RSS

Arhive pe etichete: tristete

Psiluneli-Minuni

Chiar dacă noi credem sau nu în ele, le așteptăm de cele mai multe ori.images
La unii vin mereu, la alții după multe rugăciuni, la restul atunci când sunt la pământ și nu cred că se mai pot ridica.
Acest post este unul poate încărcat de multă durere…
Mi-a fost greu de multe ori în viața mea tumultoasă și câteodată mă întrebam dacă și cât mai pot duce.
Se pare că am putut duce și…se pare că încă mai pot, în continuare.
Când am rămas cu un copil de mână și pe străzi, refugiul meu a fost la părinți. A fost un refugiu trist și frustrant și încercat de multe, multe greutăți.Nu mă mai vedeam plecând de acolo și mă gândeam că asta este un blestem.
Dar…o minune a făcut ca într-un an să reușesc să mă mut într-o căsuță a mea, mică, dar a mea.O minune pe care alții o așteaptă ani buni sau poate întreaga viață.
Când viața mea a luat o întorsătură urâtă și a trebuit să plec departe de țara și copil, doar o minune a făcut ca acolo să îmi fie ,,bine” și să întâlnesc un om care mi-a fost ,,jumatate” și apoi alături, atât cât a știut el și a putut să o facă.Alții mult mai apropiați mie, nu au făcut-o.
Am simțit întotdeauna că cineva acolo sus mă iubește și că atunci când nu mai pot, îmi mai întinde o mână cerească, de ajutor.
Nu sunt un om bisericos, dar știu să mă rog, știu să mă duc să aprind o lumânare și să cer iertare pentru mine, familie și dușmani.
Când am fost debusolată și singură în căutările mele, numai o minune  a făcut ca eu să rămân bine și să nu o iau razna.
Când mi-am descoperit problemele de sănătate, speriată , m-am gândit mai întâi la tot ce e mai rău, după care am simțit că totul va fi bine. Și a fost, în final…
Tot o minune este și faptul că l-am întâlnit pe Iubu, după lungi frustrări sentimentale.
De multe ori, doar o minune m-a salvat de la ceva ce părea a avea un final tragic.
Nu cred că există oameni care să nu creadă în minuni sau să nu spere la așa ceva…și de multe ori, doar o minune i-a mai salvat.
O prietenă imi scria aseară: ,,Când crezi foarte mult în drumul pe care l-ai ales și mergi pe el deși te mai împiedici dar strângi din dinți și continui pentru că știi că este calea cea dreaptă pentru tine, atunci dezamăgirea nu are de ce să își facă loc în inima ta. Pentru că exact cum ai spus, chiar atunci când ai fost la pământ lucrurile s-au întors și au ieșit bine într-un final.
Perseverența, credința, optimismul (chiar și atunci când în față vezi doar negrul), familia, prietenii te ajută.” Frumoase cuvinte, spuse din sufletul ei mare.
Nu sunt bine, sunt bine dar nu sunt bine….și aștept în continuare ca o minune să mă ajute cu sănătatea, cu viitorul, cu liniștea mea pământeană.
Eu cred în minuni și minunile mele se nasc din credință! În Dumnezeu, în mine și în cei din jurul meu, dispuși să facă minuni.
Minunea mea se numește SPERANȚĂ . Iar acum , am nevoie din nou de o minune.

Au scris  psialma nahedorVeroDana Laliciroxanacarmen pricopTiberiu

 

Etichete: , , ,

Ploaia din mine

Stau și privesc în gol în ultimul timp…și casa pare goală. E goală, chiar dacă un motan iubibil țopăie după mine1514 la fiecare mișcare a mea prin casă.
Mă simt ocupată și totuși nu sunt, mă simt frustrată dar n-aș avea de ce, mă simt singură și totuși am pe cineva alături.
Nu fug de bine, ci îl aduc spre mine, poate că s-au adunat prea multe, am obosit de drumul între două case, de sentimentul că atunci când sunt la mine vreau acolo și când sunt în cealaltă parte, vreau la mine acasă.
Noțiunea de casă nu e prea mult înrădăcinată, pentru că nu știu dacă am avut un loc al meu pe care să îl simt așa.
Mi-e dor de iubu, chiar dacă mâine vom fi iar unul, mi-e dor de fiul meu, chiar dacă îl simt în stânga mea, în piept.
Mi-e dor de oamenii dragi mie, pe care îi simt ușor îndepărtați, mi-e dor de libertate, pe care acum nu o am, cât sunt cu nasul în cărți.
Mi-e dor de independența mea financiară, pe care am pierdut-o acum câțiva ani.
Mi-e dor și de zănaticul meu pisoi mic și zărghit, care chiar dacă mi-a dat o exema urâtă, tot îl iubesc.
Se pare că, oricât nu aș vrea…dau din una în alta și pare că nu se mai termină…
Cred că mi-e dor de mine, cea care eram și care pare că dispare.
Poate că mâine voi fi din nou eu, dar acum sunt alta….

 
19 comentarii

Scris de pe mai 30, 2013 în De-ale mele...personale

 

Etichete: , , ,

Lovind…

chimps

de sus…

C-25 de ani, se îndreaptă vertiginos spre depresie, dacă nu chiar o are deja…nu are încredere în ea, nu se vede frumoasă, nu crede în viitor, nu vrea…e greu… I se spune să îi pese doar de ea, să nu mai bage în seamă toate tâmpeniile banale.Nu poate.

V-44 de ani, deja cu depresia instalată, tratament, alea alea…se face că nu mai vede, nu mai simte…dar ,,doare”…I se spune să îi pese doar de ea și să nu mai bage în seamă toate tâmpeniile banale. Nu are cum, aude, vede, simte.

I-37 de ani, probleme cu una, cu alta, nu sunt deloc minore, dar nici majore…e de ,,semnal de alarma”…I se spune că trebuie să, că dacă nu…Viața merge înainte, cu sau fără ea.

T-47 de ani, cu o deja instalată schizofrenie, care îl pune mereu pe scena vieții într-un teatru grotesc. Un caz pierdut….

B-22 de ani, tânără, frumoasă, cu psoriazis…pe sistem nervos. I se spune să fie calmă și nepăsătoare. Bullshit!

N-20 de ani, toată viața înainte, tânăr, frumos, cu psoriazis..pe sistem nervos. I se spune să fie calm și să aibă o viață lipsită de stres. Bine ai venit în viața de adult, tinere!

F-44 de ani, cu o tumoare pe creier.A făcut deja alte două operații în alte zone ale corpului, nu mai vrea să lupte, ce o fi…o fi…

Diabet, cancer, psoriazis, depresii…lista e larg deschisă și nu îmi face plăcere să o dezvolt, o las în aer.
Copii, tineri, oameni maturi, așa ca mine…bătrâni….suntem un popor aproape bolnav.S-a născut o generație bolnavă și se vor naște în continuare.

Exemplele pot continua, sunt destule și mă înfioară. Peste tot în jur, boală…dar mergem mai departe zâmbind fals, ascunzând durerile și ca nu cumva cineva să descopere ,,secretele” noastre sufletești…
Și de multe ori, ne facem ca nu vedem, nu auzim și nu vorbim!

Eu mă gândesc că poate Bărbosul, dacă a văzut că nu poate lovi în alt fel, s-a gândit să ne pună la punct începând de..sus.

 
11 comentarii

Scris de pe martie 7, 2013 în De-ale mele...personale

 

Etichete:

Provocarea-Aşteptând fericirea

Am sărit șotronul vieții, doar alergând.
Am privit stelele, în jur căutând.
Am avut vise doar când dormeam,
încercam să am speranțe și le împleteam.

Doruri, năluci, dorințe, împlinire,
voiam să le-adun, așteptând fericire.
Nu îmi doresc să o iau cu-mprumut,
nu o mai caut, e fugită de mult.

Mi se tot spune să stau și s-o aștept,
să apară și să o țin strâns la piept.
Sunt oarbă și poate că n-o văd că e aici,
în lucruri firești, banale și mici.

De ce nu o simt? De ce nu m-atinge?
De ce totul în juru-mi mă doare, mă strânge?
De ce simt că viața trece curgând,
iar eu nu sunt eu, dar eu văd și plâng?

V-aș da tuturor stelele mele,
dac-aș putea să ajung până la ele,
dacă mi-ați spune care îmi este menirea…
Eu nu știu decât că-mi aștept fericirea!

Au scris: PsiVerocarmen pricopGriskadordefemeievavalySome Words

 

Etichete: , , , ,

Duzina de cuvinte-În derivă…

 

Îmi port viața pe o corabie veche ce plutește pe ape derizoriu de tulburi.
Sunt departe de pământ, e noapte și totuși nu este atât de întuneric, pentru că luna se oglindește în apa din juru-mi, făcând-o să capete nuanțe de albastru strălucitor.
Mă simt sclavul propriilor gânduri, propriilor ape tulburi…pe o corabie veche.
Aș vrea să scap din strânsoarea ce m-a determinat să fug departe în lume, fără lume…doar eu cu mine.
Dar până și eu nu îmi sunt de ajuns…nu sunt în aceste momente un model bun de urmat.
Scot din buzunar oglinda sincerității și caut adânc să văd pe al meu chip, să văd…
Și nu văd…
Îmi caut fericirea însă nu o găsesc…dar știu că ea e undeva acolo, în lucruri mărunte, în lucruri banale, la cei din jurul meu…
Dar nu la mine.

Au scris: psiFLOAREA DE LOLDILAL Dor De DragosteVirusverbalisDictatura justitieiCarmen PricopIncognitoalmanahe , Dagatha

 
26 comentarii

Scris de pe noiembrie 10, 2012 în Duzina de cuvinte și Provocările

 

Etichete: , , , ,

Provocarea-Drumul gândurilor

Am multe întrebări…am și răspunsuri.
Dar de cele mai multe ori, am întrebări fără răspuns.
Am multe de ce-uri.
Am mustrări de conștiință și incertitudini.
De multe ori nu știu care e drumul meu și dacă ce și cum trăiesc, o fac bine. Nimeni nu îmi poate fi de ajutor…
De câțiva ani, încerc să mă descopăr, să știu cine sunt cu adevărat. Nu reușesc! Read the rest of this entry »

 

Etichete: , , , ,

De ce-uri

De ce atunci când în prezentul este urât și îți este greu, ai tendința să privești peste umăr înapoi în trecut, căutând ce era doar frumos și ,,ușor”?

 
15 comentarii

Scris de pe octombrie 25, 2012 în De-ale mele...personale

 

Etichete:

Duzina de cuvinte-Receptor uman

    Sunt un bun profesor atunci când dau sfaturi cerute, celor ce au nevoie de ajutor. Dar mai ales când știu să ascult și îmi fac și timp pentru asta, rupând din timpul meu liber. La baza discuțiilor stă mereu viața noastră de zi cu zi, însă ușor ușor se ajunge la neîmplinirea, greutățile și frustrarea celor cu care relaționez. Cea care face primul pas sunt întotdeauna eu, încercând să îi înțeleg pe cei din fața mea și să îi iau așa cum sunt. De obicei în toiul discuțiilor îmi dau seama că fără să vreau eu ajung să fiu receptorul și tot fără să vreau ajung să ascult durerea celei(celui) ce se află în compania mea. Ca să nu se simtă că a pornit cumva inferior prin ceea ce mi se dezvăluie, nu comentez niciodată gesturile sau pornirile cuiva ci privind din exterior duc câteodată discuția pe un teren care să pară ușor comic și nu așa profund cum este de fapt. Nu întotdeauna însă se și merită ,,investiția” mea. De multe ori ajung să port și eu povara celuilalt și să îmi încarc eu trăirile și emoțiile cu lucruri care ar trebui clar separate de viața mea. Așa ajung să îmi pese de trăiri și uri care nu sunt ale mele și care mă fac câteodată să mă simt ca într-o închisoare emoțională și să nu mai fiu un eu întreg, ci unul cu multe poveri. Un lucru însă este sacru la mine…nu judec. Nu judec niciodată pe cel din fața mea. Pornirile, frustrările, trăirile, durerile, gesturile, fericirea, viața însăși și-o trăiește acea persoană cum crede de cuviință chiar dacă greșește. Pentru că înainte de toate, eu sunt un om cu bune și rele…și greșesc și eu la rândul meu. Iar cine n-a greșit vreodată s-arunce cu piatra

Au mai scris ,,Duzina” și psialmanaheArconcarmen pricopSome Wordslabulivar,

 
15 comentarii

Scris de pe octombrie 13, 2012 în Duzina de cuvinte și Provocările

 

Etichete: , , , ,

Provocarea- Durerea unui gând

Nu mă mai recunosc sau nu știu cine sunt
și tot nu am aflat ce rost am pe pământ.
Urlu în gând și simt lacrimi de neputință
și tot nu am găsit care-i a mea dorință.

Am una, am două, am nouăzeci și șapte
păcate și dorințe, amestecate-n șoapte.
Caut indentitati, mă mint că le-am găsit,
m-am învârtit în cerc și viața am irosit.

Am înșirat pe ață și mi-am făcut șirag,
însă cu ce folos când e pustiu în prag?
Viața mi-e plină de lucruri la trecut.
Prezentul tot lipsește și tace, este mut.

Durerea unui gând mă sfâșie, mă doare.
Oare-am trăit degeaba, călcată în picioare?
Unde e visul meu, puterea mea aparte,
să pot să lupt, să fiu, să merg și mai departe?

Unde sunt eu, cea care mă știam
că am o forță-n mine?
Mă uit…privesc pe geam.
Dau înapoi și nu mă regăsesc,
caut răspunsuri clare și tot nu le găsesc.

Mă văd în multe nuanțe și nu sunt colorate,
mi-e dor de mine, cea care știa răzbate.
mă chinui să o scot, să iasă iar afară,
să mă conducă-n viață și să nu mă mai doară.

,,Provocări” : psiDragosdorcarmen pricopalmanahedictaturajustitieiMarianaVerolabulivarincognitoSilvingtibidagathacammely

 

Etichete: , , ,

Duzina de cuvinte- Salvarea din tubul capsulă

 

Într-o cadență impusă voit, mă plimb ca un saltimbanc de la o stare la alta.
Am o nehotărâre plantată de ceva timp și oscilez între bine și rău, fără să mă gândesc cu adevărat dacă plâng că trebuie sau trebuie să mă plâng.
Habar nu am!
Deocamdată am de jur împrejur ziduri înalte care mă împiedică să văd…și din ce în ce mai mult mă chinui să mă cațăr pe ele să strig ironic a durere și durerea să nu mi se mai întoarcă într-un ecou.
Și de sus de acolo să îmi pot vedea viața plină de nervuri și sevă și totuși în plin proces de desfrunzire, iar eu să îmi dau curaj cum că o pot salva pitind-o în tuburi capsulă pe care le voi îngropa pentru 100 de ani….
Iar alături de viață, să scriu pe un papirus cu stiloul meu cu peniță de iridiu, a mea rostire:
,,Viață, acum te iubesc pentru că mă iubesc pe mine!”

,,Duziniștii” la apel psialmanahedorcarmen pricopcammelyincognitojoraVirusIrealia

 

Etichete: , ,