RSS

Arhive pe etichete: asistent medical

Duzina de cuvinte- Nou, vechi

Am timp destul…m-am trezit la 4.30 dimineața…sunt schimbul unu. Sunt singură pe tura mea și am o oarecare incertitudine că nu mă voi descurca. Fac cafeaua, amestec o linguriță de zahăr și un strop de lapte și încerc să mă gândesc ce mai animă azi tura mea.
Fumez două țigări și îmi beau cafeaua în liniște, apoi îmi îmbrac uniforma și mă duc la oglindă.
Pentru o pată de culoare, îmi fac conturul ochilor cu albastru…pentru că sunt prea albă și la propriu și la figurat.
Plec la muncă și ajung în trei minute. Șefa de tură face pe gazda și aduce din nou o stacană plină cu cafea.
Începe harababura, prea puțin personal totuși, e un om la zece pacienți și până la ora opt jumătate trebuie să îi aduc pe toți la micul dejun.
E greu, azi am o zi ciudată, pacienții sunt parcă împotriva mea, parcă s-au vorbit azi toți să fie ,, Gică contra”.
Nu am pe cine alege să mă ajute, creierii mei sunt băgați deja într-un alambic și simt că scot fum pe urechi.
Îmi aleg totuși o atitudine pozitivă, nu am încotro când îi văd atât de neputincioși și cum zâmbesc la mine când eu le zâmbesc. Se simt băgați în seamă și vor să vorbească cu mine chiar dacă pe majoritatea nu îi înțeleg pentru că nu mai pot vorbi coerent.
Nu știu cum a trecut ziua, nu am simțit…într-un final am terminat și am fost și ajutată. Ba la final am învățat și să lucrez pe calculator cu sistemul de înregistrare a datelor zilnice ale pacienților.
A mers de data asta…mă simt cocoșată, însă sunt mulțumită că a mai trecut o zi în care am reușit
să mai învăț ceva.

 

Etichete: , ,

Plouă, ouă, draci, laci

Și afară plouă, plouă…iar eu stau și spăl la ouă….cam așa ceva…
Plouă în draci aici, nu știu dacă de când sunt adică de zece zile, a fost vreo zi fără ploaie. Mă deprimă groaznic, nici măcar nu am avut când și cum să ies să văd unde mă aflu de fapt.
Lipsa de activitate mi-a ,,atrofiat” mușchii și am o febră musculară de nu mă văd. În plus mă simt și sunt de fapt foarte obosită, pentru că fac…
Fac ce fac și cei din jurul meu, numai că ăștia ori se fofilează ori înjură cu voce fără voce  lipsa acută de personal.
Da dragilor, este o lipsă de personal la fel ca și la noi. La 55 de pacienți, suntem cinci sau șase dimineața, cam trei la schimbul doi și dacă au noroc, doi pe noapte, dacă nu…unul singur.
Ore multe în principiu nu se fac, însă ești solicitat la maxim din punct de vedere fizic.
Am prins zilele astea un punct staționar cu mai puțini pacienți de care trebuie să am zilnic grijă, cam zece…din care cinci îi am imobilizați la pat, deci trebuie să îi ajut cumva cu căruciorul cu rotile.
Nu mă plâng, însă nu e așa ușor.
Nu am probleme cu schimbatul pamperșilor, cu spălatul la popou sau cu ,, treaba mare”. azi de exemplu o tăntiță a făcut pe ea (de obicei nu face) și a trebuit să pun dușul pe ea. Am făcut baia tot un rahat, dar mai mult am avut de furcă cu manevrarea femeii.
În schimb, tot azi am zis că mor …și aici am mari, mari probleme…când un nenică a tușit ,,flegmatic” …mi-a venit instant să vomit. Nu știu cum să fac să nu mai icnesc la faze din astea.
Nu știu cam ce aș putea să vă povestesc…nu e prea frumos ce vă descriu, nu? Dar asta e munca mea….grija oamenilor în vârstă, pipilică, răhățel.
Când o să am ce să vă spun cu totul altceva, mult mai frumos…o să o fac.
Colegii….colegele mele se ajută între ele, fusesem informată de asta, am văzut acum pe pielea mea. Eu sunt lăsată singură și ele fac pacienții împreună. Bine, nu mă pot plânge, am alături de mine încă…un mentor permanent, care mă învață ce și cum să fac, însă dacă a văzut că mă descurc, m-a lăsat să mă descurc.
La fel, trebuie să recunosc că am pacienți pe care nu îi pot pune singură în scaunul cu rotile, pentru că aș pica cu ei și atunci primesc ajutor.
Deci, până la noi vești…cum scap de scârbă?

