Nu-i bai, e buba!

,,Barca pe valuri plutește ușor,
dar vine valul și te-mpinge cu spor” .

Vertijuri, valuri, vârtejuri, iureș…cam așa aș putea traduce ce a fost în ultimul timp.
Citesc mereu pe un site de socializare, ce mai e nou în viețile ,,noastre”. Trăiri, poezii, scrieri, despărțiri, cununii, post, pisici, flori, nașteri, bebeloi, din nou pisici, arici, căței, iubiri, lacrimi. Viață!
Viața în toată splendoarea ei.În spatele a tot ce e ,,viață” e însăși viața. Viața noastră adevărată, pe care o împărțim doar cu eul nostru.  În spatele a tot ce arătăm, e ceea ce există cu adevărat. Adevărul știut doar de noi.
Nu mai tânjesc după nimic. Mi-am dat seama că oricât aș încerca să arăt că sunt un om echilibrat, competent, blajin, darnic, iubitor, muncitor, pasional, bun…nu va fi niciodată de ajuns sau poate că nu este apreciat. Că e prea mult! Și ce e mult strică sau bate la ochi. Am ales să fiu așa doar pentru mine, până la urmă eu contez…în așa fel încât am devenit ușor indiferentă la ce mă înconjoară, unii spun dură, alții nesimțită, eu spun-pauză.
Am trecut în ultima perioadă printr-o despărțire– renunțare, apoi printr-o cedare– împăcare șansă la..la ce?, stres, nervi, oboseală, stres, nervi, oboseală, boală, boală, boală.
Iar mă caut, cum se caută toată lumea. Poate m-oi descoperi într-un final sau în final voi ajunge la final. Dracu’ știe!
Desenez mandale de-mi sar ochii din cap, poate s-or împrăștia gândurile nașpa, colecționez măști africane cu un spor de invidiat în așa fel încât fi-miu îmi spune că îmi aduc dracii în casă ca să mă bântuie, nu că nu aș fi destul…Nașpa, nu?
Dar viața mi-e marmeladă, e bună, e bine, mi-e bine. Nu așa se zice? Dedesubt numai noi știm ce este, lăsăm poalele în jos, nu le suflecăm.
Ce-mi lipsește? Nimic și totul! Mi s-a urât de atâta bine, cum se spune.
Mi s-a urât de ,,Terminurile” care nu se mai termină odată, de la un doctor la altul, în încercarea de a afla pe unde e buba și unde a mai apărut alta.
Mi s-a urât de a fi superbă și zâmbitoare , atunci când îmi vine să zic simplu s..gi plua.
Mi s-a urât de a munci cu spume și spumele să le adune melcii cu urechi înfundate și curu cât banița.
Da’ nu-i bai! E bine…mi-e bine.
Pe bune!
Aaa…și să nu uit…iubiți-vă, bey!

 

Noul…

Afară este o vreme năucitoare care face ca organismul să o ia razna. Astăzi au fost 12 grade, un vânt năpraznic și o ploaie cum numai în aprilie întâlnești.
În locuința mea este cald și bine, canapeaua te îndeamnă la somn sau la scris…
A fost un an al schimbărilor. Multe schimbări, prea multe în ultimile luni, hotărâri luate pe repede înainte și cu oarecare îndoieli.
În viață însă, de multe ori e bun și noul, iar necunoscutul aduce și ceva adrenalină.
Noul orășel, nouă locuință, noul job( pentru că după o lună am schimbat din nou locul de muncă), noua mobilă, noii colegi, noul plan…noul din viața mea a făcut să mă învârt anul acesta într-un iureș din care am ieșit mereu la liman.
Noile alegeri din jurul meu, oamenii care au ales să plece sau să rămână.
Prea mult nou, dintr-o dată!
Am ales în noul meu nou, să tolerez mai mult decât am făcut-o vreodată. Și să apreciez mai departe adevărul, chiar dacă doare. Sinceritatea pe toate planurile.
Lucruri care m-au ajutat în relația mea și în relația cu cei din jurul meu.
Am putut să îmi privesc amica în ochi și să îi spun că nu o pot ajuta mai mult decât ascultând-o, atunci când îmi vorbește despre iubirea ei…pentru că odinioară a fost iubirea mea.Iar dacă va fi să plece și de la ea mai departe…am asigurat-o că eu voi rămâne.
Am putut să îmi privesc iubitul în ochi și să îi spun că îl ador, fără să mai simt că vreau ceva la schimb, pentru că deja am primit.
Am încetat să mai fiu cine eram…am evoluat!
Noul…noul în vechiul an!
În afară de sănătate nu îmi doresc nimic de la noul an.
Am un presentiment că va fi un an greu pentru noi toți.De aceea nu am nevoie decât de sănătate, de ai mei-de ai mei toți!- și de OAMENI.Persoane am peste tot în jurul meu!

 

Reîntoarsă

Cu-cu!
O,Doamne…pfu, pfu…ce de praf s-a așternut…
Nici măcar nu mi-am dat seama cât timp a trecut de când nu am mai scris.
Două luni, două luni amestecate cu de toate, un întreg vertij în care am fost învârtită și aruncată în toate direcțiile.
Locuința schimbată, alergături, job schimbat, alergături, probleme în Paradis, rezolvări, concediu care numai concediu nu a fost…toate adunate m-au lăsat cu bateriile goale. Goale!
Sunt oficial mutată în noul meu apartament de un alb năucitor.Alergătura după tot ce înseamnă mobilat, de la canapea și până la scobitori m-a epuizat complet. Asta în condițiile în care în țară, garsoniera mea zace nelocuită, dar plină de mobilă nouă și totate cele trebuincioase. Mno…cum naiba să le strămut în altă țară? Costă cât nu merită.
Sunt oficial la un nou loc de muncă, astăzi încep prima zi de muncă. A fost un job de urgență, în principiu ar fi ok însă nu mă simt pe deplin mulțumită…cu banii m-au dat mult înapoi, cu liberele și zilele de concediu la fel. Drept urmare, am fost la un alt job unde m-am simțit grozav, așa că într-o lună îmi schimb din nou locul de muncă. Unde primesc toate condițiile impuse de mine.
Oficial am avut trei săptămâni de concediu pe care l-am petrecut în țară. Groaznic! Două săptămâni am alergat cu acte și hârțogării să rezolv situațiile din țară, să le las în ordine.O săptămână am zăcut epuizată. Deci, mișto…nu mai vreau!
Am reușit și mi-am comandat cărți, pe care le-am luat cu mine…
Am primit un cadou minunat de la Adi meu  și stă la loc de cinste în mica mea sufragerie. Mulțumesc din suflet Adriana…chiar ești un om minunat.
În restul de timp liber, am stat mult cu părinții mei și cu prietena mea, căreia i-am lipsit și mi-a lipsit.
Următoarea întâlnire va fi logic la anul, dar nimic nu ne desparte când avem o prietenie ce durează de 30 de ani.Deja îmi este dor de ea…
Sunt oficial mai departe în relația mea. Alergătura după mobilă, acte, contracte, demisia mea, noul loc de muncă, etc…mi-au epuizat mai întâi mie bateriile, apoi fiului meu și apoi în final iubitului meu, care ca și mine a cedat. Asta a făcut ca relația să fie într-un mic impas din care am reușit să ieșim amândoi cu bine, la reîntoarcerea mea aici. Totul e bine când se termină cu bine și există comunicare și înțelegere. Și multă răbdare de amândouă părțile. Încă ne acomodăm unul cu altul și fiecare cu mentalitatea celuilalt.
Dar viața ne ține împreună pe același drum.
Îmi doresc să scriu din nou, îmi doresc să am mai mult timp liber, îmi doresc să citesc și să vă citesc…o să reușesc într-un final.
Până atunci…mă pregătesc să ,,îi dau bice” și să mut un pic munții din loc.
Iubiți-vă  mult!

 

