RSS

Jurnalul unei aventuri medicale

03 Mai

Bună ziua dragii mei!
Am ajuns într-un final și la locul stabilit. Drumul a fost groaznic din punct de vedere al oboselii…30 de ore nedormite nu e puțin lucru.
Călătoria a fost chiar frumoasă.Pentru că am stat în față, am beneficiat de atenția domnilor șoferi (trei la număr) pe tot parcursul drumului. Care chiar au fost niște drăguți și nu au sărit limita bunului simț, am râs, glumit și vorbit tot drumul.
În autocar am descoperit la un moment dat că noi călătorim cu un bolnav mintal. Inițial am crezut că vorbește la telefon, la un moment dat chiar vorbea, dar în rest vorbea de unul singur.Oboseala, câteva beri și emoția primei călătorii l-au băgat într-o criză și la un moment dat a devenit agitat, tremura din toate alea și în final, la o oprire…a coborât și a plecat de nebun. Fiind major și vaccinat și spunând că merge să ia o ocazie( în Hannover)…autocarul a plecat fără el.
Am ajuns în Bremen cu trei ore mai devreme și am fost fericită că e lumină și că vom găsi o legătură până la locul stabilit.
Cu ocazia venirii mele în Germania, am și făcut prima mișcare, punând la pământ la propriu o nemțoaică. S-a împiedicat de roata de la geamantanul meu și s-a lungit pe asfalt ca la rugby.S-a și lovit…îmi părea rău, mi-am cerut scuze cu toate că nu aveam pentru ce.
Am ajuns la locul stabilit și final…m-am cazat. Super ok garsoniera în care locuiesc…singură, liniște, tot ce îmi trebuie (nu chiar tot, că deja am ușurat buzunarul de ceva euroi).
Fiind în acceași curte unde este locul meu de muncă, am plecat să văd pacienții.
E chiar mișto acolo, și cam toți se dau cu niște cadre pe role(îmi scapă numele).Personalul e de treabă momentan și așa am auzit că este pe bune, mai sunt și ,,uscături” dar așa e peste tot.
Mâine mă duc să văd la propriu ce trebuie să fac, de luni intru în pâine și nu va fi ușor, deja am informații destule.
Aceasta este prima filă din ,,jurnalul meu de aventură medicală”.
Ne auzim!
P.s.- ca pentru prima zi, netul merge excelent…dacă o ține tot așa, sunt o fericită.

Anunțuri
 

Etichete: ,

20 de răspunsuri la „Jurnalul unei aventuri medicale

  1. Andreotti

    Mai 3, 2014 at 9:20 pm

    Mult succes, draga mea! Să ai grijă și de tine acolo, nu doar de pacienții tăi 🙂

     
    • Scorpio

      Mai 4, 2014 at 11:24 pm

      Trebuie…i-am vazut azi…trebe sa pap spanac.

       
  2. vavaly

    Mai 3, 2014 at 10:59 pm

    pana acum e bine :). mi-ai amintit de iesirea mea din tara cu autocarul, de soferii carora le-am tinut companie neputand sa inchid un ochi.
    mult succes si sa ne dai numai vesti bune!

     
  3. Adriana

    Mai 3, 2014 at 11:44 pm

    …eşti o învingătoare! Te admir din tot sufletul! Sunt sigură că vei fi the best, doar eşti scorpion veritabil…

     
    • Scorpio

      Mai 4, 2014 at 11:25 pm

      Daca pap spanac sigur voi fi bine.

       
  4. Drugwash

    Mai 4, 2014 at 10:55 am

    Deja ai o victimă la activ? Înseamnă c-o să te descurci de minune, n-o să crîcnească nimeni în faţa ta! 😆
    Multă baftă în continuare! 😉

     
    • Scorpio

      Mai 4, 2014 at 11:31 pm

      Am, am…saraca…Am niste mosuleti care baiguie ceva…ori ma fac ei pe mine, ori eu pe ei…cineva sigur va cracni.

       
      • Drugwash

        Mai 5, 2014 at 3:26 am

        Ei, lasă-i şi pe bieţii de ei, c-au simţit sînge de Scorpion şi şi-au adus aminte de tinereţe. 😀

         
  5. adelinailiescu

    Mai 4, 2014 at 5:27 pm

    Bafta multa si astept povesti de pe acolo! Tricolor ti-ai luat? 🙂

     
    • Scorpio

      Mai 4, 2014 at 11:32 pm

      Multumesc. Ce sa fac cu tricolorul? Nu sunt atat de patrioata….

       
  6. Vienela

    Mai 5, 2014 at 8:21 am

    Am convingerea ca esti o invingatoare, indiferent cate obstacole iti ies in cale. Incidentul cu nemtoaica este un semn ca ii vei pune cu botul pe labe pe toti cei care se vor apropia fara permisiunea ta. :))))))
    Bafta multa, Scorpio!

     
  7. psi

    Mai 5, 2014 at 12:49 pm

    ai grijă de tine. am tot zis că vorbim la telefon…. şi uite că de-acum o să aflu cum eşti doar de pe blog. dar… eu ştiu că va fi bine.

     
  8. mixy

    Mai 6, 2014 at 9:27 am

    Ai plecat acolo la rugby?!? 😀

     
  9. Vero

    Mai 6, 2014 at 6:53 pm

    Baftă!!!

     
  10. cita

    Mai 7, 2014 at 12:07 pm

    Sa incepi cu bine si sa continui cu temeinicie! Iti tin pumnii!

     
  11. Hapi

    Mai 8, 2014 at 9:29 pm

    Normal ar fi sa n-ai probleme cu netul.
    Cateva sfaturi imi permiti ca sa iti faci trecerea mai usoara? Nu lua NIMIC la modul personal, chiar si criticile gandeste-te ca sunt doar pentru bunul mers al stabilimentului
    Nu iti face „prietene” in primele luni si nu vorbi prea mult despre tine, asteapta sa se obisnuiasca /cu o romanca ce le face concurenta . Mai iesi la un suc cu fete din alte tari, probabil ca sunt.

     
    • Scorpio

      Mai 9, 2014 at 4:39 pm

      Nu iau nimic la modul personal.Nu am prietene si nu imi fac. Bunul simt imi cere ca atunci cand deja am fost intrebata despre mine in mare, sa raspund la fel…in mare. Nu am cu cine sa ies la un suc si nici nu prea sunt asa sociabila de fel in ,,afara”….cunosc deja genul acesta de oameni, doar ca o singura invitatie va trebui sa o onorez, de la sefa mea care m-a invitat pe mine si pe colegul meu roman-singurii de aici, sa venim la ea acasa… In rest….cunosc deja….

       
  12. Hapi

    Mai 8, 2014 at 9:30 pm

    O SA REUSESTI!

     
  13. mihaela

    Mai 9, 2014 at 10:10 pm

    Bine ca a reinceput duzina altfel pierdeam aventura asta 🙂

     

au urcat o treapta

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: