Evaluare

Timp! Mult timp pierdut cu alte cotidiene…
Am ajuns la concluzia că nici măcar nu mai știu să întrebuințez corect blogul, paginile…mă uit ca tâmpa la stele…
Ne-am risipit care încotro, mulți din cei cu care mai aveam contact pe aici sau pe blogurile lor, au dispărut cu tot cu bloguri, alții le-au șters, nume-nickuri nu mai există, Fb ne-a captat complet sau pur și simplu, cheful a dispărut.
Ne-am împrăștiat pe alte grupuri, nu mai ținem contact, ne-am răcit, ne-am îndepărtat…
Și mereu găsim scuze!
Avem viață în offline, avem viață privată, avem…avem sau nu avem…nu mai găsim așa de important să ne împărtășim gândurile, fanteziile, tristețile sau bucuriile.
O postare scurtă sau mai amplă pe Fb și gata, s-a rezolvat…
Mă uit în prezent, mă uit la trecut și mă uit cu oarecare regret…cum eram, ce făceam, ce scriam, cum gândeam…
Mă simt oarecum frustrată că nu mai pot, că nu mai vreau, că nu mai simt!
Ba simt! Simt din plin, dar am evoluat oarecum, gândesc în alt mod, am idei și gânduri care mi-ar îndepărta și ultima fărâmă de cititori pe care îi mai am…sau poate nu!
Sunt ceva mai spirituală, însă la un mod neînțeles de foarte mulți dintre ,,normali,,.
De-a lungul timpului, mi-am pus repetat întrebări despre multe lucruri, despre noi ca omenire, despre viață în general.
Cu timpul , am ajuns la concluzia că doi plus doi nu face neapărat patru…dacă vreți să înțelegeți unde ,,bat,,…
Cu timpul am ajuns la concluzia că nu trebuie să mă raportez neapărat la normal și că ,,supunerea,, mondială e doar tacită, poate acceptată, însă nu neapărat înțeleasă și aprobată…
E că nu ați înțeles nimic?
La mine e doar începutul , cu siguranță va continua…

Reclame

 

Nu-i bai, e buba!

,,Barca pe valuri plutește ușor,
dar vine valul și te-mpinge cu spor” .

Vertijuri, valuri, vârtejuri, iureș…cam așa aș putea traduce ce a fost în ultimul timp.
Citesc mereu pe un site de socializare, ce mai e nou în viețile ,,noastre”. Trăiri, poezii, scrieri, despărțiri, cununii, post, pisici, flori, nașteri, bebeloi, din nou pisici, arici, căței, iubiri, lacrimi. Viață!
Viața în toată splendoarea ei.În spatele a tot ce e ,,viață” e însăși viața. Viața noastră adevărată, pe care o împărțim doar cu eul nostru.  În spatele a tot ce arătăm, e ceea ce există cu adevărat. Adevărul știut doar de noi.
Nu mai tânjesc după nimic. Mi-am dat seama că oricât aș încerca să arăt că sunt un om echilibrat, competent, blajin, darnic, iubitor, muncitor, pasional, bun…nu va fi niciodată de ajuns sau poate că nu este apreciat. Că e prea mult! Și ce e mult strică sau bate la ochi. Am ales să fiu așa doar pentru mine, până la urmă eu contez…în așa fel încât am devenit ușor indiferentă la ce mă înconjoară, unii spun dură, alții nesimțită, eu spun-pauză.
Am trecut în ultima perioadă printr-o despărțire– renunțare, apoi printr-o cedare– împăcare șansă la..la ce?, stres, nervi, oboseală, stres, nervi, oboseală, boală, boală, boală.
Iar mă caut, cum se caută toată lumea. Poate m-oi descoperi într-un final sau în final voi ajunge la final. Dracu’ știe!
Desenez mandale de-mi sar ochii din cap, poate s-or împrăștia gândurile nașpa, colecționez măști africane cu un spor de invidiat în așa fel încât fi-miu îmi spune că îmi aduc dracii în casă ca să mă bântuie, nu că nu aș fi destul…Nașpa, nu?
Dar viața mi-e marmeladă, e bună, e bine, mi-e bine. Nu așa se zice? Dedesubt numai noi știm ce este, lăsăm poalele în jos, nu le suflecăm.
Ce-mi lipsește? Nimic și totul! Mi s-a urât de atâta bine, cum se spune.
Mi s-a urât de ,,Terminurile” care nu se mai termină odată, de la un doctor la altul, în încercarea de a afla pe unde e buba și unde a mai apărut alta.
Mi s-a urât de a fi superbă și zâmbitoare , atunci când îmi vine să zic simplu s..gi plua.
Mi s-a urât de a munci cu spume și spumele să le adune melcii cu urechi înfundate și curu cât banița.
Da’ nu-i bai! E bine…mi-e bine.
Pe bune!
Aaa…și să nu uit…iubiți-vă, bey!

 

Concluzie

Nu, nu te-am uitat!
Revenirea mea scurtă în țară, mă ajută doar să îmi aduc aminte ce îmi doresc.
Vocea ta dură a fost un duș rece, într-o zi toridă de vară.
Nu, nu te-am uitat prietene înstrăinat! Doar că două cuvinte spuse de tine cu ceva timp înainte de plecarea mea, au făcut diferența între ce a fost și ce este acum.
Tot timpul voi iubi ceva din tine.Ceva-ul ăla care m-a făcut să mă opresc, să vreau și să rămân în continuare, chiar dacă…
Tot timpul îmi voi aduce aminte cu plăcere de pasiunea noastră de odinioară.
Cu tine am regăsit ceea ce pierdusem la un moment dat pe drum și tot cu tine m-am rătăcit de mine.
Mi-am dat seama că nu mai vreau să redevin ce am fost odată pentru că asta ar însemna să mă afund din nou în greșeli repetate.
Vreau să evoluez! De ce să îmi pară rău? Nu! Nu îmi pare o secundă rău pentru timpul pe care alții îl consideră pierdut.
Cu tine mi-am adus aminte cum e să ai răbdare, să tolerezi și să ierți.
Nu prietene, nu sunt naivă, ba dimpotrivă. Ți-am spus mereu să nu îmi insulți inteligența.
Da, am greșit! Mi-am atribuit un ,,statut” și am cerut explicații chiar dacă nu eram îndreptățită să o fac.
Totuși….totuși, diferența dintre tine și mine este că tu te mulțumești…pe când eu pot alege. Fiecare dintr-o multitudine de ,,idei”.
Și din nou, diferența dintre noi este că tu ești mânat de gesturi mecanice, iar eu de pasiune.
Nu te vei schimba, îți este mai lejer să trăiești după regulile tale repetabile. Iar eu nu vreau sa te schimb.
Oare nu ai obosit în a îți ,,redecora” mereu viața?
Te cunosc atât cât trebuie! Te știu! Te-am citit! Norocul meu este că mă cunosc și pe mine destul încât să știu ce am nevoie, ce îmi doresc, ce am de făcut.
Mă voi întoarce! Mă voi întoarce și voi privi în continuare ipocrizia ta. Îmi va păsa în continuare de tine, dar de pe margine. Ba chiar voi încerca să iubesc pe mai departe ceva-ul ăla din tine care m-a făcut odată,să mă simt importantă.
La un moment dat voi oferi din nou. Dar nu ție!
Pentru că tu nu știi ce să faci cu ceea ce primești!

 

Nește chestii

.. Stăteam așa și citeam acum, ce face tâmpeala și depresiile din om…
Cum dracu să mai am ,,trafic” dacă de ceva timp sunt doar o plânge mizda pe aici?
S-a dus naibii și zburleala mea de odinioară, îndrăzneala a căzut undeva în turul nădragilor, clipoceala din ochi s-a tulburat și s-a acrit ca vinul pe care l-am uitat nebăut în dulapul din cameră.
Stăteam așa și mă gândeam ce face starea de zacere pe tine și nebăgatul în seamă.
S-a dus naibii și popoul meu rubensian, transformat acum într-o stafidă sexi, tzetzele le pot lăsa liniștite libere în tricourile fără spate, picioarele sunt niște bețe.
Colegele mă întreabă cu invidie ce dracu am făcut de am slăbit așa repede și ce trebuie să facă și ele.
Dragele mele, găsiți un macho care să fie o idee mai bun vânător ca voi, fiți o perioadă triste, suferiți un pic și nu dormiți nopțile câteva săptămâni și o să deveniți la fel de sexoase ca și mine.
Moșii de aici deja salivează când mă văd și atunci când le fac toaletarea de dimineață, pe motivul că se sprijină de mine, mă pipăie cu degetele…
Da’ eu îi las ce să le fac, mă gândesc că așa pot avea și ei un ultim moment de plăcere pe lumea asta, că de erecții nu putem vorbi…
Deci…stăteam eu și mă gândeam așa, cum mă transform eu din nesuferita care eram într-o femeie înțelegătoare și plină de răbdare, care nu mai pune o mie de întrebări și nu mai cicăle.
Bey…și dă roade!
Când începe să se învârtă creierașul și gura stă să explodeze…neuronul ăla tâmpițel nu mai face contact și cuvintele nu îmi mai ies. Rămân acolo și se învârtesc chinuindu-se să iasă, dar eu nu le mai dau drumul.
Bine, privirea mea spune poate cu totul altceva, dar…dar am învățat să mă amuz de situații ridicole sau urâte. Și să mă stăpânesc, să nu mai izbucnesc, să respir adânc ca să nu urlu și să devin brusc calmă.
E bine! E mai bine așa pentru mine…cel puțin pentru moment.
Și da…indiferența doare…a fost și reversul. Dacă și eu am lăsat-o baltă…totul începe să revină la normal acum. Și spre mine! Cât timp va dura asta, nu știu…însă sunt pregătită pentru tot ce va urma.
Bun sau rău!

 

Provocarea de luni-Călătorind… în fantezie

Ai plecat așa cum ai venit…ca un iureș.
Ai trecut prin viața mea, călătorind pe frânturi de trăiri.Un amalgam de sentimente mi-ai amestecat prin vene. M-ai învățat să fiu și calmă, m-ai învățat să fiu și furioasă. Să devin indiferentă sau să îmi pese.
Depindea doar de situația creată.
Te-am privit și mi-am dat seama cât de puțin te cunosc. Ai lăsat să se vadă exact ce ai vrut să se vadă. Și asta am învățat și eu să fac. Am devenit rece și indiferentă , tocmai pentru ca tu să nu vezi cât doare.
Cât de mult sunt aprinsă și prinsă în ceea ce nu promite nimic.
M-ai lăsat să aleg și m-am lăsat provocată. Și te-ai complăcut la fel de mult pe cât m-am complăcut eu.
Și nu știu dacă a fost sau nu va fi.
Și dacă nu a fost, va fi….
Este pagina deja scrisă? Va fi poveste?
Pot să te judec? Nu! Întotdeauna am știut în ce mă bag sau ce nu mă bag…
Viața este o intersecție complicată. Trebuie să știi pe ce cale o apuci, să mergi înainte sau să pornești pe alt drum.
Aștept să te întorci exact așa cum ai plecat, călătorind pe drum de nesiguranță și incertitudini nescrise, sperând că acel ,,Carpe diem” mă va învăța ce să fac…

 

Provocarea de luni- Orbind

Prin ochii tăi cei preschimbați în stele,
mă văd pe mine…șoaptă în ecou,
m-aș transforma în cântece de iele
și mi te-aș oferi cadou.

Închide ochii, nu vreau să te văd orbind
de dorul meu, de drag și de plăcere.
Vreau să te simt, să cauți și să spui dorind,
că îți lipsește a mea mângâiere.

Prin ochii mei, cei preschimbați în dor,
te văd pe tine…verde de turcoaz.
Te-aș transforma în aripi de condor,
ca să mă porți departe în extaz.

Închide ochii, nu vreau să mă vezi orbind,
privindu-te pe tine, fără să mă satur.
Și din nectarul dragostei sorbind,
de îndoială să mă scutur.

Ceilalți care au scris, sunt în tabel la Eddie

 

Duzina de cuvinte- Pohta de bumți

Mno, dragii mei…păi să vă țiu o voroavă cu ce mai făcui io în ultimul timp.
Așadar și prin urmare, mă uitai mai întâi pe planul de muncă( fie vorba între noi, acum deja e un ispisoc depășit și vârât în sertarul șefei).Dacă am văzut eu că nu și nu…că e vorba de munci în continuare, am luat hotărârea să mergem să ne tănțuim, să ne bumți-bumți. Nu doar eu ci împreună cu colegul românaș și încă o nemțoaică, ca să nu fiu eu luată drept ibovnică de către nefasta românașului…mai știi ce poate coace o minte de femeie? Alte colege nu au mai vrut a merge, că poate așa colegul meu se simțea ca Suleymann.Dar doar cu două nu se pune…
Nu conta că a doua zi eu eram de servici de dimineață și că tot dimineață mă întorceam și de la club. Ne-am hotărât și gata. Pohta-i pohtă și când se pune nebuna, se pune. Clubul, unul pentru moși ca noi, über 40 ani, muzică anii 70-80-90. Am zis…mișto, acolo e de noi, rupem podeaua în două.
Noaptea, ne-am luat cușma, țigărili și bolentinele și urcându-ne în mașini, p-aci ți-e drumul…la 30 de km de sătuc.
Nemțoaica ne-a luat pe Autobahn. Așa am aflat noi la întoarcere, că ceea ce credeam drumul rapid și pe scurtătură, a fost de fapt o ocolire de toată frumusețea.
Am ajuns la club și am intrat după ce pe mână am dobândit o urmă fosforescentă de ștampilă. Puhoi de norod, toti cu berea-n mână și care mai de care să dea din fund. Pe ritm de dans.
Am crezut că facem mare ispravă acolo, însă nu am reușit să dansăm decât câteva dansuri.
La un moment dat, pe când mă rupeam eu în figuri, simt din ce în ce mai aproape de popoul meu o atingere care se transformă în lipeală în toată regula. Mă întorc și văd un ipochimen chelios, aproape prăvălit peste mine, cu un pahar plin în mână și încercând să trăiască melodia. Sprijinindu-se de mine! Dacă tot îmi admira popoul, l-am împins cu dânsul până l-am îndepărtat aproape să își rupă gâtul..
Pe repede înainte, DJ-ul s-a îmbătat și ne-a turnat și nouă pe gât toată noaptea numai rock.
Io nu zic că nu ascult rock, dar seara cu pricina anunța cu surle și trâmbițe alt gen de muzică.
Grea osândă pentru mine.
Am încercat să rămân cu nervii calmi cam trei ore încontinuu, ore în care mi-au zdrăngănit chitarele în cap…și privind über patruzeci-ul cum trăiește intens muzica. Și o trăiau frate, că nu aveau încotro, o trăiau în ritmuri scălâmbate.
După trei ore am cedat psihic și ne-am făcut băgăjelul, cărându-ne.
Lângă clubul unde am fost noi, era un alt club…alt gen muzical. Gotic! Nu știu cum este, nu am ascultat până acum, dar parcă era mai tentant să merg acolo( da’ mi-era că o pun de un viol), măcar pentru cei pe care îi vedeam că intră în acel club .Brrr! Îmbrăcați total în negru, mantii lungi negre, bocanci cu tălpi duble, multe brățări, lanțuri, cercei, belciuge prin nări.
Nu mi-a fost de ajuns! Data viitoare încercăm alt club pentru moși, poate avem mai  mult noroc.
La întoarcere, colega a plecat la ea acasă, noi spre satul nostru uitat de lume. Am greșit drumul, ne-am rătăcit prin orașul ăla, o oră ne-am învârtit pe străzi pustii, s-a stricat și mașina…așa că în momentul în care am găsit drumul spre casă după ce am bântuit ca bezmeticii, am pornit la drum cu 40-50 pe oră, că mai mult era risc de accident.
Nu mă mai întrebați cum am muncit în ziua aia, dar rahatul știu că l-am șters în mod sigur, corect.
În rest ce am mai făcut…nu mai știu, eram robotizată.
Da mă mai duc! Nu, nu acolo…că sigur îi sparg capul DJ-ului.