RSS

Arhive pe etichete: tristete

Duzina de cuvinte-Căutând o stea

 

Mai am un pic și fac o lună de când sunt departe de cei dragi.Încă sper și cred că îi pot numi pe toți așa… IMG_0054
De aproape o săptămână mă uit seara pe cer și caut câte o stea care să îmi îndeplinească cele câteva dorințe…
– să am răbdare și să nu mă pripesc…
– să fie familia și cei dragi sănătoși …
– să nu mă las doborâtă de durerea de șale …
– să las să vină la mine norocul singur și să nu îl mai caut eu cu lumânarea, că oricum nu vine când vreau eu.
Am multe dorințe, dar ce e mult strică.
De aproape o săptămână aștept un semn care să mă liniștească, dar se pare că persoana respectivă a ales să tacă.
Par că sunt bine, dar nu sunt și nu doream asta. Aș osteni să mă repet mereu iar eu am ales tăcerea așteptând.Cineva nu vrea să își decline dreptul de a spune ceva hotărât și așteaptă la fel ca mine ca eu să am acea pornire spre reconciliere…Simt că mă învârt în același cerc vicios și mă izbesc de răspunsuri îmbrăcate în haine deja învechite.De vechea placă m-am săturat și probabil s-a săturat și altcineva.
În ultimul timp, mă vâr seara în pat cu dorința ca în zori să mă trezesc din nou bine.
Dar nu sunt…și o iau mereu de la capăt, căutând în fiecare seară câte o stea…

 

Etichete: , , ,

Azi am fost îngenunchiată!

Azi am fost îngenunchiată!
Am sperat până în ultima clipă ca rugile mele să fie ascultate și într-o ultimă opțiune, să se facă ceva ținându-se cont de cuvintele și dorința mea.
Nu au contat! Ura pentru un animal a fost mai presus decât orice, nepăsarea a fost primordială.
Mi-am jurat ultima oara ca nici un bărbat să nu mai facă să curgă lacrimi pe obrajii mei.
În ultimile luni am stat mereu să mă gândesc dacă se merită, dacă sentimentele mele puternice primesc răspuns, dacă dorințele mele sunt măcar auzite dacă nu ascultate.
Am dubii, așa cum am avut și altădată.
Am fost ,,acuzată” că nu m-am rupt de trecut și că nu pot trăi prezentul, dar poate că am refuzat prezentul tocmai pentru că aveam îndoieli.
Dacă simți asta, nu te poți minți.
Azi am plâns din nou, pentru a câta oară…și nu știu dacă se mai merită.
Dacă cineva nu ține cont cât de puțin de ceea ce îți dorești tu cu adevărat, nu cred că mai ai pentru ce să lupți.
În inima mea se dau mari bătălii…ea bate încă și iubește, dar capul dă tonul rațiunii.
Nu mi-e bine și senzația de deja-vu nu îmi dă pace.
În viața mea nu mai există Bubuț și mi se reproșează că o pisică îmi dictează sentimentele în relația mea.
Din viața mea nu mai face parte acum Bubuț și tot în viața mea trebuie să îmi fac ordine.
Știu că timpul le va rezolva pe toate, dar acum sunt plină de furie, dezgust și dezamăgire. Și asta e cel mai grav!
Pot trece peste faptul că mi-a fost dat motanul, am fost de acord cu asta într-o ultimă instanță, însă nu pot trece peste faptul că nu s-a ținut cont de dorința mea de a fi dus înapoi în familia de unde l-am adoptat.
Iar asta mă afectează foarte mult și îmi afectează mult relația. O relație care acum e în pioneze…era oricum de ceva timp.
Dacă sunt catalogată drept o nebună cu pisici care pune mai mult preț pe niște animale decât pe dorințele partenerului (care oricum nu coincid cu ale mele) accept criticile. Doar că începuturile au fost false și mi s-a lansat ideea că pisica și apoi pisicile din viața mea nu sunt o problemă.
Iată că este și se amestecă și cu alte lagune din relație.
Mă iertați pentru incoerență, dar mă doare sufletul.
Trebuie să mă gândesc foarte bine dacă omul care m-a dezamăgit merită în continuare șanse. Eu știu doar că nu sunt fericită și că am plâns mult în această relație.

 
 

Etichete: , , ,

Duzina de cuvinte- Zbateri

Pe zi ce trece, viața în alt oraș ,,grandios” pe care îl credeam orașul ,,câinilor cu covrigi în coadă”, începe să 83mi se pară bucolic. Pentru că așa se comportă majoritatea de aici…
Se spune că vin din provincie și că sunt mai de la ,,țară”…dar privind în jurul meu, nu știu de ce nu am această impresie. Ba chiar am impresia că sunt mult mai educată.
Aș oferi rugi în locul gândului blasfemic, dacă rapizii din jurul meu ar avea un alt comportament, însă nu pot. Mai repede inventez un brevet pentru clemența tipului colportor.
Am făcut un colaj de știri și mi-am pus jugul pe greabăn pentru a mă convinge că greșesc.
Mi-am făcut card de fidelitate pe siteurile  pline cu anunțuri și am petrecut ore întregi dând clic pe tot ce se putea da. Am bălit în fața anunțurilor generoase, dar degeaba.
Greșit! Greșit! Greșit!
Se petrece un genocid pe față cu cei care nu au experiență și mai au și o vârstă.
Nici o șansă la supraviețuire!
M-am trezit că am pierdut niște ani pe meleaguri natale, întoarsă din nou de unde era greu dar cu un real transformat în lovele multe.
Micul golem în care credeam, m-a furat la start și m-a și faultat.
Mi-am ridicat ochii în sus, dar deocamdată e ceață, nu văd mai profund.
Am temeri și nu mint când spun că sunt mari.
Nu am nevoie de încurajări, pentru că nu mă vor ajuta.
Nu mă mai plac pentru că din nou am coborât.
Mă zbat să nu rămân la pământ și cățărătoarea din mine să vadă din nou culmea.
După mulți ani, mă zbat din nou în mocirlă.
Și nu îmi place. Și e greu!

Au scris   psimaya, Some Words, dor, Vienela, carmen pricop, Radu Thor, Dragos, Gabriela,  Vladen, ComiCultural, Adriana, roxana, adicherish, dan, anacondele

 

Etichete: , , ,

Un Crăciun semi-grinch-os

Dragii mei…e Crăciunul. 70
Știu, am spus că sunt Grinch…Cred că am exagerat, nu pot fi chiar atât de rea.
Adică m-am chinuit și am aranjat cu iubu atât cât am putut, casa.
Nu avem brad, dar am atârnat luminițe, betele, globulețe, ba am aranjat chiar și o coroniță.
Bubuț nu prea a părut interesat de mișcările de prin casă,insă mai nou e interesat să facă vocalize, a descoperit că poate striga după gagici (că a cam venit vremea) și o face din toată vocea lui de motănel. Sau ne-a colindat și nu ne-am dat noi seama…
Am sărmălit, am ciorbărit, sălățit…și am cedat din cauza de răceală-gripă, ce dreacu o fi.
Am vrut să mai fac și cozonaci, dar din cauza de amețeli, muci și dureri de cap, am cedat prin a îi cumpăra.
Sincer, ar putea lumea să mă confunde cu renul Rudolf, din motive de șters la nas și pot face chiar pe moșul, de la atâta behăit-tușit ,,ho, ho, ho”.
Dacă stau bine să mă gândesc și anul trecut cam tot pe acolo am fost, a fost cu și apoi am avut un 
Crăciunul asta stăm acăsică, apoi o luăm iar pe la părinți cu vizitele și umflatul burților.
Ce pot să va urez?
Să aveți un Crăciun liniștit, cu pace în sufletele voastre și cu cei dragi alături.
Și dacă nu îi aveți alături, sunați-i! Nici nu știți cât face un telefon, o vorba bună, un semn de la voi pentru ei…cei dragi vouă.
Aseară am stat mult de vorba cu fiul meu. Era singur, trist…dezamăgit de cei din jur.
L-am încurajat cât am putut, i-am dat câtă putere am putut avea eu, cât să aibă și el și să mai reziste…
I-am spus că visul pentru care a plecat să nu îl transforme într-o povară și a spus că va încerca să îmi urmeze sfatul.
Iar la final îi urez și lui …,,Crăciun liniștit, dragul meu fiu!”

