RSS

Psiluneli- Păzitul fetei la ruşi

12 ian.

Sinceră să fiu, m-am gândit mai întâi să o bag pe aia cu păzitul pe la uși sau păzitul de urși. centura-castitate
M-am scărpinat cu mâna dreaptă la urechea stângă așea peste cap, m-am scobit în nas, m-am foit pe scaun și nimic. Au trecut zilele și numa’ ce mă bag într-o discuție cu  vrăjitorul rusnac, care mă ghidează frumos cu bagheta lui helvețiană, de mă dumirește.
Și uite așa, hocus pocus cum făcu…că reuși să mă facă să bag deștili în tastatură și să îi scriu din perspectiva mea.
Sfatul unei mame de băiat pentru un tată de fată- Păzitul pe ca-capitole.
Din start rusnacul o să piardă, pentru că aș putea fi subiectivă și ca să pun în valoare băietul, i-aș da nește sfaturi cât de permisiv și deschis să fie cu fie-sa.
Sunt chestii total diferite, pentru că uite…băiatul poate să stea afară până mai târziu, iar fata trebuie să între în casă la ora 20 (hai 21 cu indulgență).
Ca să nu i se umfle băiatului olimpotabul (și aici Vladen știe ce spun), fata ar trebui să nu poarte fuste până la buric  și taticul să nu o lase să iasă din casă, până nu îi face inventarul vestimentar cap coadă.
…..și din nou m-am pierdut în ceață…frateee..sunt mamă de băiat, de un’ să știu eu ce trebuie să păzească un tată de fată?
Io mi-aduc aminte că tata era taaareee rău, aveam program de stat afară până la maxim 22(și asta era în fața blocului). De încredere în băieți nici nu se punea problema, că oricum nimeni nu se punea cu privirea lui taică-miu sau vorbele lui spuse pe un ton răstit.Fugeau pretendenții de mine ca dracu de tămâie.
Mie îmi spunea clar și direct în față ,,nu am nevoie de curve la ușă” și că prioritatea mea este învățatul.
M-a păzit atât de bine, încât am fost exemplară până la 18 ani când am comis-o și de ambiție, la 19 ani m-am măritat ca să scap de paza lui. Era în stare să mă păzească și măritată.
Așa că mare atenție dragă Vladen, cât și cu ce limite vrei să o protejezi sau păzești pe fie-ta, pentru că se știe că dragostea paternă este dusă până la extrem și nici un bărbat nu e bun pentru fata ta. Ți se va părea că tot ce roiește în jurul ei, vrea să o și atingă(nu e așa).
Învaț-o asta de când este mică și plângăcioasă, pentru că trebuie să o lași chiar dacă e fată, să se descurce fără să amenințe ,,să vezi ce-ți face tata”, dar din umbră să monitorizezi discret.
Nu o împopoțona de mică și nu îi face toate poftele, pentru că mai târziu…rochița cu volănașe pe care i-o cumperi când bate din picior, să nu se transforme în vreo mașină scumpă și sport.
Și s-ar putea ca nu numai ție să îți ceară asta ci și celui ce vrea să o cucerească.
Să te văd pe unde scoți cămașa atunci!

Și mă opresc aici, că deja încep să aberez…. :))

O sa imi cer scuze daca am sa va comentez cu cateva zile intarziere, o sa ma transpun pana la parintii mei unde nu am net. Sar’na pentru intelegere.

Au scris Sonia, anacondele, Vienela, psi.

 

Etichete: ,

10 răspunsuri la „Psiluneli- Păzitul fetei la ruşi

  1. psi

    ianuarie 12, 2014 at 10:13 pm

    eu i-aş sugera lui vladen să treacă mai întâi la fapte… de arme. ca să aibă la ce folosi sfaturile.
    şi, apropo, cunosc bărbaţi care s-au căsătorit de tineri ca să scape de gura mamei din dotare…. evident nora nu a devenit niciodată potrivită pentru fiul fugit prea repede de sub oblăduirea maternă.

     
    • Vladen

      ianuarie 14, 2014 at 12:18 am

      Si eu mi-am luat lumea in cap cum s-a putut. Contrar tuturor estimarilor ca nimeni nu credea ca ma va lua pe mine careva :D. Asa ca cum am putut (desi mama n-avea nici o treaba cu mine ea era cu ale ei) am luat-o!

       
  2. Adriana

    ianuarie 12, 2014 at 10:21 pm

    …fugit şi io de tata, dar a cam avut dreptate şi mi-a fost ruşine să recunosc! Dar tu ai scris mai mult decat explicit…

     
  3. Sonia

    ianuarie 12, 2014 at 10:22 pm

    Eu zic că e greu să fii un părinte bun indiferent dacă ai fată sau băiat. Că pericolele sunt multe și la top pasul. Pe vremea mea (ce urât sună) problema era cu umflatul olimpotabului. Astăzi nici nu mi se pare a fi cel mai grav lucru. Există droguri, infracțiuni de tot felul, nebuni care circulă liberi.
    Băiat sau fată, grija este la fel de mare.

     
  4. Raluca M.

    ianuarie 13, 2014 at 8:41 am

    Eu n-am fost asa pazita, oare de ce? Sa fi vazut ai mei parinti in mine o putere de a discerne? Oare cum faci asta? Pazitul in exces strica si prea putin strica din nou? Grele decizii si prea multe ganduri!

     
  5. Radu Thor

    ianuarie 13, 2014 at 9:17 am

    Eu mi-s tată de băieţi aşa că singurul sfat pe care li-l dau este că trebuie să aibă în permanenţă prezervative de calitate la ei şi să nu se grăbească cu sentimentul! 🙂

     
  6. abisurile

    ianuarie 13, 2014 at 10:52 am

    Da, cu cat le pazesti mai tare cu atat cand scapa … vai de parinti …

     
  7. Vladen

    ianuarie 14, 2014 at 12:21 am

    Pai de aici si ingrijorarea mea! 😀 Stiu exact, dar exact ce speram sa obtin eu de la fete. Si mai stiu si cu cata insistenta am muncit, ca fata mea era inca de atunci peste medie de desteapta si un an m-am tinut cu flori si poeme dupa ea :D. Nu insemna de fel ca nu eram total indragostit si mort dupa ea si ca nu eram cazut in fund de ce desteapta e, dar stiam, pe langa toate astea si ce vreau :D. Evident ca n-as putea fi vataf, ca nu-i stilul meu. Dar de stat cu ochii in patru as sta…ca e in gene cred 🙂

     
  8. Andrei

    ianuarie 15, 2014 at 9:47 pm

    ..Pazeste un card de iepuri ,sau doi oameni care se iubesc (cu foc!) ….
    Nu-i pierdere de timp?!…

     

au urcat o treapta