RSS

Arhive pe etichete: cine sunt eu

Provocările -Cartea de pe noptieră

E noapte și liniște totală. Nu pot dormi, m-am foit în pat când pe stânga, când pe dreapta…am numărat oi, am numărat boi, am deschis ochii, i-am închis la loc.Oftez și mă ridic. 002j055BQ7s
Privesc pe geam în sus (așa m-am învățat că e bine, să țintești locuri înalte) la stelele care îmi fac cu ochiul, complice.
E noapte și liniște totală.Lumea doarme sau se frământă ca mine, în insomnii provocate voit.
îmi aprind o țigară chiar dacă știu că îmi va provoca tusea ce mă dărâmă de câteva zile.
Ochii se opresc pe noptieră. Am câteva cărți cumpărate recent din țară unele terminate, altele începute. Prea siropoase, prea complicate, prea adevărate pentru a le citi repede.
O carte stă printre ele, cu un semn pus la una dintre pagini. Cartea de pe noptieră nu e nici groasă dar nici subțire, e începută pentru a fi scrisă, dar e neterminată.
Stiu tot ce a fost scris în ea până acum…doar eu am scris-o…
O iau de pe noptieră și o redeschid…
Unele capitole m-au făcut să pun mâna la gură cu sfială și rușine, altele mi-au dat dureri de cap, pe unele le-am înțeles, pe altele le-am găsit total plictisitoare.
O carte bunicică pentru amatorii de genul…viața trăită de la A pe mai departe…
Ultimul capitol scris m-a bulversat și am încercat să înțeleg scriitorul și să mă pun un pic în rolul personajului…nu am reușit…știu , eu sunt scriitorul, dar nu am reușit să mă înțeleg eu pe mine.
Ultimul capitol este încheiat de mult, numai că astăzi îi voi pune punctul de final.
în cartea de pe noptieră voi începe să scriu un nou capitol. Nu știu dacă va fi doar o pagină scrisă sau mai multe, nu știu dacă voi scrie un întreg capitol sau mă voi opri înainte de a continua, dar capitolul va scris într-o altă limbă.
Am terminat țigara de mult, gândurile sunt prea multe în capul meu, noaptea e prea lungă și mult prea liniștită.
Ar trebui să dorm, dar de mult timp nu mai dorm nopțile…

Celelalte cărți sunt la Eddie pe noptieră.

 

Etichete: , , , , ,

Duzina de cuvinte- Puricele lătrător

Închipuiți-vă un cățel de talie mică, atât de mică încât îl poți prinde cu agrafe în piept, atât de mic este…
Rectificăm!
Închipuiți-vă un cățel de talie mică plimbându-se alături de o persoană corpolentă.
Cățelul este cam cât o palmă jumătate, persoana are între 120-140 kg…? Cam așa…
Mda!
În câteva cuvinte, aceasta este nouă mea șefă a asistenților. De când am zărit-o mi-am dat seama că nu are nici o șansă să se apropie de mine și nici eu de ea.De fapt șanse nu prea primește de la nimeni, însă postul îl are și e șefă. Că ce știe sau ce poate, habar nu am. Poate știe, dar să fie cu adevărat o asistentă șefă, nu va reuși. În primul rând, șefa asistenților trebuie să fie un model și exemplu de urmat. Să vină când alții nu pot veni și să suplinească în lipsă, să acorde sprijin pacienților, să te ajute pe tine ca asistent, să așeze medicamentația corect, etc, etc, etc.
Nup! Ea vine în casa bătrânilor și se plimbă pe culoare ca pe stradă, cu puricele ăla de cățel. De câteva ori era să o calc (mă scuzați e o cățelușă) …un li…m…bric de rasă, mică și rotofeie. Până și lesa e mai mare ca ea și noroc cu lesa, pentru că doar așa mi-am dat seama că la capătul celălalt e cățeaua , așa am fentat să nu o stârcesc efectiv de podea, într-o clipă de neatenție.Am vrut să o alint, dar după ce că e mică, mai e și a dracu’. A început să chițăie la mine într-o încercare de lătrat și când m-a pufnit râsul mai tare, a zbughit-o în brațe la mă-sa aia mai grasă.
Nu am nimic cu oamenii corpolenți însă șefa este de departe un amestec de îngâmfare și sfidare pe față. Și când tu alergi ca nebunul de la un pacient la altul să îi speli, îmbraci și să fugi cu ei la masă, o vezi că apare agale cu mersul legănat, ținând o lesă și la capătul lesei un ,,purice” lătrător, trecând pe lângă tine și întrebându-te ,,cum te simți, ești cumva stresat(ă)”???
Logic că te apucă dracii și simți nevoia să îi dai un șut ,,puricelui” să îl faci imprimeuri pe veșnicul ei tricou negru-că cică negrul subțiază…
Tu vezi culori în fața ochilor de nervi și cu un rânjet verde îi spui că nu se mai poate așa, ea însă se face că nu aude și trece mai departe.
Nu îi port pică, nu îi port ură, însă indirect am anunțat că e posibil să mă gândesc mai bine și să îi zic din mers ,,te sărut, te pup, pa, pa”.
Data aviatoare discutăm mai pe larg!

 

Etichete: , , , , ,

Duzina de cuvinte- Din umbră

Din nou trei săptămâni lipsă de pe blog. Mult, din punctul meu de vedere… legs-gallery-26-8
Nu am avut timp nici măcar din umbră să vă urmăresc, să vă citesc…și îmi pare extrem de rău.
Săptămânile astea au fost niște săptămâni de foc. De stres covârșitor, de muncă asiduă, de schimbări radicale, de plecări și de noi sosiri.De demisii date și de noi angajări.
Nu, eu nu am plecat…nu m-a speriat schimbarea, alții au dat cu semnătura în catastif.
La prima, a doua sau probabil a treia vânzare e logic să se sperie cei din jurul meu și să se gândească ce se întâmplă de fapt cu firma. Nici măcar nu întrebau, pur și simplu cedau din cauza stresului și își pregăteau bagajele.
Mie nu îmi place să fiu călător, chiar dacă viața mi-a demonstrat altceva. De fapt nu prea îmi plac nici schimbările și îmi place siguranța, dar de câteva ori a trebuit să tot plec în căutare de…ceva. Adăugați voi ce!
În perioada această mi-am dat un răgaz la creierul meu încins de sentimente și m-am axat pe profesie. Birocrația nu a dat nici acum voie recunoașterii mele să fie oficială și din aprilie tot fac acte și traduc și alerg pentru ea. Nu mă deranjează, e multă responsabilitate odată devenită asistentă pe o germană ce nu o stăpânesc așa cum ar vrea ei să mă folosească.
Am ales partea pozitivă, cea albă și nu m-am mai stresat în nici un fel.
Am avut zile fierbinți pe care în loc să le folosesc în alte scopuri, le-am muncit pe brânci.
Îmi fac treaba în continuare ca și până acum, fără să fiu ca cei din jurul meu, săturați de tot și de munca mult prea pe repede înainte. Pe mine mă omoară doar spatele-coloana, care deja nu îmi mai dă pace.
În rest…sper să fie toate bune, la fel ca vinul spumant pe care îl beau în acest moment…la fel ca trupu-mi înfășurat în capotul satinat, la fel ca muzica pe care o ascult în acest moment…

 

Etichete: , , , , , , ,

Numai lapte…pe acasă

Pe acasă, într-un concediu care numai concediu nu este și nici nu va fi. Numai lapte și miere…așa de bine e, încât laptele s-a acrit, ca și mie de altfel. 2.-Milk-PinUps-Jaroslav-Wieczorkiewicz1
Mi-am făcut casa din nou să respire, am și lavabil-ăit o țâră, frecat, aranjat, cumpărat…gata, pentru că deja praful se pune în fiecare zi. Acum chiar că mă fac că nu îl mai văd.
Omul de bază, prietena mea de suflet a venit val vârtej la mine să mă pună pe picioare. S-a nimerit să vină într-o zi, exact când a venit și cealaltă prietenă-super femeie. Amândouă m-au tocat pe un subiect din care se părea că am ieșit șifonată. Macho!
În urma ședinței, și-au dat seama că am reușit să mă remontez singură și după ce mi-au dat una după ceafă prietenește, au ajuns amândouă la aceeași concluzie…vibratoruuuuul.
M-au lăsat cu gărgăunii mei și stolurile mele întregi și au simțit că venirea acasă mi-a adus înapoi gândurile de ,,om întreg la minte” care pare totuși cam prea blând cu cei care nu merită …,,’tule mama lor de bădăr  …bip, bip, @##$%^%$%… ”.
Buboasa sexoasă din mine s-a dezvoltat un pic și rămânând sexoasă, a înflorit buboasa. Concluzia?
Nu mai am voie să îmi expun ,,nuditatea” sub nici o formă. Formele-mi pieloase vor trebuie să le ascund sub eșarfe, lungituri și mânecături. Deci nici un pic de piele nu mai are voie să vadă soarele, altfel risc să devin de sus până jos numai bășici și bube, pe bune…nu că nu aș avea destule acum.
Adio ștrand, adio mare, adio soare. Nimic!
Doctorii mi-au dat vești bune și mai puțin bune, dar mergem înainte, nu????
Lumea înjură, în cartier după ora 23 încep bătăile stradale sau scandalurile urlătoare, câinii latră…Românica…
Lume haotică, lume fără răbdare, lume neatentă….unul din ei a făcut mașina fiului meu praf. Adică mașina mea, că apoi a trebuit să alerg să fac procuri ca să se ocupe fiul meu în continuare. Asigurarea sunt sigură că nu va acoperi costurile, deci se poate kăca pe ea de fierătanie. Noroc că nu a pățit fi-miu nimic, asta mă interesa. Dar stresul își spune cuvântul la el.
Alergături, alergături, treburi rezolvate, treburi de rezolvat…..deci…ce ziceam, ce ziceați de concediul meu????  🙂

 
Un comentariu

Scris de pe iunie 15, 2015 în De-ale mele...personale

 

Etichete: , , ,

Concluzie

Nu, nu te-am uitat! 559317_366517450106005_1749979706_n
Revenirea mea scurtă în țară, mă ajută doar să îmi aduc aminte ce îmi doresc.
Vocea ta dură a fost un duș rece, într-o zi toridă de vară.
Nu, nu te-am uitat prietene înstrăinat! Doar că două cuvinte spuse de tine cu ceva timp înainte de plecarea mea, au făcut diferența între ce a fost și ce este acum.
Tot timpul voi iubi ceva din tine.Ceva-ul ăla care m-a făcut să mă opresc, să vreau și să rămân în continuare, chiar dacă…
Tot timpul îmi voi aduce aminte cu plăcere de pasiunea noastră de odinioară.
Cu tine am regăsit ceea ce pierdusem la un moment dat pe drum și tot cu tine m-am rătăcit de mine.
Mi-am dat seama că nu mai vreau să redevin ce am fost odată pentru că asta ar însemna să mă afund din nou în greșeli repetate.
Vreau să evoluez! De ce să îmi pară rău? Nu! Nu îmi pare o secundă rău pentru timpul pe care alții îl consideră pierdut.
Cu tine mi-am adus aminte cum e să ai răbdare, să tolerezi și să ierți.
Nu prietene, nu sunt naivă, ba dimpotrivă. Ți-am spus mereu să nu îmi insulți inteligența.
Da, am greșit! Mi-am atribuit un ,,statut” și am cerut explicații chiar dacă nu eram îndreptățită să o fac.
Totuși….totuși, diferența dintre tine și mine este că tu te mulțumești…pe când eu pot alege. Fiecare dintr-o multitudine de ,,idei”.
Și din nou, diferența dintre noi este că tu ești mânat de gesturi mecanice, iar eu de pasiune.
Nu te vei schimba, îți este mai lejer să trăiești după regulile tale repetabile. Iar eu nu vreau sa te schimb.
Oare nu ai obosit în a îți ,,redecora” mereu viața?
Te cunosc atât cât trebuie! Te știu! Te-am citit! Norocul meu este că mă cunosc și pe mine destul încât să știu ce am nevoie, ce îmi doresc, ce am de făcut.
Mă voi întoarce! Mă voi întoarce și voi privi în continuare ipocrizia ta. Îmi va păsa în continuare de tine, dar de pe margine. Ba chiar voi încerca să iubesc pe mai departe ceva-ul ăla din tine care m-a făcut odată,să mă simt importantă.
La un moment dat voi oferi din nou. Dar nu ție!
Pentru că tu nu știi ce să faci cu ceea ce primești!

 
3 comentarii

Scris de pe iunie 13, 2015 în De-ale mele...personale

 

Etichete: , , , ,

Nește chestii

.. Stăteam așa și citeam acum, ce face tâmpeala și depresiile din om… 527611_345750538849363_452112160_n
Cum dracu să mai am ,,trafic” dacă de ceva timp sunt doar o plânge mizda pe aici?
S-a dus naibii și zburleala mea de odinioară, îndrăzneala a căzut undeva în turul nădragilor, clipoceala din ochi s-a tulburat și s-a acrit ca vinul pe care l-am uitat nebăut în dulapul din cameră.
Stăteam așa și mă gândeam ce face starea de zacere pe tine și nebăgatul în seamă.
S-a dus naibii și popoul meu rubensian, transformat acum într-o stafidă sexi, tzetzele le pot lăsa liniștite libere în tricourile fără spate, picioarele sunt niște bețe.
Colegele mă întreabă cu invidie ce dracu am făcut de am slăbit așa repede și ce trebuie să facă și ele.
Dragele mele, găsiți un macho care să fie o idee mai bun vânător ca voi, fiți o perioadă triste, suferiți un pic și nu dormiți nopțile câteva săptămâni și o să deveniți la fel de sexoase ca și mine.
Moșii de aici deja salivează când mă văd și atunci când le fac toaletarea de dimineață, pe motivul că se sprijină de mine, mă pipăie cu degetele…
Da’ eu îi las ce să le fac, mă gândesc că așa pot avea și ei un ultim moment de plăcere pe lumea asta, că de erecții nu putem vorbi…
Deci…stăteam eu și mă gândeam așa, cum mă transform eu din nesuferita care eram într-o femeie înțelegătoare și plină de răbdare, care nu mai pune o mie de întrebări și nu mai cicăle.
Bey…și dă roade!
Când începe să se învârtă creierașul și gura stă să explodeze…neuronul ăla tâmpițel nu mai face contact și cuvintele nu îmi mai ies. Rămân acolo și se învârtesc chinuindu-se să iasă, dar eu nu le mai dau drumul.
Bine, privirea mea spune poate cu totul altceva, dar…dar am învățat să mă amuz de situații ridicole sau urâte. Și să mă stăpânesc, să nu mai izbucnesc, să respir adânc ca să nu urlu și să devin brusc calmă.
E bine! E mai bine așa pentru mine…cel puțin pentru moment.
Și da…indiferența doare…a fost și reversul. Dacă și eu am lăsat-o baltă…totul începe să revină la normal acum. Și spre mine! Cât timp va dura asta, nu știu…însă sunt pregătită pentru tot ce va urma.
Bun sau rău!

 

