Noiembrie, eu…

Printre tragicul de departe de mine și totuși atât de aproape, printre lacrimi și jale, durere și frustrări, printre vești citite zi de zi și încurajări tacite sau scrise însă simțite …o poveste își face loc timid și frumos.
Am ales să nu îmi mai strig trăirile, să nu îmi mai fac știută mica mare fericire , ci pur și simplu să o trăiesc, să o simt prin toți porii.
Cuvintele zboară, scrisul rămâne, iubirea se simte.
Mă simt mică în ceva ce pare a fi mare pentru mine. Mi-e oarecum frică de bunul din jurul meu, de frumosul ce mă înconjoară.
Cineva îmi spunea să trăiesc pur și simplu și să mă bucur de ce am acum. Dar eu nu vreau să am doar acum….vreau să am.
Mă bucur în doze mici, fără să fiu încă pe deplin ceea ce sunt EU. Am șovăieli și poate îndoieli, dar îndoielile sunt doar datorită a ceea ce am trăit mereu, repetat.
Mă simt protejată de brațele care mă țin mereu aproape, mă simt dorită, respectată și iubită.
începuturile sunt mereu frumoase, dar știu că pot face ca fiecare zi să fie un început.
Cu amuzament, constat că în viața mea a apărut un om care este oarecum copia lui Schatz , însă o copie mult mai tânără și mult, cu mult mai caldă.
Am senzații de deja-vue în fiecare zi, privind felul în care se comportă, cum este, ce face, ce hobby-uri are, felul de viață, modul de gândire. Diferența este căldura pe care o emană, trăirile pe care nu se sfiește să mi le arate în primul rând și apoi să mi le și spună.
E devreme? E prea devreme? Mie mi se pare că da, însă comunicarea a făcut să reușesc să cunosc un om destul de mult, într-un timp relativ scurt.
Nu retez din start, nu pun pumnul în gură nu o las pe  Hydea, să își arate colții, pentru că nu e cazul.
Sunt rezervată și oarecum simt că greșesc, nu sunt eu.
Privesc mereu ochii ce se cufundă în privirea mea și văd duioșie și dorință. Văd ceea ce dacă ar fi rostit, nu aș crede.
Trăiesc! învăț din nou să mă bucur și încep să las teama și îndoiala deoparte.
Nu fac planuri, dar nici nu îmi mai doresc să trăiesc ,,de pe azi pe mâine”.
Trăiesc din nou senzația de dor atunci când e plecat și trăiesc din nou bucuria de a îl avea lângă mine.
Trăiesc noiembrie…noiembrie, eu!