Psiluneli-Obsesia fericirii

,, Fetița se îndreptă spre tatăl ei însă acesta nu o bagă în seamă.Oftând se întoarse spre mama care abia venită de la servici și obosită, îi șterse un sărut pe creștet și își văzu de ale ei…”
Ema deschise ochii, încercând să șteargă din cap amintirea care îi revenea obsesiv, de câte ori avea un feeling.
Își sprijini capul în palme și se gândi de ce oare este atât de greu ca un om să dăruiască până la urmă atât de puțin…un gram de fericire, de afecțiune.
Tânjise după așa ceva aproapre toată viața și devenise ca o obsesie pentru ea.
De copil își dorise să fie iubită, fericită, să primească un pic de afecțiune.
Primise….,,cu lingurița”….și asta nu fusese de ajuns.
Poate de aceea, căuta în toți cei din jurul ei să vadă dacă aceștia oferă așa ceva.
Renunțase la câteva prietene, tocmai pentru faptul că acestea erau lângă ea doar când aveau ele nevoie de bani sau de vorbe bune și sfaturi, însă atunci când Ema încerca o apropiere în care să simtă acea fericire ce ți-o dă o prietenie pură, acea afecțiune tacită, se lovea de ziduri. Pentru că fiecare era cu viața sa și nu simțea nevoia să împărtăşească sentimente gratuite.
Căutase în jurul ei bărbați care să îi arate afecțiune, care să îi ofere fericire și faptul că era mereu singură, demonstra că ceruse atât de mult.
În goana ei obsesivă după fericire își jurase să nu zăbovească lângă nimeni care nu este în stare să ofere așa ceva.
Până la urmă nici ea nu știa dacă fericirea se măsoară în grame, se mănâncă cu lingurița sau este atât de scumpă încât nu poate fi oferită gratis.
Singurul lucru pe care îl știa cu certitudine era faptul că ea avea de oferit fericire și afecțiune cât pentru două vieți, însă doar acelei persoane care va știi să dăruiască la fel.
Şi zămbi amar, găndindu-se că va rămâne singură….

Au scris psi, Adriana, roxana, Griska, alma nahe, Vienela