Duzina de cuvinte- Ierni uitate

Când eram copil, îmi plăcea iarna. Da, îmi plăcea!
Așteptam să iau vacanță, să uit de cărți, de școală și să mă bucur cu adevărat de sărbători.
Doamne, cât mă mai bucuram….
Bucuria începea cu moș Nicolae, când îmi făceam lună ghetuțele jerpelite și le așezam la geam, gândindu-mă că moșul are în sac ceva și pentru mine.
Chiar dacă era aproape falit, moșul tot lăsa ceva acolo, că era o portocală, o eugenie sau o banană verde…tot găseam ceva, ceva. Nu făcea diferență între mine și fratele meu și la amândoi ne lăsa aceleași daruri.
La fel se întâmpla și de Crăciun. Ornam bradul cu mare drag, împreună cu fratele meu și cu tata și făceam scenarii ce vom primi și dacă am fost cuminți.
 Nouă ni se părea mereu că am fost cuminți, dar martoră era doar mama care se lua mereu cu mâinile de cap la tâmpeniile pe care le puneam eu și fratele meu, la cale.
Încercam să nu dormim, să stăm la pândă ca să îl vedem și noi pe Moș, dar fără sorți de izbândă. De fiecare dată ne fura somnul și dimineața aveam deja cadourile sub brad.
Când venea data de 23 știam că trebuie să plec cu colindul. Nu colindam la distanță mare de blocul meu, însă de fiecare dată mă întorceam cu plasele pline.
Mama scotea două ligheane și începeam să numărăm covrigii și eugeniile, ca să vedem cine are mai multe, eu sau fratele meu. Aveam ce ronțăi toată iarna.
Urma apoi steaua, plugusorul, sorcova…într-un tipar bine stabilit.
Nu ratam nici o ocazie.
Fericirea cea mai mare era zăpada, pe care o așteptam cu bucurie. Când ningea de ajuns, luam sania și fugeam pe pârtie sau pe derdeluș.
Ne întorceam acasă uzi fleașcă, hămesiți, cu mucii atârnând, dar rumeni în obraji și sănătoși. Nu știam ce  e aia răceală.
M-am bucurat că și copilul meu a trăit aceeași copilărie, poate un pic mai darnică. Mă uit în jur și văd din ce în ce mai puțini copii care nu se mai bucură de zăpadă, de sărbători, nu mai știu să fugă cu sania, să se bată cu bulgări sau să facă un om de zăpadă. Le e rușine!
Anii au trecut, vremurile s-au schimbat, eu m-am schimbat…am încercat să rămân copil, dar nu am reușit.Viața m-a făcut să fiu responsabilă, serioasă, mult prea serioasă și să nu mai știu să mă bucur de iarnă, de sărbători. O serie de evenimente urâte m-au făcut să nu mai simt spiritul Crăciunului și să trec peste sărbători cu indiferență, că să maschez durerea.
Nu îmi mai place iarna, nu îmi mai place zăpada transformată în mocirlă, nu îmi place frigul.
Două lucruri  îmi mai aduc zâmbetul pe buze…prima ninsoare  și impodobitul bradului, alături de fiul meu.

Tabelul de la psi e plin de Duzinisti pregatiti sa ii cititi….

 