 

Etichete: , ,

Duzina de cuvinte- Ziua a patra.

Am început propriul meu război multicultural. Propria mea aventură…a câta oare?
Am promis că voi scrie pe blog un jurnal de la fața locului și mă țin de cuvânt.
După patru zile, nu mă pot plânge de prea mult greu.
Sunt într-un loc unde avem cam 55 de pacienți, deocamdată. Sinceră să fiu și aici mi se pare puțin personal și la fel, se pare că tot banii sunt cei care nu permit mai mult personal. Totuși este mult mai bine decât ce auzisem sau ce știam.
Fiecare are locul lui bine stabilit și fiecare știe clar ce are de făcut.
Numai eu, tanti începătoarea, trebuie să scape de grosul giulgiu ce îl am pe ochi și să înțeleg încet încet ce am de făcut atunci când voi fi singură, fără un mentor în spate.
Am de învățat nume, tratamente, medicamente…și de lucrat pe calculator în timp, lucru deocamdată incompatibil cu germana mea.
Am pornit deja în pași de marș  din prima zi și mi-a prins bine faptul că mă mișc repede. Dar….dar trebuie să am grijă de mijlocul meu, pentru că ai mei mândrii ,,tineri” pacienți cărora le-aș lălăi un recviem…nu sunt așa ușori precum credeam și sunt chiar greu de manevrat mai ales cei imobilizați la pat.
Nu știu dacă noile mele colege sunt deja rănite în orgoliu…poate nu e așa bine ca după trei zile să te știe câte un pacient și să te cheme pe tine personal pentru că știi deja ce ai de făcut cu el, dar presimt multe fire de urzeală în jurul meu.
Eu încerc să mă fac mică și să nu prea mă bag în seamă, dar felul nostru de a fi cred că își spune cuvântul fără să vrem și pacienții simt asta.
Sper din tot sufletul ca zâmbetul mic ce îmi este adresat permanent de către colegi, să nu fie un afet îndreptat direct spre mine, cu toate că simt asta în curând.
Ce să fac dacă sunt slabă, blondă și mereu zâmbitoare? Ba le mai vorbesc și limba?
Va dați seama că în prea mari amănunte nu pot intra, nu e echitabil…pot spune doar că momentan am numai miros de rahat în nas. În rest nu am de ce mă plânge. Cel puțin nu așa repede…
Revin!

 

Etichete: , ,

Jurnalul unei aventuri medicale

Bună ziua dragii mei!
Am ajuns într-un final și la locul stabilit. Drumul a fost groaznic din punct de vedere al oboselii…30 de ore nedormite nu e puțin lucru.
Călătoria a fost chiar frumoasă.Pentru că am stat în față, am beneficiat de atenția domnilor șoferi (trei la număr) pe tot parcursul drumului. Care chiar au fost niște drăguți și nu au sărit limita bunului simț, am râs, glumit și vorbit tot drumul.
În autocar am descoperit la un moment dat că noi călătorim cu un bolnav mintal. Inițial am crezut că vorbește la telefon, la un moment dat chiar vorbea, dar în rest vorbea de unul singur.Oboseala, câteva beri și emoția primei călătorii l-au băgat într-o criză și la un moment dat a devenit agitat, tremura din toate alea și în final, la o oprire…a coborât și a plecat de nebun. Fiind major și vaccinat și spunând că merge să ia o ocazie( în Hannover)…autocarul a plecat fără el.
Am ajuns în Bremen cu trei ore mai devreme și am fost fericită că e lumină și că vom găsi o legătură până la locul stabilit.
Cu ocazia venirii mele în Germania, am și făcut prima mișcare, punând la pământ la propriu o nemțoaică. S-a împiedicat de roata de la geamantanul meu și s-a lungit pe asfalt ca la rugby.S-a și lovit…îmi părea rău, mi-am cerut scuze cu toate că nu aveam pentru ce.
Am ajuns la locul stabilit și final…m-am cazat. Super ok garsoniera în care locuiesc…singură, liniște, tot ce îmi trebuie (nu chiar tot, că deja am ușurat buzunarul de ceva euroi).
Fiind în acceași curte unde este locul meu de muncă, am plecat să văd pacienții.
E chiar mișto acolo, și cam toți se dau cu niște cadre pe role(îmi scapă numele).Personalul e de treabă momentan și așa am auzit că este pe bune, mai sunt și ,,uscături” dar așa e peste tot.
Mâine mă duc să văd la propriu ce trebuie să fac, de luni intru în pâine și nu va fi ușor, deja am informații destule.
Aceasta este prima filă din ,,jurnalul meu de aventură medicală”.
Ne auzim!
P.s.- ca pentru prima zi, netul merge excelent…dacă o ține tot așa, sunt o fericită.

