RSS

Arhive pe etichete: provocare

Duzina de cuvinte-Azi sunt piatră

Azi sunt piatră neagră.1.-Hirotoshi-Itoh-sculpture
Îmi privesc sufletul ca prin sticlă. E transparent și are reflexe de ametist, culoarea mea preferată .
Pe alocuri e negru și doare.
Ieri mi s-a spus oficial că sunt dorită și că vor o colaborare de durată cu persoana mea. Puțini pacienți, dar totuși trebuie să fiu fără griji că voi fi dată afară din moment ce șeful cel mare m-a adus din țara mea de baștină. Nu se cade să sufle în lumânare dacă ea arde….
Azi mi s-a spus să devin oficială și să nu mai fiu iubitoare. Nu am rămas tablou, știam și simțeam asta.
Mi s-a spus să păstrez granița profesională și să nu devin mai mult decât se permite. Cu suflet!
Am devenit stană de piatră și am simțit că mi se strânge stomacul ca o minge. M-aș fi dat de-a dura, dacă aș fi putut, dar eram într-un birou oficial.
,,Sie sind sehr flexibel und nette…”…Ja!…însă atât de flexibilă încât să faci ce vrei cu viața mea, nu sunt. Să îmi pui o brățară și să mă ții legată de muncă și în singurele zile libere ale mele. Care sunt poate una la alte șapte sau poate cu mare noroc…două.
Azi un ,,nu” a schimbat poate iar o atitudine. Sunt o carte deschisă, dar dacă nu îmi place cum mă citești, mă închid. Poate mâine nu mai sunt atât de ,,, sehr nette” și îmi faci vânt pe o frunză, chiar dacă mă privești cu ochii tăi de azur. Îți cunosc însă zâmbetul și…personalitatea. Ești ca  mine și dacă vrei să faci rău, faci…pentru că poți…ești născută doar în aceeași decadă ca și mine. Deci te cunosc perfect și știu cu cine lucrez.
Din păcate, mai am încă multe zile până la concediu, iar timpul se scurge al dracu de încet, exact ca un motan leneș.
Vreau și nu vreau, dar trebuie să pot…încă să vreau să mai pot!

 

Etichete: , , , , ,

Duzina de cuvinte-Existențiale

Străinătatea nu e ușoară!  Asta o știe toată lumea, eu nu trebuie să mai spun. Și totuși o spun, cu gust amar și gând de ducă…8.-Anastasia
Sunt înconjurată de oameni și dacă nu aș fi, mi-ar fi mult mai greu decât îmi este. Dar sunt înconjurată de oameni buni și oameni răi, hiene pe care le simți dintr-o privire.
Ești bun atâta timp cât muncești fără să te vaiți, muncești fără să te plângi că te doare ceva, muncești până simți că pici de oboseală, muncești fără să pui o întrebare. Ești bun! Toată lumea te laudă, toată lumea îți ,,zâmbește” și  te ,,îmbie” să rămâi…că ești bun.
Dar asta doar dacă taci. Dacă deschizi gura să dai de veste că nu e bine, că nu mai poți sau că ești nemulțumit de cei din jurul tău , atunci se schimbă datele problemei. Când primești lunara scrisoare și privești cu ce rămâi în mână, îți vine de ducă…
Banii sunt mulți pe acte, apoi se împuținează cu fiecare oprire legală și oricât ai scotoci în memorie să îți dai seama de diferența dintre orele lucrate și plata finală, nu îți iese.
Pot lucra ore suplimentare până la epuizare, planul de lucru e făcut în așa fel încât să fie ore mai puține decât în contract, în așa fel încât ce lucrezi suplimentar se adaugă la minusurile tale. Germanii sunt șmecheri, nu îți oferă niciodată un cadou moca sau meritat.
Germanii sunt șmecheri, se fac că muncesc, trăgând de timp cât pot de mult încât să nu le afecteze sănătatea, care oricum o au extrem de șubredă dacă mă iau după multele absențe medicale pe care le invocă mereu.
Nu există lună în care să nu am unul sau doi colegi bolnavi, absenți motivați din motive de durere de cap, înțepătură de albină, căzut pe scări, durere de mijloc, durere de leneveală pe canapea. Durerile astea sunt extrem de grave din moment ce primesc mereu concedii medicale. Și totul merge perfect!
Eu, sinceră să fiu nu mai am loc printre ei, trebuie să îmi fac programare pentru vreo durere. Când zic că mi-o iau, se găsește altul mai rapid și îmi fură programarea.
Am slăbit din nou, am trupul tras ca prin inel, sunt o silfidă bună de dat la revistă.
Dar am ,,slăbit” cel mai mult mental și psihic.Am obosit și mă resimt în fiecare zi mai mult.
Am nevoie de timp, vreau să îmi revin, vreau să pot să fiu din nou eu.
Acum simt că am devenit un robot, dar spre norocul meu, un robot cu inimă. Atâta timp cât încă am pacienți care se bucură când mă văd și li se luminează fața la venirea mea, am pentru ce să stau.
Pentru restul, aș da dracu totul într-o secundă.
Dar nu pot. Nu acum!

