Psiluneli- Faceri…de bine

Se duce vara și ușor ușor și siguranța mea pe care o știam că e acolo…
Trăiesc…trăiesc frânturi de viață care se vor a fi împlinite, sunt mișto…
Trăiesc frânturi de clipe, clipe pe care nu demult le-am renegat.
Am realizat că nu știu să mă bucur. Tot ce e nesigur mă sperie, viitorul incert făurit din clipe de vară care se tot duce, mă face să nu fiu stăpână pe situație. O situație nouă pe care nu am trăit-o și pe care nu știu cum să o gestionez.
De trăit trăiesc bine… ,,mulțumesc de întrebare”.
De aș putea măcar odată să pot trăi fără să despic firul în patru, ar fi bine.
Sunt complicată, sunt probabil dificilă atunci când vreau certitudini care nu există.
Îmi complic existența sau doar trăiesc ,,carpe diemul” meu deja vestit?
Cum pot trăi fără ca pentru întâia data să nu mai pun logicul și raționalul pe primul plan?
Pot trăi măcar odată fără să mai țin cont de principii? Pot merge mai departe?
Da…dacă mă simt împlinită, probabil că da. Dar sunt fericită azi. Mâine mă gândesc că poate nu mai sunt.
Poate că ar trebui să mă gândesc mai întâi la mine? Să îmi fie mie bine?
Trăiesc frânturi de viață și sunt mișto.
M-am întors oarecum și mă privesc exact invers.Ciudată situație și totodată comică pentru mine.
Îmi vine să râd, dacă nu mi-ar veni să plâng că nu mai pot deține EU controlul.
Pentru prima dată a trebuit să recunosc că nu am avut un răspuns la o întrebare, eu care am mereu răspunsuri.
Dar în același timp am și respect pentru faptul că am fost pusă în încurcătură.
Se duce vara și odată cu ea controlul pe care îl dețineam mereu.
Am fost pusă în încurcătură și va trebui să fac față situației și să ies din ea.
Da…recunosc…mi-am pus cenușă în cap…am fost ,,făcută”! De un bărbat!
Și râd!
Dar o să îmi revin cât de curând …- Hydea

 

Re-amor-țire

M-am amorțit!
Mi-am amorțit simțurile, cele mentale și cele fizice ca să nu mă mai gândesc de ce mă doare.
Mi-am amorțit durerea de la gât și mă mișc ca un lup, întorcăndu-mă cu juma de corp ca să mă uit într-o parte.
Mi-am amorțit durerea de spate, dându-mi cu Diclofenac.
Mai am o durere în partea inimii și nu știu dacă e de la efort sau de la pozițiile ciudate pe care le iau când scriu la calculator.
Mi-am amorțit și gândurile negre ce mă apasă, dorul care îmi dă un pic târcoale, durerea cuvintelor scrise de altcineva, sufletul care începe să se strângă, mintea care începe încet să pună întrebări.
Cuvintele mele nu își au rosturi atunci când sunt spuse și nu contează prea mult.
Încerc să mă gândesc dacă mi-e dor… Mi-e dor? Parcă mi-e cam dor, dar se prea poate ca dorul să fugă la fel de repede precum a apărut.
E prea devreme să mă gândesc dacă mă simt singură în ceva unde ar trebui să fie doi.
Și totuși simt că ceva nu mai e din nou așa cum ar fi trebuit să fie.
Dezamăgire? Posibil, poate e prea devreme să simt asta.Cu toate că simt!
Nu am să înțeleg niciodată cum te poți lăsa ghidat de orgoliu și principii bine implementate, ca să trăiești. Să trăiești doar pentru tine!
Să nu îți pese de cei din jur, să simți că respiri pentru ei și să încerci să îi faci fericiți cu gesturi mărunte, care par banale dar nu sunt.
Pe de altă parte, parcă prea multă laudă dintr-o dată mă face să mă uit reticent și să nu spun nimic. Sunt mută!
Nu mai cred în lucruri bune și nu mă mai pot bucura de ele. Dacă este doar un mare fâs?
Atâta falsitate în jurul meu atâția ani, mă face să nu mai cred în ,,bunăvoința” celor care mă înconjoară.
E mult prea devreme pentru hotărâri! Doar ,,m-am” amorțit pentru o dată viitoare.
Probabil că Hydea  începe să își facă bagajul și se pregătește să pornească încet, spre mine…

 

Psiluneli-Exist sau trăiesc?