Etichete: , , ,

Terapie mută

Încerc în fiecare zi să ies o or10492548_814748695241047_4753133873671362638_nă-două afară în curte, indiferent de vreme și de oboseală.
Prin curte se înțelege marea curte a azilului, care adăpostește și locuința mea, separată de azil.
Nu scap nici aici de priviri, de moși și babe, în încercarea mea de a avea o oază de liniște.Dar mi-am pus ochelari de cal și mi-am închis urechile, în așa fel încât să nu mai văd, să nu mai aud.
Încerc în continuare să mă regăsesc și să mă înțeleg din nou, să înțeleg ce dracu vreau de fapt de la rahatul asta de viață prezentă.
Încerc să îmi dau seama cum pot scăpa de obsesia care mă macină, de depresia care nu îmi da pace.
Nu mă plâng pe aici, încerc doar ca prin scris să îmi dau seama unde e punctul și unde este linia.
Mi-am sunat prietena și am plâns în telefon o oră.
M-a ascultat fără să pună nici o întrebare, după care mi-a spus că mă așteaptă acasă să mă facă bine.
Am nevoie de omul care mi-a fost aproape mereu în eșecurile mele, omul care mi-a despicat acțiunile în patru și m-a criticat atunci când am greșit.Mă cunoaște cel mai bine și am nevoie de ajutorul ei.
Luna viitoare sunt acasă într-un concediu mult așteptat. Mi-l doream în altfel, însă va fi o terapie a regăsirii sufletului meu și a sănătății mele, din toate punctele de vedere.
În felul meu, am rămas tot eu…doar sufletul îl am sfâșiat din nou pe interior. Nu din cauză că nu am încredere în mine ci datorită nesiguranței ce mă înconjoară. Atunci când nu primesc reacții palpabile, nu trăiesc prea mult din iluzii. Încerc să mă mint însă cu timpul știu că nu sunt corectă cu mine.
Privind în urmă încerc să îmi hrănesc prezentul doar cu ,,amintiri” frumoase, care să mă ajute să trec peste tot ce se întâmplă. Să trec cu demnitate! Faptul că am ales să vorbesc cu el și să nu îi port pică omului la care țin, în loc să îl tratez cum o face el, poate aduce multe critici.Am fost și de partea cealaltă, am rănit și eu la rândul meu, am folosit și eu indiferență cu vârf și îndesat…doare. Știu, simt!
Nu mai judec! Dacă așa este să fie înseamnă că este cu un motiv.Dacă va fi să fie lașitate din partea lui, voi scrie despre asta. Cunosc bărbații foarte bine și știu că nu au tăria unei femei să spună în față răspicat ,,de ce”. Pur și simplu nu pot.
Învăț din greșeli însă un lucru nu îl pot face niciodată…să îmi schimb afinitatea și sentimentele față de cei de care mă apropii.

 

Etichete: , , , ,

Corpuri goale

Am înfruntat vremea mizerabilă de afară și am stat ore întregi în curtea locuinței mele. Vântul mi-a întors pe dos toate gândurile ce îmi răsăreau din cap. Afară era ca și în sufletul meu, picături de ploaie, vânt răscolitor, soare ce apărea sporadic ca să mă încălzească un pic și apoi să dispară. 10438951_763174227134852_4252450509569121924_n
Am privit în gol încercând să nu mai simt dezamăgirea, încercând să înțeleg unde am greșit eu. Am greșit și eu, dar, de multe ori nu trebuie să greșești, e de ajuns doar ca unul să nu mai dorească.
Dezamăgirea vine din faptul că acea persoană nu e în stare să își asume riscul de a explica de ce face ce face.
Am avut așteptări de la o persoană în care am avut mare încredere. Nimic nu indica ceea ce a urmat apoi.
Era persoana pe care te puteai baza, pentru că sărea mereu să te ajute cu ceva sau să fie în centrul universului tău.Nu vorbea prea mult, dar faptele vorbeau de la sine.
Acum nu știe cum să fugă din calea mea. Nu știu dacă situația îl depășește, nu mă mai suportă sau este total indiferent la orice ține de mine.Nu e în stare să dea explicații la acest comportament și nici nu își dorește.
Nici eu nu îmi mai doresc explicații. I-am rămas alături din umbră și stau și îl privesc cum se chinuie.
Am ales să fiu Jekylla, pentru că Hydea ar fi prea dură cu el. Am ales să tac și să fiu diplomată și nu să rănesc. E atât de simplu să faci rău, chiar și din cuvinte…
Am înțeles de mult ce vrea să facă și de ce face.El nu a înțeles că eu am ales să nu îl urăsc, indiferent cât de urât se comportă.Știu că o face intenționat și dacă nu m-ar durea modul ales de el, aș râde.
Străinii din jurul meu fac gesturi mărunte , iar persoana care îmi era aproape a devenit un străin care nu mai schițează nimic. A ales să fie un corp gol și să își ascundă sufletul de mine.
Mai ții minte străine câte lucruri făceam împreună?

 

Etichete: , , ,

Duzina de cuvinte- Jucărie?

