Duzina de cuvinte-Inima ca două aripi…

 

Într-un final de povești deprimante, a sosit și la mine timpul să îmi urc inima pe o corabie a speranței și să plec din singurătatea ce mă înconjura…
Pe corabie se afla un croitor iscusit, căruia atât de mult i-a plăcut inima mea încât mi-a furat-o ca să creeze din ea un model nemaivăzut.
Stătea arcuit deasupra ei și cu acul, într-o tăcere deplină, încerca să unească marginile peticite…
Felul în care scotea peticele de pe inima zdrențuită, indiferența cu care privea găurile din ea fără ca măcar să îi pese, modul în care mânuia acul, ca pe o unealtă a zeilor, mă făcea să simt că e un  păcat să îl privesc altfel decât ca pe un meșter ceresc. Mă gândeam că este trimis de undeva de sus și are ca obiectiv repararea mea. Sufletească și trupească!
Mâna i se mișca cu iscusință și vedeam cum încet încet, inima mea prindea un contur filigranat.
Într-un final, s-a ridicat de la munca sa și mi-a spus cu triumf în glas și sclipiri în privire:,, Pentru totdeauna, inima ta nu va mai bate în deșert ci în aripi de fluture, pentru că în sfârșit sufletul tău poate zbura!”
Și deschizând palmele, îmi întinse inima mea ce se transformase în fluture cu aripi de cristal…

Morala- Chiar dacă pot zbura acum, va trebui să am grijă să nu mi se rupă aripile.Niciodată, de acum încolo…

Au scris  psi, almanahe, tibi, Mariana, Some words, lili3d, dor, roxana, mitzaa, timp ratacit