Certitudini

Multe și mărunte. Sau mari…sau de tot felul, toate s-au adunat în ultima perioadă.
Cât durează un început? Atât cât îți dorești doar ca ,,început,, să fie. Dacă vrei să îl trăiești mai departe, atunci pur și simplu te lași purtat de viață. Cu bune și cu rele.
Relația mea nu mai e un început, e o certitudine. Am trecut peste ,,probele,, la care am fost supuși amândoi și ne continuăm viața în doi. Care este una frumoasă și liniștită. Când există incertitudini le discutăm și trecem la alt nivel.
Omul care este alături de mine mi-a arătat că dragostea nu se măsoară în cuvinte ci în fapte. Dragostea nu înseamnă numai vorbe frumoase, mângâieri și alea-alea, dragostea înseamnă să îți privești partenerul și să știi ce se întâmplă cu el. Să fii alături în momente grele și atunci când e nevoie să ajuți.
Cel căruia îi sunt aproape știe că se poate baza pe mine și că nu îl presez atunci când are nevoie de spațiul său personal. Nu se simte stingherit atunci când îmi spune că pleacă cu băieții fără noi fetele și se simte întreg atunci când plecăm cu cortul, pentru că nu am fițe și pun mâna să îl ajut să ridice cortul sau să umfle saltelele.
Lucruri mari…lucruri mici.
Wohnung-ul meu e o certitudine, nu mai e un început. Mai am niște pași de făcut, ceva birocrație, dar l-am văzut, măsurat, semnat hârțogării și apoi într-un final, urmează mutatul.
Jobul nu mai e un început ci o certitudine. Proba de lucru e dată cu brio, contractul este semnat, mai trebuie dată o demisie și să sperăm că se termină într-un final cu stresul.
Aici am învățat că eu ca om sunt important și că nu trebuie să demonstrez nimic, ci doar să fiu așa cum sunt. Și e bine, știu cum sunt.
Am primit de curând un comentariu pe care l-am citit cu interes și l-am aprobat, pentru că nu am nimic de ascuns.
Am avut destul timp să mă analizez pe mine ca persoană și să știu cum sunt, cine sunt și ce pot.
Că sunt complicată, asta o știu…cum știu și că îmi complic sau îmi complicam singură existența.
Dar am învățat multe lucruri în ultimii ani…să iert, să merg mai departe și să nu rămân frustrată.
Nu dau explicații, blogul meu este după cum scrie, un blog personal sau fantezist.
Fiecare mă ia așa cum mă citește. Puțini oameni mă cunosc așa cum sunt și câțiva dintre ei mă citesc. Fiecare din ei știe să citească printre rânduri ceea ce postez.
Tuturor celor care au trecut prin viața mea , buni sau mai puțin buni, le-am urat numai bine. Cu majoritatea încă țin legătura, pentru că nu avem de ce să ne urâm. Eu am învățat ceva de la ei, ei poate au învățat ceva de la mine.
Toți știm că viața e o loterie unde pierzi sau câștigi.
Și toți știm că nu avem timp să ne oprim decât cât să ne oblojim rănile pentru a putea să pornim mai departe.
Să dăm speranțe, să sperăm, să trăim, să ne trăim pe noi.

 

În mai

În mai….

…au înflorit cireșii…E o nebunie, pe care eu nu am trăit-o până acum. M-am oprit lângă un cireș înflorit și efectiv mi-am băgat capul între crengile îndoite de greutatea florilor bogate. Trăiesc!

…încă sunt acasă. Și nici nu am de gând să mă întorc la munci. E cam plictisitor dar oferta de șase săptămâni de medical fără probleme e mare, bine, încă nu sunt hotărâtă cât să mai stau. Până la urmă doctorul decide și încă mai am de făcut o programare la psiholog.
Da! Am ajuns la concluzia că nu strică așa ceva, sunt curioasă cum o să mă înțeleg în româno germană cu neneatantireparatodesuflete.

…mi-a explodat o ,,bombă”  în nas. Într-un moment de sinceritate debordantă, am aflat că am trăit o minciună perfectă mai bine de șase luni.Ah, nu! Apreciez omul care știe că își poate tăia craca singur de sub picioare, dar preferă să spună ceea ce ascunde. Bănuiam…mă făceam că nu știu, ca să nu mă simt nesigură.
Nu știu cine greșește…eu că o să iert (posibil)… pentru că va exista și în continuare…sau persoana respectivă că mi-a spus. Oricum, indiferent cum ar fi fost…tot aflam.

…e ciudat cum poți afla cât de tolerant poți fi. Sau prost. Sau că poți face anumite compromisuri peste care odată nu puteai trece deloc. Dar țara s-a schimbat, mentalitatea la fel…oamenii nu mai sunt cei pe care îi știai. Acum locuiești după regulile lor-logic, lucrezi după regulile lor-logic, îi accepți așa cum sunt-oare?.

…încă iubesc și sunt iubită. Nu mă mint, așa este. E ciudat sentimentul asta, să vezi cum cineva încearcă să îți arate asta și încercând…face greșeli.