 

Etichete: ,

În pregătiri…

Astăzi am observat că nu am mai scris de două săptămâni. bagaj
Nu s-a întâmplat niciodată să las blogul așa în derivă…
Dacă stau să mă gândesc, de acum încolo o să cam tot lipsesc de pe aici, din lipsă de timp.
O să fac o apologie la ce s-a mai întâmplat, pentru că voi încerca să țin apoi, în limita timpului disponibil, un jurnal de la fața locului.
Deci…
Am terminat școala și m-am mutat din orașul meu natal, plecând după omul iubit și în speranța că pe lângă asta, capitala îmi va oferi un loc de muncă pentru un post de asistentă medicală.
Vax!
Școlile postliceale medicale scot elevi pe bandă rulantă, însă noi…debutanții ne izbim apoi de lipsa de experiență cerută și de lipsa locurilor de muncă mai mult sau mai puțin blocate.
Șpaga încă se practică la scară mare ca și pilele. Rar reușești să capeți un loc de muncă pe bune. Este părerea mea și mi-o susțin.
Din august 2013 de când am terminat școala, am umblat să mă angajez. Am depus zeci de Cv-uri în două orașe…nimic.
Un singur telefon am primit din capitală dar, în momentul în care persoana de sex feminin de la capătul celălalt a auzit că nu am experiență și a aflat vârsta mea….mi-a închis telefonul în nas.
Nu am dorit asta în mod expres (cu toate că planul meu inițial a fost să mă întorc din Austria ca să fac școala de asistente și să plec înapoi să profesez) dar se pare că asta mi-a fost din nou soarta.Să plec!
Așa că în urma unui anunț pe o rețea de socializare, am luat legătura cu cineva și am fost să susțin un interviu în limba germană, direct cu angajatorul.
Odată luat interviul, care s-a desfășurat pentru mine mai mult ca o discuție foarte liberă, au început alergările pentru definitivarea actelor necesare plecării în străinătate.
A fost o alergătură epuizantă, dar în final am rezolvat totul. Nu pot să nu amintesc pe doamna de la Ministerul sănătății, care a fost o drăguță și mi-a eliberat Certificatul de conformitate în doar o oră. Am avut un noroc porcesc și îi mulțumesc pentru gest.
Așa că în curând, vă voi da vești despre activitatea mea din Germania.
Nu va fi ușor, trebuie să învăț multe și în plus pe lângă echivalarea studiilor, să susțin examenul de limba germană de nivel B2, fără de care nu pot profesa pe adevărata meserie de asistent medical.
Îmi pare rău că țara noastră nu dă nici o șansă tinerilor absolvenți, cât și celor care au trecut de o anumită vârstă.
Poate că țara care mă va adopta pe o anumită perioadă, va fi mai înțelegătoare…nu știu.
Iar voi dragii mei, va trebui să vă ,,înarmați” cu răbdare pentru transmisia de la față locului.

 

Etichete:

Linişte şi ne-linişte

Phoaaaaiiii….eu acum am văzut de câte zile am dispărut de pe aici…
Nu m-ați uitat, nu-i așa? Nici nu aveți cum :)))
Gata! Fuse și se duse.
Am terminat și oficial sunt tanti asistenta cu diplomă, dar mai este de așteptat destul până când o să o văd în mână (birocrația asta).
Deci să nu mă supărați, pentru că vin și îmi exersez tehnica injectării pe kurul vostru. Că și așa nu o stăpânesc perfect și nici nu s-au arătat prea mulți voluntari disponibili.
Examenele au fost relativ ok, la proba scrisă însă am avut ceva emoții, dar s-a terminat cu bine. Elevă silitoare…note mari!
Ei dragii mei, acum vine de fapt greul. Că începe alergătura după un job. Am nevoie de un job….destul de urgent și nu este așa de simplu. Deocamdată, caut cam ,,orice”  dar între timp şi pentru ceea ce am terminat eu acum.
În linii mari, am revenit pe linia de plutire, am timp liber mai mult decât aveam, dar vreau să nu mai am.
Bine v-am regăsit și sper să îmi fi regăsit și eu sporul de scris!

 

Etichete:

Psiluneli-Mica poticneală….

