Coici, nisip, marea şi…voi

Am venit, am revenit, am respirat, m-am adunat, am moşmondit prin casă după Jami…că săracul singurel o săptămănă, doar vizitat, curăţat şi mâncare….făcuse ravagii mici.
M-am băgat la învăţat intensiv…scris, citit, repetat, scris din nou, scris…cam aşa îmi rămâne mie în cap.
Vă ţuc cu tot dragul, nu am timp să comentez pe la voi, de citit nici atât şi de data asta mă iertaţi şi pe mine.
A fost mişto…a fost o mare caldă. curată, superb.
Mulţi se vor lăuda cu bronzul lor….şi eu o pot face, insă eu mă voi lăuda cu bubele mele.Am făcut o alergie-urticarie solară şi am venit plină pe tot corpul de bube mici şi multe, multe. Am nevoie de un copac, ca să mă scarpin…lingura de lemn nu îmi ajunge. :))))
Vă las să vă delectaţi, iar eu mă întorc la foile mele cu eseuri şi întrebări.

 

 

 

Ştire de (ne)ştire

Vă tot ameninț că nu mai scriu, că nu am timp, că o să dispar de pe aici, dar nu am făcut-o pentru că tot dau târcoale și treburile mele se învârt în jurul biroului și a internetului.
Daaar, săptămâna asta mă dau dispărută un pic, pentru că sunt călătorită.
Deci…dacă nu vă găsiți, sunteți la moderare. Dacă vă găsiți…salutați-vă între voi. :))
Am zis totuși să nu dispar așa brusc și de pe blog și de pe feisbuci, iar voi să vă faceți griji.
Plec doar ca să pun nește treburi la punct, să mă dezleg un pic de frământări, să mă caut, să mă găsesc, să mă iubesc și să iubesc.
Am nevoie mai mult ca oricând să fug! Am nevoie….
Aveți grijă de voi și iubiți-vă mult!

(sursa pozei- Andrew Hickinbottom)

 

 

Psiluneli-Poveste dragă

Ca orice copil, am avut bunici şi am avut norocul sau ,,nenorocul” să îi cunosc pe toţi patru.
Cei din partea mamei, oameni de la ţară (mai târziu am aflat ca tataie era fiu de notar)…cei din partea tatalui tot de la ţară dar orăşenizaţi apoi datorită bunicului devenit un înfocat activist de partid.
Recunosc că mi-ar fi plăcut ca bunica din partea mamei, să ne citească seara poveşti, dar în final eu şi fratele meu ne mulţumeam cu ,,noapte bună copii” de la vechiul radio pe lămpi.
Bunicul era mai…cu treburile lui şi mai mult cu fratele meu, să îl inveţe tot felul de meştegăreli.
Aşa că mi-am pus pofta în cui şi poveştile mi le-am luat singură din cărţi sau mi le-am făcut singură din tâmpeniile de la ţară.O poveste dragă de acolo, este Stietot si maratonul berbecos
Bine…asta în afară de poveştile pe care le ascultam cu gura căscată, atunci când bunica mai povestea de cutare şi cutarescu sau pur şi simplu le ascultam singură trăgând cu urechea, atunci când eram uşuită din camera.
Recunosc că mi-ar fi placut ca bunica din partea tatalui să îmi citească poveşti seara, dar în final mă mulţumeam să o ascult cum îmi povestea despre copilaria tatalui meu, un drac de copil care i-a mâncat urechile bunicii.Şi atunci stau şi mă intreb, de ce oare mama se mira cu cine oi semăna eu?
Bunicul era mai…ciudat, nu socializa cu nici un nepot, poate şi pentru că era sătul de cei cinci baieţi pe care îi crescuse.Mie chiar îmi inspira oarecare teamă, nu ne băga în seamă, ne saluta scurt pe noi nepoţii şi apoi se ducea la ţigarea şi ţuica lui.
O poveste dragă mie, din tot ce îmi mai aduc aminte în legatură cu ei este Stietot si tuica
Mi-aş fi dorit ca bunicii mei să fie mai…iubitori? Poate in felul lor au fost, dar eu nu am simţit dragostea aceea de bunici.
Fiecare aveau preferinţe, bunica din partea mamei era leşinată dupa verişoara mea şi îi făcea toate poftele, bunicul era cu fratele meu.
Bunica din partea tatalui era leşinată dupa alta verişoara şi pleca cu ea mereu prin tot felul de concedii, bunicul era…ciudat.
Dar! Dar în ciuda felului lor de a fi, mi-am iubit bunicii şi i-am acceptat aşa cum erau. Erau bunicii mei, aveam bunici.Aveam ţară!
Să vă explic cum e cu ,,am ţară”.
Fiul meu spunea aşa când era mic, neavând decât pe bunica din partea tatălui care locuia la ţară şi doar pe părinţii mei care locuiesc la oraş, tânjea şi el sa plece la ţară, la sat.A fost, dar doar o perioadă foarte scurtă in vacanţe, până am divorţat.
Din păcate, copilaria şi-a petrecut-o mai mult la oraş…aşa că el exclama mereu supărat,, eu nu am ţară”.
Eu nu pot decât spera ca fiul meu, cândva…să îşi aducă aminte de vreo poveste dragă a copilariei sale şi să o spună mai departe.

Iar voi dragii mei, dacă doriţi să citiţi nu o poveste dragă ci mai multe, luaţi de aici Amintirile lui Habarnam și Știetot

Au scris psi, dor, anacondele, Some Words, Tiberiu, Mitzaa, Vero, Dictatura Justiţiei, lili3d

 

,,Cataratorului” ii sta bine cu drumul-Spania,Madrid

Cred ca a fost singurul concediu in care mi-a fost rusine cu faptul ca sunt romanca.Eram un grup de zece,eu si noua austrieci.
Am ajuns in Madrid intr-o zi de martie si dupa ce ne-am cazat la hotel,am pornit-o la pas sa cunoastem un pic zona.Numai ca mersul pe jos prin centru mi-a lasat un gust amar,pentru ca pe langa faptul ca la orice colt de strada zaream ,,muzicanti” de ai nostrii,din cinci in cinci metri erau ,,fetitele” de origine romana.De unde stiu? Isi bagau si isi scoteau cu mare patos si in gura mare.
Stiind ca a doua zi urmeaza sa mergem foarte mult cu metroul,i-am pus in tema si i-am avertizat in legatura cu hotii de buzunare.Tot grupul a ras de mine…
Cu toate ca i-am avertizat,nu au tinut cont si in metrou,in momentul cand si-a facut aparitia un grup de cinci tineri smecheri,eu m-am bagat in spatele lui Schatz,privindu-i si studiindu-i .Au inceput sa vorbeasca la un moment dat(romaneste,bineinteles),nu au scos decat doua trei vorbe,insa in momentul in care m-au vazut ca ma uit la ei si zambesc..si-au dat seama ca si eu sunt romanca si au iesit imediat la urmatoarea statie.
In momentul cand am coborat si noi,una din femeile grupului nostru si-a dat seama ca a zburat si portofelul ei…
De,ce sa ii fac..daca nu m-a ascultat? Eu m-am facut ca ploua…strainii considera ca noi suntem niste fraieri,pe langa hoti si..si… In orice caz…mi-a placut Madridul…

Imi pare rau ca nu mai tin minte numele acestui restaurant,insa m-a fascinat.Peretii erau plini cu capetele impaiate ale taurilor rapusi de toreadori celebri.

 