Psiluneli-Poveste dragă

Ca orice copil, am avut bunici şi am avut norocul sau ,,nenorocul” să îi cunosc pe toţi patru.
Cei din partea mamei, oameni de la ţară (mai târziu am aflat ca tataie era fiu de notar)…cei din partea tatalui tot de la ţară dar orăşenizaţi apoi datorită bunicului devenit un înfocat activist de partid.
Recunosc că mi-ar fi plăcut ca bunica din partea mamei, să ne citească seara poveşti, dar în final eu şi fratele meu ne mulţumeam cu ,,noapte bună copii” de la vechiul radio pe lămpi.
Bunicul era mai…cu treburile lui şi mai mult cu fratele meu, să îl inveţe tot felul de meştegăreli.
Aşa că mi-am pus pofta în cui şi poveştile mi le-am luat singură din cărţi sau mi le-am făcut singură din tâmpeniile de la ţară.O poveste dragă de acolo, este Stietot si maratonul berbecos
Bine…asta în afară de poveştile pe care le ascultam cu gura căscată, atunci când bunica mai povestea de cutare şi cutarescu sau pur şi simplu le ascultam singură trăgând cu urechea, atunci când eram uşuită din camera.
Recunosc că mi-ar fi placut ca bunica din partea tatalui să îmi citească poveşti seara, dar în final mă mulţumeam să o ascult cum îmi povestea despre copilaria tatalui meu, un drac de copil care i-a mâncat urechile bunicii.Şi atunci stau şi mă intreb, de ce oare mama se mira cu cine oi semăna eu?
Bunicul era mai…ciudat, nu socializa cu nici un nepot, poate şi pentru că era sătul de cei cinci baieţi pe care îi crescuse.Mie chiar îmi inspira oarecare teamă, nu ne băga în seamă, ne saluta scurt pe noi nepoţii şi apoi se ducea la ţigarea şi ţuica lui.
O poveste dragă mie, din tot ce îmi mai aduc aminte în legatură cu ei este Stietot si tuica
Mi-aş fi dorit ca bunicii mei să fie mai…iubitori? Poate in felul lor au fost, dar eu nu am simţit dragostea aceea de bunici.
Fiecare aveau preferinţe, bunica din partea mamei era leşinată dupa verişoara mea şi îi făcea toate poftele, bunicul era cu fratele meu.
Bunica din partea tatalui era leşinată dupa alta verişoara şi pleca cu ea mereu prin tot felul de concedii, bunicul era…ciudat.
Dar! Dar în ciuda felului lor de a fi, mi-am iubit bunicii şi i-am acceptat aşa cum erau. Erau bunicii mei, aveam bunici.Aveam ţară!
Să vă explic cum e cu ,,am ţară”.
Fiul meu spunea aşa când era mic, neavând decât pe bunica din partea tatălui care locuia la ţară şi doar pe părinţii mei care locuiesc la oraş, tânjea şi el sa plece la ţară, la sat.A fost, dar doar o perioadă foarte scurtă in vacanţe, până am divorţat.
Din păcate, copilaria şi-a petrecut-o mai mult la oraş…aşa că el exclama mereu supărat,, eu nu am ţară”.
Eu nu pot decât spera ca fiul meu, cândva…să îşi aducă aminte de vreo poveste dragă a copilariei sale şi să o spună mai departe.

Iar voi dragii mei, dacă doriţi să citiţi nu o poveste dragă ci mai multe, luaţi de aici Amintirile lui Habarnam și Știetot

Au scris psi, dor, anacondele, Some Words, Tiberiu, Mitzaa, Vero, Dictatura Justiţiei, lili3d

 

Duzina de cuvinte-Manzul

Dragii babii…se facea ca aveam cam 13 ani si eram la tara la bunici…
Eram o fetita traita intre betoane,care nu prea stia cu ce se mananca viata la tara. Nu prea le aveam cu orataniile din curte,iar de animale fugeam mancand pamantul,pentru ca imi era frica de majoritatea…
Aveam insa prieteni,printre care si pe un baiat,sa ii spunem Ionel,care lucra pentru un nene ,,taran” mai avut.Nea Telegeanu.
Nenea Telegeanu avea o gospodarie mare,cu o gramada de animale si avea si o caruta.
Intr-o zi,Ionel mi-a propus sa mergem la o plimbare cu caruta,pana la o cooperativa din zona,unde avea el treaba. Eu orasanca,fericita ca merg cu caruta pentru prima oara,nu am zis nu.
Mersul cu caruta,s-a dovedit o aventura de la inceput..eu vazusem la tv,plimbari cu caleasca…romantism..pe dracu.
In primul rand am fost zgaltaita in toate directiile,apoi calul,nesimtit,a vrut sa isi faca nevoile din mers,baligosindu-se sub ochii mei si imparfumandu-ma.
Am ajuns la cooperativa,care parea cam parasita.Cand am trecut de portile ei, in fata ochilor se intindea o mare de iarba de culoare galbena,tufisuri cu ciulini..ziceai ca te afli in plina stepa. Era un peisaj absolut dezolant..

