RSS

Arhive pe etichete: durere

Provocarea de luni-Dincolo de nume

Dincolo de nume mă aflu eu. Sunt suflet pribeag căutător de liniște, suflet ce tânjește la puțină dragoste și fericire.
Dincolo de nume sunt eu, femeia neînțeleasă încă.1034
Omul puternic ce are și slăbiciuni, mâna de fier care duce la sfârșit cerința.
Dincolo de nume sunt eu cele două în una. Una pasională și blândă, iubitoare și înțelegătoare. Cealaltă provocatoare, răzbunătoare și rea.
Un nume ce-mi poartă destinul spre căi încercate deja, dar pe care fiecare o ia în altă direcție.
……..
Dincolo de nume se află el. Un om ce m-a avertizat că nu este ușor să îl înțelegi.
Un om care nu se lasă citit decât atât cât vrea, care este o totală provocare.
Dincolo de nume este nebănuitul, periculosul, neștiutul. Este nimicul și poate fi totul. Este ceea ce poate nu își dorește nimeni sau poate ceea ce iubitorii de adrenalină iubesc.
Dincolo de nume nu există nici măcar un plan. Nu există speranță sau poate fi viitor.
Am de luat o decizie. Una grea pentru mine și pe de altă parte foarte ușoară.
Încă am timp, încă am timp să mă hotărăsc. Depinde care din cele două ,,eu” va învinge.

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , ,

Jami…

 Gandja Jamal, puță de maimuță, cocoică, Jami…Masculul Alfa …733947_157471857743117_1318995731_n

 29 martie 2010- 24 ianuarie 2015

 
2 comentarii

Scris de pe Ianuarie 24, 2015 în De-ale mele...personale, Masculul Alfa

 

Etichete: , , , ,

Cinci…

Cinci ani! Cinci ani de blog…de cuvinte rătăcite, de trăiri, idei, povești sau gânduri răzlețe!
Cinci ani frumoși, urâți, nenorociți, împliniți.
Și din nou am uitat!

Și deocamdată simt nevoia să tac, pentru că ce am a scrie nu e frumos și e dureros și nu mă va încuraja să spun.
Deci, da…am supraviețuit cinci ani pe aici.
Și încă mai sunt…mai rar, dar mai îmi tremură ,,pana” pe aici…
Dar nu acum. Acum doare ceva, mult prea mult…

 
2 comentarii

Scris de pe Ianuarie 20, 2015 în De-ale mele...personale

 

Etichete: , , , ,

Cu durere…

…și mult of!weird01
Mă uit cum pe blogul meu se așterne praful și vai și amarul și mi se pune un nod în gât.
Am scris pentru mine la început, ca o terapie, ca o refacere. apoi am scris pentru unul, doi și apoi pentru voi…
Aveam o mie de gânduri și idei, aveam de unde mă inspira, aveam o muză, două, trei, apoi veneau ,,muzii” din spate…și tot așa.
Sertarul minții mele, pare să se fi golit în ultimul timp, nu mai găsesc ,,materiale”, nu mai am idei, nu mai am inspirație și muzele mele au rămas prin țara de baștină.
Scriam cu patos, scriam cu umor, scriam cu inspirație…
Jekylla e pe undeva, nu știu pe unde…Hydea e pe undeva pitită, viața în Germania este …nu este viață, Jegărel nu mai are parte de aventuri,Masculul Alfa este grav bolnav,Știetot nu mai știe…
Of-ul e of și nu mi-l pot reprima.
Nu mă ascund sub cuvinte, pur și simplu nu mai am timp, oboseala își spune cuvântul și lipsa inspirației mă deprimă.
Mă uit în spate și citesc ce scriam odată și îmi pare rău de tot ce puteam scrie mai departe.
Momentan nu pot și mă doare când văd cât de mult lipsesc de pe aici.
Aseară îmi făcusem o idee despre ce aș fi scris azi…și era mult. Acum mă uit că am scris câteva rânduri și mi se par de ajuns, fără să mă lungesc în a bate câmpii.
Simt că încă am multe de spus însă ce te faci când nu am ce spune?

 