…la horoscop mă ia cu…,,aveți grijă la relația d-voastră că e posibil să se producă o mare ruptură, aveți grijă ce spuneți și cum reacționați”. Mă gândesc numai la cât de mult îmi va părea rău, la un moment dat… Drept dovadă, mi-am mușcat limba și am tăcut pe moment, mi-am luat timp să rumeg tot ce mi-a fost adus la cunoștință, să procesez corect și să dau verdictul. Pentru că da, un om așteaptă un verdict și mai mult de 50% e sigur că va fi negativ. Omul știe deja că la mine e alb sau negru…nu există mijloc. De fapt nu mai există dinainte de a apărea el în viață mea.
Dar dacă ne potrivim…de ce să ne împotrivim?

…trebuie să iau decizii majore privind locul de muncă și locuința.Simt că trebuie să plec…mi-e teamă.

…m-am îngrășat. Am făcut un colac care sigur mă va ajuta să nu mă înec, atunci când voi merge la mare.

Ca o concluzie pentru toate dilemele mele…în mai…mai vreau sau nu?

 

8 Martie

 

Pot respira aerul,
dar te respir pe tine.
Pot vedea orice
și pot privi împrejur,
dar te văd doar pe tine.
Pot trăi fără tine,
dar nu vreau așa ceva,
pentru că vreau să te trăiesc.

Câteodată, ca să trăiești (poate) cu adevărat, nu îți trebuie decât să ai în jur simplitate.
O viață obișnuită, aparent banală, un copil care nu mai este de mult copil și totuși te acaparează cu dorința de afecțiune, te uimește cu gesturi teribil de bărbătești…
O viață aparent banală și totuși atât de intens trăită, pe alocuri îndulcită cu zahăr amar, cu un om alături ,care într-o zi te face să te simți atât specială cât și decăzută de pe piedestalul pe care te-ai urcat sau te-a urcat…
Zile în care urci până la cer și la fel de ușor ești în picaj, zile în care te minunezi de naivitatea celor care nu au experiența vieții, experiența ta, zile în care zâmbești și îți înveți ,,bărbatul” despre cum să cunoască o femeie în adevăratul sens.
Zile în care vorbești fără perdea despre sex și cum să te cunoști cu cel de lângă tine fără să îl minți și nopți în care dezbați ateismul sau alinierea planetelor ( asta privind prin telescop la stele și primind lecții gratuit despre ele)
Zile în care iubești, adori, te enervezi, strigi, ești ironică și apoi te pufnește râsul când îți dai seama că nu se prinde nimeni de ironia ta.
Zile în care ești tu, tu cea care respiri prin fiecare por feminitate și nu îți ascunzi defectele pentru că cel care e alături de tine te vede atât de perfectă.Iar tu știi că nu există perfecțiune!
Pur și simplu zile. Toate!
Pentru că în fiecare zi ești femeie, pentru că nu trebuie să fie doar o zi specială, pentru că…ce s-ar face ei fără noi, astea ale dracului…noi femeile, mamele, iubitele, coțohârlele…
Pentru că putem fără, dar nu vrem.
Pentru că vrem  să îi trăim și ei vor să ne trăiască.
Și totuși, la mulți ani femeie!

 