 

Provocarea-Prima intalnire

Avea 18 ani,era frumos,brunet si cu ochi albastri.Imi placea tare mult,insa nu dupa mine venea in fata blocului,ci dupa prietena mea care la cei 15 ani ai ei,era de o frumusete rapitoare,de care era constienta si pe care o folosea cat putea de bine.
Ma invatasem ca atata timp cat vom fi in gasca,voi fi intotdeauna pe locul doi sau trei,insa nu ma deranja…
Probabil ca Bela i-a dat cu tifla sau a aflat ca se mai intalnea si cu altii,pentru ca in ultimul timp isi indreptase atentia asupra mea.
Nu eram indragostita,insa imi placea ca ,la varsta cand simti primii fiori si nu stii cu ce se mananca..,eram in atentia unui baiat destul de mare,care putea avea orice fata(si poate chiar avea).

 

Duzina de cuvinte-Amintiri

Am mai povestit ca atunci cand eram copil,o parte din vacanta o petreceam la bunici.
De obicei in iulie,mama ne facea bagajul(mie si lui frate-meu)si ne urca in autobuz cu destinatia Razvad.
Pe langa nazdravaniile care imi faceau viata frumoasa ,doua lucruri imi mai placeau acolo:sa il urmaresc pe bunicul cum mestereste si sa stau dupa bunica prin bucatarie.
Bunicul repara sifoane(mai tineti minte sifoanele alea din sticla?)si avea un atelier de reparatii impresionant.Multa lume venea la el, ca era om priceput.
Bunica bucatarea.De multe ori ma punea sa cern malaiul,avea o lada imensa plina cu malai…alteori framantam amandoua aluatul ca sa facem paine.Cand era gata crescut,punea coca in tavi si facandu-le cruce,le baga in cuptor.
Intotdeauna prima paine coapta,o rupea in doua si ne-o dadea noua.Priveam cum din miez iese abur si mereu il miroseam.Ahhh,ce frumos mirosea…
La amurg,dupa ce noi reveneam acasa,iar bunicii isi terminau treburile prin curte,bunica ne spala si ne baga in casa. Urma ritualul…
In fiecare seara,bunica scotea cate o carte din biblioteca micuta si ne citea.
Noi in pat,cu ochii la lustra si cuminti,vorbeam in soapta sa nu o deranjam de la citit.
Ne depana povesti despre Feti-frumosi,despre micutul unicorn care s-a ratacit in padure,despre pasarea care a renascut din cenusa,despre zana din palatul de cristal…
Se oprea mereu numai cand vedea ca noi am adormit si invelindu-ne,ne saruta pe frunte.
Vremurile acelea au trecut,s-au dus si uitandu-ma la fiul meu,imi dau seama cat de norocoasa am fost.
Unde sunt bunicii de altadata?

Celelalte ,,Duzini”:

http://pisica07.wordpress.com/2011/07/02/duzina-de-cuvinte-remember/

http://carmensima.ro/2011/07/02/noapte-la-malul-marii/

http://v2valmont.wordpress.com/2011/07/01/duzina-de-cuvinte-amintiri-din-bucatarie/

http://anaveronica.wordpress.com/2011/07/02/de-trei-ori-peste-cap-al-optsprezecelea-episod-din-elucubratia-cu-12-zombi-si-12-cuvinte-impuse/

 

Duzina de cuvinte-De-a pescuitul..

Nu am eu prea multe iesiri cu Barosanu’ la pescuit,insa mereu am gasit sa facem ceva haios,numai pescuit nu.
Nu prea ma duceam cu el,nici eu nici fratele meu,pentru ca tata cerea tacere ,iar noua ne ardea mereu de glume,de alergat,de-a jucatul in nisip sau aruncatul cu pietre pe ape,in asa fel incat sa faca ,,plici”.
La inceput a fost frumos,insa cu timpul,vazandu-l cum zbiara la noi cu fata aia de smochin stafidit si congestionat,spunandu-ne mereu ca pescuitul il faci fara a scoate un cuvant,vorbindu-ne numai in ganduri,noua nu ni s-a mai parut atat de fermecator mersul la peste.
Tin minte ca,tentat la ideea ca vreunul din noi ii va calca pe urme,ne facuse cate o undita la fiecare,pe care in tembelismul din noi,mai mult o foloseam pe post de sabie,duelandu-ne sau rupand-o mereu atunci cand aruncam firul,pentru ca il agatam in vreun copacel mai inalt si trageam ca disperatii sa scapam din capcana.
Da,era frumos si cat era soare si ziua de lunga,noi asteptam ca tata sa inceapa sa pescuiasca,pentru a o zbughi ca zanatecii,dand din ,,aripi”si fugind spre apa la scaldat sau in padurice,unde inventam povesti…
De noi nu s-a prins ,,boala”,insa mai nou,fiul meu pleaca la pescuit cu baietii si sa-l vezi pe Barosan ce mandru ii pregateste cate o undita sau ii da viemusi.Ca sa nu mai zic ca au fost si impreuna la pescuit si nu mai zbiara sau poate e fimiu prea ,,nesimtit”,ba mai mult,impart si cate o bere,asa ca intre barbati.

Alte ,,Duzini”:

http://carmensima.ro/2011/06/18/duzina-de-cuvinte-o-noapte-la-balta/

http://pisica07.wordpress.com/2011/06/18/duzina-de-cuvinte-inceput-de-vara/

http://anaveronica.wordpress.com/2011/06/18/prizonieri-al-saisprezecelea-episod-din-elucubratia-cu-12-zombi-si-12-cuvinte-impuse/

http://labulivar.wordpress.com/2011/06/18/duzina-de-cuvinte-13/

http://v2valmont.wordpress.com/2011/06/17/duzina-de-cuvinte-colaj/

 

Provocare cu coada-Vacanta

,,A venit vacanta/Cu trenul de Franta”…asa cantam cu totii,cand se sfarsea scoala si ne aruncam ghiozdanele dupa biroul uitand de ele…
Nu stiu de ce ,,cu trenul de Franta”,dar suna tare ,,interzis” pe acele vremuri.
Pentru mine vacanta nu are decat o semnificatie COPILARIE si atat.
O imparteam in doua: la oras si la tara,fiecare cu farmecul ei.
Vacanta la oras era cam plictisitoare,stateam cat era ziua de lunga cu cheia de gat si alergand ca zaluda prin spatele blocului.
Vacanta de la oras insemna:
,,-Mama lu’ Andreeaaaaa(Andreea statea la etajul 4) …Mama lu’ Andreeaaaaa!
-Daaa.
-Sar’na.O lasati pe afara? Va rugaaaaaam!
-Sa manance si vine!
-Biiiine,sar’naaaa!”
si mai insemna lapte gros,coarda,lisia,cartoane,soldati,pitita,alergata,de-a  gimnasta  si ..mult praf intre betoane.
Si mai urma vacanta la tara.Unde imi alerga cracii prin toate chiantzurile si faceam maraton pe toate dealurile,de ma lua dracu’.
Mai insemna zmeura furata de la gardul tzatzei Leana si un ,,Faaaa,fir-ai tu afurisita sa fii,lasa ca te prind eu!”.
Insemna dudul din curtea strabunicii ,in care ma urcam si vorbeam cu gugustiucii,mancand dude pana dadea cacarea in mine…
Insemna jocul de-a mireasa,pe care il faceam impreuna cu verisoara mea,luandu-i bunicii fetele de masa in loc de trene si perdelele pe post de voal si iesind la poarta sa facem cu mana la soferi, care saracii beleau ochii la noi,mai mai sa intre in sant.
Vacanta la tara insemna mamaliga prajita cu gem,mancata atunci cand urla foamea in noi si bunica nu era gata cu mancarea.
Insemna tiganul care venea cu o caruta,in care zacea un bidon de alama,plin cu inghetata…cea mai buna inghetata din lume.
Insemna satra de tigani care trecea prin sat,in fiecare vara,in drumul lor spre alte meleaguri romanesti.Ma puneam pe prispa si urmaream carutele cu coviltir,pline cu puradei,oale si plapumi si neaparat cu un caine legat cu lant la spatele carutei.Incercam sa le numar si ma incurcam mereu,pentru ca erau multe.Si fugeam cand vedeam ca apar tigancile pe la porti,cerand de mancare.Stiam ca nu am fost cuminte si buna imi spusese ca ma fura tiganii…
Si cate ar mai fi…ah…
Pentru mine vacanta inseamna copilarie si atat!

