Coborand urcand

In ultimul timp m-am tot facut ca nu vad tenta emo pe care a luat-o blogul meu, din nou…
Am mijit mereu ochii, incercand sa trec peste randuri, dar nu prea mi-a iesit…erau prea in evidenta..
Perioada asta m-a cam secatuit de vlaga, iarna asta mi-a cam supt toata puterea.Am tot lasat sa se intample astea, am tot plecat capul, mi-am tot pus un val pe ochi sa nu mai vad.
Dar vad!
Si nu imi place, pentru ca nu prea par EU.
Posturile din ultimile luni au avut o latura aparent plangacioasa, pe langa autoanaliza mea pe care mi-am facut-o fara remuscari.
Uneori am fost mai directa, alteori am lasat sa se citeasca printre randuri, iar alteori am intors-o din condei, intr-un stil pur literar.
Nu trebuie sa ma intelegeti, nu trebuie sa pricepeti mereu ce scriu…Nu trebuie sa credeti…
Scriu pentru mine, scriu pentru a ma elibera de himere…
Dar nu imi place ce intorsatura depresiva razbate dintre randuri…
Si imi vine sa rad, pentru ca in mod clar nu sunt eu asta..
Astept sa dea firul ierbii, astept sa pot scoate din nou capul in lume, sa ma bucur de razele de soare, sa ma bucur de flori, sa ma las mangaiata de caldura…sa ma las iubita.
E clar…mie nu imi priesc iernile.Poate ca intr-un reflex de hibernare, am lasat totul in deriva in perioada asta si am cazut intr-un ,,somn” deloc benefic.
Cred ca e timpul sa mai urc un pic pe scara aia..ca doar sunt o cataratoare, nu?

Azi oficial a inceput primavara.
Ma simt femeie!