează ca într-o zi cu soare…ca să fie surpriză…să îţi scriu şi eu.

Bineînţeles că Masculul Alfa , aca Jami meu, care acum numai mascul nu mai e…şi-a revendicat ciocolata şi a trebuit să ii dau o bucăţică mică mică, pentru că ştiu că nu are voie. Şi s-a lins pe bot, să ştii! :))))

 

Psiluneli-Disputa

Iaca, azi avem o temă
și suntem într-o dilemă.
Se va da o ecuație,
la care vrem explicație.

O problemă cu pisici,
unul mare, unul pici,
nu se știu, nu au știință,
că vor face cunoștință.

Cel mai mare, el, sir Jami,
e stăpân pe a lui mami.
Cel mai mic, junior Bubu,
îl are stăpân pe iubu.

Bubu mic și zvăpăiat,
care-i băiat de băiat,
cu tupeu de capitală,
are muci, are și fală.

Sare, țopaie și aleargă,
toata lumea îi e dragă,
se joacă și cu căței,
stai cu parul după ei.

Jami, este liniștit,
e cuminte, stă pitit,
dar e rău și el nu vrea,
cu altcineva să stea.

Ceea ce vrem însă noi,
e să-i creștem pe-amândoi.
Ce vom face, ce vom face,
ca între ei sa fie pace?

Fiecare iși dispută,
bărbăția de motan.
și va fi o mare luptă,
care va fi în prim plan.

Sper să fim cu toți pe fază
și împreună să se-accepte,
Bubu să-nvețe si să asculte,
Când Jami îl urechează.

 

 

Duzina de cuvinte- Întâia noapte

Navigam pe net într-o mare căutare…. Îmi lăsasem mintea să viseze, dar eram deja obosită.
O voce mă trezi la realitate:,,hai, mergem să îl luăm”?
Un telefon, o voce de femeie…o fată pe care am convins-o fără prea mare greutate că noi suntem cei potriviți și am sărit în mașină. Era târziu, dar nu mai conta…hotărârea lui m-a făcut să mă gândesc că este imposibil a greși.
Am făcut 60 de kilometri pentru a ajunge acolo. Doi oameni, pe care dogma societății i-ar cataloga drept ,,săriți de pe fix” pentru acest lucru.Pentru că Bucureştiul e plin de aşa ceva. Însă mie nu îmi păsa și mă bucuram că nici lui. Dacă zice că vrea, înseamnă că vrea…
A fost dragoste la prima vedere, însă contează și să întâlnești ceea ce ți-a făcut cu ochiul prima dată și vreau să spun că m-a câștigat pe loc.
Fusese promis altcuiva, dar acea persoană nu era atât de hotărâtă ca mine, ca noi.
Era cât pumnul meu de mic și l-am băgat într-un prosopel pufos, ținându-l strâns la pieptul meu.
Și am plecat spre viitoarea lui casă…
A plâns pe drum, zgomotul puternic de mașină și hurducaielile drumurilor pline de gropi, l-au speriat rău..însă l-am ținut lipit de mine și în final a adormit.
Târziu în noapte, am ajuns la un mall și am cumpărat tot ce trebuia pentru pui mic.
A descoperit noua lui casă cu mare interes și fără a fi prea mult speriat.
A sărit ca un ied, a țopăit peste tot și în final, ducându-l la litieră, l-am lăsat în intimitate, dorind să văd dacă știe a o folosi. A știut, m-a amuzat teribil, mai întâi pentru că a început să ronțăie nisipul, dar apoi înstinctul i-a spus ce are de făcut.
Când l-am văzut cum îi cade capul într-o parte, l-am luat și l-am pus în coșulețul minuscul ca să doarmă, lângă mine în pat.
Vax!  A sărit din el și toată noaptea a dormit ghemuit lângă inima mea sub pilotă.
Aceasta a fost prima noapte a lui Silvester, pisoiașul adoptat, în noua lui casă….casa noastră.

Au scris   psi, Anaconde, dordefemeie, Gara pentru doi, lili3d, Carmen, Max, Almanahe