RSS

Arhive pe etichete: asistent medical

Duzina de cuvinte- Fuse și se duse

Se duse și al meu concediu. Adică mai aveam o zi, dar mi-au luat-o și pe aia că e lipsă cruntă de personal. Și de bun simț și de reciprocitate.
Dar o să le amintesc eu că îmi rămâne firma restantă cu o zi sau cu plata în plus. Cum o să le spun și că nu este normal să te cheme la muncă 13 zile lunga fără să ai un liber. Parfum, nu? Parfum cu miros de căcat nemțesc!
,,Crema” azilului s-a dus dracu’! Au rămas niște urme de asistente, unele cu mișcări încete și scurse, exact ca o figurină de ceară care se topește…
Am început să mă scârbesc! Serios, situația mea e una relativ bună însă ce se întâmplă în jurul meu, cu colegi care sunt mai rău ca un urs intrat în hibernare, …cu o șefă care își dorește să fie mai șefă decât îi permite poziția actuală dar mai mică, cu povești ciudate care mereu au un sâmbure de adevăr și ajung la urechile mele, toate la un loc nu sunt motiv de sărbătoare ci te fac să îți iei câmpii.
Îți vine să îți bagi căști în urechi, bascheți în picioare și să ieși la ,,ia-mă nene” pe autostradă, cu gând de drumeție spre acasă. Sau spre alt loc care oricum e la fel ca ăsta sau poate mai rău.
Nu știu ce este de făcut, ce va fi….se pare că încet încet, după ce îmi văd interesul apropiat aici, îmi voi schimba locul de muncă.Habar nu am! Încă nu am nici un plan, dar se pare că va trebui încet să îmi fac…să scormonesc, să mă uit, să caut și să îmi fac apoi curaj să plec din nou.
Sau să rămân…nu știu nimic…nu e ușor, dar nici greu nu e.

 

Etichete: , , ,

Provocarea de luni-Diamant

Diamant! diamant_medium
Într-unul din ele lucrez eu. Firmă, destul de mare…cu peste 50 de cămine de bătrâni întinse pe o parte a Germaniei, se proclamă firmă de ,,cinci diamante”… O fi, ea știe…
Răsturnări de situații, în care șefi cad din funcții și vin alții, colegi care pleacă sau se îmbolnăvesc subit, pacienți mulțumiți sau nemulțumiți că nu li se gâdilă în kur…asta întregește tabloul de diamant.
Sau poate ,,diamantul” sunt eu….străinul care vin și muncesc cât pentru trei, fac treaba asistenților pe bani sub nivelul lor pentru că știu că trebuie să pot.
Sau poate într-adevăr ,,diamantul” este locul care acum îmi asigură stabilitatea normală și financiară, cu tot efortul suplimentar.Privesc în spate și mă cutremur. Primesc vești despre minunata noastră țară și posibilitățile pe care le oferă.
Ascult un suflet chinuit cum îmi povestește despre renunțarea la absolut tot, dar absolut tot ce ține de țara natală…casă, pământ, legături familiale…
Ascult un tânăr frustrat…fiul meu…cum îmi spune sfâșiat de furie și neputință că degeaba are o școală și niște cursuri la activ dacă locuri de muncă sunt zero și trebuie să stea pentru moment la mâna mea ca să supraviețuiască…cel puțin momentan.
Și mă gândesc că poate ,,diamantul” îmi oferă mai mult decât gândesc eu la momentul actual.
Pentru viața de căcat din țara noastră minunată, o țară care moare încet și sigur…locul unde sunt acum îmi oferă destul.
În rest, tot ce se întâmplă sunt doar detalii.
Muncesc mult, nu mă plâng, e doar o realitate, dar știu că pot pune capul liniștită pe pernă pentru că pot ajuta mai departe.
Sunt bolnavă în acest moment, am febră, îmi curg mucii în cascade, tușesc și ochii îmi curg…dar am de muncă…și mă duc pentru că nu are cine veni în locul meu.
Da…totul e minunat….acestea sunt detalii minore, vin și pleacă… și pentru moment eu rămân.