Etichete: , ,

De ar fi și pe la mine…

Situații retrăite, amintiri neuitate și puse din nou în cuvinte.craciun_traditional_in_maramures_colindatori_romania_celendo_1
Anul trecut eram doi. Trăiam cam în unul, iar al treilea era plecat în depărtări…lucrând nemțește.
Anul acesta trăiesc în unul, al doilea nu mai există, iar al treilea este la depărtare din nou, pentru că eu eu lucrez nemțește.
Ciudată situație, repetabilă.
Fiul meu era departe și îi duceam dorul, acum sunt eu departe…și îi duc dorul.
Sărbătorile le facem din nou separați, dacă anul trecut eram eu cu Jami, acum am predat ștafeta.
Îmi este dor de tot ce înseamnă sărbătoare de iarnă. Mi-e dor de luminile orașului, mi-e dor de freamăt, mi-e dor de miros de zăpada proaspătă, mi-e dor de miros de brad, de pregătiri de sărbători, de sarmale, de cozonacul meu Rosenkranz, de copii mucioși care îmi cântă colinde, de țiganii cu ursul, de ambuteiajele de pe străzi din cauza primei ninsori, de fulgii de nea pe care îi topeam pe limbă.
Nu am nimic din astea!
În sătucul ăsta nu există luminițe prin cele trei magazine, nu e zăpadă, plouă de rupe și bate vântul cu aspect de vijelie, nu am cuptor ca să pot coace ceva și țigani încă nu am văzut.
Nu simt că vine nici o sărbătoare, poate doar așa de departe…privind brazii împodobiți ce păzesc holurile din azil.
Așa de rău m-am împietrit încât nu mai simt nimic sau o fac voit ca să nu doară???
Mâine e colindul, mâine primesc copilașii covrigi și nuci, portocale și bomboane, biscuiți și eugenii.
Mi-e dor de tot ce îmi poate fi dor și mă ține tare doar bucuria pe care o văd în ochii înlăcrimați de bucurie ai pacienților fericiți…fericiți cei ai căror aparținători vor veni să îi ia în zilele de Crăciun acasă, ca să își petreacă sărbătorile în ,,familie”.
Pentru ceilalți, eu și încă o mână de colegi vom fi acolo, să le urăm sărbători fericite.
În câteva zile este Crăciunul…eu nu simt, îl voi lucra.

Foaie verde portocală,
noi suntem copii de școală
și-am venit să colindăm,
pe la case să urăm,
ne dați, ne dați, ori nu ne dați?

Aruncați-mi și mie cu praștia, o sarma, un șorici, o sclipire….

 

Etichete: , ,

Duzina de cuvinte-Azi sunt piatră

Azi sunt piatră neagră.1.-Hirotoshi-Itoh-sculpture
Îmi privesc sufletul ca prin sticlă. E transparent și are reflexe de ametist, culoarea mea preferată .
Pe alocuri e negru și doare.
Ieri mi s-a spus oficial că sunt dorită și că vor o colaborare de durată cu persoana mea. Puțini pacienți, dar totuși trebuie să fiu fără griji că voi fi dată afară din moment ce șeful cel mare m-a adus din țara mea de baștină. Nu se cade să sufle în lumânare dacă ea arde….
Azi mi s-a spus să devin oficială și să nu mai fiu iubitoare. Nu am rămas tablou, știam și simțeam asta.
Mi s-a spus să păstrez granița profesională și să nu devin mai mult decât se permite. Cu suflet!
Am devenit stană de piatră și am simțit că mi se strânge stomacul ca o minge. M-aș fi dat de-a dura, dacă aș fi putut, dar eram într-un birou oficial.
,,Sie sind sehr flexibel und nette…”…Ja!…însă atât de flexibilă încât să faci ce vrei cu viața mea, nu sunt. Să îmi pui o brățară și să mă ții legată de muncă și în singurele zile libere ale mele. Care sunt poate una la alte șapte sau poate cu mare noroc…două.
Azi un ,,nu” a schimbat poate iar o atitudine. Sunt o carte deschisă, dar dacă nu îmi place cum mă citești, mă închid. Poate mâine nu mai sunt atât de ,,, sehr nette” și îmi faci vânt pe o frunză, chiar dacă mă privești cu ochii tăi de azur. Îți cunosc însă zâmbetul și…personalitatea. Ești ca  mine și dacă vrei să faci rău, faci…pentru că poți…ești născută doar în aceeași decadă ca și mine. Deci te cunosc perfect și știu cu cine lucrez.
Din păcate, mai am încă multe zile până la concediu, iar timpul se scurge al dracu de încet, exact ca un motan leneș.
Vreau și nu vreau, dar trebuie să pot…încă să vreau să mai pot!

 

Etichete: , , , , ,

Provocarea de luni- Obiectiv

2632

Câte povești sunt duse și venite, rostogolite și dezvelite, urcate și coborâte, forțate ca o sfoară întinsă sau una cu noduri…toate trecute, niciuna rămasă!
Câte povești cu zâmbete ascunse sau priviri directe, câte cuvinte rostite sau înghițite, niciunul spus!
Câte povești scrise sau nescrise, cu inimi pline sau goale, cu franjuri de filigran sau pânze de păianjen, cu cicatrici adânci, vechi sau proaspete…povești plecate!
Cât de obiectiv poți fi în subiectivul relativ?
Real? Ireal? Viață sau ficțiune, trăire sau fantezie, toți ne zbatem într-un moment al vieții să ieșim din ele…
Indiferent unde plecăm, poveștile le tărâm după noi, scrise sau nescrise.

 

Etichete: , , , , ,