Psiluneli- Un pumn de clipe

De-a lungul scrierilor mele, foloseam adesea expresia de final ,,carpe diem”.
Nu numai că o foloseam dar o și aplicam!
O bună perioadă, cred că mai mult de un an, am trăit clipa. Credeam că îmi este de ajuns. Ajunsesem să mă ghidez chiar după o regulă impusă mie, de mine. Credeam că este corect, că pot fi fericită și că mă și simt așa.
Așa, și?
Trăiam clipa și apoi mergeam mai departe. Clipa nu mă ajuta deloc, mă mințeam în trăiri iluzorii și de multe ori derizorii. Da, derizorii, ați citit bine!
De multe ori am fost pusă în situații tragico-comice, ba la un moment dat și o situație destul de periculoasă. Dar ,,carpe diem” îmi ridica adrenalina și simțeam că trăiesc.
Mă simt de multe ori ca un personaj controversat tocmai prin prisma că eu sunt destul de controversată eu cu mine.
Ce e bine? Ce e rău? Care e limita după care îți trăiești viața?
De obicei sunt de o banalitate care nu excede.Însă câteodată ies din carapacea-mi creată chiar de confortul meu de a nu epata și de a îmi fi bine, încât mă uimesc și pe mine.
De obicei mă feresc de ridicol, de pericol, de chestii extreme. Surprinzător pentru zodia mea, în care se spune că mă arunc în viață cu pieptul înainte, fiind un adversar greu de temut.
Se întâmplă și asta!
Trăindu-mi clipă, încercam să nu mai gândesc rațional. Raționalul meu despică firul în paisprezece.
Am urcat munți, ajungând în vârfurile lor pe niște trasee la care doar  când mă gândesc acum și mă ia amețeala.
Am mers ca pasager vreme de câțiva ani pe un Harley, treabă pe care aș fi văzut-o imposibilă.
Ba mi-am luat și un câine într-un moment al vieții mele, doar- doar scap de fobia mea pentru câini.
Am plecat într-o țară în care nu știam o boabă limba lor vorbită, cu prejudecăți despre cum voi fi percepută. Nu am fost prea bine și am luptat cu mine și cu cei din jur să îmi impun respectul. Și am reușit! Am învățat limba lor, am o diplomă de vorbitor (omologată la ei), am muncit pe brânci acolo, înconjurată de oameni și cu oameni. Deci se poate!
Mi-am dat seama totuși că o clipă nu îmi este de ajuns și că viața mea de fapt este mai bună adunând un pumn de clipe și aruncându-le în jurul meu.
Atunci mi-a fost mai bine!
Atunci am lăsat viața să curgă așa cum este ea, cu clipele ei, care s-au concretizat în trăiri mai îndelungate.
Nu mai era ceva de moment, era ceva concret și trăibil pe o perioadă mai îndelungată.
M-am mințit singură!
Carpe diem este pentru cei care sunt singuri și au spirit de aventură.
Eu am adunat tot într-un pumn de clipe, le-am legat și le-am trăit. Le trăiesc!
Cu bune, cu rele, viața e o provocare. Cad, mă ridic, pic din nou…urc iarăși pe scară vieții mele.
Dacă nu ar fi așa, m-aș plictisi.
Acum sunt din nou într-un carusel. Nu prea îmi place, dar până la urmă…în urâțenia ei…nu asta dorim de la viață? Să îi vedem frumusețea de sub masca hidoasă?
Chiar dacă cineva nu vă oferă ceva material… o vorba bună și un zâmbet sau un rând scris, de multe ori face totul.
Așa că…vă rog să vă iubiți, să trăiți, să vă bucurați de tot ce primiți din jurul vostru, pentru că de fapt …asta contează.

Au scris  psi , Sonia, carmen pricop, roxana, Vero, lili3d, Some Words, adicherish, Abisurile, maya, Vero 2,  file din poveste, vavaly, Adriana, Kadia, Vladen, ComiCultural