Timp! Mult timp pierdut cu alte cotidiene…
Am ajuns la concluzia că nici măcar nu mai știu să întrebuințez corect blogul, paginile…mă uit ca tâmpa la stele…
Ne-am risipit care încotro, mulți din cei cu care mai aveam contact pe aici sau pe blogurile lor, au dispărut cu tot cu bloguri, alții le-au șters, nume-nickuri nu mai există, Fb ne-a captat complet sau pur și simplu, cheful a dispărut.
Ne-am împrăștiat pe alte grupuri, nu mai ținem contact, ne-am răcit, ne-am îndepărtat…
Și mereu găsim scuze!
Avem viață în offline, avem viață privată, avem…avem sau nu avem…nu mai găsim așa de important să ne împărtășim gândurile, fanteziile, tristețile sau bucuriile.
O postare scurtă sau mai amplă pe Fb și gata, s-a rezolvat…
Mă uit în prezent, mă uit la trecut și mă uit cu oarecare regret…cum eram, ce făceam, ce scriam, cum gândeam…
Mă simt oarecum frustrată că nu mai pot, că nu mai vreau, că nu mai simt!
Ba simt! Simt din plin, dar am evoluat oarecum, gândesc în alt mod, am idei și gânduri care mi-ar îndepărta și ultima fărâmă de cititori pe care îi mai am…sau poate nu!
Sunt ceva mai spirituală, însă la un mod neînțeles de foarte mulți dintre ,,normali,,.
De-a lungul timpului, mi-am pus repetat întrebări despre multe lucruri, despre noi ca omenire, despre viață în general.
Cu timpul , am ajuns la concluzia că doi plus doi nu face neapărat patru…dacă vreți să înțelegeți unde ,,bat,,…
Cu timpul am ajuns la concluzia că nu trebuie să mă raportez neapărat la normal și că ,,supunerea,, mondială e doar tacită, poate acceptată, însă nu neapărat înțeleasă și aprobată…
E că nu ați înțeles nimic?
La mine e doar începutul , cu siguranță va continua…
Arhive pe etichete: sentimente
Evaluare
Paște înstrăinat
Mă uit cum cu frenezie toată lumea bucătărește cu spor pe ultima sută de metri. Recunosc, făceam și eu asta odată și recunosc din nou, dacă eram acasă, eram și eu în focuri.
Dar acum sunt ,,acasă” și spiritul nu îl simt. Nu l-am simțit nici când a fost aici celălalt Paște. Al catolicilor. Eu eram la munci, dădeam pe brânci în timp ce bătrâneii căutau de zor ouă prin azil.Și ne îndopau pe noi asistentele, cu ciocolată.
Sunt în continuare acasă. Stresată.
Am fost azi în azil să îmi duc medicalul și mi-am vizitat o parte din bătrâneii mei. M-a apucat plânsul când i-am văzut, așa sensibiloasă am devenit. Toți m-au întrebat când revin…ce să le spun? Că mai am un pic și o iau razna ca ei?? Neah! Le-am zis că revin cât pot de repede când o să pot să înțeleg din nou ce îmi vorbesc. Au râs! Glumesc și eu, ce dreacu să fac?
Azi mă duc să cumpăr patru ouă colorate…ba nu…șase…ca să simt și eu duminică Paștele. Cozonaci nu mai fac, că nu am cuptor, sarmale…nu există varză murată pe aici (da știu…să opăresc o varză și să…nu…nu e varza ca a noastră, e toată un cotor). Și în ultimul rând, nu sunt acasă…sunt prin vecinii iubiți. O să ies la un restaurant cu iubitul și cu fiul meu și o să ne ciocnim apoi ouăle. Alea colorate curcubeu, nu altele!
Cam asta ar fi!
Știți voi cum e…să luați Lumină, să fiți mai buni, să vă prindă sănătoși Paștele, să mâncați miel, ouă, sarmale, salată de boeuf, fripturi, grătare, cozonaci și prăjituri de mii de feluri…să pașteți în ce fel vreți voi, dar să o faceți cu cap și alături de cei dragi.Și să aveți omeprazolul și colebilul aproape de voi, că să știți…e înghesuială mare la urgențe.
Vă urez bunătate și un Paște fericit!
Șase ani
Am realizat că ultimul articol l-am scris pe 20 ianuarie.
O data care are o mare semnificație și pe care de ceva timp o uit…
Pe 20 ianuarie am făcut 6 ani de blogăreală în care m-am descoperit și redescoperit , ani în care am așternut pe blog povești pentru copii ( aca Jegărel ) și povești pentru oameni mari.
Șase ani în care am relatat fantezist sau adevărat, frustrările mele, trăirile, decepțiile și atașările, ,,iubirile” și iubirile, mila și sila.
Toate la un loc au rezultat șase ani împreună.
Am legat prietenii virtuale și prietenii reale, am citit pe alții și alții pe mine.
Am renunțat la multe și am început să scriu din ce în ce mai rar.Dar tot am făcut șase ani!
Nu v-am uitat! Pe nici unul dintre voi! Îmi este dor de fiecare, chiar și de cei care nu mă mai citesc.
Eu vă am în căpușor…
,,Sălbatica” Scorpio există încă și trăiește cu fiecare por viața de acum. Dar o trăiește împreună cu Jekylla și se înțeleg de minune.
Hydea apare doar pe la jobul meu. Câteodată e așa de prezentă încât mi se face și mie frică și abia o potolesc…
Sunt bine…suntem bine!
Și creștem…am făcut șase ani! Și mergem mai departe, de ce nu cu noi povești…
Cartea unui om obișnuit
Luați loc și citiți mai departe file din ,,cartea’’ unui om obișnuit.Stiu că sunteți pe aici în așteptare, dorind să citiți ultimele noutăți ale lui Scorpio.Nu am mai scris de o lună, abia astăzi am văzut asta.Ultima perioadă a fost una cu mai mult sau mai puțin stress, cu multă muncă, cu ceva boală și cu o revedere mult așteptată.
Fiul meu este alături de mine de ceva timp și va rămâne aici. Mă bucur că a luat această decizie, nu va fi ușor, însă se va integra cu timpul. Inainte de a putea avea un job, se va înscrie la un curs de germană, pentru că fără nu are nici o șansa de a găsi ceva bun și ar fi păcat. Limba engleză nu îl ajută foarte mult, vorbește în engleză doar cu prietenul meu și cu puținele persoane care mai vorbesc engleza.
Am reușit și am cumpărat și o mașină pentru el, ca să îmi fie mai ușoară deplasarea și ca fiul meu să aibă posibilitatea flexibilă de a fi oriunde își dorește. Am simțit din plin pe pielea mea că fără carnet de conducere și o mașină, aici ești un om ,,mort’’.
Dacă acum fix două luni am avut acea gripă made Jermănica, acum m-am pricopsit cu o răceală ciudată și cu o tuse nenorocită care m-a lăsat fără voce două zile, apoi m-a trimis în medical fără drept de apel. Tușesc până nu mai am aer și orice iau nu mă ajută cu nimic, doctorul a fost de părere că nu am nevoie de antibiotic, dar nu știu dacă fără, mă fac bine.
Cu iubirea stau bine, chiar prea bine și mai mult ca oricând, sunt liniștită.Văd în privirea celui drag tot ceea ce îmi doresc și nu mai am nevoie de cuvinte sau întrebări. Ne completam și ne înțelegem cum nu credeam că există la cei ,,reci’’ –cum le zic eu și mulți alții… Mai am de lucrat la mine la unele aspecte, mai am de învățat din noua mentalitate de aici, am ceva de ,,lucrat’’ și la el dar totul se va face treptat și ușor, în așa fel încât să nu greșesc. Uneori, Hydea vrea să își arate colții, însă Jekylla o ia de mână și o duce să se liniștească, în așa fel încât să nu strice totul. Poate Hydea nu înțelege tot ce se întâmplă sau poate că vede ea ceva mic mic, acolo, însă Jekylla a rugat-o să aștepte și să vadă dacă este așa sau se înșeală …
Totul se construiește cu răbdare și mai mult ca oricând, învăț pe mai departe… să am răbdare.
Viață mea se desfășoară acum cu pași normali, fără să o mai grăbesc și fără să fac mari planuri. Si e bine, pentru că așa se scriu pe mai departe file în cartea unui om obișnuit.