 

Etichete: , , ,

Provocarea de luni- Obiectiv

2632

Câte povești sunt duse și venite, rostogolite și dezvelite, urcate și coborâte, forțate ca o sfoară întinsă sau una cu noduri…toate trecute, niciuna rămasă!
Câte povești cu zâmbete ascunse sau priviri directe, câte cuvinte rostite sau înghițite, niciunul spus!
Câte povești scrise sau nescrise, cu inimi pline sau goale, cu franjuri de filigran sau pânze de păianjen, cu cicatrici adânci, vechi sau proaspete…povești plecate!
Cât de obiectiv poți fi în subiectivul relativ?
Real? Ireal? Viață sau ficțiune, trăire sau fantezie, toți ne zbatem într-un moment al vieții să ieșim din ele…
Indiferent unde plecăm, poveștile le tărâm după noi, scrise sau nescrise.

 

Etichete: , , , , ,

Duzina de cuvinte-Viață de ne-bine

Urmele tălpilor de elefant care s-au impregnat pe irisul meu, mă fac să îmi curgă lacrimi amare.3D Set:
Poate plâng cu motiv, plâng fără motiv dar uneori o fac, în așa fel încât de multe ori zici că am ochi de bufniță.
Am cearcăne și lumea mă întreabă dacă sunt bolnavă. Nu sunt sau poate sunt.
Bolnavă de dor de mine, bolnavă de dor de vatră, de tot ce ar însemna un pic de liniște.
Suntem meniți să trăim o viață de căcat și să mimăm că suntem fericiți.
,,Bunica” cu ochi albaștri și moț în vârful capului, a murit.A făcut accident cerebral. A ajuns să moară ținută în brațe de asistentă și mângâiată pe cap de un român. Nu eu, colegul.
Nu am putut să mă duc să îmi iau rămas bun de la ea, pentru că vreau să îmi rămână întipărită în minte cum o știam.
Ieri am plâns pentru că am cedat într-un final și eu, omul puternic. Am o pacientă care are Alzeimer, iar într-o lună acesta a progresat atât de rapid încât a ajuns să nu mai facă și să știe nimic. Apoi ușor ușor și-a mai revenit. E o femeie care a fost frumoasă la viața ei și elegantă. Încă este la cei 87 de ani împliniți acum trei zile.
Am adus-o cu căruciorul cu rotile și îi dădeam să mănânce, pe fundal de sunet de chitară și voce de cântăreț…
Se uita la ceas în timp ce mânca și îmi spunea cât sunt de atentă și iubitoare cu ea. Îmi mulțumea!
Cântecul, situația… m-au copleșit atât de mult încât am cedat.
S-a oprit din mâncat și întinzând  degetele, mi-a luat de pe obraz o lacrimă din cele multe care curgeau neoprite. S-a uitat la ea și s-a întristat. Iar eu m-am simțit ca un gunoi…pentru că efectiv trebuia să fiu acolo ,,bine” pentru ea.Să o ajut!
Dar de multe ori, nu mă mai pot ajuta nici pe mine.
În ultimul timp, îmi vine să scot banii de la pușculiță, să îmi bag trei haine în rucsac și două cizme  și să mă urc în prima mașină, să fug.
Logica e simplă…am obosit fizic și mental și am nevoie de mult așteptatul meu concediu.
Dar până la el, mai am…

 

