Terapie mută

Încerc în fiecare zi să ies o oră-două afară în curte, indiferent de vreme și de oboseală.
Prin curte se înțelege marea curte a azilului, care adăpostește și locuința mea, separată de azil.
Nu scap nici aici de priviri, de moși și babe, în încercarea mea de a avea o oază de liniște.Dar mi-am pus ochelari de cal și mi-am închis urechile, în așa fel încât să nu mai văd, să nu mai aud.
Încerc în continuare să mă regăsesc și să mă înțeleg din nou, să înțeleg ce dracu vreau de fapt de la rahatul asta de viață prezentă.
Încerc să îmi dau seama cum pot scăpa de obsesia care mă macină, de depresia care nu îmi da pace.
Nu mă plâng pe aici, încerc doar ca prin scris să îmi dau seama unde e punctul și unde este linia.
Mi-am sunat prietena și am plâns în telefon o oră.
M-a ascultat fără să pună nici o întrebare, după care mi-a spus că mă așteaptă acasă să mă facă bine.
Am nevoie de omul care mi-a fost aproape mereu în eșecurile mele, omul care mi-a despicat acțiunile în patru și m-a criticat atunci când am greșit.Mă cunoaște cel mai bine și am nevoie de ajutorul ei.
Luna viitoare sunt acasă într-un concediu mult așteptat. Mi-l doream în altfel, însă va fi o terapie a regăsirii sufletului meu și a sănătății mele, din toate punctele de vedere.
În felul meu, am rămas tot eu…doar sufletul îl am sfâșiat din nou pe interior. Nu din cauză că nu am încredere în mine ci datorită nesiguranței ce mă înconjoară. Atunci când nu primesc reacții palpabile, nu trăiesc prea mult din iluzii. Încerc să mă mint însă cu timpul știu că nu sunt corectă cu mine.
Privind în urmă încerc să îmi hrănesc prezentul doar cu ,,amintiri” frumoase, care să mă ajute să trec peste tot ce se întâmplă. Să trec cu demnitate! Faptul că am ales să vorbesc cu el și să nu îi port pică omului la care țin, în loc să îl tratez cum o face el, poate aduce multe critici.Am fost și de partea cealaltă, am rănit și eu la rândul meu, am folosit și eu indiferență cu vârf și îndesat…doare. Știu, simt!
Nu mai judec! Dacă așa este să fie înseamnă că este cu un motiv.Dacă va fi să fie lașitate din partea lui, voi scrie despre asta. Cunosc bărbații foarte bine și știu că nu au tăria unei femei să spună în față răspicat ,,de ce”. Pur și simplu nu pot.
Învăț din greșeli însă un lucru nu îl pot face niciodată…să îmi schimb afinitatea și sentimentele față de cei de care mă apropii.

 

Duzina de cuvinte-Inclestare

Incerc sa nu revin la angoasele mele,dar se pare ca nu reusesc.
Si ma lupt cu mine si ma lupt cu intrebarile si ma lupt cu ea…
Sunt inconjurata de deznadejde si indiferenta celui mai drag din viata mea, joaca cate o pasa cu nepasarea .
As vrea sa fiu inger si sa urc mai departe pe scara vietii mele,fluturand victorioasa fericirea si izbanda ,insa incep sa-mi pierd din nou puterea si privesc trist spre cer,carand dupa mine maldare de deziluzii.
Viata s-ar asaza pe un fagas normal daca la capat de ,,scara” as gasi pe o tava cheia de la cufarul implinirilor,multumirilor,linistii sufletesti.
Ma intreb cine sunt eu,m-am mai intrebat,mi-am raspuns,am ramas in aer,am zis ca stiu,am spus ca ma cunosc,nu ma cunosc,nu mai stiu,habar nu am cine sunt sau am devenit..
Ma mint ca am ramas la fel,dar viata te transforma.Nu m-am transformat in ceva urat ci doar in ceva ce nu credeam ca voi ajunge..la stadiul de leguma.
Si daca in jurul meu gasesc indiferenta,asa incep sa fiu si eu.
Ma lupt cu diavolul din mine si nu stiu daca sa raman buna sau sa devin malefica.Atata timp cat viata imi da palme…nu..de fapt atata timp cat intind mereu si obrazul celalalt,viata a inceput sa imi care pumni…
Incerc sa nu port pica si ura deznadejdii,care se invarte in jurul meu imbracata in rochie cusuta cu fire pe care stau insirate suflete slabe..Asa as infige mana in ea sa trag si sa desir…sa se duca in pasi de mars fortat..insa bag seama ca ea danseza fara greturi si al dracu de lasciv,incercand sa ma tina apasata pe vertebra gatului,facand eforturi de a nu ma lasa sa ma intorc si sa o privesc in ochi…nu mi-ar suporta privirea.
Pentru ca stie ca nu are atat de multa putere si atunci cand ma acapareaza vrea sa ma indese in sacosa ei cu trofee.
Pentru moment s-ar putea sa castige si sa ma duca la ea acasa,sa ia un ac si sa ma coasa pe rochie,alaturi de alte suflete chinuite.
Simt ca ma dezintegrez incet,incet si nimeni nu are cum sa ma ajute….

M-am gandit mult daca sa opresc comentariile la acest post…nu o voi face.
Insa eu nu voi raspunde decat daca simt ca este cazul…in rest va fi TACERE.

Celelalte ,,Duzini” le puteti citi la Psipsina,Virusverbalis,dictaturajustitiei, dagatha,TiberiuOrăşanu,Vero,Sara,
rokssana,pisicaru,