Ne cramponăm să trăim robotizați.
În inerție, ne trezim la aceeași oră dimineața, ne spălam pe dinți, înghițim pe repede înainte ceva ce ar fi un mic dejun, gâlgâim o
cafea și ne năpustim spre serviciu, cu frica de a nu întârzia.
Înjurăm birjește când stăm în aglomerație și ne facem cruce cu limba înainte de a ne începe programul.
Viața ni se derulează în fiecare zi la fel și trăim ca să plătim tot felul de dări.
Când în jurul nostru apare un ,,personaj,, care se opune sistemului, îl catalogăm pe repede înainte cu probleme la mansardă, doar pentru că gândește altfel decât noi sau trăiește într-un fel mai aparte. Adică liber, lipsit de prejudecăți pe alocuri, cu spirit de aventură și fără a își face neapărat planuri. În jurul personajului se face imediat loc pentru că nu mulți au curajul să fie de acord cu gândirea lui sau modul de viață.
Ce voiam să spun?
Vin dintr-o țară cu prejudecăți adânc înrădăcinate și greu de schimbat și trăiesc într-o țară care se vrea democrată, dar nu este.Totul este mascat sub o cruntă ipocrizie
Aici am întâlnit un om care mă amețește cu felul lui de a fi, uneori mă intrigă , alteori îi dau perfectă dreptate.De multe ori m-a făcut să mă gândesc că am trăit greșit, cu toate că știu singură asta. Familia l-a trimis la un medic specialist spunându-i că are probleme, după care s-a dat deoparte. A fost un șoc atât pentru el cât și pentru mine.
I-am rămas alături pentru că înțeleg revolta lui împotrivă sistemului care nu știe cum și cât să mai sugă de la noi toți. Sunt și eu revoltată pe tot ce ni se întâmplă ca omenire însă nu mulți au curajul de a se revolta și de cele mai multe ori o fac singuri. Și asta nu duce la nimic bun.
Singură am realizat că eu încă mă lupt cu mine să mă smulg din rigiditatea cu care îmi trăiesc viața și să încerc să mă bucur de clipe ce vin pe neașteptate în fiecare zi.
…Acum câteva luni am văzut filmul ,,Captain Fantastic,, , film care m-a pus mult pe gânduri…
Arhive pe etichete: animale
Viața inertă
Două…
O operație și un examen!
Două lucruri extrem de importante în prezentul meu recent.
Două lucruri care mă fac ușor să îmi pierd mințile.
L-am operat pe Jami! Greșit! A fost fiul meu cu Jami la doctor, ca să îl opereze.
Acum multe luni, anul trecut, lui Jami i-a apărut o gâlmă pe omoplatul stâng din față. O perioadă nu am dat importanță, apoi m-am dus cu el la doctor și mi s-a spus că este un mic chistuleț pe care să îl las în pace, că nu deranjează. Lunile au trecut, gâlmuța parcă a mai crescut…eu am plecat…
Apoi într-un final l-am trimis pe fiul meu cu Jami la un alt doctor, care i-a făcut o injecție cu marmeladă și gata. Gâlmuța s-a mărit rapid în câteva zile și după o altă perioadă, am ajuns la o altă doctoriță care după ce m-a tocat pe mine de bani, a concluzionat că nu are ce face, că e cancer și că…pa.
L-am redirecționat pe fiul meu la o doctoriță bună, care l-a trimis la Ploiești.
Pe scurt, după toată bătaia de joc a așa-zișilor medici veterinari, călăi avizi de bani…la Ploiești am dat de o doctoriță bună care l-a operat pe Jami.
Masculul Alfa este ciuruit pe bune, a trecut printr-o operație destul de complicată, întinsă pe tot spatele și pe sub omoplat.Are cam 30 de copci, refuză pentru moment să mănânce, fiul meu îi bagă mâncare forțat pe gât, nu poate încă să se ridice, nu știu dacă își va mai folosi piciorușul stâng din față…
Iar cancerul s-a întins și nu a putut fi în totalitate operabil pentru că s-a întins în mușchiul ce învelește plămânii. Da…se pare că are metastaze.
