În mai…. 
…au înflorit cireșii…E o nebunie, pe care eu nu am trăit-o până acum. M-am oprit lângă un cireș înflorit și efectiv mi-am băgat capul între crengile îndoite de greutatea florilor bogate. Trăiesc!
…încă sunt acasă. Și nici nu am de gând să mă întorc la munci. E cam plictisitor dar oferta de șase săptămâni de medical fără probleme e mare, bine, încă nu sunt hotărâtă cât să mai stau. Până la urmă doctorul decide și încă mai am de făcut o programare la psiholog.
Da! Am ajuns la concluzia că nu strică așa ceva, sunt curioasă cum o să mă înțeleg în româno germană cu neneatantireparatodesuflete.
…mi-a explodat o ,,bombă” în nas. Într-un moment de sinceritate debordantă, am aflat că am trăit o minciună perfectă mai bine de șase luni.Ah, nu! Apreciez omul care știe că își poate tăia craca singur de sub picioare, dar preferă să spună ceea ce ascunde. Bănuiam…mă făceam că nu știu, ca să nu mă simt nesigură.
Nu știu cine greșește…eu că o să iert (posibil)… pentru că va exista și în continuare…sau persoana respectivă că mi-a spus. Oricum, indiferent cum ar fi fost…tot aflam.
…e ciudat cum poți afla cât de tolerant poți fi. Sau prost. Sau că poți face anumite compromisuri peste care odată nu puteai trece deloc. Dar țara s-a schimbat, mentalitatea la fel…oamenii nu mai sunt cei pe care îi știai. Acum locuiești după regulile lor-logic, lucrezi după regulile lor-logic, îi accepți așa cum sunt-oare?.
…încă iubesc și sunt iubită. Nu mă mint, așa este. E ciudat sentimentul asta, să vezi cum cineva încearcă să îți arate asta și încercând…face greșeli.
…la horoscop mă ia cu…,,aveți grijă la relația d-voastră că e posibil să se producă o mare ruptură, aveți grijă ce spuneți și cum reacționați”. Mă gândesc numai la cât de mult îmi va părea rău, la un moment dat… Drept dovadă, mi-am mușcat limba și am tăcut pe moment, mi-am luat timp să rumeg tot ce mi-a fost adus la cunoștință, să procesez corect și să dau verdictul. Pentru că da, un om așteaptă un verdict și mai mult de 50% e sigur că va fi negativ. Omul știe deja că la mine e alb sau negru…nu există mijloc. De fapt nu mai există dinainte de a apărea el în viață mea.
Dar dacă ne potrivim…de ce să ne împotrivim?
…trebuie să iau decizii majore privind locul de muncă și locuința.Simt că trebuie să plec…mi-e teamă.
…m-am îngrășat. Am făcut un colac care sigur mă va ajuta să nu mă înec, atunci când voi merge la mare.
Ca o concluzie pentru toate dilemele mele…în mai…mai vreau sau nu?
Cățărătorii 
Hapi
mai 8, 2016 at 4:24 pm
E normal să-ți fie teamă.
Și mie mi-a fost des, în ultimele luni. Nu te grăbi… rezistă, eu asta fac și-mi pare tare greu parcă unele zile mi se târăsc.
Momentul acela în care ești trădat de omul de bază, nu neapărat iubit, de bază, orice ar fi el… nu poate fi descris.
Și eu am vrut să merg la psiholog în DE. Cineva a considerat că nu e nevoie…
Adair Nico Elihu
iunie 22, 2016 at 4:33 pm
O poveste… despre…
Sunt oamenii care nu se simt bine, nu simt că trăiesc cu adevărat, dacă nu-și falsifică viața, dacă nu se contrafac pe ei înșiși, dacă nu se prezintă cum visează ei despre ei că ar trebui să fie, dacă nu trăiesc într-o mare și permanentă minciună și nu se bălăcesc în zoaiele ipocriziei, răutății și invidiei, cum e cazul minciunii de care vreau să vă spun!
Am plecat din casa în care aveam copilul, pe Alexandru, lângă mine doar pentru că neînțelegerea cu ex-, fosta soție, era la apogeu iar finalul separării avea să fie unul exploziv. Divorțul era gata, de doi ani la vremea aceea, …din 2010. Separarea era ceva definitiv. Nu s-a întâmplat vreodată să mai stau față în față cu ea, fosta, de atunci, din Aprilie 2012. Am plecat dintr-o situație insuportabilă de care nu era responsabilă decât VIAȚA MĂSII DE VIAȚĂ! Ușa a fost închisă și numai copilul a contat să nu fac apel la dreptul de proprietate. Am ales să nu-l fac să sufere și mai mult. Am ales să nu reacționez.
Am ales așa și fiindcă aveam o ”garanție” (vai mie!) că ”cineva” ”mă iubește”, că o iubeam și că din forța ”dragostei” (sic!), îmi va izvorî forța de care aveam nevoie pentru a trece peste nenorocirea, peste mizeria ce o suportam făra de vină. Cunoștea bine situația ”iubita mea”. Știa că am capacitatea, tăria și resursele să trec și să construiesc, să merg mai departe… să fim împreună, să ne împlinim. Știa bine… bine de tot… cum stăteau toate…
Când i-am spus, la telefon, ce s-a întâmplat…. n-a avut nicio reacție… n-a avut niciun cuvânt care să mă fac să cred că ea este… (alături de mine, sic!), n-a spus ”… te iubesc…, …vin lângă tine… repede…, nu te pot lăsa singur…”, ”…vino să stăm de vorbă…” ”…ia-ți câtva zile de concediu…” orice… ceva…, ceva… Aveam nevoie DISPERATĂ DE EA… DE PREZENȚA EI… N-a fost decât UN MARE NIMIC. N-a putut rosti în seara aia, în ziua de după aceea, în zilele următoare… decât sfaturi vagi… idei generale… în rest NIMIC, NIMIC, NIMIC. Nuditatea unui FALS imens prins cu chiloții în vine… Nu-mi venea să cred… pur și simplu nu-mi venea să cred… urma să fim împreună … o viață, …promisiuni (ooo câââââteee!!!!) … O adevărată pleiadă de minciuni au devenit toate în clipele orelor fierbinți ale unei situații URGENTE DE VIAȚĂ. Ne despărțea o oră și un sfert distanță dar n-a simțit ca trebuie să-mi fie aproape, n-a gasit potrivit să vină lângă mine… Știa bine unde să mă găsească… Știa bine ce sunt și cine sunt… Știa bine că aveam nevoie… de EA! Și am așteptat… am așteptat… O! cât am așteptat în clipele alea ….cât o viață! NIMIC. Asta am primit, NIMIC și n-ar fi trebuit!
ASTA AM DAT APOI. NIMIC. NICIUN SEMN. A încercat să mă mai sune, a mai scris ceva dar tot vorbe goale, slogane, NIMIC CONCRET. N-AM RĂSPUNS. Nu voi răspunde NICIODATĂ! O singură dată am transmis un mesaj ”sunt bine”. Îmi spusese într-un ultim mesaj, la care n-am răspuns, că dacă vreodată sunt bine să scriu. Am fost bine repede, în câteva zile am avut o locuință închiriată (muncesc mult… și nu câștig 3 lei…) și când am cumpărat o casă nouă, i-am scris doar că ”sunt bine”. Cum mă așteptam! A răspuns ”n-ai avut plăcere, pa la revedere”. Am râs și m-am felicitat că nu m-am înșelat nicio clipă, din Aprilie ăla, cine este! Era în altă poveste… alte minciuni… altă contrafacere…. altă prostire a altcuiva.
Nu a făcut nimic pentru cineva vreodată (cu excepția poate a copilului ei și a unui motan decedat acum!) și am fost sigur că nu urmează decât un șir de ”prostiri” vremelnice urmate de un alt șir de abandonuri din partea altor… seduși!. Așa s-a întâmplat… eram sigur… AȘA VA FI MEREU! Am urmărit din când în când acest blog al prefăcătoriei, minciunii și contrafacerii! Mi-am primit confirmările! Va fi mereu aceeași MINCIUNĂ ÎNGROZITOARE!
Semnele dorinței de parvenire cu orice preț? oricum peste condiția modest-intelectuală …le vazusem! Le-am ignorat! Deh…! Când iubești… și când iubești din tot sufletul…!!! E drept că pe oamenii mărunți, cu potențe pigmeice, îi vezi după cum vorbesc și scriu agramat, după aroganța patetică, infatuarea prostească și ambițiile nemăsurate, deloc potrivite cu statura lor intelectuală și sufletească. Sunt acei oameni drenați, seci, uscați la suflet și pe interior de-a dreptul! Nu-i mână în viață decât INTERESUL! Nu curge în sufletul lor nicio vinișoară de dragoste, de iubire, de compasiune, de dreptate, de altruism! Nu curge decât minciună, invidie, răutate și amărăciune, pândindu-te din dosul unor storuri ale sufletului pe care ei le cred suficient de groase încât să nu-i vadă nimeni cum sunt într-adevăr! Nu le rămâne decât să se prezinte apoi ipocrit în fața voastră încercând să vă demonstreze că sunt altceva decât vedeți voi! Dar voi cei care într-adevăr aveți în voi lumină și căldură sufletească de încălziți atâtea suflete, voi cei care liniștiți pe atâția alții cu compasiunea voastră, voi cei care cu ajutorul și cu cinstea voastră le descrețiți atâtora fruntea, voi cei ce îi fericiți pe cei dragi cu dragostea voastră, VOI NU PUTEȚI FI PACĂLIȚI NICIODATĂ!
Scorpio
iunie 24, 2016 at 12:08 pm
Initial am vrut ca acest comentariu sa il ridic la statut de articol. Dar nu o voi face, cum nici nu am reactionat negativ incercand sa il sterg. Dimpotriva, esti la loc de cinste. Si poate intr-o zi voi scrie un articol legat de comentariul tau…asta pentru ca intr-un moment al vietii ai fost important.
Parvenire? Minciuna?Prefacatorie?Conditie modest-intelectuala? Fie ca tine! Cineva a iertat de foarte mult timp…priveste inainte si nu in urma. Si da, nu a fost sa fie!
Marian Dumitru
mai 10, 2016 at 2:42 pm
Felcitari ptr acest material!
Hapi
mai 30, 2016 at 7:16 pm
Vreau să știu ce mai faci, cum ești, mai rezisti? PUp
Hapi
mai 30, 2016 at 7:17 pm
Scorpiuțo, mai știi ceva de Coolnews, mai scriu?
Scorpio
iunie 1, 2016 at 4:13 pm
Am intrat pe blog, nu a mai scris din februarie 2015. Eu sunt cam in bataia vantului, dar sunt bine acum…cel putin pe moment. Te pup.