….ce tocmai se poticni la mine.
M-am împiedicat de lipsă…totală de timp, de foi cu întrebări, teste și niște eseuri de tot rahatul
Și m-am poticnit și în drumurile astea… orașul meu, orașul lui, țară și via acasă.
Da’ nu m-am poticnit decât puțin, e o poticneală mică mică, cât o puță de furnică ce va dura probabil încă o lună.
O lună în care în loc să fiu și eu în trend, să plec la mare, la munte, la dracu, la… în praznic, mă bănănăi în casă cu niște foi cică extrem de importante care mă vor ajuta să devin în devenire.
Deci io azi mă poticnii un pic în tastele astea, dar nu mă ține mult, că sunt cu o lingură în mâncare și cu ochii beliți pe vreo 50 de foi, care ar trebui să însumeze materia mea pe trei ani, în puii mei…
No…io vă țuc din mers, lăsați-mă un pic poticnită…că apoi îmi revin…și dacă intru să vă citesc, înseamnă că e o mare realizare.
Dar cu scrisul…greu frate, greu, nu am timp.
Gata, respirai un pic, mă duc să halesc și mă bag iar să amestec micţiunea cu diureza și infarctul cu angina.
O ieși ceva, în pana mea….

au scris   Psi,  Ioana SogluGriskaAbisurile

 

Etichete: , ,

Vești

Păi…de cu zi și până seară, stau cu nasu-n astea, iară…

Picture 009
Nu mă lasă să respir deloc, când am chef le răsfir, când nu…nici nu le bag în seamă.
Azi am spus că rămân acasă să lenevesc, ei da! De unde…m-am apucat de făcut comparații și tabele…lenevesc eu mai târziu….
Mă simt presată și știu că dacă nu am învățat când trebuia, acum sunt buluc pe capul meu, iar eu mă simt în continuare ca în primul an, adică tută.
Nu că aș fi, ci doar că nu îmi pot da drumul la explicările în limba elevată științifică.
Am însă o colegă care mă întrece…adică eu spun totuși ,,ocluzie intestinală” și nu ,,încurcături la mațe”.  :))))
No hai, vă dădui raportul…acum bag nasul în foi !
Ne auzim, ține-ți aproape!
Io-te cine lenevește în schimb, nu îl doare nici la bască!

Picture 002

 

Etichete:

Miercurea fara cuvine-Prima tema

:)) are legatura cu 

 

Etichete:

Spor noua.

Punctul unu:
:)) Am inceput scoala ieri…mda.Ca o eleva silitoare ce sunt,am fost si eu prezenta,chiar daca soarele ameninta sa ne bata pe toti in cap.M-am intalnit cu colegii..fetele schimbate…mult in bine,mai slabe,mai sexoase,mai blonzite..baietii la fel de gasca si bunuci la varsta lor…
Mi-am aprins o tigara,cu toate ca fumatul (cica) ar fi interzis si am asteptat venirea ,,primei doamne”.Care a aparut si nici nu m-a surprins prea mult,cu aceeasi coafura invechita si ondulata,dar proaspata,cu vesnica ei pomenire..deci:
-fara vedere la partile intime.
_haine decente si de bun simt,nu fuste scurte ..
-nu bijuterii,hai,una-doua…nu unghii,nu oja.
-nu machiaj indecent,nu par in ochi,nu breton,nu par despletit
-fata luminoasa,zambet tot timpul,nu ,,Ciao”
-ecuson,pentru ca suntem mandri..
Ehhh…le-am urat bafta bobocilor,mai ales ca ,,prima doamna” deja incepuse sa lacrimeze a emotie si parea masochista deja…
Am plecat cu noua diriginta in noua clasa,in noua cladire…diriginta cam ciudata,clasa exact in ochii directoarei,cladire monitorizata de camere..pfff!
Discutii,planuri,exemple pentru proiect,licenta(bai..sunt in anul doi,nu ultimul),mici apropouri,,,amenintari”..nu lipsit,nu chiulit..dat afara,corijenti,repetenti…bai…ma lasi???
Deci eu am inceput scoala,da? Si daca am crezut ca am scapat de desenat…m-am inselat.
Pentru joi am de desenat sistemul respirator..iar ca o eleva silitoare ce sunt si pentru ca diriga m-a facut sa-mi tzatzaie curul(sanchi),am facut deja de aseara desenul,in timp ce vorbeam la telefon cu cineva drag..
Spor mie!
Punctul doi:
:)) A inceput si fiul meu scoala…A fost ieri si a venit acasa..cu bipul in gura.
Are diriginte nou,profesoara noua la romana,profesoara noua la matematica…
Misto,pentru clasa a 12a,nu? Va fi un an greu si pentru el si pentru mine..
Deci…Spor lui,spor mie!

 

Etichete: