Evaluare

Timp! Mult timp pierdut cu alte cotidiene…
Am ajuns la concluzia că nici măcar nu mai știu să întrebuințez corect blogul, paginile…mă uit ca tâmpa la stele…
Ne-am risipit care încotro, mulți din cei cu care mai aveam contact pe aici sau pe blogurile lor, au dispărut cu tot cu bloguri, alții le-au șters, nume-nickuri nu mai există, Fb ne-a captat complet sau pur și simplu, cheful a dispărut.
Ne-am împrăștiat pe alte grupuri, nu mai ținem contact, ne-am răcit, ne-am îndepărtat…
Și mereu găsim scuze!
Avem viață în offline, avem viață privată, avem…avem sau nu avem…nu mai găsim așa de important să ne împărtășim gândurile, fanteziile, tristețile sau bucuriile.
O postare scurtă sau mai amplă pe Fb și gata, s-a rezolvat…
Mă uit în prezent, mă uit la trecut și mă uit cu oarecare regret…cum eram, ce făceam, ce scriam, cum gândeam…
Mă simt oarecum frustrată că nu mai pot, că nu mai vreau, că nu mai simt!
Ba simt! Simt din plin, dar am evoluat oarecum, gândesc în alt mod, am idei și gânduri care mi-ar îndepărta și ultima fărâmă de cititori pe care îi mai am…sau poate nu!
Sunt ceva mai spirituală, însă la un mod neînțeles de foarte mulți dintre ,,normali,,.
De-a lungul timpului, mi-am pus repetat întrebări despre multe lucruri, despre noi ca omenire, despre viață în general.
Cu timpul , am ajuns la concluzia că doi plus doi nu face neapărat patru…dacă vreți să înțelegeți unde ,,bat,,…
Cu timpul am ajuns la concluzia că nu trebuie să mă raportez neapărat la normal și că ,,supunerea,, mondială e doar tacită, poate acceptată, însă nu neapărat înțeleasă și aprobată…
E că nu ați înțeles nimic?
La mine e doar începutul , cu siguranță va continua…

 

Psiluneli-O călătorie spre centrul inimii…

Inima cui? A ta? A lui? A mea?
O călătorie spre centrul inimii care va bate din nou. Indiferent a cui va fi!
Inima mi-am împietrit-o din nou, ca și sufletul pe care l-am recriogenat până într-un viitor oarecum incert.
Inima îmi este din nou franjuri, peste franjurile pe care cu ceva timp în urmă pusesem plasturi de iubire.
Se va repara, dar de data asta va dura.

Nu mai cred în consolări ciudate, nu mai cred în va să vie, nu mai caut oricum și ce e mai grav, nici nu mai aștept.
Nu mai vreau!
M-am împietrit, mi-am împietrit inima pe un anumit fel de sentimente.
Făcând o călătorie spre centrul inimii mele, nu vei mai găsi decât milă și compasiune pentru cei din jur.
Dacă inima mea nu mai da impulsuri spre o oarecare dragoste, în schimb bate din plin pentru cei din jurul meu.
Bate când gândul mă duce la fiul și familia mea. Mi-e dor de ei, mi-e dor de Jami, de câinii care latră în spatele blocului și de căcații în care călcam când mergeam pe trotoarele stricate din oraș.
Mi-e dor până și de vecina care arunca gunoiul pe fereastră, aterizând exact sub geamul meu…
Azi am plâns!
A murit o pacientă care făcuse cu câteva zile înainte infarct.
Eu am fost cea care s-a dus la ea în cameră și am pregătit-o să meargă la spital. Îi era frică și îmi zicea …                     ,, Scorpio…de ce mi se întâmplă asta? Mi-e teamă, eu nu mă mai fac bine, eu o să mor…”
Am luat-o în brațe și am pupat-o cu drag, dându-i curaj că o să fie bine. A murit!
Știu, era bătrână, era inevitabil…dar mi-era dragă, era de treabă și vorbea cu drag cu mine.
Am plâns…deci am inimă și încă bate.
Colega care mi-a dat vestea a rămas șocată când m-a văzut că încep să plâng…dar m-a lăsat în pace.
Pentru astfel de treburi trebuie să mă uit în mine și în sufletul meu.
Ce vreau eu și ce mi-am dorit dintotdeauna, e o utopie.
Nu mai cred în ,,o să vină…ești fată bună și meriți ce e mai bun….” Nu mai cred în ,,capul sus că o să fie bine…”
Am văzut!
Când închid ochii, văd numai o față care rânjește fericită…nu mi-o pot scoate din față ochilor…
Nu mai vreau, nu mai cred. Mi-a fost de ajuns.
Am destul timp la dispoziție să mă fac din nou bine.
Sper doar ca departe de tot ce îmi este drag, să nu întru în depresie…

 

Aș putea…

Sunt frustrată? Da, mă simt frustrată!
 Aș putea să scriu despre ignoranța față de pacienți și despre aruncatul pisicii în curtea altuia, dar nu scriu.
Sau poate despre inumanul ce văd că zace în unii, inuman ridicat din grad de nepăsare și faptul că e rutină???
Aș putea să scriu despre pacienta imobilizată la pat care în ultimile zile ,,face” cu sânge deci e clar că mult nu o mai duce…dar nu scriu.
Aș putea să scriu despre vremea urâtă de afară, total ciudată și cu zile în care alternează puțin soare și apoi o dă în vântoase și ploi….
Aș putea foarte bine să scriu despre lipsa de comunicare a unora care se cred niște oameni corecți și integri, despre lașitatea care zace în ei, nefiind în stare să păstreze din respect acea urmă de ,,prietenie” care poate exista dacă se vrea, dar nu se vrea? Aș putea, dar degeaba aș scrie…Răspunsuri nu voi primi…
Aș putea scrie despre bărbații care se cred mai bărbați decât ar trebui, dar de fapt nu sunt decât niște copii speriați puși în fața unor situații pe care nu le pot gestiona sau au frică de explicații…sau pur și simplu se ascund pentru că simt că au fost mirosiți în premeditarile lor și șterg urmele…dar nu scriu.
Indiferent ce ștergi, ce rupi, ce alungi din viața ta, ce urme vrei să nu se mai zărească, ce semne nu vrei să se descopere…ceva va rămâne întotdeauna în tine…amintirile. Inima nu ți-o poți smulge și ea a bătut măcar pentru o clipă pentru cineva…asta nu poți schimba niciodată, chiar dacă vrei cu disperare să uiți…Asta să ții minte!
Aș putea să scriu despre singurătate, dar este o chestie notorie….de ce să scriu?
Aș putea să scriu, dar nu vreau momentan.
Deocamdată am lăsat durerea să mă inunde tocmai ca să îmi arate că sunt vie, că încă trăiesc, respir…să simt că doare…să simt că sunt om și nu am murit sufletește.
Când o să fiu în stare, o să adun din nou sufletul făcut franjuri și o să încerc să îl repar.
Deocamdată lumea în jurul meu e urâtă, iar eu trebuie să încerc să zâmbesc din nou.

 

Provocarea-Prima intalnire

Avea 18 ani,era frumos,brunet si cu ochi albastri.Imi placea tare mult,insa nu dupa mine venea in fata blocului,ci dupa prietena mea care la cei 15 ani ai ei,era de o frumusete rapitoare,de care era constienta si pe care o folosea cat putea de bine.
Ma invatasem ca atata timp cat vom fi in gasca,voi fi intotdeauna pe locul doi sau trei,insa nu ma deranja…
Probabil ca Bela i-a dat cu tifla sau a aflat ca se mai intalnea si cu altii,pentru ca in ultimul timp isi indreptase atentia asupra mea.
Nu eram indragostita,insa imi placea ca ,la varsta cand simti primii fiori si nu stii cu ce se mananca..,eram in atentia unui baiat destul de mare,care putea avea orice fata(si poate chiar avea).

 

Sfasiere

Nu pot descrie starea care m-a cuprins,nu pot descrie ce simt sau cum ma simt,pentru ca nu pot.
Incerc sa inteleg si eu de ce ma simt in primul rand frustrata si de ce imi este teama,daca ar fi teama..
Am stiut ca totul s-a dus,ca viata a mers mai departe si eu am sters cu buretele,ca am trecut peste toate greutatile

 

Speranta renascuta

Urmare din Pasi incerti inceti

Astazi pun punct capitolului Ulise si a tot ceea ce a fost in trecut legat de noi doi.Sunt multe de spus,insa majoritatea au fost atat de dureroase,incat le-am ascuns intr-un sertaras din mintea mea si am uitat de ele..

 

Pasi incerti inceti

Urmare din Ulise(4)

,,Fa primul pas cu incredere.Nu trebuie sa vezi intreaga scara.Pur si simplu paseste”.(M. L. King)

 

Mult timp am fost o ,,leguma”,nu intelegeam cu ce am gresit noi,cei doi,carora mereu le zicea ca ii iubeste enorm.
Doi ani de zile dupa divort,m-am cufundat numai in munca.Incercam sa imi revin,nu reuseam.La un moment dat chiar am clacat si numai ochii mari si mirati ai copilului meu,,Ce faci mami?”,intrat intamplator in camera si apoi o palma data la propriu de prietena mea ,,ciprioata”,m-au adus la realitate.S-a jurat plangand,ca daca nu imi revin din starea mea de cacat,renunta la prietenia noastra.
Ea era o fiinta vesela,radea tot timpul,insa energia negativa pe care o emanam si pesimismul meu,o facusera sa se schimbe.Devenise trista,abatuta.Ajunsese ca mine!
Din ziua aceea mi-am revenit,mi-am dat seama ca nu se merita si nimeni nu mai merita lacrimile mele.
Mi-am schimbat stilul vestimentar,am inceput sa am grija de mine,sa ma privesc in oglinda si sa ma vad femeie,sa ma vad frumoasa.Bine,nu mereu ma vedeam frumoasa,dar ce mai conta?
Intre timp am mai primit niste lovituri de la viata,dar eram deja invatata..
Am parasit apartamentul in care locuisem(era al mamei lui Ulise) si cu copilul de mana si ceva lucruri materiale(infime),m-am mutat la ai mei.Pierdusem tot!O luam de la zero..ba,nu..aveam un copil!
In timpul cat am stat la parintii mei,l-am simtit mereu pe Dumnezeu alaturi de mine.
,,Ciprioata” m-a ajutat cat a putut de mult si eu,cu demersuri si un dosar complet,am obtinut o garsoniera cu chirie.
Incepusem o noua etapa a vietii mele,aceea de femeie divortata,independenta si cu un copil.
Nu imi placea,ma speria,dar in sfarsit eram eliberata.
Eram libera in colivia vietii…

 

Ulise(4)

Continuarea lui Ulise(3)

A revenit doua zile mai tarziu..incercand sa explice..
,,-Nu ai gresit cu nimic,insa faptul ca fac un copil pentru o viza Schengen si pentru ceva mai bine..explica totul!
-Ceva mai bun pentru cine?
-Pentru mine,pentru noi..
-Care noi? Noi am iesit de mult din ecuatie..
-Te iubesc,insa nu pot fi ca musulmanii,cu mai multe neveste,trebuie sa renunt la una..
-Asteapta sa se nasca copilul si vino cu el aici,il vom creste impreuna cu al nostru!
-Nu pot face asta,vreau sa divortez si sa ma insor cu ea,sa aiba copilul un tata..
-Deci te-ai hotarat sa renunti la familia ta,pentru a-ti incerca norocul alaturi de o pustoaica nedesteptata..Nu te pot obliga sa stai alaturi de noi..departarea a stricat toata notiunea de familie,iar tu nu mai esti omul pe care eu l-am iubit si il iubesc..”
De prisos sa mai spun ca incerca sa gaseasca argumente..mi se facuse greata.Pentru ca il cunosteam..i-am cerut sa vad cum arata fata,stiam ca sigur are o poza cu ea,..socat a scos o poza si mi-a intins-o..si in clipa aceea,m-am vazut pe mine naiva..era o pustoaica blonda,cu parul lung..dar de,nu era romanca amarata,ci un bun potential..
I-am redat libertatea,gandindu-ma ca daca nu a fost in stare sa fie tatal copilului nostru(care devenea bobocel de clasa 1),macar invata sa fie pentru celalalt.

 

Ulise

Atentie!Daca deschideti aceasta cutie(a Pandorei),puteti avea neplaceri.Daca da dependenta,adresati-va medicului.

Am stat mult sa rumeg,daca se merita sau nu, sa scriu despre exul.Ii dau o sansa numai pentru ca este tatal biologic al fiului meu.In orice caz,nu voi scrie prea mult despre el,pentru ca mi-as chinui neuronul meu lenes degeaba.

Oricum,asa a inceput transformarea mea din cine am fost in cine sunt.

Cand Ulise a vrut sa participe la razboiul troian,a sarutat-o pe Penelopa si a plecat(la dracu,numai cu Penelopa nu ma comparam).Pe drumul de intoarcere,printre multe alte peripetii,una este cea cu sirenele care au incercat sa il vrajeasca..

Cand Ulise de Romania a vrut sa plece in razboiul cu viata,pentru ,,ceva mai bun” si-a sarutat sotia si prichindelul de 2 ani jumatate si dus a fost.

 

Lapsus

Am venit de la munca hotarata sa scriu…nu stiu ce!Pai ce am reusit?Cum am aparut in casa,m-a luat ,,el” un-doi,ca nu are timp si trebuie sa plecam