Dragule, ai luat un creion și ai încercat să mă desenezi. O jucărie ai crezut că sunt! Bedroom
Un aparat de creat sentimente, puse și trimise pe bandă rulantă. Ai crezut că la mine nu se termină niciodată și am de dat și altora nelimitat.
Mi-ai umblat cu șurubelnița prin creieraș și ai încercat să omori și ultimul neuron rămas intact după stresul din ultima vreme. Nu ai reușit! Ha!
Ai crezut că mă poți citi, dar din păcate pentru tine, tu ești o carte de citit. Încă nu m-am hotărât dacă prezintă interes să o termin sau o las baltă că mă plictisește. Sunt pe la jumătate…mai încerc…
Ai vrut să mă pui la păstrare exact ca pe un bibelou, un bibelou pe care se mai pune praful, praf pe care îl ștergi din când în când…
Mă uitam lung la ,,curelușa” pe care o aveai în mână și m-a pufnit râsul când mi-ai spus că dacă o port la gât, voi fi a ta. Eu nu prea pot fi a nimănui, îmi aleg singură ,,stăpânul” exact ca pisica. Și chiar și atunci, mă plictisesc repede dacă nu sunt alintată și mângâiată și nu mi se dă atenție. Tot ca pisica…
Dragul meu, te-ai înșelat!Te priveam cu un iris îngustat și cu altul mărit din cauza atenției acordate.
Nu sunt nimic din toate astea.Am lăsat impresia că pot fi bibelou, doar ca să văd dacă mă spargi.Ai încercat și era cât pe ce…
Te-am lăsat să crezi că sunt jucărie, dar să știi că eu știu doar să mă joc. Chiar dacă mă joc și cu viața mea. Este riscul meu asumat. Și asta pentru că știu ce mă așteaptă…bun sau rău. Dar mi-l asum!
Pentru un timp m-am simțit într-un dans acvatic și logic că simțeam că mă înec. Asta pentru că nu știu să înot! Dar întotdeauna se va găsi un salvator să mă scoată la suprafață și din păcate nu tu vei fi acela.
Pentru că orice greșeală o vei face tu…va fi altcineva să o îndrepte. Cineva mai bun.
Am investit mult în tine și nu îmi pare rău, doar fac ce simt, nu? Și simt al dracului de mult pentru că așa sunt construită.
Doar că nu ai înțeles nimic!
Și dacă am luat un ac să îmi cos buzele, asta este pentru că nu vreau să mai scot vreo perlă.
Ți-ai putea face șirag din ele și le-ai putea vinde altor femei. Pentru că ești un bun vânzător de iluzii.
Nu mă lupt cu tine. Doar te las…te las să simți că alegi…rămâi sau pleci.
Eu am ales deja! Și doar aștept.
Rămâi sau pleci!

 

Etichete: , ,

Rescriere…

Tu străine, ai un loc în inima mea dacă te poți opri din drumul tău, o clipă. 00AT054ZyTE
Dacă ai ști să aduni cioburi din ea și să încerci să le unești cu bunătate, ai găsi locul tău..sunt sigură.
Dacă ai putea să îmi decriogenezi sufletul suflând peste el cu șoapte fierbinți, ai găsi un loc în inima mea.
Tu auzi cum greierii cântă din viori ancestrale? Asculți plânsetul apusului când strigă după geana de lumină?
Simți buzele fierbinți ale lunii când sărută cerul? Zărești frunza care se lasă iubită de vânt? Vântul care o poartă pe brațe de adieri…
Dacă tu, străine ai simți toate astea, ai avea un loc în inima mea…
Știi cum face dragoste o furtună? Cu o plăcere care împrăștie fulgere pe cer, cutremurându-l…
Ai privit vreodată străine …o vietate care dă viață unui pui? Să îi privești atunci ochii…o să vezi cea mai blândă privire din lume și dacă o vei înțelege și vei înțelege maternitatea din ea..da,atunci ai un loc în inima mea…
Dacă știi să asculți tăcerea pădurii și apoi ce povești îți spun copacii, îți voi face un loc în inimă.
Dacă vei știi ce spun ochii mei înainte să deschid gura..
Dacă vei știi ce spune gura mea înainte să mișc buzele..
Dacă vei știi ce spun buzele mele înainte să întind mâna…
Dacă vei știi să îmi îndeplinești dorințele, doar pentru că le simți dinainte..
Atunci, da străine..ai un loc în inima mea!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe martie 10, 2015 în De-ale mele...personale

 

Etichete: , , ,