Din plin…

Dacă nu ai net, nu exiști!
Începutul anului mi-a adus o lipsă acută de internet.
….
Sfârșitul anului a fost exact cum îl prevedeam, cu oameni dragi alături de mine, atmosferă plăcută alături de mulți alții.
Revenirea acasă m-a trezit la o mică realitate, lipsa internetului. Care s-a prelungit pe o perioadă de două săptămâni și ceva și care mi-a adus fiul în prag de apoplexie.
Ce înseamnă tineretul asta care respiră numai FB, chaturi și jocuri.Jermanica a trecut prin gura fiului meu și filtrată și nefiltrată…
Mulțumesc tuturor care și-au rupt din timpul lor liber și mi-au citit ultima postare și mi-au făcut urări.
Dragoș, Papi, Hapi,Vero, Little, Sonia, Racolta, Dagatha, am fost în imposibilitatea de a vă răspunde…vă mulțumesc mult !
2016 a început în forță! Plecări de job, sosiri de forțe proaspete, colegi noi, colegi buni și mai puțin buni, bârfe, priviri sfredelitoare, întrebări incomode, muncă multă, stres, discuții penibile.
Nervi, mulți nervi și gânduri din ce în ce mai multe de renunțare și căutare în alte direcții…
Iubirea a rămas însă la fel! Nu! Nu a rămas la fel, este mult mai intensă de ambele părți.
Când nu suntem împreună ne căutăm, ne vorbim, ne spunem cuvinte pe care le trăim deja.
Când suntem împreună ne căutăm din priviri și nu ne spunem nimic, pentru că ,,ne gândim, ne trăim, ne respirăm”.
Facem lucruri împreună cu mare drag, ne ajutăm reciproc și ne sprijinim unul pe altul. Comunicăm, discutăm, dezbatem.
Bărbatul aripi se înțelege bine cu fiul meu. Când îi văd împreună cum discută, râd, glumesc, se joacă pe consolă exact ca doi puștani , îmi crește inima.
Se zbate deja pentru ca tot ce ține de birocrație și hârțogăraie pentru fiul meu, să se rezolve.
Bărbatul aripi gătește. Când sunt la el, preferă să stea în bucătărie să moșmondească și o face chiar bine.
Bărbatul aripi mă răsfață câteodată ca pe un copil. Ultima dată mi-a pregătit cada, a umput-o cu spumant și m-a invitat în ea. Venisem de la muncă, eram obosită și stresată. M-a săpunit ca pe un copil, mi-a oferit acea atenție și tandrețe, acel moment pe care eu l-am savurat cu fiecare por, fără a avea vreun gest ce îl puteai considera pur sexual.
Da, bărbatul aripi există! E lângă mine, e în viața mea, mă trăiește, îl trăiesc.
Da, 2016 a început în forță…

 

La multi ani, 2016!

Astăzi se încheie un nou an.O zi în care voi avea alături de mine două persoane dragi, pe care le iubesc mult…fiul meu și iubitul meu.
Revelionul ne va prinde la o onomastică. deci două în una-numai bun de petrecut…
2015 a fost un an nici mai bun, nici mai prost ca celelalte. Fiecare an mi-a adus și bune și rele.
2015 a fost , pot spune, un an al carierei mele , un an care m-a lansat un pic înainte și în care am evoluat profesional..
2015 a fost un an în care am incheiat o relație-nerelatie destul de toxică pentru mine, o semi ceva în care m-am complăcut voit din plictiseală și lipsă de afecțiune.
Am reușit să mă smulg din această minciună ( nu, nu îmi pun cenușă în cap, nu mă scuz, doar îmi asum faptele) și am reușit să mă câștig din nou, pe mine.
Și aducându-mă pe mine înapoi am primit darul mult așteptat.
Am citit undeva că ,,există bărbați aripi și bărbați pietre”.
Darul primit este un bărbat aripi.
Este omul care reușește să scoată din mine ce am mai bun.
Omul care mă face să am încredere în mine, să am răbdare, să nu mă enervez așa ușor, să fiu calmă în situații în care aș fi renunțat din start, să zâmbesc, să râd.
Să iubesc în continuare, după toate încercările…
Fiecare bărbat care a trecut prin viața mea m-a făcut să simt ceva pentru el: dragoste, speranță, furie, înțelegere, milă, afecțiune. Indiferent cum a fost fiecare, bun sau rău, de la toți am învățat câte ceva pentru pe mai departe.
Cu ,,bărbatul aripi” trăiesc din nou sentimente ce erau deja băgate la sertar. Fiecare ,,iubire” a fost altfel.
Știți cum e Scorpio…dar acum pot spune pentru moment că am ce mi-am dorit mereu de la persoana de lângă mine, încât a meritat toate încercările de până acum și toate poveștile cu iz erotic…
Mă recunoașteți? Nu mă recunoașteți?
Eu mă mir de mine, dar sunt surprinsă pozitiv.
Anul 2015 a fost un an al carierei, al stresului, al reîntregirii familiale și al iubirii în toate formele ei…de la negare până la acceptarea firească.
Îl voi încheia în bune condiții, cu multă iubire de oferit atât pentru fiul meu cât și pentru ,,omul aripi”, cu gânduri multe îndreptate către părinții mei, pe care sper să îi revăd sănătoși la anul, cu gânduri bune pentru voi.
Blogul va merge în continuare, vor fi scrise noi povești (mai rar, ce e adevărat) pentru că jobul îmi mănâncă timpul, dar eu Scorpio, sper să vă găsesc pe toți sănătoși și în noul an și să ne citim cu drag.
,,La mulți ani ! ” și iubiți-vă mult.

Scorpio

 

Noiembrie, eu…

Printre tragicul de departe de mine și totuși atât de aproape, printre lacrimi și jale, durere și frustrări, printre vești citite zi de zi și încurajări tacite sau scrise însă simțite …o poveste își face loc timid și frumos.
Am ales să nu îmi mai strig trăirile, să nu îmi mai fac știută mica mare fericire , ci pur și simplu să o trăiesc, să o simt prin toți porii.
Cuvintele zboară, scrisul rămâne, iubirea se simte.
Mă simt mică în ceva ce pare a fi mare pentru mine. Mi-e oarecum frică de bunul din jurul meu, de frumosul ce mă înconjoară.
Cineva îmi spunea să trăiesc pur și simplu și să mă bucur de ce am acum. Dar eu nu vreau să am doar acum….vreau să am.
Mă bucur în doze mici, fără să fiu încă pe deplin ceea ce sunt EU. Am șovăieli și poate îndoieli, dar îndoielile sunt doar datorită a ceea ce am trăit mereu, repetat.
Mă simt protejată de brațele care mă țin mereu aproape, mă simt dorită, respectată și iubită.
începuturile sunt mereu frumoase, dar știu că pot face ca fiecare zi să fie un început.
Cu amuzament, constat că în viața mea a apărut un om care este oarecum copia lui Schatz , însă o copie mult mai tânără și mult, cu mult mai caldă.
Am senzații de deja-vue în fiecare zi, privind felul în care se comportă, cum este, ce face, ce hobby-uri are, felul de viață, modul de gândire. Diferența este căldura pe care o emană, trăirile pe care nu se sfiește să mi le arate în primul rând și apoi să mi le și spună.
E devreme? E prea devreme? Mie mi se pare că da, însă comunicarea a făcut să reușesc să cunosc un om destul de mult, într-un timp relativ scurt.
Nu retez din start, nu pun pumnul în gură nu o las pe  Hydea, să își arate colții, pentru că nu e cazul.
Sunt rezervată și oarecum simt că greșesc, nu sunt eu.
Privesc mereu ochii ce se cufundă în privirea mea și văd duioșie și dorință. Văd ceea ce dacă ar fi rostit, nu aș crede.
Trăiesc! învăț din nou să mă bucur și încep să las teama și îndoiala deoparte.
Nu fac planuri, dar nici nu îmi mai doresc să trăiesc ,,de pe azi pe mâine”.
Trăiesc din nou senzația de dor atunci când e plecat și trăiesc din nou bucuria de a îl avea lângă mine.
Trăiesc noiembrie…noiembrie, eu!

 

Octombrie, tu..

Mă toamnă și mă învăluie în frunze căzute. Sfârșit și început!
Acasă…brumă, răcoare, must, vin proaspăt, tescovină, gutui coapte, soba în care deja un lemn trosnește, o cameră unde e cald și miroase a levănțică , ploaie, umbrele, frunze îngălbenite, oameni grăbiți, părinți rămăși singuri oftând amar după copiii lor plecați departe, copii care se pregătesc de reîntâlniri cu cei dragi, culori cenușii, vânt…toamnă.
Departe…brumă, răcoare, frig, singurătate, stres, job, nostalgie, dor, bătrâni plini de amintiri, frunze îngălbenite, vechi și nou, vânt…toamnă.
Sfârșit și început!
Toamna mi-a adus o gripă urâtă și vorba Cuvântei  …odată cu gripa și iubirea.
Afară e frig dar sufletul meu e încălzit.Cineva este dornic să mi-l țină cald mai mult decât ar trebui.
învăț ca de obicei lucruri noi și învăț să gândesc și în altă limbă.
învăț să nu mai generalizez și să primesc ceea ce mi se oferă.
învăț să nu îmi mai fie frică, pentru că experiențele anterioare m-au făcut să am îndoieli chiar și acolo unde nu ar trebui.
învăț să mă bucur de ce este acum în viața mea și să încerc să ofer ceea ce mereu am oferit.
Primesc respect, atenție, o vorbă bună, căldură…și după mult timp asta mă debusolează.
Cum m-a debusolat faptul că omul care îmi era străin, a avut grijă de mine când zăceam la pat, călărită de gripa nemțească.
E bine! E bine și tind să cred că va fi bine și nu vreau să gândesc negativ.
Mă toamnă și mă învălui în căldura celui de lângă mine.