,,Cataratorului” ii sta bine cu drumul-Cipru,Paphos

Pentru ca exact in aceasta perioada am fost noi in Cipru,mai precis pe 19 mai..nu pot sa nu imi aduc aminte cu drag,mai ales ca,uitandu-ma dupa niste poze,am dat de cele facute de mine.
Am mai povestit,dar in mare,faptul ca drumul meu in Cipru a fost un favor,un cadou oferit mie de Schatz,pentru faptul ca nu imi mai vazusem prietena,pe Ciprioata ,de cinci ani de zile.
Putea sa ia bilete oriunde in Cipru,insa daca i-am spus ca Ciprioata locuieste in Paphos..acolo a luat.
Schatz era in concediu medical,se recupera dupa o operatie la o mana pe care si-o rupsese la modul serios,intr-un accident de munca.
Asa ca am plecat in Cipru. Avionul a aterizat in Larnaca,insa agentia de turism aranjase totul,in asa fel ca drumul din Larnaca pana in Paphos,drum cam de 140 de km,l-am facut intr-un taxi.
Drumul a fost o incantare pentru mine si eram ca un copil care a vazut pentru prima oara ceva…ma minunam de dunele de nisip si sare, de un alb stralucitor,care se aflau de o parte si de alta a autostrazii,nu am mai vazut niciodata asa ceva…
Mi-a facut o impresie placuta soferul taxiului,care a intrebat la un moment dat de unde suntem,ne-a auzit ca vorbim germana si a spus ca stie si el ceva,ceva…si chiar stia,ne-am conversat cu el despre Cipru,Romania( si am fost surprinsa sa vorbeasca de bine romanii),Austria..fara a ne plictisi. Cand am ajuns la hotel si a primit bacsis de la Schatz,soferul ne-a facut sa radem,spunand ca germanii si austriecii sunt foarte zgarciti si era curios sa vada daca primeste ceva.Nu se astepta,a recunoscut…
Am fost fascinata de la inceput de tara,de peisaj,de hotel…neam de neamul meu nu vazuse asa ceva.Hotelul era ..oau si era plin de englezi,multi veneau sa se casatoreasca aici.
Am fost singura romanca cazata pana atunci acolo si asta mi-au spus-o cei doi portari de origine romana care lucrau acolo si au aflat ca sunt cazata in hotel,niste oameni foarte de treaba,cu care am stat de vorba mult timp si care au primit bacsisuri consistente de la Schatz.
Mai erau doi bucatari romani,in rest,era cam greu sa ajunga un roman in acel hotel sa lucreze.
Dupa ce ne-am cazat,ne-am intalnit cu Ciprioata si sotul ei,Yorgo..un om extraordinar.Ne era foame,asa ca ne-au dus intr-o..nu stiu cum sa ii zic..bodega,baraca..oricum ceva foarte comun,un local de cartier(asa a vrut Schatz,sa simta viata normala,a oamenilor de acolo),unde am fost serviti cu cele mai bune preparate specifice Ciprului ,o mancare comuna,masline,carnati preparati in casa,diferite sortimente de carne si branza,legume multe…a fost un vis.
Cat am stat acolo,ne-am impartit zilele,intre plaja,inot,port si intalnirile cu prietena mea,sotul ei si fiul lor.Seara ne duceau in oras,la discoteci,la karaoke,la terasa.
Am depanat amintiri si am cunoscut lumea de acolo.Yorgo ne-a dus intr-o zi la mama lui,o batrana sprintena,care ne-a facut o cafea nemaipomenita.Apoi am mers la ,,mosie” sa ne arate livezile de maslini si migdale,pe care le aveau si le munceau.
Drumul pana la mama lui Yorgo l-am facut cu masina,prin munti si serpentine..In momentul cand a oprit masina si m-a lasat sa admir privelistea,am amutit…Ati vazut vreodata ca muntele sa iasa din mare? Cam asa vedeam eu…era asfintit,marea se zarea jos de un albastru stralucitor,iar muntele se inalta semet…Mi-am umplut plamanii cu aer,fericire si frumusete,stiind ca asa ceva nu voi mai vedea vreodata…fusese singura ocazie.
Orasul era si este tare frumos.De la hotel,o luam pe jos pana in port,incercand sa cunoastem oamenii care zambeau tot timpul.Am fost si am vizitat ruinele orasului antic si ore intregi am admirat mozaicurile ramase intacte.
In alta zi,am plecat cu taxiul si ne-am intors pe jos printr-un cartier in care Ciprioata mi-a spus sa nu umblu aiurea,era un cartier locuit de rusi,albanezi…periculos,spuneau cei de acolo..noi l-am batut la pas si nimeni nu a luat seama ca am fi ,,straini”..
Este de departe cea mai frumoasa amintire legata de tarile vizitate,poate si pentru faptul ca mi-am revazut prietena.
Cand am plecat de acolo,am plans.Am plans de fericire ca mi-am revazut prietena si de durere ca o las din nou,de neputinta ca nu-mi pot permite asa ceva,fiind un om simplu si modest.Stiam ca indiferent de orice amintire draga din viata mea din Austria sau cu Schatz..nimic nu se va compara vreodata cu drumul meu in Cipru.Mai mult decat un concediu, a fost o realizare,o dorinta ,un vis implinit de un om care stia cat de mult inseamna pentru mine asta.
Ciprioato..stiu ca ma citesti….respect pentru viata voastra si pentru faptul ca ati ramas oameni. Sa nu uiti niciodata cat de mult te iubesc!
Si acum…..

-hotelul 

-copacul dorintelor(fiecare atarna ce nimerea de crengile lui,punandu-si o dorinta)

-drumul spre port

-orasul antic Kourion si casa lui Dionysos,unde m-a plimbat Schatz vreo patru ore printre ruine si mozaicuri.

-Pozele care nu poarta semnatura mea sunt luate cu ajutorul Google.

 

Miercurea fara cuvinte-Bad Ragaz

 

,,Cataratorului” ii sta bine cu drumul-Insula Mainau

Atunci cand vrei sa vezi ceva mai special si sa ramai cu o amintire superba,te duci sa vizitezi insula Mainau.
Si asta primavara sau la inceputul verii.
Noi(eu si Schatz) ne urcam in masina si dupa o ora pe autostrada,ajungeam in orasul Bregentz.Lasam masina intr-o parcare si luam vaporasul,intr-o plimbare pe lacul Bodensee,un lac foarte mare la granita a trei tari:Austria,Elvetia,Germania.

Despre Insula Mainau(insula florilor) puteti citi mai multe aici:

http://www.consiliervacante.ro/index.php/component/content/article/5-atractii/75-insula-mainau-comoara-secreta-din-bodensee.html

Restul este poveste…..

 

Cataratorului ii sta bine cu drumul-Neuschwanstein.

