RSS

Arhive pe categorii: Cum am devenit asistentă medicală și viața în Germania

Paște înstrăinat

Happy-Easter-Greetings-For-Friends

Mă uit cum cu frenezie toată lumea bucătărește cu spor pe ultima sută de metri. Recunosc, făceam și eu asta odată și recunosc din nou, dacă eram acasă, eram și eu în focuri.

Dar acum sunt ,,acasă” și spiritul nu îl simt. Nu l-am simțit nici când a fost aici celălalt Paște. Al catolicilor. Eu eram la munci, dădeam pe brânci în timp ce bătrâneii căutau de zor ouă prin azil.Și ne îndopau pe noi asistentele, cu ciocolată.
Sunt în continuare acasă. Stresată.
Am fost azi în azil să îmi duc medicalul și mi-am vizitat o parte din bătrâneii mei. M-a apucat plânsul când i-am văzut, așa sensibiloasă am devenit. Toți m-au întrebat când revin…ce să le spun? Că mai am un pic și o iau razna ca ei?? Neah! Le-am zis că revin cât pot de repede când o să pot să înțeleg din nou ce îmi vorbesc. Au râs! Glumesc și eu, ce dreacu să fac?
Azi mă duc să cumpăr patru ouă colorate…ba nu…șase…ca să simt și eu duminică Paștele. Cozonaci nu mai fac, că nu am cuptor, sarmale…nu există varză murată pe aici (da știu…să opăresc o varză și să…nu…nu e varza ca a noastră, e toată un cotor). Și în ultimul rând, nu sunt acasă…sunt prin vecinii iubiți. O să ies la un restaurant cu iubitul și cu fiul meu și o să ne ciocnim apoi ouăle. Alea colorate curcubeu, nu altele!
Cam asta ar fi!
Știți voi cum e…să luați Lumină, să fiți mai buni, să vă prindă sănătoși Paștele, să mâncați miel, ouă, sarmale, salată de boeuf, fripturi, grătare, cozonaci și prăjituri de mii de feluri…să pașteți în ce fel vreți voi, dar să o faceți cu cap și alături de cei dragi.Și să aveți omeprazolul și colebilul aproape de voi, că să știți…e înghesuială mare la urgențe.

Vă urez bunătate și un Paște fericit! 

 

Etichete: , ,

Stres mental

S-a așternut praful și o să se mai aștearnă…Cuvintele se ițesc firave printre pânze de păianjen. 04q
Viața merge înainte cu bune, cu rele, chiar dacă blogul stă pitit într-un con de umbră.
Pe meleaguri străine, unde visăm că aleargă câinii cu covrigi în coadă și unde vrem să credem că numai lapte și miere curge, noi cei care suntem veniți să lucrăm cât se poate de legal cu contracte de muncă încercăm să rămânem pe linia de plutire.
Ne înscriem peste tot pe unde ni se cere, plătim cotizații și impozite, suntem conștiincioși și muncitori, răbdători și flexibili și totuși ceva ceva scârțâie…