Durerea neînţeleasă își face meteahna încet și sigur în inima și sufletul meu. Și nu îmi dă pace și mă face să îmi pun o sumă, o sută de mii de întrebări. Și doare. Doare? Da…a început să doară din nou.
Încet și sigur simt că sunt din nou într-un iureș, simt că revin angoasele, simt că am un feeling.Şi nu îl vreau. Vreau să se ducă la dracu, de la mine.De ce s-a întors? De ce?
Cu ce am greșit? Ce greșesc? De ce îmi permit să greșesc?
Exist! Exist?
Eu știu că da și însăşi viața îmi demonstrează asta.
Plătesc! Plătesc? Posibil, pentru că trăiesc.Simt că încet și sigur încep din nou să cobor, în loc să urc, să mă cațăr așa cum îmi propusesem.
Fac greșeli! Fac greșeli? Da! Încerc să fiu rațională și să pun cap la cap niște aspecte.
Eu le dau importanță, tu le consideri banale.Problemele mele. Dar credeam că problemele mele, chiar și banale…sunt și ale tale.Credeam că suntem yin și yang. Suntem? Simt că am început să ne pierdem.
De ce oamenii se pierd pe drum?
Trăiesc? O daaa…din plin, trăiesc ceva ce nu vreau să trăiesc în acest moment. Nesiguranță! Neînțelegere!
Mă cunoști? Nu cred, nu ai reușit să mă cunoști cu adevărat…te-ai pierdut în alte detalii, ai simțit sufletul meu și ai marjat. Dar ai marjat mai mult decât trebuia.
Te cunosc? Așa am crezut, crede-mă iubire…am crezut că te cunosc , că te știu, că te simt. Din păcate…te simt!
Clocotește ceva în mine…e un vulcan? E vreo îndoială?
E doar Hydea, care are câteva îndoieli….
Simt că ce am clădit în ultimul timp, minunat și liniștit…stă să erupă și să se împrăștie în cele patru zări.
Nu am putut niciodată în viața asta a mea de tot rahatul, să îmi fac vreun plan. Nici măcar pe o perioadă mică. Mereu s-a dus dracului totul.
Simt! Exist! Trăiesc! Iar tu nu vei înțelege niciodată asta!

 

Provocarea- Evadarea

În momentul în care nu m-am mai simțit bine în viața mea monotonă și plictisitoare, am evadat în necunoscut și m-am jucat cu provocările vieții.
Și m-am jucat, încercând totuși să iau fiecare etapă a evadării, în serios.
Câteodată mi-a ieșit, câteodată doar m-am jucat….dar de fiecare dată am simțit că am pierdut sau câștigat.
Și am simțit pe pielea mea, din plin!
Evadările din cotidian nu au rezultate spectaculoase pentru mine, de cele mai multe ori.
Și așa mi-am dat seama că eu nu sunt făcută pentru neprevăzut, ci exact așa cum am spus-o de multe ori, sunt o persoană care preferă obișnuitul.
Spuneam mereu ,,Carpe diem” și mă mințeam eu pe mine cu bună știință.
Nu sunt făcută pentru clipă, nu îmi ajunge, nu mă mulțumește.
Sunt făcută pentru etape în care ,,lași trecutul în urmă și pornești de la zero, fără să mai privești inapoi”.
Dar nu mă pot abține…
Privesc în urmă și urmărind firul evadărilor mele…regret multe din alegerile făcute.
Și nu mă recunosc în acele perioade.
Hydea poate nu regretă, dar nu ea predomină în personalitatea mea.
Îmi place să cred că mi-am găsit în sfârșit echilibrul interior și în fiecare zi mă rog doar atât…să fiu sănătoasă.
Privesc în jur și văd doar zâmbet și căldură și asta mă face să fiu eu, cea caldă și calmă…cea reală.
Nu mă mai zburlesc, nu mă mai agit și mă gândesc că ce va fi să vină, va veni oricum.
Nu fac planuri, nu am frici, am doar liniște.
Depinde mult de mine să simt și să rămân așa.
Iar asta va fi atâta timp cât voi simți siguranță și nu voi mai dori să evadez din nou….

Au scris :psi, tibi, anacondele, La Fee, cita, Dictatura Justitiei, incognito, dor, tibidoi, mitzaa, lili3d, Vero, carmen pricop, Evadarea

 

Provocarea- Noua

Noua mahmureală cu visuri. Colecție retro, casual, sport, modernă, cool.Realizabile sau irealizabile. O fi bine…o fi rău?
Noua viață liniștită.Mult normal în anormal. De fapt care e limita? Până unde este de fapt normalul și unde intervine anormalul?
Noua schimbare de atitudine. Calm…mult calm.Indus, primit și oferit. Devenim mai buni, mai primitori, mai optimiști, sfidânt realitatea.Realitate care câteodată te inhibă în a te juca un pic de-a viața.
Noua viață.Deloc plictisitoare.Plină de bunătate, de zâmbete, de căldură sufletească oferită și primită la schimb, înzecit.
Noua aură interioară. A dispărut complet Hydea, iar Jekylla s-a contopit cu Scorpio și au devenit una.

 

Al cincilea anotimp.

Ați auzit de al cincilea anotimp?
Eu da, de curând. Este anotimpul lui Scorpio.
A tot vorbit Hydea pe aici, a folosit și diemul și a dat în cap provocării, însă aceasta, amețită, a spus că e nevinovată și că nu ea este ,,autorul”.
Mi-ați spus să nu îmi mai Aştept fericirea,  că vine ea singură….
Băi….a băgat capul mic, de după colț și a spus că momentan diemul a a făcut-o să apară.
Eu, Hydea, pe persoană fizică, n-am făcut nimic mai mult, mă jur…parol…
Ba chiar nu am avut timp pentru că mă preocupă alte cele, mult mai importante.
Hydea s-a înfoiat ea că Da din coate……și a folosit cărămida, Jekylla a zâmbit sfioasă, oftând romantic, dar în final i-a lăsat loc lui Scorpio. E timpul să se descurce un pic singură.
Al cincilea anotimp este al ei.Nu știe cât durează acest anotimp, dar știe că este ciclic, că se repetă ca și vara, ca și iarna…
Dacă Jekylla e În derivă……dacă cerberul Hydea stă de pază, Scorpio pășește acum cu pași mici, pentru că îi este frică de ce a venit pe neașteptate în viata ei. Nu mai crede în frumosul ce a apărut și timid încearcă să se ciupească, asta pentru a se convinge dacă e real. Trăiește exact clipa, fără a face sau a se gândi la planuri de viitor.Când e atât de frumos totul, parcă  dă  de bănuit. Așa că ,,friptă și arsă” destul, Scorpio nu se mai grăbește.Nici nu speră!De crezut, mai greu. Doar se bucură de prezent, pentru că avea nevoie…
În rest…Hydea, azi și mâine și pentru nu știu cât timp s-a băgat la somn. Iar Jekylla stă pe norișorul ei roz  și pufos și oftează mulțumită …

Au scris ,,Provocarea” Psi, Some Words, dordefemeie, Raftul cu ganduri, carmen pricop, Mariana, cammely, Dictatura Justitiei, almanahe.

 

Duzina de cuvinte- Dau din coate…

   

,,Ia gata, că m-am plictisit să o tot las pe Jekylla să se cace toată pe ea că îi joacă feste corazonul, fericirea, plm…
O înțeleg că starea ei este datorată faptului că vrea liniște, că vrea iubiri posibile-imposibile, că își așteaptă acea fericire ca la carte…băi, mă lași?
Tu nu înțelegi că fără un pic de agitație, ea, eu, noi..nu funcționam? Că suntem deghizate în fetițe cuminți, dar numai noi știm ce e în mintea noastră perversă?
Cică…,,sunt o crisalidă timidă ce așteaptă căldura unui suflet, care să mă facă să ies și să mă prefac în fluture cu aripi de filigran”…Să mori tu, Jakyllo…că ești timidă….
Ai în tine destul curaj cât să găsești singură antidotul tuturor dilemelor tale. E un risc pe care tu ți-l asumi mereu, chiar dacă ți-o mai furi câteodată. Dar ce-ți placeee…perversă micăăă.Ce îți mai plac jocurile astea provocatoare ale vieții…cum ți se mai rotesc cei doi neuroni, încercând să găsești alte jocuri, când cele vechi te plictisesc…
Io zic așa Jekyllo…vine iarna și știu că nu îți place și te plictisești îngrozitor.
Se pare că lumea în ziua de azi trăiește cu carpe diemul în buzunar.Ține-l și tu în geantă și când apare provocarea, dă-i cu diemul în cap să o zăpăcești și să îți faci de lucru.
Și să îmi dai și mie de lucru, că am cam stat pe tușă…” Hydea

