Certitudini

Multe și mărunte. Sau mari…sau de tot felul, toate s-au adunat în ultima perioadă.
Cât durează un început? Atât cât îți dorești doar ca ,,început,, să fie. Dacă vrei să îl trăiești mai departe, atunci pur și simplu te lași purtat de viață. Cu bune și cu rele.
Relația mea nu mai e un început, e o certitudine. Am trecut peste ,,probele,, la care am fost supuși amândoi și ne continuăm viața în doi. Care este una frumoasă și liniștită. Când există incertitudini le discutăm și trecem la alt nivel.
Omul care este alături de mine mi-a arătat că dragostea nu se măsoară în cuvinte ci în fapte. Dragostea nu înseamnă numai vorbe frumoase, mângâieri și alea-alea, dragostea înseamnă să îți privești partenerul și să știi ce se întâmplă cu el. Să fii alături în momente grele și atunci când e nevoie să ajuți.
Cel căruia îi sunt aproape știe că se poate baza pe mine și că nu îl presez atunci când are nevoie de spațiul său personal. Nu se simte stingherit atunci când îmi spune că pleacă cu băieții fără noi fetele și se simte întreg atunci când plecăm cu cortul, pentru că nu am fițe și pun mâna să îl ajut să ridice cortul sau să umfle saltelele.
Lucruri mari…lucruri mici.
Wohnung-ul meu e o certitudine, nu mai e un început. Mai am niște pași de făcut, ceva birocrație, dar l-am văzut, măsurat, semnat hârțogării și apoi într-un final, urmează mutatul.
Jobul nu mai e un început ci o certitudine. Proba de lucru e dată cu brio, contractul este semnat, mai trebuie dată o demisie și să sperăm că se termină într-un final cu stresul.
Aici am învățat că eu ca om sunt important și că nu trebuie să demonstrez nimic, ci doar să fiu așa cum sunt. Și e bine, știu cum sunt.
Am primit de curând un comentariu pe care l-am citit cu interes și l-am aprobat, pentru că nu am nimic de ascuns.
Am avut destul timp să mă analizez pe mine ca persoană și să știu cum sunt, cine sunt și ce pot.
Că sunt complicată, asta o știu…cum știu și că îmi complic sau îmi complicam singură existența.
Dar am învățat multe lucruri în ultimii ani…să iert, să merg mai departe și să nu rămân frustrată.
Nu dau explicații, blogul meu este după cum scrie, un blog personal sau fantezist.
Fiecare mă ia așa cum mă citește. Puțini oameni mă cunosc așa cum sunt și câțiva dintre ei mă citesc. Fiecare din ei știe să citească printre rânduri ceea ce postez.
Tuturor celor care au trecut prin viața mea , buni sau mai puțin buni, le-am urat numai bine. Cu majoritatea încă țin legătura, pentru că nu avem de ce să ne urâm. Eu am învățat ceva de la ei, ei poate au învățat ceva de la mine.
Toți știm că viața e o loterie unde pierzi sau câștigi.
Și toți știm că nu avem timp să ne oprim decât cât să ne oblojim rănile pentru a putea să pornim mai departe.
Să dăm speranțe, să sperăm, să trăim, să ne trăim pe noi.

 

În mai

În mai….

…au înflorit cireșii…E o nebunie, pe care eu nu am trăit-o până acum. M-am oprit lângă un cireș înflorit și efectiv mi-am băgat capul între crengile îndoite de greutatea florilor bogate. Trăiesc!

…încă sunt acasă. Și nici nu am de gând să mă întorc la munci. E cam plictisitor dar oferta de șase săptămâni de medical fără probleme e mare, bine, încă nu sunt hotărâtă cât să mai stau. Până la urmă doctorul decide și încă mai am de făcut o programare la psiholog.
Da! Am ajuns la concluzia că nu strică așa ceva, sunt curioasă cum o să mă înțeleg în româno germană cu neneatantireparatodesuflete.

…mi-a explodat o ,,bombă”  în nas. Într-un moment de sinceritate debordantă, am aflat că am trăit o minciună perfectă mai bine de șase luni.Ah, nu! Apreciez omul care știe că își poate tăia craca singur de sub picioare, dar preferă să spună ceea ce ascunde. Bănuiam…mă făceam că nu știu, ca să nu mă simt nesigură.
Nu știu cine greșește…eu că o să iert (posibil)… pentru că va exista și în continuare…sau persoana respectivă că mi-a spus. Oricum, indiferent cum ar fi fost…tot aflam.

…e ciudat cum poți afla cât de tolerant poți fi. Sau prost. Sau că poți face anumite compromisuri peste care odată nu puteai trece deloc. Dar țara s-a schimbat, mentalitatea la fel…oamenii nu mai sunt cei pe care îi știai. Acum locuiești după regulile lor-logic, lucrezi după regulile lor-logic, îi accepți așa cum sunt-oare?.

…încă iubesc și sunt iubită. Nu mă mint, așa este. E ciudat sentimentul asta, să vezi cum cineva încearcă să îți arate asta și încercând…face greșeli.

…la horoscop mă ia cu…,,aveți grijă la relația d-voastră că e posibil să se producă o mare ruptură, aveți grijă ce spuneți și cum reacționați”. Mă gândesc numai la cât de mult îmi va părea rău, la un moment dat… Drept dovadă, mi-am mușcat limba și am tăcut pe moment, mi-am luat timp să rumeg tot ce mi-a fost adus la cunoștință, să procesez corect și să dau verdictul. Pentru că da, un om așteaptă un verdict și mai mult de 50% e sigur că va fi negativ. Omul știe deja că la mine e alb sau negru…nu există mijloc. De fapt nu mai există dinainte de a apărea el în viață mea.
Dar dacă ne potrivim…de ce să ne împotrivim?

…trebuie să iau decizii majore privind locul de muncă și locuința.Simt că trebuie să plec…mi-e teamă.

…m-am îngrășat. Am făcut un colac care sigur mă va ajuta să nu mă înec, atunci când voi merge la mare.

Ca o concluzie pentru toate dilemele mele…în mai…mai vreau sau nu?

 

Stres mental

S-a așternut praful și o să se mai aștearnă…Cuvintele se ițesc firave printre pânze de păianjen.
Viața merge înainte cu bune, cu rele, chiar dacă blogul stă pitit într-un con de umbră.
Pe meleaguri străine, unde visăm că aleargă câinii cu covrigi în coadă și unde vrem să credem că numai lapte și miere curge, noi cei care suntem veniți să lucrăm cât se poate de legal cu contracte de muncă încercăm să rămânem pe linia de plutire.
Ne înscriem peste tot pe unde ni se cere, plătim cotizații și impozite, suntem conștiincioși și muncitori, răbdători și flexibili și totuși ceva ceva scârțâie…

Atunci când ai dat sau dai tot ce e mai bun din tine, te prezinți la muncă chiar dacă o vână de la cap stă să îți pleznească sau te doare la genunchiul din partea stângă de după cot, realizezi că nimeni, dar nimeni nu observă efortul tău și începi să devii …ca ei.
Sunt acasă în medical. De data asta după ce am așteptat din nou mult și bine ca un loc să se elibereze și să pot deveni și eu bolnavă.V-am povestit că aici când li se pune pata sau i-a mușcat musca, oamenii de aici își iau medical. Și dacă se cacă pe ei își iau medical…eu ca fraieră veneam la muncă cu hârtia igienică pregătită și făceam ture la WC…dar veneam. FRAIEROOOO!!!!
De data aceasta stresul și-a spus cuvântul și rotițele din capul meu au cedat. Apoi încet încet a luat-o și stomacul la vale, după el gâtul a început să scârțâie din cauză de durere de coloană și în final rinichii au strigat și ei după ajutor.
Nu, nu zac în spital cum voia nenea doctorul să mă împacheteze, sunt acasă.
După mine…potopul. Dacă au văzut colegii că e groasă, că eu nu vin la muncă să trag la jug, s-au mai ,,îmbolnăvit”doi.
De fapt totul se întâmplă pe fond de nouă șefă a asistenților, care de când a venit, a adus haosul în azil.Șeful azilului parcă e fermecat de ea ( e o tanti grasă, nu va gândiți la prostii), nu îi mai iese din cuvânt și din păcate ne-a dat pe noi peste cap.Lumea începe din nou să caute să plece, unii primesc demisii pentru că își spun punctul de vedere, alții își dau singuri demisia pentru că au găsit ceva mai bun, alții așteaptă.
Eu sunt în medical.Pe sistem nervos, adecă…stresată și să nu mă supărați că fac urât, plâng sau mă ,,depresionez” .Nup, glumesc într-o oarecare măsură. M-am dus la doctor și am zis: nene, eu fac poc…am luat-o razna, nu mai pap, nu mai fac nana, stau și număr oi și în puținul timp cât dorm(alea vreo două ore) eu visez că alerg să fac injecții, să dau pastile, să măsor tensiuni, să spăl pacienți și să le dau să mănânce. Toate astea dintr-o singură mișcare ca și în realitate. Sexosul meu doctor a zis… ,,aaaa…Psychische belastung…du bist krank, bleibst zuhause”. Adecă mai pe românește tradus neaoș, ai luat-o razna cu capul, stai acasă.
În timpul acesta, îmi caut o nouă locuință, mai mare, mă uit de mobilă pe internet și aștept să văd ce fac cu un nou loc de muncă. Mai durează dar măcar m-am hotărât. Încet încet trebuie să mă smulg de aici, azilul asta îmi suge și ultima fărâmă de energie pe care o mai am.
Cealaltă parte de energie o împart între fiul meu și iubitul meu, doi oameni care mă iubesc, îmi sunt alături dar mă și disperă în aceeași măsură. Amândoi!