Atunci când ai dat sau dai tot ce e mai bun din tine, te prezinți la muncă chiar dacă o vână de la cap stă să îți pleznească sau te doare la genunchiul din partea stângă de după cot, realizezi că nimeni, dar nimeni nu observă efortul tău și începi să devii …ca ei.
Sunt acasă în medical. De data asta după ce am așteptat din nou mult și bine ca un loc să se elibereze și să pot deveni și eu bolnavă.V-am povestit că aici când li se pune pata sau i-a mușcat musca, oamenii de aici își iau medical. Și dacă se cacă pe ei își iau medical…eu ca fraieră veneam la muncă cu hârtia igienică pregătită și făceam ture la WC…dar veneam. FRAIEROOOO!!!!
De data aceasta stresul și-a spus cuvântul și rotițele din capul meu au cedat. Apoi încet încet a luat-o și stomacul la vale, după el gâtul a început să scârțâie din cauză de durere de coloană și în final rinichii au strigat și ei după ajutor.
Nu, nu zac în spital cum voia nenea doctorul să mă împacheteze, sunt acasă.
După mine…potopul. Dacă au văzut colegii că e groasă, că eu nu vin la muncă să trag la jug, s-au mai ,,îmbolnăvit”doi.
De fapt totul se întâmplă pe fond de nouă șefă a asistenților, care de când a venit, a adus haosul în azil.Șeful azilului parcă e fermecat de ea ( e o tanti grasă, nu va gândiți la prostii), nu îi mai iese din cuvânt și din păcate ne-a dat pe noi peste cap.Lumea începe din nou să caute să plece, unii primesc demisii pentru că își spun punctul de vedere, alții își dau singuri demisia pentru că au găsit ceva mai bun, alții așteaptă.
Eu sunt în medical.Pe sistem nervos, adecă…stresată și să nu mă supărați că fac urât, plâng sau mă ,,depresionez” .Nup, glumesc într-o oarecare măsură. M-am dus la doctor și am zis: nene, eu fac poc…am luat-o razna, nu mai pap, nu mai fac nana, stau și număr oi și în puținul timp cât dorm(alea vreo două ore) eu visez că alerg să fac injecții, să dau pastile, să măsor tensiuni, să spăl pacienți și să le dau să mănânce. Toate astea dintr-o singură mișcare ca și în realitate. Sexosul meu doctor a zis… ,,aaaa…Psychische belastung…du bist krank, bleibst zuhause”. Adecă mai pe românește tradus neaoș, ai luat-o razna cu capul, stai acasă.
În timpul acesta, îmi caut o nouă locuință, mai mare, mă uit de mobilă pe internet și aștept să văd ce fac cu un nou loc de muncă. Mai durează dar măcar m-am hotărât. Încet încet trebuie să mă smulg de aici, azilul asta îmi suge și ultima fărâmă de energie pe care o mai am.
Cealaltă parte de energie o împart între fiul meu și iubitul meu, doi oameni care mă iubesc, îmi sunt alături dar mă și disperă în aceeași măsură. Amândoi!

 

Etichete: , , ,

8 Martie

 

Pot respira aerul,579201_361727547251662_1920238048_n
dar te respir pe tine.
Pot vedea orice
și pot privi împrejur,
dar te văd doar pe tine.
Pot trăi fără tine,
dar nu vreau așa ceva,
pentru că vreau să te trăiesc.

Câteodată, ca să trăiești (poate) cu adevărat, nu îți trebuie decât să ai în jur simplitate.
O viață obișnuită, aparent banală, un copil care nu mai este de mult copil și totuși te acaparează cu dorința de afecțiune, te uimește cu gesturi teribil de bărbătești…
O viață aparent banală și totuși atât de intens trăită, pe alocuri îndulcită cu zahăr amar, cu un om alături ,care într-o zi te face să te simți atât specială cât și decăzută de pe piedestalul pe care te-ai urcat sau te-a urcat…
Zile în care urci până la cer și la fel de ușor ești în picaj, zile în care te minunezi de naivitatea celor care nu au experiența vieții, experiența ta, zile în care zâmbești și îți înveți ,,bărbatul” despre cum să cunoască o femeie în adevăratul sens.
Zile în care vorbești fără perdea despre sex și cum să te cunoști cu cel de lângă tine fără să îl minți și nopți în care dezbați ateismul sau alinierea planetelor ( asta privind prin telescop la stele și primind lecții gratuit despre ele)
Zile în care iubești, adori, te enervezi, strigi, ești ironică și apoi te pufnește râsul când îți dai seama că nu se prinde nimeni de ironia ta.
Zile în care ești tu, tu cea care respiri prin fiecare por feminitate și nu îți ascunzi defectele pentru că cel care e alături de tine te vede atât de perfectă.Iar tu știi că nu există perfecțiune!
Pur și simplu zile. Toate!
Pentru că în fiecare zi ești femeie, pentru că nu trebuie să fie doar o zi specială, pentru că…ce s-ar face ei fără noi, astea ale dracului…noi femeile, mamele, iubitele, coțohârlele…
Pentru că putem fără, dar nu vrem.
Pentru că vrem  să îi trăim și ei vor să ne trăiască.
Și totuși, la mulți ani femeie!

 

Etichete: , , ,

Șase ani

Am realizat că ultimul articol l-am scris pe 20 ianuarie.sticker_6_ani_garantie_liebherr
O data care are o mare semnificație și pe care de ceva timp o uit…
Pe 20 ianuarie am făcut 6 ani de blogăreală în care m-am descoperit și redescoperit , ani în care am așternut pe blog povești pentru copii ( aca Jegărel ) și povești pentru oameni mari.
Șase ani în care am relatat fantezist sau adevărat, frustrările mele, trăirile, decepțiile și atașările, ,,iubirile” și iubirile, mila și sila.
Toate la un loc au rezultat șase ani împreună.
Am legat prietenii virtuale și prietenii reale, am citit pe alții și alții pe mine.
Am renunțat la multe și am început să scriu din ce în ce mai rar.Dar tot am făcut șase ani!
Nu v-am uitat! Pe nici unul dintre voi! Îmi este dor de fiecare, chiar și de cei care nu mă mai citesc.
Eu vă am în căpușor…
,,Sălbatica” Scorpio există încă și trăiește cu fiecare por viața de acum. Dar o trăiește împreună cu Jekylla  și se înțeleg de minune.
Hydea apare doar pe la jobul meu. Câteodată e așa de prezentă încât mi se face și mie frică și abia o potolesc…
Sunt bine…suntem bine!
Și creștem…am făcut șase ani! Și mergem mai departe, de ce nu cu noi povești…

 

Etichete: , ,

Din plin…

Dacă nu ai net, nu exiști!
Începutul anului mi-a adus o lipsă acută de internet.54
….
Sfârșitul anului a fost exact cum îl prevedeam, cu oameni dragi alături de mine, atmosferă plăcută alături de mulți alții.
Revenirea acasă m-a trezit la o mică realitate, lipsa internetului. Care s-a prelungit pe o perioadă de două săptămâni și ceva și care mi-a adus fiul în prag de apoplexie.
Ce înseamnă tineretul asta care respiră numai FB, chaturi și jocuri.Jermanica a trecut prin gura fiului meu și filtrată și nefiltrată…
Mulțumesc tuturor care și-au rupt din timpul lor liber și mi-au citit ultima postare și mi-au făcut urări.
Dragoș, Papi, Hapi,Vero, Little, Sonia, Racolta, Dagatha, am fost în imposibilitatea de a vă răspunde…vă mulțumesc mult !
2016 a început în forță! Plecări de job, sosiri de forțe proaspete, colegi noi, colegi buni și mai puțin buni, bârfe, priviri sfredelitoare, întrebări incomode, muncă multă, stres, discuții penibile.
Nervi, mulți nervi și gânduri din ce în ce mai multe de renunțare și căutare în alte direcții…
Iubirea a rămas însă la fel! Nu! Nu a rămas la fel, este mult mai intensă de ambele părți.
Când nu suntem împreună ne căutăm, ne vorbim, ne spunem cuvinte pe care le trăim deja.
Când suntem împreună ne căutăm din priviri și nu ne spunem nimic, pentru că ,,ne gândim, ne trăim, ne respirăm”.
Facem lucruri împreună cu mare drag, ne ajutăm reciproc și ne sprijinim unul pe altul. Comunicăm, discutăm, dezbatem.
Bărbatul aripi se înțelege bine cu fiul meu. Când îi văd împreună cum discută, râd, glumesc, se joacă pe consolă exact ca doi puștani , îmi crește inima.
Se zbate deja pentru ca tot ce ține de birocrație și hârțogăraie pentru fiul meu, să se rezolve.
Bărbatul aripi gătește. Când sunt la el, preferă să stea în bucătărie să moșmondească și o face chiar bine.
Bărbatul aripi mă răsfață câteodată ca pe un copil. Ultima dată mi-a pregătit cada, a umput-o cu spumant și m-a invitat în ea. Venisem de la muncă, eram obosită și stresată. M-a săpunit ca pe un copil, mi-a oferit acea atenție și tandrețe, acel moment pe care eu l-am savurat cu fiecare por, fără a avea vreun gest ce îl puteai considera pur sexual.
Da, bărbatul aripi există! E lângă mine, e în viața mea, mă trăiește, îl trăiesc.
Da, 2016 a început în forță…

 

Etichete: , , , ,

La multi ani, 2016!

La-multi-ani-2016-

Astăzi se încheie un nou an.O zi în care voi avea alături de mine două persoane dragi, pe care le iubesc mult…fiul meu și iubitul meu.
Revelionul ne va prinde la o onomastică. deci două în una-numai bun de petrecut…
2015 a fost un an nici mai bun, nici mai prost ca celelalte. Fiecare an mi-a adus și bune și rele.
2015 a fost , pot spune, un an al carierei mele , un an care m-a lansat un pic înainte și în care am evoluat profesional..
2015 a fost un an în care am incheiat o relație-nerelatie destul de toxică pentru mine, o semi ceva în care m-am complăcut voit din plictiseală și lipsă de afecțiune.
Am reușit să mă smulg din această minciună ( nu, nu îmi pun cenușă în cap, nu mă scuz, doar îmi asum faptele) și am reușit să mă câștig din nou, pe mine.
Și aducându-mă pe mine înapoi am primit darul mult așteptat.
Am citit undeva că ,,există bărbați aripi și bărbați pietre”.
Darul primit este un bărbat aripi.
Este omul care reușește să scoată din mine ce am mai bun.
Omul care mă face să am încredere în mine, să am răbdare, să nu mă enervez așa ușor, să fiu calmă în situații în care aș fi renunțat din start, să zâmbesc, să râd.
Să iubesc în continuare, după toate încercările…
Fiecare bărbat care a trecut prin viața mea m-a făcut să simt ceva pentru el: dragoste, speranță, furie, înțelegere, milă, afecțiune. Indiferent cum a fost fiecare, bun sau rău, de la toți am învățat câte ceva pentru pe mai departe.
Cu ,,bărbatul aripi” trăiesc din nou sentimente ce erau deja băgate la sertar. Fiecare ,,iubire” a fost altfel.
Știți cum e Scorpio…dar acum pot spune pentru moment că am ce mi-am dorit mereu de la persoana de lângă mine, încât a meritat toate încercările de până acum și toate poveștile cu iz erotic…
Mă recunoașteți? Nu mă recunoașteți?
Eu mă mir de mine, dar sunt surprinsă pozitiv.
Anul 2015 a fost un an al carierei, al stresului, al reîntregirii familiale și al iubirii în toate formele ei…de la negare până la acceptarea firească.
Îl voi încheia în bune condiții, cu multă iubire de oferit atât pentru fiul meu cât și pentru ,,omul aripi”, cu gânduri multe îndreptate către părinții mei, pe care sper să îi revăd sănătoși la anul, cu gânduri bune pentru voi.
Blogul va merge în continuare, vor fi scrise noi povești (mai rar, ce e adevărat) pentru că jobul îmi mănâncă timpul, dar eu Scorpio, sper să vă găsesc pe toți sănătoși și în noul an și să ne citim cu drag.
,,La mulți ani ! ” și iubiți-vă mult.

Scorpio

 

Etichete: , , , , ,

Cartea unui om obișnuit

Luați loc și citiți mai departe file din ,,cartea’’ unui om obișnuit.00xa0552HeiStiu că sunteți pe aici în așteptare, dorind să citiți ultimele noutăți ale lui Scorpio.Nu am mai scris de o lună, abia astăzi am văzut asta.Ultima perioadă a fost una cu mai mult sau mai puțin stress, cu multă muncă, cu ceva boală și cu o revedere mult așteptată.
Fiul meu este alături de mine de ceva timp și va rămâne aici. Mă bucur că a luat această decizie, nu va fi ușor, însă se va integra cu timpul. Inainte de a putea avea un job, se va înscrie la un curs de germană, pentru că fără nu are nici o șansa de a găsi ceva bun și ar fi păcat. Limba engleză nu îl ajută foarte mult, vorbește în engleză doar cu prietenul meu și cu puținele persoane care mai vorbesc engleza.
Am reușit și am cumpărat și o mașină pentru el, ca să îmi fie mai ușoară deplasarea și ca fiul meu să aibă posibilitatea flexibilă de a fi oriunde își dorește. Am simțit din plin pe pielea mea că fără carnet de conducere și o mașină, aici ești un om ,,mort’’.
Dacă acum fix două luni am avut acea gripă made Jermănica, acum m-am pricopsit cu o răceală ciudată și cu o tuse nenorocită care m-a lăsat fără voce două zile, apoi m-a trimis în medical fără drept de apel. Tușesc până nu mai am aer și orice iau nu mă ajută cu nimic, doctorul a fost de părere că nu am nevoie de antibiotic, dar nu știu dacă fără, mă fac bine.
Cu iubirea stau bine, chiar prea bine și mai mult ca oricând, sunt liniștită.Văd în privirea celui drag tot ceea ce îmi doresc și nu mai am nevoie de cuvinte sau întrebări. Ne completam și ne înțelegem cum nu credeam că există la cei ,,reci’’ –cum le zic eu și mulți alții… Mai am de lucrat la mine la unele aspecte, mai am de învățat din noua mentalitate de aici, am ceva de ,,lucrat’’ și la el dar totul se va face treptat și ușor, în așa fel încât să nu greșesc. Uneori, Hydea vrea să își arate colții, însă Jekylla o ia de mână și o duce să se liniștească, în așa fel încât să nu strice totul. Poate Hydea nu înțelege tot ce se întâmplă sau poate că vede ea ceva mic mic, acolo, însă Jekylla a rugat-o să aștepte și să vadă dacă este așa sau se  înșeală …
Totul se construiește cu răbdare și mai mult ca oricând, învăț pe mai departe… să am răbdare.
Viață mea se desfășoară acum cu pași normali, fără să o mai grăbesc și fără să fac mari planuri. Si e bine, pentru că așa se scriu pe mai departe file în cartea unui om obișnuit.

 

Etichete: , , , ,

Duzina de cuvinte- Gânduri rebele și aniversare

1456065_355163844619644_340439816_n

Ceara mă-sii de treabă! Am trecut de a treia săptămână de ,,șefie ”, merg pe a patra. Sinceră să fiu nu îmi place deloc, pentru că o clipă de neatenție te transformă în persona non grata. Tot nu îmi este bine, am devenit o țestoasă în depresie care pișă ochii atunci când chiar nu mai poate. Sunt cu capul, sunt cu nervii întinși la maxim, sunt îmbufnată, atentă la prea multe în jurul meu- ceea ce mă amețește complet, primesc prea multe informații deodată și de multe ori rămân blocată pentru că nu știu ce să fac cu ele.
încerc să nu cedez și să fac totul bine, însă dezamăgirea e cu atât mai mare cu cât știi că faci bine și totuși auzi comentarii de după, că nu ești bun. Asta mă dă mult înapoi însă sunt învățată cu bârfa românească.
Bârfa nemțească e la fel! Oamenii sunt aceeași oriunde te duci, simpatici, corecți, delăsători, lasă-mă să te las, buni la vorbă, slabi la muncă. Ca peste tot!
Alerg ca o rachetă pe culoarele azilului, ajutând mai departe acolo unde e nevoie , încercând să fie bine și să nu mai aud discuții. Discuții sunt și vor fi! Tehnica de a demonstra ceva poți să ți-o  bagi în dos, aici nu ai ce demonstra. Aici muncești până la epuizare sau renunți. Astea sunt opțiunile.
Tanti șefa cu puricele lătrător, nu mai e! într-un final șeful cel mare i-a cerut să demisioneze, nu avea nevoie de o statuetă în cutie. Se îmbolnăvise subit într-o situație de criză pe care nu a știut cum să o gestioneze. După o noapte în care cel care trebuia să muncească schimbul trei, s-a dat dus…iar eu a trebuit cu încă o colegă să lucrăm în continuare după schimbul doi și schimbul trei, deci 17 ore, noaptea următoare a lucrat-o șeful meu cel mare.Ar fi trebuit să fie doamna tanti șefă , însă ea nu a servit așa ceva la gabaritul ei, nici nu ar fi putut.
Am avut libere câteva zile , zile în care am zăcut, am vizionat filme, am stat pur și simplu în casă, să nu mai văd, să nu mai aud.
Azi am aniversare! Barosanul meu își serbează ziua de naștere și nu îi pot ura decât multă, multă sănătate și răbdare cu mama. Voi suna, îl voi felicita și voi bea în cinstea lui un pahar de ceva bun de la un brand renumit. Să îmi trăiești tata!

Pe ceilalți Duzinari îi găsiți la Eddie  în tabel.

 

Etichete: , , , ,

Duzina de cuvinte- Puricele lătrător

Închipuiți-vă un cățel de talie mică, atât de mică încât îl poți prinde cu agrafe în piept, atât de mic este…
Rectificăm!
Închipuiți-vă un cățel de talie mică plimbându-se alături de o persoană corpolentă.
Cățelul este cam cât o palmă jumătate, persoana are între 120-140 kg…? Cam așa…
Mda!
În câteva cuvinte, aceasta este nouă mea șefă a asistenților. De când am zărit-o mi-am dat seama că nu are nici o șansă să se apropie de mine și nici eu de ea.De fapt șanse nu prea primește de la nimeni, însă postul îl are și e șefă. Că ce știe sau ce poate, habar nu am. Poate știe, dar să fie cu adevărat o asistentă șefă, nu va reuși. În primul rând, șefa asistenților trebuie să fie un model și exemplu de urmat. Să vină când alții nu pot veni și să suplinească în lipsă, să acorde sprijin pacienților, să te ajute pe tine ca asistent, să așeze medicamentația corect, etc, etc, etc.
Nup! Ea vine în casa bătrânilor și se plimbă pe culoare ca pe stradă, cu puricele ăla de cățel. De câteva ori era să o calc (mă scuzați e o cățelușă) …un li…m…bric de rasă, mică și rotofeie. Până și lesa e mai mare ca ea și noroc cu lesa, pentru că doar așa mi-am dat seama că la capătul celălalt e cățeaua , așa am fentat să nu o stârcesc efectiv de podea, într-o clipă de neatenție.Am vrut să o alint, dar după ce că e mică, mai e și a dracu’. A început să chițăie la mine într-o încercare de lătrat și când m-a pufnit râsul mai tare, a zbughit-o în brațe la mă-sa aia mai grasă.
Nu am nimic cu oamenii corpolenți însă șefa este de departe un amestec de îngâmfare și sfidare pe față. Și când tu alergi ca nebunul de la un pacient la altul să îi speli, îmbraci și să fugi cu ei la masă, o vezi că apare agale cu mersul legănat, ținând o lesă și la capătul lesei un ,,purice” lătrător, trecând pe lângă tine și întrebându-te ,,cum te simți, ești cumva stresat(ă)”???
Logic că te apucă dracii și simți nevoia să îi dai un șut ,,puricelui” să îl faci imprimeuri pe veșnicul ei tricou negru-că cică negrul subțiază…
Tu vezi culori în fața ochilor de nervi și cu un rânjet verde îi spui că nu se mai poate așa, ea însă se face că nu aude și trece mai departe.
Nu îi port pică, nu îi port ură, însă indirect am anunțat că e posibil să mă gândesc mai bine și să îi zic din mers ,,te sărut, te pup, pa, pa”.
Data aviatoare discutăm mai pe larg!

 

Etichete: , , , , ,

Duzina de cuvinte-Nori negri de furtună

Poate vi se pare că în ultimul timp doar mă plâng de ceea ce implică munca de asistent medical în Germania.FMI--Economia-a-crescut--dar-Romania-trebuie-sa-se-pregateasca-de-furtunaȚin să precizez din nou că sunt impresiile mele la cald sau la rece la ceea ce înseamnă munca într-un azil de bătrâni și de bolnavi de demență sau Alzheimer.
Oficial, lucrez acum ca asistentă medicală și de câteva luni bune sunt într-o furtună care se transformă încet încet în uragan.
Era de așteptat ca după recunoașterea mea să fiu ,,folosită” direct fără a avea habar de multe lucruri. Noi străinii în general suntem lucrați la maxim, neținându-se cont că avem și viață privată, doar pentru faptul că am fost ,,aduși” aici, avem o coșmelie dată de ,,ei” și suntem plătiți mai bine ca în țara de baștină. Noi nu știm să fim bolnavi, să avem gripă, să ne doară în cot sau în kur. Când ne e rău, luăm o gură de oxigen ca să ne treacă amețeala de la oboseală și revenim la munci pentru că noi asta știm. Să muncim și să o facem bine!  Cei de aici au suflete de gheață în principiu și nu îi interesează de cel din dreapta sau din stânga. Dacă simte că muncește mai mult decât e prevăzut, își ia liber sau se dă bolnav cu săptămânile.
Poate că în felul lor au dreptate, nu sunt învățați să dea pe brânci dacă nu e cazul. Să nu se implice, să aibă inima înghețată la nevoile celor în vârstă.
Când mi-a sosit mapa cu actele oficiale, mi s-a spus că voi fi mai întâi învățată despre mersul lucrurilor.
Lucrez deja ca șefă de tură și nu, nu mă simt mândră de asta pentru că știu că încă nu este momentul. Responsabilitățile pe care le am sunt enorme, pentru că nu lucrez cu saci de cartofi cum cred unii din colegii mei.
Crema asistenților din azilul ,,meu” a plecat, fugit…spuneți-i cum vreți. La celălalt pol au rămas nepăsătorii sau cei care sunt nou veniți și habar nu au cum se îngrijește de fapt un bătrân, cu toate că au ani de muncă în spate. Nu le pasă, ăsta este cuvântul, iar cel mai mult de suferit au bătrânii, pentru că noi cei rămăși care suntem deja foarte puțini pentru un număr mare de pacienți, nu mai facem față. E lipsă cruntă de personal și din câte văd și am înțeles, Germania se confruntă cu asta. Tinerii nu mai vor să muncească în acest domeniu pentru că este un job prost plătit, cu foarte mult stres și fără viață privată. Când ai libere te trezești că trebuie să vii la muncă, logic că orele suplimentare nu se plătesc și totuși se cere calitate.
Aș pune un furtun pe cei de la conducere ca să îi trezesc la realitate, dar oricum nu aș rezolva nimic, mână ieftină de lucru se găsește peste tot.
Sub cupola azilului se strâng deja nori negri de furtună. Una care va împrăștia și restul de oameni cărora chiar le pasă de cei în vârstă.

 

Etichete: , , , ,