Merg pe un drum care mă poartă fără să vreau, la vale.Pașii mă duc alene și nici măcar nu stau să gândesc încotro.
Un nor de hârtie îmi ține companie și îmi face cu ochiul, arătându-mi zarea ce pare că îmi urcă drumul în sus.
Încerc să îi zâmbesc dar observ că se oprește din privit si o ia la fugă și mă întorc să văd ce l-a speriat. Aha..o ceață lăptoasă apare în locul lui și mi se așează și mie pe suflet.Încearcă să mă acapareze și să muște din mine cu o mie de guri nesatule și adânci ca niște pâlnii, dorind să lase goluri , dar nu cedez.
Rog vântul să mă ajute și el vine și mă ridică, purtându-mă drăgăstos pe brațele adierii și mă duce acolo unde e senin. Mă sărută ușor pe păr și mă lasă jos pe o pătură moale ca vata, de trifoi cu patru foi. Îmi șoptește să aleg cum se cuvine și să îmi pun dorințe, apoi pleacă, nu înainte de a face complimente unor frunze săltărețe…
Nimic din ceea ce mi se întâmplă… nu este întâmplător și de aici nu mai văd valea ci doar orizontul….
Privesc înainte, țintesc sus…
Cititi si la ei ,,Duzina” :psi, tiberiu, cristina, simonikool, zhao, anacondele, almanahe, altcersenin, elly weiss, poezele, mostwantedblog, lotussarina, cammely,
Cățărătorii 
almanahe
aprilie 28, 2012 at 8:16 am
Aşa ne trebuie! Să nu mai stăm locului, ca o gaură…să devenim artezieni!
Scorpio
aprilie 28, 2012 at 10:43 am
Cred ca suntem artezieni fara sa vrem.
Tiberiu Orasanu
aprilie 28, 2012 at 9:14 am
Nimic din ceea ce NI se întîmplă, nu este cu totul şi cu totul întîmplător, dar avem o şansă foarte frumoasă, dacă privim mai mult, în viitor!
„DAR nu cedez…” asta-mi place mie la tine, Jekylla! 🙂
Scorpio
aprilie 28, 2012 at 10:43 am
Trebuie sa traim, Tibi…trebuie sa traim, atat!
Carmen Pricop
aprilie 28, 2012 at 9:41 am
Ce uşor ne prind în mreje schimbările de vreme. Să ai numai senin!
Scorpio
aprilie 28, 2012 at 10:43 am
M-am saturat de ,,vreme rea” !
psi
aprilie 28, 2012 at 10:09 am
senin şi la tine! aşa să fie!
pup!
Scorpio
aprilie 28, 2012 at 10:44 am
Multumesc, Psi. Asa sa fie :)) !
altcersenin
aprilie 28, 2012 at 11:52 am
„Nimic din ceea ce mi se întâmplă… nu este întâmplător și de aici nu mai văd valea ci doar orizontul….
Privesc înainte, țintesc sus…”
imi place incheierea care ai facut-o! Doar asa , ca la vale-i tare anapoda…
Scorpio
aprilie 28, 2012 at 9:01 pm
Si totusi exista si valea…
Vanessa
aprilie 28, 2012 at 12:40 pm
Foarte frumos si inspirat…mereu sa tintesti sus si totul va fi mai motivant in viata :))
Scorpio
aprilie 28, 2012 at 9:01 pm
Vanessa, multumesc.
cammely
aprilie 28, 2012 at 5:13 pm
numai la ceata laptoasa nu m-am gandit 😆
daca si prin asta putem razbate e clar, suntem niste luptatori!!! 🙂
te pup si iti doresc o duminica faina
Scorpio
aprilie 28, 2012 at 9:02 pm
Cammely, o duminica frumoasa si tie.
Scorpio
aprilie 28, 2012 at 6:50 pm
Cata2006 a scris acest comentariu:
Cred ca … aici…
Cel mai rau lucru pe care ti-l poate face cineva este sa te faca sa crezi ca poti avea aripi, ca poti zbura. Si atunci incepi sa visezi, vise pe care ti le hraneste. Si-apoi, deodata, fara nici un motiv aparent iti frange aripile… si te izbesti de pamant… de realitate.
Ciudat e ca nu stii daca acum visezi, daca acum e doar un cosmar din care te vei trezi, sau daca atunci aveai un vis frumos. Cert este ca adevaratul zbor se afla undeva intre aceste doua visari. Si incepi sa speri ca, poate, inca mai ai aripi. Ca nu le-ai pierdut definitiv…
Si-ncepi sa ratacesti, sa-ti cauti aripile pierdute, neavand siguranta ca vrei sa le mai gasesti. Pentru ca atunci ti le-ar putea frange altcineva. Se spune ca drumul e mai frumos decat posibilul loc in care ai ajunge. Atunci sa fie oare mai frumoasa cautarea insasi decat zborul in sine?
Si, de fapt, ce inseamna, in ultima instanta acest zbor? Cred ca e mai mult credinta decat speranta intr-un vis. Dar e posibil sa crezi intr-un vis? E posibil sa crezi in ceva ce nu exista? Inseamna atunci, oare, ca visul se ridica la rang de realitate? Si abia acum realizezi ca e totusi doar un vis. Acesta e momentul in care aripile dispar…
Uneori poti zbura si fara aripi. Zbor care nu dureaza decat o clipa, zbor ce nu te inalta, ci zbor care te doboara. E asemeni unei caderi de pe o cladire foarte inalta.
O speranta nu-i destul? Se pare ca nu. Sau poate ca nu mai exista nici o speranta… a pierit, poate, demult… Insa, in drum spre naruirea ei incerci sa te agati de urmele abia trasate… hmm… se vede cum se transforma in nisip si ti se scurge prin simturi.
Insetata de certitudini, nu te alegi decat cu aripi frante si cu un graunte de nisip… poate, cine stie candva, acest graunte de nisip va rodi si vor inflori alte fire de nisip…
Scorpio
aprilie 28, 2012 at 9:02 pm
Interesant punct de vedere…
simonikr
aprilie 28, 2012 at 8:44 pm
Tinteste sus… cat de sus posibil!
Scorpio
aprilie 28, 2012 at 9:03 pm
:)) O sa dau cu capul si o sa doara, sa stii!
simonikr
aprilie 28, 2012 at 9:06 pm
nu se poate! ia-ti si casca pentru orice eventualitate 🙂
Elly Weiss
aprilie 28, 2012 at 11:46 pm
Am retinut acesata fraza:
„Rog vântul să mă ajute și el vine și mă ridică, purtându-mă drăgăstos pe brațele adierii și mă duce acolo unde e senin.”
Da, trebuie tintit sus… chiar daca nu reusim… Macar sa avem un vis…e foarte important.
Un weekend placut!
dictaturajustitiei
aprilie 30, 2012 at 3:20 pm
”rog vântul să mă ajute …Nimic din ceea ce mi se întâmplă… nu este întâmplător și de aici nu mai văd valea ci doar orizontul….
Privesc înainte, țintesc sus… ”
Minunat, mă bucur mult pentru tine !