Duzina de cuvinte- Salvarea din tubul capsulă

 

Într-o cadență impusă voit, mă plimb ca un saltimbanc de la o stare la alta.
Am o nehotărâre plantată de ceva timp și oscilez între bine și rău, fără să mă gândesc cu adevărat dacă plâng că trebuie sau trebuie să mă plâng.
Habar nu am!
Deocamdată am de jur împrejur ziduri înalte care mă împiedică să văd…și din ce în ce mai mult mă chinui să mă cațăr pe ele să strig ironic a durere și durerea să nu mi se mai întoarcă într-un ecou.
Și de sus de acolo să îmi pot vedea viața plină de nervuri și sevă și totuși în plin proces de desfrunzire, iar eu să îmi dau curaj cum că o pot salva pitind-o în tuburi capsulă pe care le voi îngropa pentru 100 de ani….
Iar alături de viață, să scriu pe un papirus cu stiloul meu cu peniță de iridiu, a mea rostire:
,,Viață, acum te iubesc pentru că mă iubesc pe mine!”

,,Duziniștii” la apel psi, almanahe, dor, carmen pricop, cammely, incognito, jora, Virus, Irealia