Etichete: , , , , , ,

Provocarea de luni-Călătorind… în fantezie

Ai plecat așa cum ai venit…ca un iureș.a-new-life
Ai trecut prin viața mea, călătorind pe frânturi de trăiri.Un amalgam de sentimente mi-ai amestecat prin vene. M-ai învățat să fiu și calmă, m-ai învățat să fiu și furioasă. Să devin indiferentă sau să îmi pese.
Depindea doar de situația creată.
Te-am privit și mi-am dat seama cât de puțin te cunosc. Ai lăsat să se vadă exact ce ai vrut să se vadă. Și asta am învățat și eu să fac. Am devenit rece și indiferentă , tocmai pentru ca tu să nu vezi cât doare.
Cât de mult sunt aprinsă și prinsă în ceea ce nu promite nimic.
M-ai lăsat să aleg și m-am lăsat provocată. Și te-ai complăcut la fel de mult pe cât m-am complăcut eu.
Și nu știu dacă a fost sau nu va fi.
Și dacă nu a fost, va fi….
Este pagina deja scrisă? Va fi poveste?
Pot să te judec? Nu! Întotdeauna am știut în ce mă bag sau ce nu mă bag…
Viața este o intersecție complicată. Trebuie să știi pe ce cale o apuci, să mergi înainte sau să pornești pe alt drum.
Aștept să te întorci exact așa cum ai plecat, călătorind pe drum de nesiguranță și incertitudini nescrise, sperând că acel ,,Carpe diem” mă va învăța ce să fac…

 

Etichete: , , , , , ,

Duzina de cuvinte- Cuvinte puține…

Trag cu milă din sufletul tău printr-un furtun imaginar și torn în pahar picături de nerăbdare. Aștept să se umple, să sorb cu nesaț din nectarul plăcerii. Neil Duerden
Am avut o viziune…erai deja lângă mine și făceam o bună echipă.
Din start ai pierdut, te cunoșteam deja pentru că așteptarea m-a făcut să te citesc pe diagonală.
Pari îngâmfat dar se pare că nu ești, pari distant dar ești doar tăcut. În tăcerea ta, cercetezi…
Ești ciudat, mai ciudat chiar și decât mine, dar asta mă provoacă, pentru că pe mine ce mă intrigă mă și ațâță .
Ți-aș decupa cu foarfeca gândurile și le-aș așterne pe o pagină, tocmai ca să le am în fața ochilor mereu…
Mă intrigă că faci parte dintr-un clan, clanul bărbaților puternici…însă demonstrezi exact contrariul…ești plăpând în emoții și trăiri și nu te dai în lături în a recunoaște asta. Ba recunoști chiar și lașitatea masculină sub care se ascund majoritatea bărbaților.
Ce dorință în a te răsfoi…ce ușurare că încă știu să citesc ce se ascunde în privirea unui om…
Ce sentiment măreț!

 

Etichete: , , , ,

Duzina de cuvinte- Reduceri, cheltuieli…

Nu sunt o shopping woman! Nu am fost niciodată și nici nu cred că voi deveni. A_001_187-autumn-background-with-shopping-woman-with-shopping-bags-vector-illustration
Am o lene de mă doare atunci când trebuie să merg să îmi cumpăr câte ceva.Nu am răbdare și nu cred că stau mai mult de o oră (dar e mult) într-un magazin.
Măi…dar îl am pe colegul asta al meu care de ceva timp mă cam târăște prin toate supermarketurile din jurul nostru.Cu el călătoresc zeci de kilometrii, doar ca să cumpărăm…lapte, de exemplu. Și apoi pe lângă lapte, mai vedem și o brânză, umbrele, bretele și alte chiloțării….
Are o răbdare omul asta, ceva de speriat…dacă ar putea, ar rămâne în orice magazin până l-ar da ăia afară, pentru că închid.
Se uită la toate boroghinele, îi place să privească orice articol, dar cel mai grav…îi place și să cumpere.
Când inițiază câte o deplasare, pot să pun rămășag că nu vin cu mâna goală. E imposibil!
Grație lui, în ultimul timp cam fluieră buzunarele mele, pentru că fără să vreau, mă îmbie prețurile. Au ăștia aici niște reduceri care chiar sunt reduceri.Aș vrea să rămân în stare latentă, dar nu pot.
Ultima dată am venit cu mașina plină, ce am cumpărat amândoi chiar a fost chilipir fără arvună. Am văzut un pulover (de firmă)…am ridicat arcada de mirare…costa inițial 50 de euro, l-am cumpărat cu 5 euro.
De la pulover am trecut la alte haine și am rămas în acel magazin cred că 5 ore, îmi vuia capul, dar nu m-am lăsat. Dar s-a meritat! Am multe cadouri super faine pentru fiul meu și pentru mine.
E omenesc să mergi la cumpărături, dar eu nu mai pot duce. Omul asta mă momește mereu, mă îmbie cu reducerile…încât nu mă pot abține și iar plec la cumpărături.
E clar, am nevoie de un arbitru…să îmi dea un cartonaș roșu…să mă scoată din circuit. În ritmul asta, o să plângă cardul….

