Fiasco?

Nu am mai avut net din nou, aproape o săptămână…netul mă-sii!
Din concediul meu care a fost mai mult un…hmmm…fiasco să-i zic? Hai să nu îi zic…a fost ceva acolo, o revenire acasă…m-am întors plină de griji, la alte griji.
Alt fiasco aici și eu mă chinui să țin zidul ce l-am ridicat în jurul meu, să nu se dărâme.
Colegii mei pleacă sau fug ca potârnichile, își dau demisia unul după altul. Nici nu s-a lămurit ce și cum, ce vor noii șefi, ce se va întâmpla, ei prevăd!
Eu simt! Simt pe pielea mea, simțim pe pielea noastră noi cei care am mai rămas, lipsa cruntă de personal, muncim ca dracii și dacă se continuă așa, va fi și mai nasol.Pentru că între colegii care își bagă medicale și cei care își dau demisia, tu o iei încet în jos din cauză de stres, oboseală și muncă asiduă la care nu mai faci față. Și atunci situația te face, chiar dacă nu vrei, să alegi și tu să pleci.
Bineînțeles că șefii mei încearcă să remedieze situația, de fapt nu mai am șefi direcți pentru că și-au dat demisia, mă refer la șeful cel mare rămas, care  știe doar să promită că totul va fi bine, dar între timp noi alergăm să ștergem în lanț pacienți murdari de căcat la cur ( scuzați exprimarea frustrantă) .
Nu plec deocamdată nicăieri, e frustrant să îți fie bine și brusc totul să se schimbe, iar tu să fii obligat să pleci cu tot calabalâcul…undeva. Joburi există peste tot însă la mine nu e așa simplu, trebuie să închiriez o locuință în apropierea jobului, să schimb mediul, colegii…poate orașul. Habar nu am!
Nu există asistenți medicali, sunt din ce în ce mai puțini, iar la noi aproape deloc. Mă așteaptă zile grele, pentru că cei ,,mari” așteaptă și ei la rândul lor ca să îmi iau în sfârșit acreditarea de la minister și să pună șaua pe mine. Că doar sunt asistentă.Iar asta nu sună  bine pentru mine, pentru că nu stăpânesc deloc ceea ce doresc ei de la mine. Nu e simplu!
Și uite așa…după ce că stau la peste 40 de grade aici, mă așteaptă în continuare o vară incendiară.