Celelalte provocari:

http://verovers.wordpress.com/2011/05/30/tristete-vacanta-n-amintiri-si-n-vise/

http://pisica07.wordpress.com/2011/05/30/vacanta/

http://redsky2010.wordpress.com/2011/05/30/vacantai/

 

Stietot si prima iubire

Mai,mai,mai..uite ca mai exista si alti nostalgici (Georgiana ),care isi mai aduc aminte de prima dragoste si mi-au adus si mie aminte prin ce am trecut eu in ale tineretii valuri.

Eram in clasa a sasea si ca orice ,,fetita”,daca primeam vreo atentie de la vreu baiat,eram in culmea fericirii..Verisoara mea era in clasa a opta si avea un prieten tot in clasa a opta.Asta avea un coleg care ma cam placea. Sa ii spunem..Vlad.
Ei,intr-o zi,se hotaraste Vlad sa imi ceara prietenia si eu bineinteles ca am acceptat-o pe loc.Daca aveai prieten,erai printre fetele ,,frumoase” ale scolii si cu succes.
Pentru ca stateam aproape de scoala(ieseam din scara blocului si intram in curtea scolii),Vlad nu prea putea sa ma conduca prea mult sau sa imi duca ghiozdanul,dar stateam mult de vorba in fata blocului.
Eu pluteam de fericire si tin minte ca m-a si pupat pe obraz(sic,Geo!),in afara de a ma tine de mana.
Pe mine m-a chinuit talentul de mica,scriam poezii si compuneam tot felul de tampenii,asa ca nu mi-au fost de ajuns intalnirile noastre,ci m-am apucat sa scriu o scrisoare de dragoste.Tin sa precizez ca exemplu avusesem,pentru ca dadusem de scrisorile de amor dintre maman si tata,pe cand era el in armata…
Scrisoarea continea de toate…si se termina cu un ,,te iubesc pentru totdeauna”.Si i-am dat-o a doua zi. Si a bagat-o in ghiozdan si s-a dus acasa,unde taica-sau,cautand ceva,a intrat peste el in camera si l-a prins cu scrisoarea mea…Ahhhh!
A doua zi,cand a venit tata de la servici,in sufragerie se apuca,de fata cu mine sa ii povesteasca mamei ceva:
,,-Fai Marie,hai sa-ti spun ce mi-a povestit Nelu(colegul de servici) azi! Cica aseara l-a gasit pe Vlad citind o scrisoare si i-a luat-o.Era o scrisoare de amor,cu detalii si pupaturi,cu declaratii de te iubesc. Si era si semnata!”
In momentul acela am simtit ca ma scurg in jos,pe sub masa si ma fac mica,mica…
,,-Si era semnata si Scorpio! Da’ eu i-am zis lui Nelu,ca sigur e scrisa de vara-sa si ca sa nu o afle cineva s-a semnat cu numele lui fie-ta.”
si se uita tata la mine..
,,-Tu nu stii ca lui vara-sa ii place sa umble cu baieti? Ai Scorpio..tu il cunosti pe Vlad? Ce zici de asta?” eu,usturoi nu mancasem,nici gura nu-mi mirosea,plus ca tatal meu a fost si este genul acela de conservator inrait cu ochelari de cal,din care nu ii iesi din cuvant.
,,-Nu,tata,nu stiu cine este ala…”
Mi-a tras tata o privire,de am inghetat,insa pentru prima oara s-a abtinut si nu a mai continuat..
,,Iubirea” noastra s-a stins din fasa,ca si ala,de frica lui tacsu a preferat sa ma lase balta,decat sa ii inroseasca curul, tata sau tacsu .
Iar eu m-am potolit vreo patru ani…

 

Stietot nu stie tot

Cand Stietot s-a facut mai mare si a venit (sau nu)timpul,s-a maritat.
A ramas insarcinata si a venit sorocul facerii lui Habarnam…

Undeva pe la ora 2 dimineata m-au apucat crampele,care au fost acceptabile,in asa fel incat la ora 7 plecam cu autobuzul,cu sotul si parintii,pe picioarele mele,la spital sa nasc.Nu mai povestesc ca doctorul a spus ca nu e momentul si m-a internat,spunandu-mi ca ar trebui sa nasc peste o saptamana si lasandu-ma intr-un salon si nici cum m-au apucat mai abitir durerile facerii,dar eu suportand durerea ,am stat in salonul ala pana pe la ora 17..nu,nu mai are rost…Important este ca undeva pe la 19 ma duceau inapoi la sala de nasteri si apoi la ora 23.30 nasteam.Dupa un travaliu de peste 17 ore.Altceva voiam sa spun…
Inaintea mea a sosit si a si nascut o tigancusa.Sa fi tot avut vreo 16 ani,era curatica,frumoasa si foarte deschisa la ten.Sotul ei,un pustan moldovean,blond cu ochi albastrii…Tigancusa a nascut o fata.
Dupa ea,am nascut eu,pe fimiu.
Dimineata ne-a prins pe toate lehuzele in pat,in asa fel incat asistenta ne-a dat trezirea facandu-ne nesimtite si ca nu am mers sa ne alaptam copii.Asa ca la urmatoarea alaptare,vreo sase fete,devenite femei..si care habar nu aveau cu ce se mananca meseria de mama,plecau la strumfii lor sa ii vada si sa ii hraneasca pentru prima oara.
Toate bune si frumoase,numai ca fiecare deja avea copilul in brate,numai eu nu.Pe o masuta speciala(patut,cum i-o zice),se afla un botz mai negru asa..era singurul nerevendicat.Ma gandeam ca e al tigancusei…M-am dus,m-am uitat la el si am plecat dupa asistenta.Pe care am si gasit-o si intrebat-o de fiul meu,ca nu il gasesc..Femeia mi-a explicat ca atat eu cat si strumful,purtam o banda cu un numar,deci sa ma duc sa ma uit…
Si ma intorc eu frumos inapoi..si ma duc la botz,care incepuse sa se schimonoseasca de foame,cu o urma de glucoza scursa la coltul guritei …si ma uit si ma uit…
Mai..era cam creol asa,cu un valatuc de par negru iesit prin scutecul ala..ma gandeam..,,ce dracu,asta e fimiu? daca e copilul tigancusei si mi l-au schimbat?” Ma uit la banderola mea,la numarul lui…corespundeau.Bun..m-am linistit pe jumate..asa ca,desfac usor scutecul in partea de jos si ii bag mana pe acolo,cautand si ..evrikaaaa,dand de ceea ce trebuia si linistindu-ma definitiv.
L-am luat in brate si asezandu-ma alaturi de celelalte,i-am oferit prima masa.
Probabil simtind si vrand sa ma revendice si sa ma invete minte,in momentul cand a apucat sanul si a inceput sa traga vartos din el…am regretat ca m-am indoit de originea lui…
Tot ce vreau sa va mai spun este ca am fost sa vad fetita tigancusei…era de o albeata..si avea o gurita mica si rosie si niste ochi albastrii..era un copil foarte frumos.Iar pe tigancusa am rugat-o sa vina si sa il puna pe fiul meu la sanul ei,sa papa lapte din ala pentru nedeochiati :))).

dovada ca s-a facut baiat frumos :))

 

Remember 1977

4 martie 1977

Hainuta verde