Neuschwanstein este un castel în Allgäu, Bavaria construit în timpul lui Ludovic al II-lea al Bavariei. Castelul este unul dintre cele mai renumite atracții turistice din Bavaria și Germania(sursa Wikipedia).

Am fost acolo acum doi ani de zile si m-a impresionat enorm..
Nu postasem pana acum pentru ca spre rusinea mea,nu am avut decat telefonul la mine si calitatea pozelor a fost jalnica.
Schatz si-a dorit sa imi arate ceva superb si am pornit intr-o zi de vara..Cand am ajuns acolo,am zis in prima faza ca nu avem nici o sansa sa il vizitam,casele de bilete erau asaltate de sute de turisti(nu exagerez),pe langa cei din zona,germani si austrieci(si eu :)) ),veneau mereu autocare pline cu japonezi si rusi.
Am reusit sa cumparam bilete si am purces la drum.Poteca de la marginea padurii ne-a indrumat pasii pana sus.Am facut cam o jumatate de ora lejer,amuzandu-ne de ,,carutele” trase de cai puternici,pline cu turisti.
Cand am ajuns in sfarsit,o priveliste superba ne-a intampinat.Exista un loc special amenajat,unde turistii pot sta ,,in aer” ca sa zic asa si sa adimire castelul in toata splendoarea si tot odata haul care se casca sub ei si privelistea naturii de jur imprejur.
Nu am avut sanse sa intram in castel..trebuia sa asteptam trei ore pentru ca o noua runda de turisti sa poata intra.Ne-am lasat pagubasi insa am plecat de acolo cu rasuflarea taiata.
Cred ca cel mai bun moment pentru a vizita acest castel este sfarsitul verii,inceputul toamnei,cand natura isi schimba infatisarea si privelistea este fantastica..o bogatie de culori ale copacilor iti va taia cu siguranta rasuflarea..de la verde,la galben auriu si rosu aramiu,toate sunt amestecate de jur imprejur,iar din ele se ridica semet castelul.
Singura amintire de acolo,este un puzzle cu acest castel,pe care mi l-am cumparat in speranta ca voi avea timp sa il fac si poza de pe el,adica asta..:)) Si credeti-ma arata la fel si in realitate!

 

,,Cataratorului”ii sta bine cu drumul-Weilsheim,München-Germania

Asa de rau ne-am enervat pe vremea de aici,ca dupa ce am cautat pe net un locusor unde nu ploua frate,am gasit ceva ce parea a fi o zona cu vreme frumoasa,prin Germania.Si am cautat,nu gluma,toate tarile din jurul Austriei cu o locatie mai aproape de noi.Deci vinerea asta care a trecut,am aruncat cateva bagaje in genti si fara sa facem vreo rezervare,am plecat de nebuni,cu o directie aratata de deget, pe harta.Si cu GPS-ul..ce ne-am face fara el?
Deci am plecat in directia München..si ne-am oprit intr-un orasel micut,dar frumusel-Weilsheim,unde nu am gasit decat o pensiune si un hotel.Am optat pentru hotel,cu toate ca la prima vedere nu imi spunea nimic,arata cam dubios,insa cand am vazut holul hotelului si apoi camera noastra..am zis doar oauuu…era proaspat renovat,imbunatatit,baie noua,mobila super,iar camera avea cred 4o mp.Uriasa.

A doua zi,am plecat mai departe…München…imi doream sa ajung acolo si mi-am vazut visul cu ochii..München este enorm,am incercat sa gasim un loc unde sa parcam pe perioada mai mare..nu am gasit,toate erau cu limita intre 2 si 5 ore,dar te si ardea la buzunar.Am parcat si am pornit prin iuresul de oameni.Daca nu esti atent,te pierzi de partener,asa ca m-am ancorat bine..Münchenul este pentru toate buzunarele,este ieftin,este scump,este enorm de scump..ma uitam prin geamul vitrinelor la Chanel ,Dior,etc si radeam cu Schatz de paznicul care statea printre haine extrem de scumpe.Noi ne-am dus sa bem bere,intr-o foarte renumita cladire cu gradina-Hofbraühaus.Este enorma inauntru,dar este superba,iar majoritatea beau bere la halba de un litru..eu unde sa bag atata bere? Mi-am luat una mica,dar tanti a venit cu o juma de litru(asta era mica?)

 

,,Cataratorului”ii sta bine cu drumul-Meersburg,Germania

Nu mai stiu daca am mai spus,poate ma repet,insa toate zonele pe care le-am vizitat si postat aici cu poze,sunt zone turistice,orasele mai mici sau mai mari,pline de turisti.Pentru cei interesati,este de ajuns sa dea cautare google si afla totul despre ele,inclusiv cazare pensiuni,hoteluri si zone de vizitat.Astazi Meersburg-Germania.