Au scris: Carmen Pricop, virusverbalis, dordefemeie, vavaly, Dictatura Justitiei, Irealia, psi, Vero, incognito, almanahe

 

Duzina de cuvinte- Încăpățânare

,,Drumul pe care pășesc este primejdios.Îmi maschez propria-mi demnitate, falsificată cu cinism în naivitate și asta numai ca să îmi ating propriul meu țel. Nu contează țelul tău, contează ca eu să îmi găsesc în sfârșit liniștea mea interioară și rațiunea de a fi.
Tu arbitrule, ești propriul tău rege, eu sunt propria mea regină.
În realitate, mă îndoiesc și eu de motivul pentru caut o identitate a eului meu.
De secole, femeia a încercat să fie pe picior de egalitate cu bărbatul și să aibă aceeași libertate. Iar când a reușit asta, și-a dat seama de fragilitatea ei emoțională….
La mine este un motiv ca să maschez singurătatea din suflet. Mă agăț de emoțiile celorlalți și trăiesc prin ei și cu ei.
Arbitrule, vrei un semn? Vrei să mă simți în măreția forței mele lăuntrice?
Ia-mă din umbră și du-mă între oameni, să îmi hrănesc forțele cu energiile lor pozitive….”- Hydea

Au mai scris :psi, almanahe, carmen pricop, carmen pricop (II), incognito, Some Words, labulivar,

Acum sunt un pic calatorita, vorbim cand ma intorc.Va tzuc!

 

Duzina de cuvinte- Salt înainte

 M-am trezit de dimineață cu curul în sus.Între două înghițituri de cafea și pâinea molfăită, gânduri malefice îmi trec prin minte.
Nu mă puteți imagina între păpuși vodoo, ace, ciuce și carice, scuipați, broaște, poze și incantații…nu, nu puteți.
Eu da!
Am o tulburare de moment, timp în care dau în melancolie blegoasă și în care mă gândesc că ar fi fost mai bine să fiu genul teluric decât cel visător…dar îmi revin repede atunci când bag o țigară.
Mă văd rapid la moara cu draci, învârtind perpetuu la manivelă și măcinând ouă de manechine fara cap.
Sau în același tipar macabru, amestecând într-un bol creiere de ,,berbeci” și făcând picturi rupestre pe pereți, întru eternitate.
Sunt o ,,păcătoasă”! Sunt o păcătoasă la care problemele trag ca la un magnet, pentru că mie-păcătoasei, îi place să se complice inutil.
Nu ar fi mai bine să stau mereu pe margine și să privesc cu detașare, în loc ca acum să îmi zboare tâmpla fâlfâind??
Nuuuu…cum să stau? Dacă am draci pe mine și nu am stare…
Deci, orice picior în dos e un salt înainte..parcă așa se spune, nu?
Păi altfel, cum facem materiale…și cum îmi dau eu de lucru atunci când m-oi plictisi?
Așadar…in curând, la treabă!-Hydea

Au duzinit ca și mine psi, almanahe, jora, dordefemeie, Dragos, Verovers, Vero, tibi, cammely, Dictatura justitiei,    Some Words,    virusverbalis,

 

Și ne-am ,,iubit”…

,, Și ne-am iubit că ne-am putut iubi, incert și repetat ca o greșeală” .

,,Și acum a venit momentul să îmi pun pentru o altă vreme sentimentele la păstrare…
Ar trebui să fiu supărată, nu sunt…sunt realistă. La vârsta mea nu mai cred în iubiri adolescentine, iar ce încerci să construiești se face cu foarte mare greutate, pentru că după greșeli repetate, nu mai ai puterea de a face la infinit compromisuri, doar de dragul…
Și atunci renunți, tu sau celălalt…Pleci fără să te mai uiți in urmă, fără să mai lași un semn. Lașitate, imaturitate…zi-i cum vrei…
Eu știu ca sunt om mare și imi asum ce fac, inclusiv greșeli.
Am avut un feeling, cel care nu îmi lipsește niciodată.Ba chiar pusesem pariu cu Jekylla , vizavi de durată.