 
32 comentarii

Scris de pe decembrie 25, 2013 în De-ale mele...personale

 

Etichete: , ,

Psiluneli- Rostogolind înțelesuri

Vorbesc. Vorbesc într-una și simt că vorbesc în pungă.Gina Kiel3
Simt că vorbesc doar pentru mine, simt că doar eu înțeleg ce spun.

Rostogolesc înțelesuri evidente, transformate în cuvinte, propoziții, fraze.
Vorbesc și copilul meu se uită la mine, părând că nu pricepe sensul. O țin pe a mea și trebuie să argumentez ca să mă fac înțeleasă. Se pare că ,,intelepciunea” mascată din vorbele mele nu sunt pe placul lui.
,,Vorbește pe înțelesul meu, că numai tu știi ce vrei să spui!”

Rostogolesc înțelesuri atât de evidente încât părinții mei se blochează și se uită unul la altul,  apoi par că de fapt nu au înțeles nimic.
Tot ce spun argumentez prin exemple și vorbesc din experiență.
Se pare că ,,rostogolirea” mea nu are logică în fața lor și mă fac să par picată de pe lună.
,,Zici că ești trăită pe altă planetă, coboară fată cu picioarele pe pământ!”

Vorbesc și vorbesc mult. Spun ce văd de pe margine, ce mă nemulțumește cu mine în interiorul acțiunii, de ce nu mă simt în elementul meu.
Mă simt pe marginea prăpastiei și simt că mai am un pic și cad în ea.Am motive, dar mi se spune să fiu optimistă. De aș putea!
,,Omul” îmi spune că am un mod ciudat de a gândi și că trăiesc undeva, într-o lume a mea.Încerc să argumentez, dar rostogolesc ne-înțelesuri și el arată descumpănit în fața argumentelor pe care pare că nu le acceptă.
,,Ai un mod total diferit de a spune ceva, ești mult prea serioasă și nu știi să te mai bucuri de nimic din jurul tău. Trăiești în lumea ta de vise și scrieri pe blog!”

Scriu! Scriu la fel cum și vorbesc. Fac mișto de mine, râd ca să nu plâng, sunt sarcastică, iar glumele mele au trimitere directă și evidentă, totuși voalată.
Rostogolesc înțelesuri printre rânduri și multe par neînțelesuri. De multe ori nu este ceea ce pare a fi și totuși este exact ce vreau eu să fie.
Simt că locul meu nu este aici, nu este timpul meu sau poate că mă victimizez că să atrag atenția. Uite, la asta nu m-am gândit!

Oare singura care mă înțelege sunt doar eu?

(sursa pozei-Gina Kiel)

Pe ceilalti ii puteti citi in  tabelul de psi.

 

Etichete: , , ,

Psiluneli- Un vis, o cale, un om…

Un vis mi se arată din ce în ce mai des…Sunt singură într-un viitor care nu vrea niciodată să mi se arate, măcar my-time-pageun pic conturat acolo.
Visul meu a fost să fiu liniștită și să îmi văd copilul împlinit, iar eu să am pe cine sprijini capul, când mă întorc acasă de la muncă.
Visul meu a fost să am o familie și un loc al meu căruia să îi spun casă.
Sunt într-o casă în care mă învârt ca o fantomă și mă întreb care este rostul meu în ea?
Mă simt ca o fantomă, pentru că mă simt invizibilă… Sau poate doar mi se pare…
Visul meu a fost să fiu iubită și să am cui oferi iubirea mea. Dar omul din fața mea nu știe a îmi arăta asta și din păcate, nici nu știe să primească.Sau poate cer eu prea mult …
Calea mea s-a vrut dreaptă de fiecare dată, din păcate drumul meu a fost mereu plin de suișuri și coborâșuri.
Calea mea nu a fost niciodată lină….cineva a vrut de fiecare dată să îmi arate cât de grea e viața…
Un om….posibil ca acest om să nu existe pentru mine. Un om care ar trebui să fie destul de puternic încât să îmi facă față, să mă accepte cu defectele mele și modul meu ciudat de a iubi, unul destul de afectuos, pentru că am atâta de oferit.
Un om care să țină cont de părerea mea și să comunice cu mine, chiar și atunci când nu știe cum să o facă…
Simt dezamăgire. Ar fi trebuit să fie altceva, dar nu sunt tocmai fericită în acest moment.
Mă întreb dacă eu am vreun rol în toată povestea asta sau dimpotrivă, fiind în rolul principal, trebuie să închei piesa pe care o joc?
Mi-aș dori un alt final….dar nu este doar după mine.
Ieri an făcut un an. Un an în care mi-am dat seama de multe și din păcate nu toate bune.
Încerc să pun în balanță să văd în ce parte se înclină…dar deja știu răspunsul, pentru că din păcate am mai trăit odată asta…