 

8 Martie

 

Pot respira aerul,
dar te respir pe tine.
Pot vedea orice
și pot privi împrejur,
dar te văd doar pe tine.
Pot trăi fără tine,
dar nu vreau așa ceva,
pentru că vreau să te trăiesc.

Câteodată, ca să trăiești (poate) cu adevărat, nu îți trebuie decât să ai în jur simplitate.
O viață obișnuită, aparent banală, un copil care nu mai este de mult copil și totuși te acaparează cu dorința de afecțiune, te uimește cu gesturi teribil de bărbătești…
O viață aparent banală și totuși atât de intens trăită, pe alocuri îndulcită cu zahăr amar, cu un om alături ,care într-o zi te face să te simți atât specială cât și decăzută de pe piedestalul pe care te-ai urcat sau te-a urcat…
Zile în care urci până la cer și la fel de ușor ești în picaj, zile în care te minunezi de naivitatea celor care nu au experiența vieții, experiența ta, zile în care zâmbești și îți înveți ,,bărbatul” despre cum să cunoască o femeie în adevăratul sens.
Zile în care vorbești fără perdea despre sex și cum să te cunoști cu cel de lângă tine fără să îl minți și nopți în care dezbați ateismul sau alinierea planetelor ( asta privind prin telescop la stele și primind lecții gratuit despre ele)
Zile în care iubești, adori, te enervezi, strigi, ești ironică și apoi te pufnește râsul când îți dai seama că nu se prinde nimeni de ironia ta.
Zile în care ești tu, tu cea care respiri prin fiecare por feminitate și nu îți ascunzi defectele pentru că cel care e alături de tine te vede atât de perfectă.Iar tu știi că nu există perfecțiune!
Pur și simplu zile. Toate!
Pentru că în fiecare zi ești femeie, pentru că nu trebuie să fie doar o zi specială, pentru că…ce s-ar face ei fără noi, astea ale dracului…noi femeile, mamele, iubitele, coțohârlele…
Pentru că putem fără, dar nu vrem.
Pentru că vrem  să îi trăim și ei vor să ne trăiască.
Și totuși, la mulți ani femeie!

 

Șase ani

Am realizat că ultimul articol l-am scris pe 20 ianuarie.
O data care are o mare semnificație și pe care de ceva timp o uit…
Pe 20 ianuarie am făcut 6 ani de blogăreală în care m-am descoperit și redescoperit , ani în care am așternut pe blog povești pentru copii ( aca Jegărel ) și povești pentru oameni mari.
Șase ani în care am relatat fantezist sau adevărat, frustrările mele, trăirile, decepțiile și atașările, ,,iubirile” și iubirile, mila și sila.
Toate la un loc au rezultat șase ani împreună.
Am legat prietenii virtuale și prietenii reale, am citit pe alții și alții pe mine.
Am renunțat la multe și am început să scriu din ce în ce mai rar.Dar tot am făcut șase ani!
Nu v-am uitat! Pe nici unul dintre voi! Îmi este dor de fiecare, chiar și de cei care nu mă mai citesc.
Eu vă am în căpușor…
,,Sălbatica” Scorpio există încă și trăiește cu fiecare por viața de acum. Dar o trăiește împreună cu Jekylla  și se înțeleg de minune.
Hydea apare doar pe la jobul meu. Câteodată e așa de prezentă încât mi se face și mie frică și abia o potolesc…
Sunt bine…suntem bine!
Și creștem…am făcut șase ani! Și mergem mai departe, de ce nu cu noi povești…

 

Din plin…

Dacă nu ai net, nu exiști!
Începutul anului mi-a adus o lipsă acută de internet.
….
Sfârșitul anului a fost exact cum îl prevedeam, cu oameni dragi alături de mine, atmosferă plăcută alături de mulți alții.
Revenirea acasă m-a trezit la o mică realitate, lipsa internetului. Care s-a prelungit pe o perioadă de două săptămâni și ceva și care mi-a adus fiul în prag de apoplexie.
Ce înseamnă tineretul asta care respiră numai FB, chaturi și jocuri.Jermanica a trecut prin gura fiului meu și filtrată și nefiltrată…
Mulțumesc tuturor care și-au rupt din timpul lor liber și mi-au citit ultima postare și mi-au făcut urări.
Dragoș, Papi, Hapi,Vero, Little, Sonia, Racolta, Dagatha, am fost în imposibilitatea de a vă răspunde…vă mulțumesc mult !
2016 a început în forță! Plecări de job, sosiri de forțe proaspete, colegi noi, colegi buni și mai puțin buni, bârfe, priviri sfredelitoare, întrebări incomode, muncă multă, stres, discuții penibile.
Nervi, mulți nervi și gânduri din ce în ce mai multe de renunțare și căutare în alte direcții…
Iubirea a rămas însă la fel! Nu! Nu a rămas la fel, este mult mai intensă de ambele părți.
Când nu suntem împreună ne căutăm, ne vorbim, ne spunem cuvinte pe care le trăim deja.
Când suntem împreună ne căutăm din priviri și nu ne spunem nimic, pentru că ,,ne gândim, ne trăim, ne respirăm”.
Facem lucruri împreună cu mare drag, ne ajutăm reciproc și ne sprijinim unul pe altul. Comunicăm, discutăm, dezbatem.
Bărbatul aripi se înțelege bine cu fiul meu. Când îi văd împreună cum discută, râd, glumesc, se joacă pe consolă exact ca doi puștani , îmi crește inima.
Se zbate deja pentru ca tot ce ține de birocrație și hârțogăraie pentru fiul meu, să se rezolve.
Bărbatul aripi gătește. Când sunt la el, preferă să stea în bucătărie să moșmondească și o face chiar bine.
Bărbatul aripi mă răsfață câteodată ca pe un copil. Ultima dată mi-a pregătit cada, a umput-o cu spumant și m-a invitat în ea. Venisem de la muncă, eram obosită și stresată. M-a săpunit ca pe un copil, mi-a oferit acea atenție și tandrețe, acel moment pe care eu l-am savurat cu fiecare por, fără a avea vreun gest ce îl puteai considera pur sexual.
Da, bărbatul aripi există! E lângă mine, e în viața mea, mă trăiește, îl trăiesc.
Da, 2016 a început în forță…

 

La multi ani, 2016!

Astăzi se încheie un nou an.O zi în care voi avea alături de mine două persoane dragi, pe care le iubesc mult…fiul meu și iubitul meu.
Revelionul ne va prinde la o onomastică. deci două în una-numai bun de petrecut…
2015 a fost un an nici mai bun, nici mai prost ca celelalte. Fiecare an mi-a adus și bune și rele.
2015 a fost , pot spune, un an al carierei mele , un an care m-a lansat un pic înainte și în care am evoluat profesional..
2015 a fost un an în care am incheiat o relație-nerelatie destul de toxică pentru mine, o semi ceva în care m-am complăcut voit din plictiseală și lipsă de afecțiune.
Am reușit să mă smulg din această minciună ( nu, nu îmi pun cenușă în cap, nu mă scuz, doar îmi asum faptele) și am reușit să mă câștig din nou, pe mine.
Și aducându-mă pe mine înapoi am primit darul mult așteptat.
Am citit undeva că ,,există bărbați aripi și bărbați pietre”.
Darul primit este un bărbat aripi.
Este omul care reușește să scoată din mine ce am mai bun.
Omul care mă face să am încredere în mine, să am răbdare, să nu mă enervez așa ușor, să fiu calmă în situații în care aș fi renunțat din start, să zâmbesc, să râd.
Să iubesc în continuare, după toate încercările…
Fiecare bărbat care a trecut prin viața mea m-a făcut să simt ceva pentru el: dragoste, speranță, furie, înțelegere, milă, afecțiune. Indiferent cum a fost fiecare, bun sau rău, de la toți am învățat câte ceva pentru pe mai departe.
Cu ,,bărbatul aripi” trăiesc din nou sentimente ce erau deja băgate la sertar. Fiecare ,,iubire” a fost altfel.
Știți cum e Scorpio…dar acum pot spune pentru moment că am ce mi-am dorit mereu de la persoana de lângă mine, încât a meritat toate încercările de până acum și toate poveștile cu iz erotic…
Mă recunoașteți? Nu mă recunoașteți?
Eu mă mir de mine, dar sunt surprinsă pozitiv.
Anul 2015 a fost un an al carierei, al stresului, al reîntregirii familiale și al iubirii în toate formele ei…de la negare până la acceptarea firească.
Îl voi încheia în bune condiții, cu multă iubire de oferit atât pentru fiul meu cât și pentru ,,omul aripi”, cu gânduri multe îndreptate către părinții mei, pe care sper să îi revăd sănătoși la anul, cu gânduri bune pentru voi.
Blogul va merge în continuare, vor fi scrise noi povești (mai rar, ce e adevărat) pentru că jobul îmi mănâncă timpul, dar eu Scorpio, sper să vă găsesc pe toți sănătoși și în noul an și să ne citim cu drag.
,,La mulți ani ! ” și iubiți-vă mult.

Scorpio

 

Cartea unui om obișnuit

Luați loc și citiți mai departe file din ,,cartea’’ unui om obișnuit.Stiu că sunteți pe aici în așteptare, dorind să citiți ultimele noutăți ale lui Scorpio.Nu am mai scris de o lună, abia astăzi am văzut asta.Ultima perioadă a fost una cu mai mult sau mai puțin stress, cu multă muncă, cu ceva boală și cu o revedere mult așteptată.
Fiul meu este alături de mine de ceva timp și va rămâne aici. Mă bucur că a luat această decizie, nu va fi ușor, însă se va integra cu timpul. Inainte de a putea avea un job, se va înscrie la un curs de germană, pentru că fără nu are nici o șansa de a găsi ceva bun și ar fi păcat. Limba engleză nu îl ajută foarte mult, vorbește în engleză doar cu prietenul meu și cu puținele persoane care mai vorbesc engleza.
Am reușit și am cumpărat și o mașină pentru el, ca să îmi fie mai ușoară deplasarea și ca fiul meu să aibă posibilitatea flexibilă de a fi oriunde își dorește. Am simțit din plin pe pielea mea că fără carnet de conducere și o mașină, aici ești un om ,,mort’’.
Dacă acum fix două luni am avut acea gripă made Jermănica, acum m-am pricopsit cu o răceală ciudată și cu o tuse nenorocită care m-a lăsat fără voce două zile, apoi m-a trimis în medical fără drept de apel. Tușesc până nu mai am aer și orice iau nu mă ajută cu nimic, doctorul a fost de părere că nu am nevoie de antibiotic, dar nu știu dacă fără, mă fac bine.
Cu iubirea stau bine, chiar prea bine și mai mult ca oricând, sunt liniștită.Văd în privirea celui drag tot ceea ce îmi doresc și nu mai am nevoie de cuvinte sau întrebări. Ne completam și ne înțelegem cum nu credeam că există la cei ,,reci’’ –cum le zic eu și mulți alții… Mai am de lucrat la mine la unele aspecte, mai am de învățat din noua mentalitate de aici, am ceva de ,,lucrat’’ și la el dar totul se va face treptat și ușor, în așa fel încât să nu greșesc. Uneori, Hydea vrea să își arate colții, însă Jekylla o ia de mână și o duce să se liniștească, în așa fel încât să nu strice totul. Poate Hydea nu înțelege tot ce se întâmplă sau poate că vede ea ceva mic mic, acolo, însă Jekylla a rugat-o să aștepte și să vadă dacă este așa sau se  înșeală …
Totul se construiește cu răbdare și mai mult ca oricând, învăț pe mai departe… să am răbdare.
Viață mea se desfășoară acum cu pași normali, fără să o mai grăbesc și fără să fac mari planuri. Si e bine, pentru că așa se scriu pe mai departe file în cartea unui om obișnuit.

 

Noiembrie, eu…

Printre tragicul de departe de mine și totuși atât de aproape, printre lacrimi și jale, durere și frustrări, printre vești citite zi de zi și încurajări tacite sau scrise însă simțite …o poveste își face loc timid și frumos.
Am ales să nu îmi mai strig trăirile, să nu îmi mai fac știută mica mare fericire , ci pur și simplu să o trăiesc, să o simt prin toți porii.
Cuvintele zboară, scrisul rămâne, iubirea se simte.
Mă simt mică în ceva ce pare a fi mare pentru mine. Mi-e oarecum frică de bunul din jurul meu, de frumosul ce mă înconjoară.
Cineva îmi spunea să trăiesc pur și simplu și să mă bucur de ce am acum. Dar eu nu vreau să am doar acum….vreau să am.
Mă bucur în doze mici, fără să fiu încă pe deplin ceea ce sunt EU. Am șovăieli și poate îndoieli, dar îndoielile sunt doar datorită a ceea ce am trăit mereu, repetat.
Mă simt protejată de brațele care mă țin mereu aproape, mă simt dorită, respectată și iubită.
începuturile sunt mereu frumoase, dar știu că pot face ca fiecare zi să fie un început.
Cu amuzament, constat că în viața mea a apărut un om care este oarecum copia lui Schatz , însă o copie mult mai tânără și mult, cu mult mai caldă.
Am senzații de deja-vue în fiecare zi, privind felul în care se comportă, cum este, ce face, ce hobby-uri are, felul de viață, modul de gândire. Diferența este căldura pe care o emană, trăirile pe care nu se sfiește să mi le arate în primul rând și apoi să mi le și spună.
E devreme? E prea devreme? Mie mi se pare că da, însă comunicarea a făcut să reușesc să cunosc un om destul de mult, într-un timp relativ scurt.
Nu retez din start, nu pun pumnul în gură nu o las pe  Hydea, să își arate colții, pentru că nu e cazul.
Sunt rezervată și oarecum simt că greșesc, nu sunt eu.
Privesc mereu ochii ce se cufundă în privirea mea și văd duioșie și dorință. Văd ceea ce dacă ar fi rostit, nu aș crede.
Trăiesc! învăț din nou să mă bucur și încep să las teama și îndoiala deoparte.
Nu fac planuri, dar nici nu îmi mai doresc să trăiesc ,,de pe azi pe mâine”.
Trăiesc din nou senzația de dor atunci când e plecat și trăiesc din nou bucuria de a îl avea lângă mine.
Trăiesc noiembrie…noiembrie, eu!

 

Octombrie, tu..

Mă toamnă și mă învăluie în frunze căzute. Sfârșit și început!
Acasă…brumă, răcoare, must, vin proaspăt, tescovină, gutui coapte, soba în care deja un lemn trosnește, o cameră unde e cald și miroase a levănțică , ploaie, umbrele, frunze îngălbenite, oameni grăbiți, părinți rămăși singuri oftând amar după copiii lor plecați departe, copii care se pregătesc de reîntâlniri cu cei dragi, culori cenușii, vânt…toamnă.
Departe…brumă, răcoare, frig, singurătate, stres, job, nostalgie, dor, bătrâni plini de amintiri, frunze îngălbenite, vechi și nou, vânt…toamnă.
Sfârșit și început!
Toamna mi-a adus o gripă urâtă și vorba Cuvântei  …odată cu gripa și iubirea.
Afară e frig dar sufletul meu e încălzit.Cineva este dornic să mi-l țină cald mai mult decât ar trebui.
învăț ca de obicei lucruri noi și învăț să gândesc și în altă limbă.
învăț să nu mai generalizez și să primesc ceea ce mi se oferă.
învăț să nu îmi mai fie frică, pentru că experiențele anterioare m-au făcut să am îndoieli chiar și acolo unde nu ar trebui.
învăț să mă bucur de ce este acum în viața mea și să încerc să ofer ceea ce mereu am oferit.
Primesc respect, atenție, o vorbă bună, căldură…și după mult timp asta mă debusolează.
Cum m-a debusolat faptul că omul care îmi era străin, a avut grijă de mine când zăceam la pat, călărită de gripa nemțească.
E bine! E bine și tind să cred că va fi bine și nu vreau să gândesc negativ.
Mă toamnă și mă învălui în căldura celui de lângă mine.