 

Etichete: , , , ,

Duzina de cuvinte-Azi sunt piatră

Azi sunt piatră neagră.1.-Hirotoshi-Itoh-sculpture
Îmi privesc sufletul ca prin sticlă. E transparent și are reflexe de ametist, culoarea mea preferată .
Pe alocuri e negru și doare.
Ieri mi s-a spus oficial că sunt dorită și că vor o colaborare de durată cu persoana mea. Puțini pacienți, dar totuși trebuie să fiu fără griji că voi fi dată afară din moment ce șeful cel mare m-a adus din țara mea de baștină. Nu se cade să sufle în lumânare dacă ea arde….
Azi mi s-a spus să devin oficială și să nu mai fiu iubitoare. Nu am rămas tablou, știam și simțeam asta.
Mi s-a spus să păstrez granița profesională și să nu devin mai mult decât se permite. Cu suflet!
Am devenit stană de piatră și am simțit că mi se strânge stomacul ca o minge. M-aș fi dat de-a dura, dacă aș fi putut, dar eram într-un birou oficial.
,,Sie sind sehr flexibel und nette…”…Ja!…însă atât de flexibilă încât să faci ce vrei cu viața mea, nu sunt. Să îmi pui o brățară și să mă ții legată de muncă și în singurele zile libere ale mele. Care sunt poate una la alte șapte sau poate cu mare noroc…două.
Azi un ,,nu” a schimbat poate iar o atitudine. Sunt o carte deschisă, dar dacă nu îmi place cum mă citești, mă închid. Poate mâine nu mai sunt atât de ,,, sehr nette” și îmi faci vânt pe o frunză, chiar dacă mă privești cu ochii tăi de azur. Îți cunosc însă zâmbetul și…personalitatea. Ești ca  mine și dacă vrei să faci rău, faci…pentru că poți…ești născută doar în aceeași decadă ca și mine. Deci te cunosc perfect și știu cu cine lucrez.
Din păcate, mai am încă multe zile până la concediu, iar timpul se scurge al dracu de încet, exact ca un motan leneș.
Vreau și nu vreau, dar trebuie să pot…încă să vreau să mai pot!

 

Etichete: , , , , ,

Duzina de cuvinte-Existențiale

Străinătatea nu e ușoară!  Asta o știe toată lumea, eu nu trebuie să mai spun. Și totuși o spun, cu gust amar și gând de ducă…8.-Anastasia
Sunt înconjurată de oameni și dacă nu aș fi, mi-ar fi mult mai greu decât îmi este. Dar sunt înconjurată de oameni buni și oameni răi, hiene pe care le simți dintr-o privire.
Ești bun atâta timp cât muncești fără să te vaiți, muncești fără să te plângi că te doare ceva, muncești până simți că pici de oboseală, muncești fără să pui o întrebare. Ești bun! Toată lumea te laudă, toată lumea îți ,,zâmbește” și  te ,,îmbie” să rămâi…că ești bun.
Dar asta doar dacă taci. Dacă deschizi gura să dai de veste că nu e bine, că nu mai poți sau că ești nemulțumit de cei din jurul tău , atunci se schimbă datele problemei. Când primești lunara scrisoare și privești cu ce rămâi în mână, îți vine de ducă…
Banii sunt mulți pe acte, apoi se împuținează cu fiecare oprire legală și oricât ai scotoci în memorie să îți dai seama de diferența dintre orele lucrate și plata finală, nu îți iese.
Pot lucra ore suplimentare până la epuizare, planul de lucru e făcut în așa fel încât să fie ore mai puține decât în contract, în așa fel încât ce lucrezi suplimentar se adaugă la minusurile tale. Germanii sunt șmecheri, nu îți oferă niciodată un cadou moca sau meritat.
Germanii sunt șmecheri, se fac că muncesc, trăgând de timp cât pot de mult încât să nu le afecteze sănătatea, care oricum o au extrem de șubredă dacă mă iau după multele absențe medicale pe care le invocă mereu.
Nu există lună în care să nu am unul sau doi colegi bolnavi, absenți motivați din motive de durere de cap, înțepătură de albină, căzut pe scări, durere de mijloc, durere de leneveală pe canapea. Durerile astea sunt extrem de grave din moment ce primesc mereu concedii medicale. Și totul merge perfect!
Eu, sinceră să fiu nu mai am loc printre ei, trebuie să îmi fac programare pentru vreo durere. Când zic că mi-o iau, se găsește altul mai rapid și îmi fură programarea.
Am slăbit din nou, am trupul tras ca prin inel, sunt o silfidă bună de dat la revistă.
Dar am ,,slăbit” cel mai mult mental și psihic.Am obosit și mă resimt în fiecare zi mai mult.
Am nevoie de timp, vreau să îmi revin, vreau să pot să fiu din nou eu.
Acum simt că am devenit un robot, dar spre norocul meu, un robot cu inimă. Atâta timp cât încă am pacienți care se bucură când mă văd și li se luminează fața la venirea mea, am pentru ce să stau.
Pentru restul, aș da dracu totul într-o secundă.
Dar nu pot. Nu acum!

 

Etichete: , , ,

Duzina de cuvinte-Viață de ne-bine

Urmele tălpilor de elefant care s-au impregnat pe irisul meu, mă fac să îmi curgă lacrimi amare.3D Set:
Poate plâng cu motiv, plâng fără motiv dar uneori o fac, în așa fel încât de multe ori zici că am ochi de bufniță.
Am cearcăne și lumea mă întreabă dacă sunt bolnavă. Nu sunt sau poate sunt.
Bolnavă de dor de mine, bolnavă de dor de vatră, de tot ce ar însemna un pic de liniște.
Suntem meniți să trăim o viață de căcat și să mimăm că suntem fericiți.
,,Bunica” cu ochi albaștri și moț în vârful capului, a murit.A făcut accident cerebral. A ajuns să moară ținută în brațe de asistentă și mângâiată pe cap de un român. Nu eu, colegul.
Nu am putut să mă duc să îmi iau rămas bun de la ea, pentru că vreau să îmi rămână întipărită în minte cum o știam.
Ieri am plâns pentru că am cedat într-un final și eu, omul puternic. Am o pacientă care are Alzeimer, iar într-o lună acesta a progresat atât de rapid încât a ajuns să nu mai facă și să știe nimic. Apoi ușor ușor și-a mai revenit. E o femeie care a fost frumoasă la viața ei și elegantă. Încă este la cei 87 de ani împliniți acum trei zile.
Am adus-o cu căruciorul cu rotile și îi dădeam să mănânce, pe fundal de sunet de chitară și voce de cântăreț…
Se uita la ceas în timp ce mânca și îmi spunea cât sunt de atentă și iubitoare cu ea. Îmi mulțumea!
Cântecul, situația… m-au copleșit atât de mult încât am cedat.
S-a oprit din mâncat și întinzând  degetele, mi-a luat de pe obraz o lacrimă din cele multe care curgeau neoprite. S-a uitat la ea și s-a întristat. Iar eu m-am simțit ca un gunoi…pentru că efectiv trebuia să fiu acolo ,,bine” pentru ea.Să o ajut!
Dar de multe ori, nu mă mai pot ajuta nici pe mine.
În ultimul timp, îmi vine să scot banii de la pușculiță, să îmi bag trei haine în rucsac și două cizme  și să mă urc în prima mașină, să fug.
Logica e simplă…am obosit fizic și mental și am nevoie de mult așteptatul meu concediu.
Dar până la el, mai am…

 

Etichete: , , , , , ,

Psiluneli- Despre una , despre alta…

Ia cu tine și inima, inima mea 10376281_254276461363324_401835504059921698_n
Și tăinuiește-o-n desăgi pe oareunde-oi… umbla!

Viața e oarecum frumoasă, dacă știi cum să ți-o faci singur, ai pornire, un pic de tupeu și oarece ,,nesimțire”… Și cu asta am spus totul fără prea multe explicații.
Nu prea am timp de net, de fapt nici netul nu mă prea ajută, pentru că atunci când am timp, el-netul a fugit de pe rețea și mă uit lung la laptop în zilele mele libere.
Mi-ar plăcea să mă țin de cuvânt așa cum am zis, că nu voi renunța la Duzini și Provocări, doar că nu prea mai ține de mine.
De renunțat nu renunț, doar că scriu mai rar, după cum vedeți.
Viața mea de străineză, așa-zisa asistentă medicală…Pfegehelferin-de fapt, se desfășoară după un program bine stabilit…trezit, serviciu…spălat,căcărit,pișilit,pamperși, învârtit pacienți de pe o parte pe alta, dus la masă, băgat iar în pat…plecat acasă, rămas în casă…zăcut. Noul e că zâmbesc mai mult, în timpul jobului cânt…de fapt lălăi mai mereu ca să nu plâng, dar asta prinde la public, pentru că sunt susținută în lălăiala mea cu alte lălăieli, împart impresii cu pacienții, mai lăcrimez ca sunt om nu stâncă, mă mai cert cu câte un ,,nebun” după care îmi revin pentru că îmi dau seama că nu are nici o vină săracul în senilitatea lui, de face tâmpenii, cade sau întinde rahații prin toată camera sau strigă la mine…
Mișto viață , nu?
Mă…dar nu dramatizez…în greutatea de aici, chiar e mișto și mă amuză. Se putea și mai rău.
Colegele parcă s-au mai dat pe brazdă…poate doar e o părere sau liniștea dinaintea furtunii.
Cu limba străineză, fac un al doilea curs de germană exact în incinta unde locuiesc și am auzit că vrea să ne bage încă unul pe gât. La ultima lecție, am învățat despre căcat. Da, nu radeți…la muncă trebuie să scriu în caculator cum s-au căcat pacienții și când spuneam, ei nu înțelegeau, iar eu nu înțelegeam ce ziceau ei. așa că mi-am întrebat ,,profesoara” cum e căcatul…iar ea…mi-a desenat și apoi scris în dreptul fiecărui desen. Mișto!
În rest…sper să ajung și prin alte părți, nu numai în sătucul asta unde îți cântă cucii.
Data viitoare poate vorbim și de corason.
Da’ eu sunt bine, să știți!

 

Etichete: , ,

Duzina de cuvinte- Ne-omenie

Cine crede că străinătatea te așteaptă cu cununi de dafin, surle și trâmbițe…se înșeală amarnic. Eu nu știu cum pot spune unii români că se simt împliniți în țara care îi adoptă, pentru că întotdeauna vei fi socotit un străin, indiferent cât de ,,bun” ești.
Când v-am spus că mulți mi-au spus înainte să plec că se bucură că ,,scap” de România iar pe mine nu mă trăgea ața, nu m-ați crezut…
La voi plouă tot timpul și așteptați să iasă soarele. Aici, aștept să strălucească razele de suflet
Credeați că am ajuns în paradis? Nup! Nu sunt…aparențele înșeală!
Mă simt ca un soldat pe câmpul de luptă, un soldat care luptă mecanic împotriva indolenței și nepăsării…
La schimbul de tură au avut loc discuții, discuții pe care eu un om normal, nu le înțeleg.
Când sunt de serviciu și nu fac față…sun un prieten, prieten care vine din timpul său liber și mă ajută preț de 10 sau 15 minute. Nu va gândiți că face cine știe ce…doar mă ajută cu pusul în pat, al  pacienților ce nu se pot deplasa. Asta o fac pentru că este personal puțin și cei prezenți preferă să se ajute între ei și apoi la final să ajute un străin.Pierzi timp prețios așteptând și este un lux pierderea de timp.
Câteodată sunt prea frântă ca să mă mai descurc repede, așa că atunci când chiar nu mai pot, îmi sun colegul care locuiește la mansardă în azil. El vine și face asta cu plăcere, mai ales că e un ,,munte” de om și mai ales că îi cântă cucii de plictiseală.
Să revin!
În urma unei frustrate care se dezlănțui la schimbul de tură(cred că a fost rezultatul refuzului colegului meu de a o…)șefa,bătând apropouri, a spus că nu este permis să vii și să ajuți în timpul tău liber.
Acum eu știu că legal, da…are dreptate…dacă se întâmplă ceva, pici vinovat….dar nu este cazul.Omul a fost trezit și în miez de noapte să vină de urgență(din timpul lui liber, da?) să ajute pe câte o speriecioasă care era de noapte și nu făcea față cu câte un pacient.
Drept pentru care că al meu coleg s-a dat la fund și de acum încolo nu o să mai ajute pe nimeni, pentru că aici nu se pune preț pe ajutor și omenie.
Nu o să înțeleg niciodată răutatea și meschinăria și ura față de străini.
Frustrata a început apoi să ,,bată” în mine, că sunt asistentă și nu fac nu știu ce, că nu înțeleg limba, că ea dacă ar fi, nu s-ar duce în altă țară dacă nu ar vorbi bine limba respectivă…
Eu…unsă pe la osii cu multe alifii…am lăsat-o să își verse veninul în fața altei colege cu care vorbea după care am întrerupt-o și i-am spus că pe ecusonul meu scrie cu totul altceva și că aici la ei eu nu sunt asistentă, deci nu trebuie să fac ce face ea pe banii ei mult, mult mai mulți.
A făcut ochii mari și m-a întrebat dacă înțeleg ce vorbește. ,,Logic că înțeleg ce spui, chiar am înțeles tot ce ai spus până acum”. După răspunsul meu…mi-aș fi dorit să îi desenez cu cretă ceva pe față, pentru că zâmbetul i se schimbase .

 

Etichete: , ,

Psiluneli-Coșmarul

Tot povestesc pe aici de ,,coșmarul” prin care trec bătrânii pacienți. Coșmar e impropriu spus, e vorba de lipsa de afecțiune și de atenție pe care și-o doresc majoritatea de aici și cred că de oriunde.
Mulți suferă de demență, pe lângă multe alte boli ale lor, alții sunt depresivi, unii au depresie severă și sunt ca niște zombi muți…
Când am ajuns aici, nu credeam că voi avea atâta răbdare și înțelegere cu pacienții.
Am descoperit pe parcurs că deocamdată nu mă pot detașa de sentimentele mele de milă și compasiune pentru a fi imună în fața durerii lor.
Cu timpul o voi face, pentru că…indiferent de bunătatea ta, ce se întâmplă în jurul tău te afectează.
Văd în pacienții mei pe bunicii care nu mai sunt, pe părinții mei în următorii ani .
Mă uit la ei cât sunt de fericiți când le vin aparținătorii-familiile, copii, nepoții. După plecarea lor, cad…le cade privirea, li se stinge lumina din ochi.
De când am venit, succesul muncii mele și relaționarea cu pacienții este că mă ,,cobor” la mintea lor, întru în jocul lor, râd cu ei și cel mai important, pe lângă că vorbesc cu ei, îi ating pe umăr sau pe mână, le strâng mâna și chiar îi pup pe frunte pe unii .
Aceste gesturi minime, pentru ei este luna de pe cer.
Ni se cere să ne facem treaba și atât. Dacă dai atenție mai mult decât trebuie unui pacient, deja nu mai este bine, pentru că ceilalți colegi cad mai jos ca tine în fața pacienților, nu e bine să audă că tu ești lăudat, că te-ai dus mereu la el și l-ai întrebat de sănătate sau că te prezinți imediat de câte ori te sună…Că doar nu ești îngrijitor personal?
Asta nu o să o înțeleg…până la urmă la asta se referă un azil, nu? Să îngrijești bătrânețea unui om bolnav sau nu, făcându-i-o cât mai liniștită și frumoasă, acordându-i atenție.
Dacă acum două zile am avut în ochi lacrimi de furie și neputință, ieri mi-am înghițit lacrimi de milă și compasiune.
Pacienta de care v-am mai povestit, băbuța de nouăzeci și ceva de ani, cu ochi albaștri și codiță împletită, ieri era în salon. Stătea de vorbă (de fapt bătea câmpii) cu fiica ei.
M-am apropiat de ea și am salutat-o pentru că nu o mai văzusem de o săptămână (am lucrat în altă zonă din azil). Când și-a ridicat ochii și m-a văzut, i s-a luminat fața și mi-a zâmbit larg. Ochii îi străluceau și era dintr-o dată plină de viață.M-am aplecat și am pupat-o pe frunte și atunci a râs…
Fata ei s-a uitat mirată și apoi a zâmbit și ea.
Mi-e dragă această băbuță de mor…nu știu de ce, dar de câte ori o văd, îmi aduce aminte de mama…da, de mama nu de bunica…poate că blândețea și cumințenia ei mă duce cu gândul la mama mea…așa o văd peste ani.
De câte ori o văd pe băbuță, mi se umple ochii de lacrimi…
Știu că e un rău necesar azilul, știu că te ajută cu multe, dar pentru pacienți e ca un coșmar…plătești pentru o bună îngrijire, dar afecțiunea și comunicarea de multe ori nu există, asta e întotdeauna extra… la purtător.

 

Etichete: , , , ,

Duzina de cuvinte- Rugul vrăjitoarelor

Ceara mă-sii de treabă!
După ziua de ieri și de fapt după săptămâna asta ce tocmai se încheie, nu mai am sentimente atât de bune.
Praf și pulbere se alege de părerea mea de bine ce am avut-o la început.
Cunoșteam foarte bine ce fel de oameni sunt în ,,occidentul” asta minunat. Ce ,,fiare” zac în ei!
Ce boală au pe Ausländer-i…
Am crezut pentru o clipă că zâmbetul afișat de toată lumea, acel zâmbet de început care a durat o lună și de fapt încă mai durează, nu ascunde altceva.Cu toate că eu cunoșteam foarte bine acel zâmbet…
Dar ascunde indiferență și nepăsarea și ascunde ostilitatea pentru tot ce e străin. Nu trebuie să fii mai bun ca ei, nu trebuie să demonstrezi nimic, nu trebuie să fii lăudat….pentru că asta îți atrage antipatii, antipatii care oricum erau, că doar nu ești de-al lor.
Cum să te aștepți ca să fii ajutat? E mai simplu să fie patru inși într-un singur loc să se ajute între ei, iar tu să inebunesti de unul singur cu zece apatici pe cap. De ce să îți fie ție mai ușor? Cine ești tu?
Credeam că numai la noi sunt grupulețe grupulețe între colegi. Aici e o cloacă, bună adunătoare de frustrați care zâmbesc tot timpul…mă uit, chiar și ei între ei își zâmbesc și apoi se bârfesc.
Mi s-a înmuiat și ultimul sentiment de bunătate, băga-i-aș în mizda păsii…
Când am ajuns aici, colegul meu m-a avertizat și bănuiam că un sâmbure de adevăr există în ce spune, dar nu credeam că voi descoperi atât de repede.
Ne credeau pe noi (eu și el, românii)…niște boboci bătuți în cap care nu vor face față….și nu și-au dat seama că au în față niște războinici de temut.
Din păcate, profesionalismul și bunătatea față de pacienți, respectul și lauda pacienților, ne pune direct pe rugul vrăjitoarelor.
Și asta este doar începutul…
Tablourile de final nu știu care vor fi, este prea devreme să mă pronunț.
Tot ce știu pentru moment este că ieri a fost pentru prima dată când am clacat și mi-am înghițit lacrimile de neputință…am plecat capul și am tăcut….
Pentru moment!

 

Etichete: , , ,

Duzina de cuvinte- Rezumat rezultat

Miroase a căcat în jurul meu.0651
Ah…scuzați-mă vă rog, am uitat că trebuie să vorbesc frumos…
Afară, pe străzi, în aer,peste tot miroase a rahat de vacă, a balegă. Am încercat să îmi miros parfumul, dar tot a căcat pute.Mi-aș fi făcut palmele căuș ca să le pun la nas, dar păream apoi prea ciudată printre trecătorii care păreau că le place mirosul bio.
….
Am revenit în cameră cu gânduri aiurea și totuși destul de bine definite, un mare decalaj între ce auzisem și ce am simțit azi pe pielea mea.
Rezumat:
Azi am mirosit moartea. Când bate la poartă, știi că e pe aproape și se simte prin toți porii.
Am o pacientă pe care oricât ai spăla-o, de ceva timp are un miros, un miros specific de carne stricată amestecată cu iz de acru. Nu glumesc, știu că sună macabru, dar azi mi-am dat seama că moartea are miros…
Încep să cred că în curând se va imprima pe pielea mea mirosurile din azil și câteva ore chiar nu scap de el, îl simt în nări…
Am pacienți care par întregi, dar e doar o iluzie…după ce sunt lucizi în următoarele momente revin în lumea lor.Sunt doar simptome trecătoare…
Unii adună scame imaginare, alții fac drumuri de du-te-vino ca să treacă timpul, alții tac.
Pare ciudat dar îmi place ce fac și nu credeam că voi rezona cu cei din jurul meu așa bine.
Pacienții îmi fac cu mâna când mă văd și sunt fericiți atunci când lălăi câte o melodie pe lângă ei, ca să uit greul.
Zâmbesc tot timpul ca să nu clachez și am descoperit că este mai bine așa.Poate e un scenariu versatil, prost sau poate doar un scut ca să mă apăr de slăbiciunea mea-mila. Nu te poți supăra pe un om care nu știe ce este cu el și care așteaptă o vorbă bună de la tine sau o mângâiere.
Am o pacientă de care mi-e cel mai drag…are nouăzeci și ceva de ani,e micuță de statură, invalidă, un braț imobil, părul alb complet, lung până la umeri pe care îl prind într-un moț tineresc în creștet sau într-o coadă împletită, ochii albaștrii și un zâmbet care mă topește.
De câte ori o văd, mă duc și o pup pe frunte. Un luciu ciudat îi apare în privire, i se luminează fața și îmi zâmbește larg. Nu poate vorbi decât foarte puțin și incoerent, dar știu că e fericită. Câteodată are lacrimi în ochi și simt că are o durere în suflet.Dar asta în altă poveste, data viitoare.
Mă simt prinsă într-un năvod. Poate o să încerc să scap din el sau poate o să rămân.
Un lucru știu sigur…nu mai vreau să sfârșesc într-un azil. Nu vreau să sfârșesc cerșind un zâmbet și o atenție.

Alte scrieri interesante le gasiti in  tabelul lui Psi .

 

 

Etichete: , , ,