Întotdeauna am un vis, aștept o altă cale și văd un om…doar un om și omul sunt doar eu.

Au scris   psi.. , ch3815h, dor,

 

Etichete: , , ,

Haină de toamnă

A venit toamna….acoperă-mi inima cu ceva…. cinci
Să nu mai simt, să nu mai văd, să nu mai doară.
Astenie? O fi! Toamna vine la pachet cu de toate…depresii, astenie, frig, ploaie, plus multe sentimente contradictorii.
Mi-e frig, mi-e dor, mă simt singură și plâng.
Plâng pentru că mi-e dor, mă simt singură și neînțeleasă. Până nici eu nu mă înțeleg.
De fapt, mă înțeleg, dar nu pot striga, urla….
Am obosit! Am obosit să simt mereu același lucru, să îl intuiesc și să fie negat.
Mi-ar fi plăcut să nu mă nasc cu aceste ,,premoniţii” ale mele, care din păcate nu m-au înșelat niciodată.
De multe ori mă fac că nu le bag în seamă, tocmai ca să încerc să merg mai departe și să neg evidentul.
Frumos este să lupți, dar doar atunci când ai pentru ce, să simți asta și să ai pentru cine.
Sunt un trandafir crescut în sălbăticie, mângâiat doar razele soarelui și sărutat doar de adierea vântului.
Dacă nu mă mai luminează soarele și nu mă mai sărută vântul…încet, încet mă ofilesc și mor.
Trandafirii, chiar dacă sunt plin de spini, cine vrea să îi culeagă,  poate ajunge la gingășia florii. Dacă ştie cum!
A venit toamna…mie nu mi-a plăcut niciodată.Îmi aduce aminte mereu de cioburile sfărâmate ale sufletului meu.

 
21 comentarii

Scris de pe septembrie 19, 2013 în De-ale mele...personale

 

Etichete: , , ,

Rămâi cu bine

După aproape un an în care am trimis sms-uri în van, astăzi…după ce am urat la mulți ani și am spus că mă a3je2[1]opresc și îi respect decizia, am primit pentru prima dată un răspuns:,, Mersi, mă bucur că ai înțeles și eu am înțeles că suntem două persoane diferite cu valori de viață diferite și este mai bine să mergem fiecare pe drumul ei.Succes!”
Știam asta, simțeam asta…și poate (nu știu) după mai bine de 30 de ani de prietenie, era inevitabil.Din cauza mea, din cauza ei, din cauza țării care a adoptat-o și în care s-a simțit mereu marginalizată, din cauza oamenilor care nu o integrau.
Știam asta din momentul în care voia să îmi controleze viața și să trăiască prin ea, pentru că viața ei nu era una fericită.
Da draga mea prietenă, știam că suntem două persoane diferite și cu valori de viață diferite….numai că diferența între mine și tine este că eu chiar cred în valori și nu judec oamenii din fața mea după aparențe sau acțiunile pe care le fac, pentru că sunt proprii lor stăpâni și mai mult decât atât, încă știu să mă bucur de viață…de viața mea, nu a altora și nu am uitat să iubesc tot ce mă înconjoară, inclusiv pe mine.
La mulți ani, fosta mea prietenă…să fii sănătoasă și să găsești în final ceea ce te face fericită și împlinită.Eu o să mă opresc aici cu tot, îți respect decizia de a tace, sper să fii bine de acum încolo și să ai parte de prieteni așa cum ți-i dorești.
Rămâi cu bine!

-Capitol încheiat-

 
30 comentarii

Scris de pe septembrie 10, 2013 în De-ale mele...personale

 

Etichete: , ,

Psiluneli-Știu și totuși irosesc

Am învățat , acum câțiva ani să devin,, egoista”…să îmi pese mai întâi de mine și apoi de cei din jurul meu. heart-at-46-ways15Pentru că dacă mie îmi este bine, le va fi și lor la fel.
Știu și totuși irosesc… energie inutil.
O doză de indiferență relativă m-a făcut pe timp destul de scurt să aplic asta. După care am revenit la bunătatea mea, de care nu pot scăpa.
Mi-am pus timpul meu liber la bătaie ca să fac să fie bine și să ajut oameni din care făceam și eu parte…. și mi-am furat-o urât…din nou. Dar am ținut capul sus și am mimat că nu mă afectează vorbele, gesturile și invidia care își arăta colții. Nu m-am putut bucura pe deplin de reușitele mele, reușite ajutate de norocul de sus, interior sau venit din exterior.
Știam că oamenii sunt oameni și nu îi poți schimba….că viața e o junglă din care scapă doar cei puternici.
Știam că dacă eu sunt bună, nu pot cere ca cei din jurul meu să fie la fel. Dar am putut să îi cern și să îi păstrez doar pe aceia cu care am rezonat dintotdeauna. Și cu care voi ține legătura și peste ani, sunt sigură de asta.
Știu și totuși irosesc… sms-uri care se duc în pustiu.
Pentru că așa probabil arată sufletul cuiva în care am crezut și am avut încredere.Doar pentru faptul că nu i-am permis să îmi trăiască viața, a renunțat la zeci de ani de prietenie. Și mi-am dat seama că ceea ce consideram eu așa…s-a pierdut pe drum, printre străini. Străini care au înrăit viața altcuiva, făcând-o să devină la fel ca ei.
Știu și totuși irosesc…sentimente.
Așa simt…și dacă este să nu fie așa…înseamnă că pentru prima data în viață, mă înșel.
Dar până la proba contrarie, prefer să am îndoieli, pentru că nu mai vreau să o iau iar de la capăt.

Au scris psi,  ioana sogluroxanaAdrianaCuvantaDanVienelaCristiandagathaOglinda lui Erisedlili3d

 

Etichete: , , ,

Duzina de cuvinte- Când raţiunea naşte monştrii

Nu știu dacă am făcut o greșeală, dacă am făcut bine sau am făcut rău. Nu știu. 12
Mi-am lăsat sufletul să prindă aripi, să le întindă și să își ia zborul.Am păstrat totuși doza de rațiune, care nu mă slăbește și care îmi aduce aminte că eu nu trebuie să mă joc. Să nu mă joc cu sentimentele mele, să nu mă joc cu sentimentele altora.
A răsărit în calea mea ceea ce cred că este fericire, siguranță, înțelegere, respect.
Dar…de ce nu simt că este așa? De ce am îndoieli? Ce nu mă lasă să mă bucur?
Poate faptul că sunt genul de om care vrea totul sau nimic?
Sunt un om comunicativ și totuși singuratic. Vreau păreri dar deciziile le iau singură.
Am prieteni care îmi spun că am de pierdut sau am de câștigat.
Trebuie doar să trag linie și să adun sau să scad sau să fac o lista cu bune și rele.Nu știu ce primează. Excepție face nota discordantă dintre inimă și rațiune.
Poate că frustrările vieții și-au pus prea mult amprenta pe sufletul meu, care se simte încorsetat.
De ce nu pot fi fericită? Ce lipsește?
Știu că la bătrânețe vreau să fiu înconjurată de oameni dragi și nu doar de pisici. Știu cu certitudine asta. Lupta se da doar cu mine…sau și cu alții?
Poate că sunt dificilă în alegerile mele, poate că nu mai știu să fac compromisuri pentru că nu mai vreau, poate că am obosit.
O vorba din popor spune ,,nu da vrabia pe mână pe cea de pe gard”.
Dar dacă așteptările mele sunt altele?
Am multe întrebări existențiale….mult prea multe….

Au scris psi , SoniaAdrianaIoana Soglutot AdrianaDana LaliciVienelafile din poveste

 

Etichete: , , , , , ,