 

Etichete: , ,

Psiluneli-Fandacsie de septembrie

Azi am liber!1-Elena-Zhuravskaya
Trebuia și ieri să am dar m-au chemat la muncă și a trebuit să mă întorc înapoi dintr-un alt oraș în care tocmai aterizasem.
Deci azi am liber!
Zac pe canapea, cu o pastilă la activ pe post de leac pentru șale. Dor! Mi-am dat seama că sunt mai rablagită decât mă știam.
Am laptopul în față, sucul, ceva dulce, telecomenzile, pila de unghii și țigările, toate la îndemână.
Stau și mă uit la o emisiune de rahat, nu știu de ce mă uit….probabil ca să nu privesc în gol.
Mă împart între o convorbire pe net și un telefon așteptat și care nu mai vine.
Amândouă situațiile mă irită.
Prima pentru că nu își are rostul, e ceva ce apare după trei ani, acum nu își are rostul. Urăsc oamenii care mimează fericire și caută ,,companie” în altă parte. Nu își are rostul!
Mă amuză situația și dacă nu aș fi o duamnă, aș scrie cuvinte urâte dar la intelectul altora pot fi interpretate ca frustrări. Așa, mă amuz tastând…
Aș putea fi o scorpie, aș putea plusa, aș putea răni…dar aș răni pe altcineva care nu are nici o vină…pentru că nu știe ce dedesubturi sunt. Păcat de cei implicați sau mai puțin implicați!
A doua mă irită pentru că din nou îmi este insultată inteligența. De multe ori când taci, o faci pentru că așa este cel mai bine. Explicațiile duc câteodată la situații penibile, în care te prefaci că totul este în regulă și aștepți să vezi cine cedează.
Deja știu răspunsul, deja cunosc situația. Poate e mai bine așa!
Aș putea eu să sun, însă ar însemna să o iau de la capăt cu ,,mă fac că nu știu ce se întâmplă ”…
Dar știu!
Aș vrea să vă pot spune că această este o fandacsie de septembrie, dar din păcate nu este.
E doar o altă zi din viața mea ce încet încet începe să fie anostă și să se coloreze în gri.

 

Etichete: , , , , ,

Duzina de cuvinte- Pohta de bumți

Mno, dragii mei…păi să vă țiu o voroavă cu ce mai făcui io în ultimul timp.Statuete cu dansatori din ceramica - decoratiune interioara .-500x500
Așadar și prin urmare, mă uitai mai întâi pe planul de muncă( fie vorba între noi, acum deja e un ispisoc depășit și vârât în sertarul șefei).Dacă am văzut eu că nu și nu…că e vorba de munci în continuare, am luat hotărârea să mergem să ne tănțuim, să ne bumți-bumți. Nu doar eu ci împreună cu colegul românaș și încă o nemțoaică, ca să nu fiu eu luată drept ibovnică de către nefasta românașului…mai știi ce poate coace o minte de femeie? Alte colege nu au mai vrut a merge, că poate așa colegul meu se simțea ca Suleymann.Dar doar cu două nu se pune…
Nu conta că a doua zi eu eram de servici de dimineață și că tot dimineață mă întorceam și de la club. Ne-am hotărât și gata. Pohta-i pohtă și când se pune nebuna, se pune. Clubul, unul pentru moși ca noi, über 40 ani, muzică anii 70-80-90. Am zis…mișto, acolo e de noi, rupem podeaua în două.
Noaptea, ne-am luat cușma, țigărili și bolentinele și urcându-ne în mașini, p-aci ți-e drumul…la 30 de km de sătuc.
Nemțoaica ne-a luat pe Autobahn. Așa am aflat noi la întoarcere, că ceea ce credeam drumul rapid și pe scurtătură, a fost de fapt o ocolire de toată frumusețea.
Am ajuns la club și am intrat după ce pe mână am dobândit o urmă fosforescentă de ștampilă. Puhoi de norod, toti cu berea-n mână și care mai de care să dea din fund. Pe ritm de dans.
Am crezut că facem mare ispravă acolo, însă nu am reușit să dansăm decât câteva dansuri.
La un moment dat, pe când mă rupeam eu în figuri, simt din ce în ce mai aproape de popoul meu o atingere care se transformă în lipeală în toată regula. Mă întorc și văd un ipochimen chelios, aproape prăvălit peste mine, cu un pahar plin în mână și încercând să trăiască melodia. Sprijinindu-se de mine! Dacă tot îmi admira popoul, l-am împins cu dânsul până l-am îndepărtat aproape să își rupă gâtul..
Pe repede înainte, DJ-ul s-a îmbătat și ne-a turnat și nouă pe gât toată noaptea numai rock.
Io nu zic că nu ascult rock, dar seara cu pricina anunța cu surle și trâmbițe alt gen de muzică.
Grea osândă pentru mine.
Am încercat să rămân cu nervii calmi cam trei ore încontinuu, ore în care mi-au zdrăngănit chitarele în cap…și privind über patruzeci-ul cum trăiește intens muzica. Și o trăiau frate, că nu aveau încotro, o trăiau în ritmuri scălâmbate.
După trei ore am cedat psihic și ne-am făcut băgăjelul, cărându-ne.
Lângă clubul unde am fost noi, era un alt club…alt gen muzical. Gotic! Nu știu cum este, nu am ascultat până acum, dar parcă era mai tentant să merg acolo( da’ mi-era că o pun de un viol), măcar pentru cei pe care îi vedeam că intră în acel club .Brrr! Îmbrăcați total în negru, mantii lungi negre, bocanci cu tălpi duble, multe brățări, lanțuri, cercei, belciuge prin nări.
Nu mi-a fost de ajuns! Data viitoare încercăm alt club pentru moși, poate avem mai  mult noroc.
La întoarcere, colega a plecat la ea acasă, noi spre satul nostru uitat de lume. Am greșit drumul, ne-am rătăcit prin orașul ăla, o oră ne-am învârtit pe străzi pustii, s-a stricat și mașina…așa că în momentul în care am găsit drumul spre casă după ce am bântuit ca bezmeticii, am pornit la drum cu 40-50 pe oră, că mai mult era risc de accident.
Nu mă mai întrebați cum am muncit în ziua aia, dar rahatul știu că l-am șters în mod sigur, corect.
În rest ce am mai făcut…nu mai știu, eram robotizată.
Da mă mai duc! Nu, nu acolo…că sigur îi sparg capul DJ-ului.

 

Etichete: , , ,

Psiluneli- Cerc deschis

Trăiesc în continuare mișto. Și complicat…sau nu, depinde din ce parte privești lucrurile și cum le rumegi. 02
Trăiesc într-un cerc deschis…pentru prima dată deschis…din care fiecare poate pleca și se întoarce oricând.
Privesc viața prin ochi de femeie poate simplă dar sofisticată, destul de ,,ușor” de citit dar complicată.
Deja nu mă mai gândeam ce va fi în viitor, acum nu mă mai gândesc nici ce va fi mâine.
Viață este oricum destul de imprevizibilă și aici, totul se schimbă de la o zi la alta.
Trăiesc în continuare mișto.
Mănânc, beau, îmi permit să mă alint, mă iubesc eu pe mine, zâmbesc, râd, plâng, mă plimb, dansez.
Admir, alint, privesc, vorbesc, încerc să citesc dincolo de aparențe. Nu prea pot, e situație nouă, dar mă adaptez din mers.
Trăiesc într-un cerc deschis, care simt acum că nu mă strânge. Am libertatea mea de a face absolut tot ce vreau eu.
Învăț în fiecare zi câte ceva nou, accept în fiecare zi câte o provocare, accept că greșesc, mă analizez și învăț să nu mai despic fire. Sunt o elevă leneșă la acest capitol, dar mă străduiesc.
Am scris atât de puțin și totuși…am spus atât de multe…

 

Etichete: , ,