Miroase a căcat în jurul meu.
Ah…scuzați-mă vă rog, am uitat că trebuie să vorbesc frumos…
Afară, pe străzi, în aer,peste tot miroase a rahat de vacă, a balegă. Am încercat să îmi miros parfumul, dar tot a căcat pute.Mi-aș fi făcut palmele căuș ca să le pun la nas, dar păream apoi prea ciudată printre trecătorii care păreau că le place mirosul bio.
….
Am revenit în cameră cu gânduri aiurea și totuși destul de bine definite, un mare decalaj între ce auzisem și ce am simțit azi pe pielea mea.
Rezumat:
Azi am mirosit moartea. Când bate la poartă, știi că e pe aproape și se simte prin toți porii.
Am o pacientă pe care oricât ai spăla-o, de ceva timp are un miros, un miros specific de carne stricată amestecată cu iz de acru. Nu glumesc, știu că sună macabru, dar azi mi-am dat seama că moartea are miros…
Încep să cred că în curând se va imprima pe pielea mea mirosurile din azil și câteva ore chiar nu scap de el, îl simt în nări…
Am pacienți care par întregi, dar e doar o iluzie…după ce sunt lucizi în următoarele momente revin în lumea lor.Sunt doar simptome trecătoare…
Unii adună scame imaginare, alții fac drumuri de du-te-vino ca să treacă timpul, alții tac.
Pare ciudat dar îmi place ce fac și nu credeam că voi rezona cu cei din jurul meu așa bine.
Pacienții îmi fac cu mâna când mă văd și sunt fericiți atunci când lălăi câte o melodie pe lângă ei, ca să uit greul.
Zâmbesc tot timpul ca să nu clachez și am descoperit că este mai bine așa.Poate e un scenariu versatil, prost sau poate doar un scut ca să mă apăr de slăbiciunea mea-mila. Nu te poți supăra pe un om care nu știe ce este cu el și care așteaptă o vorbă bună de la tine sau o mângâiere.
Am o pacientă de care mi-e cel mai drag…are nouăzeci și ceva de ani,e micuță de statură, invalidă, un braț imobil, părul alb complet, lung până la umeri pe care îl prind într-un moț tineresc în creștet sau într-o coadă împletită, ochii albaștrii și un zâmbet care mă topește.
De câte ori o văd, mă duc și o pup pe frunte. Un luciu ciudat îi apare în privire, i se luminează fața și îmi zâmbește larg. Nu poate vorbi decât foarte puțin și incoerent, dar știu că e fericită. Câteodată are lacrimi în ochi și simt că are o durere în suflet.Dar asta în altă poveste, data viitoare.
Mă simt prinsă într-un năvod. Poate o să încerc să scap din el sau poate o să rămân.
Un lucru știu sigur…nu mai vreau să sfârșesc într-un azil. Nu vreau să sfârșesc cerșind un zâmbet și o atenție.
Alte scrieri interesante le gasiti in tabelul lui Psi .
Cățărătorii 