Da…se pare că are un pronostic aproximativ până în decembrie. Da…am refuzat chimioterapia. Da…ajunge cu chinul, a fost destul chinuit. E operat doar de două zile și încă nu știu ce se va întâmpla cu el. Nici până mâine nu știu măcar ce va fi.
V-am spus că am devenit dură, nu? Știați! Cât timp mor în jurul meu oameni…nu mă mai impresionează nimic. Dar sunt praf! Sunt praf!!!!
Printre altele, săptămâna trecută mama a făcut o vizită la urgențe. Mișto, nu?
Mâine am examenul de limbă! Pentru ,,importanta” recunoaștere medicală.
Deja sunt saturată de tot…nu știu dacă îl voi lua…nu prea mă mai interesează momentan…
Nu vreau să mai aud că o să fie bine. Nu e bine!
Vorbeam cu Mixy (mulțumesc, fată hăi)…da, sunt sigură că plătesc păcatele părinților mei.Au destule.
Iar eu m-am săturat să adaug pagini la romanul vieții mele…
Cinci…
Cinci ani! Cinci ani de blog…de cuvinte rătăcite, de trăiri, idei, povești sau gânduri răzlețe!
Cinci ani frumoși, urâți, nenorociți, împliniți.
Și din nou am uitat!
Și deocamdată simt nevoia să tac, pentru că ce am a scrie nu e frumos și e dureros și nu mă va încuraja să spun.
Deci, da…am supraviețuit cinci ani pe aici.
Și încă mai sunt…mai rar, dar mai îmi tremură ,,pana” pe aici…
Dar nu acum. Acum doare ceva, mult prea mult…
Duzina de cuvinte- Trei pisoi…
August era spre sfârșite și lumea din ogradă se întreba ce va veni odată cu toamna…
Poate ziua lui Sir?
Molfo, Sisy și Mozolici crescuseră deja. Făceau numai prostii, învățați de Ghioaga și certați mereu de Jegărel și Mira.
Cei trei năzdrăvani s-au gândit să îi facă o surpriză lui Sir și în acea zi s-au vorbit cum să îl surprindă cu un supliment în plus față de ,,La mulți ani-ul” normal.
Sir zăcea tolănit pe verandă, mulțumit de procesul de absorbție dat de lumina puternică a soarelui și de căldura năucitoare. Acolo era răcoare.
Deodată atenția îi fu atrasă de Molfo care făcând un salt ciudat, ateriză pe un pepene din grădină. Pufni în râs când Molfo se ridică un pic amețit și plecă împleticit spre Mozolici și Sisy.
Starea de somnolență îi dispăru și ciuli urechile când auzi de la cei trei …,,În pas de defilare, marș!”
O imagine comică îi apăru în față ochilor…
Mozolici, Sisy și Molfo înaintau în șir indian, cu cozile ridicate și fluturându-le la unison ca pe niște steaguri.
-Pluton, stai….și cei trei se opriră în fața lui Sir.
,,Cine e cel mai tare?
Sir! Sir! Sir!
Cine ne învață că viața nu-i uitare?
Sir! Sir! Sir!
La mulți ani și la mai mare
și să ne-nveți mereu,
cum să trăim pe propriile picioare.”
Lui Sir îi apăru o lacrimă în colțul ochiului, pe care și-o șterse repede atunci când apăru Jegărel și apoi Mira, mânați de miorlăielile intense auzite.
-Vă mulțumesc din inimă dragilor, mă bucur că nu m-ați uitat!”
Jegărel se simți mândru de puii lui și îndreptându-se spre Sir îl îmbrățișă cu drag.
-Să ne trăiești maestre și să ne rămâi mereu alături, plin de învățăturile tale înțelepte!
Întorcăndu-se și vrând să obțină aprobarea celor trei pui, rămase blocat. Cei trei dispăruseră deja, alergând o broască ce se chinuia să scape din lăbuțele lor.
Viața era frumoasă și prevestea noi aventuri….
Șirul de povești ale pisicilor le puteți citi în categoria Jegărel .
Suflete mici
Nu-mi plac toate animalele,insa trebuie sa recunosc ca puii de orice specie,ma topesc…
Cățărătorii 