Aș putea…

Sunt frustrată? Da, mă simt frustrată!
 Aș putea să scriu despre ignoranța față de pacienți și despre aruncatul pisicii în curtea altuia, dar nu scriu.
Sau poate despre inumanul ce văd că zace în unii, inuman ridicat din grad de nepăsare și faptul că e rutină???
Aș putea să scriu despre pacienta imobilizată la pat care în ultimile zile ,,face” cu sânge deci e clar că mult nu o mai duce…dar nu scriu.
Aș putea să scriu despre vremea urâtă de afară, total ciudată și cu zile în care alternează puțin soare și apoi o dă în vântoase și ploi….
Aș putea foarte bine să scriu despre lipsa de comunicare a unora care se cred niște oameni corecți și integri, despre lașitatea care zace în ei, nefiind în stare să păstreze din respect acea urmă de ,,prietenie” care poate exista dacă se vrea, dar nu se vrea? Aș putea, dar degeaba aș scrie…Răspunsuri nu voi primi…
Aș putea scrie despre bărbații care se cred mai bărbați decât ar trebui, dar de fapt nu sunt decât niște copii speriați puși în fața unor situații pe care nu le pot gestiona sau au frică de explicații…sau pur și simplu se ascund pentru că simt că au fost mirosiți în premeditarile lor și șterg urmele…dar nu scriu.
Indiferent ce ștergi, ce rupi, ce alungi din viața ta, ce urme vrei să nu se mai zărească, ce semne nu vrei să se descopere…ceva va rămâne întotdeauna în tine…amintirile. Inima nu ți-o poți smulge și ea a bătut măcar pentru o clipă pentru cineva…asta nu poți schimba niciodată, chiar dacă vrei cu disperare să uiți…Asta să ții minte!
Aș putea să scriu despre singurătate, dar este o chestie notorie….de ce să scriu?
Aș putea să scriu, dar nu vreau momentan.
Deocamdată am lăsat durerea să mă inunde tocmai ca să îmi arate că sunt vie, că încă trăiesc, respir…să simt că doare…să simt că sunt om și nu am murit sufletește.
Când o să fiu în stare, o să adun din nou sufletul făcut franjuri și o să încerc să îl repar.
Deocamdată lumea în jurul meu e urâtă, iar eu trebuie să încerc să zâmbesc din nou.