RSS

Psiluneli- Decembrie, luni

01 Dec

Un decembrie ca fiecare altul sau poate diferit… peisaj-de-iarna
1 decembrie, lumea sărbătorește ziua națională a României, paradă, mici…alea alea. Eu nu am ajuns la paradă, dar am fost în Palatul parlamentului. După ce am ajuns la filtrul de control și am început să piui din toate părțile, nenea care era acolo (de altfel foarte simpatic, a cedat nervos și m-a pasat la o tanti care m-a întors pe toate părțile, pentru că piuiam încontinuu.) Nu sunt de vină pentru pulovarul cu zdrăngănei de metal, brățările și pe mâna dreaptă și pe mâna stângă și cureaua plină de metal pe toată lungimea ei. S-a convins că nu am sârme la sutien și m-a lăsat să plec. :))
Deci…la mulți ani, România!
Am început bine luna…Apoi…de luni…nu mai stiu…
6 decembrie presupun că se lasă cu moși. Și dacă nu apare niciunul, ies în față blocului, pentru că am observat că afară sunt o grămadă.
Nu știu dacă am fost cuminte și dacă primesc ceva în ghetuțe. Eu o să le cremuiesc și o să le pun pe pervaz, dar s-ar putea ca doar pisoiul Bubuț și papagalul Gogo să îmi lase vreun cadou norocos pe acolo….  :))
La mijlocul lui decembrie e ziua mamei…să îi dea Dumnezeu sănătate…Asta mă rog pentru ea în fiecare zi.
25 decembrie e Crăciunul. Acum e cam nașpa pentru că din punctul meu de vedere, aș sta acasă să mă umflu de sarmale și cozonac pe care l-aș cocăli eu personal pentru că nu fac prea des. Însă cred că trebuie să mă împart între a mânca sarmale la părinții mei și cozonac la părinții lui iubu. Ca să împăcăm familiile.
31…revelu. Sinceră să fiu iar nu am nici un plan, dar până atunci mai este destul timp…
Decembrie pentru mine nu înseamnă decât sfârșitul unui an nu tocmai bun, ba chiar destul de zbuciumat și mai înseamnă zile care trec…trec și cu cât trec, cu atât se apropie venirea copilului meu de pe alte meleaguri.
Decembrie înseamnă apoi și zăpadă, frig, sanie, patinoar, răceală, fleoșcăială pe străzi, nervi, alergătură, bani cheltuiți sau lipsă de bani.
Și cam atât!
Și…să se ducă! :))

Au mai scris : Dana Lalici, DorCh3815h, Matilda, Carmen Pricop, VienelaAdriana, Sonia, Ioana Soglu Hipertensiv  , Maya, Psi2File din poveste

Anunțuri
 

Etichete: , ,

30 de răspunsuri la „Psiluneli- Decembrie, luni

  1. ch3815h

    Decembrie 1, 2013 at 10:17 pm

    haioasa treaba cu ies daca nu vine vreunul, ca-s destui pe-afara! si piuitul din toate partile!
    eu zic sa nu consumam in exces alimentar cum zice reclama: sarmale, jambon, slanina, etc- ci sarbatoarea sa stea si in intampinarea celor ce vin de departe, bradul, iar fleoscaiala ce va sa vina dupa ce frigul se va mai domoli. si cred ca asa vei face si tu!
    iar mosii vor trece sa lase nu ce lasa gogo si pisu!
    seara faina! 🙂

     
  2. dordefemeie

    Decembrie 1, 2013 at 10:22 pm

    si pentru mine decembrie inseamna un sfarsit de an cum nu se poate mai prost, chiar mi-am zis ca daca apuc ziua de 31 decembrie mai traiesc sigur inca vreo 40 🙂

     
    • Scorpio

      Decembrie 2, 2013 at 4:06 pm

      traim cu speranta ca noul an va fi mai bun.

       
  3. racoltapetru6

    Decembrie 2, 2013 at 7:54 am

    Ce posomoreală! Păi unde-i faza cu Decembrie e luna cadourilor, a colinzilor, a bradului cu mirosul lui divin, a schiatului și alea, alea…?! 🙂

     
  4. Dan

    Decembrie 2, 2013 at 9:18 am

    Gata ? L-ai şi planificat, la rece, din două vorbe, pe tot ? 😯 Nu creeeed … Cred mai degrabă că ai întocmit o listă minimală tocmai pentru a trăi surprizele mai intens. 😛

     
    • Scorpio

      Decembrie 2, 2013 at 4:07 pm

      Tzac, pac…gata, ce atata invarteala? 🙂

       
      • Dan

        Decembrie 2, 2013 at 4:11 pm

        Daaaar… cum socoteala de-acasă nu se potriveşte cu aia din târg io zic să păstrezi o marjă de „învârteală”. Nu multă. Atât cât să te-apuce ameţeala. 😆

         
  5. Vienela

    Decembrie 2, 2013 at 9:44 am

    Eu am patit-o intr-un aeroport. Mai aveau putin si ma dezbracau la pielea goala, sa vada ce naiba mai tiuie. Tot ce aveam pe mine continea cate o bucatica de metal. :))))
    La fel de incarcat imi este si mie decembrie… Ziua baiatului, ziua mamei, diversi mosi… :))))

     
    • Scorpio

      Decembrie 2, 2013 at 4:08 pm

      In aeroport am patit-o de mai multe ori, dar ma amuza.

       
  6. filedinpoveste

    Decembrie 2, 2013 at 11:01 am

    Nu vrei să ştii cum e în aeroport când porţi aparat dentar şi piuie toate zgomotos. :)) Trici prin poarta respectivă de trei, patru ori, de deschalţi, îţi dai jos tot ce ai, îi explici tipei că poate e o sârmă de la sutien şi apoi zâmbeşti frumos şi larg. Abia atunci văd şi ei că ai numai metal pe dinţi, iar piuitul e inevitabil :))
    Doamne ce repede a trecut anul acesta!

     
    • Scorpio

      Decembrie 2, 2013 at 4:08 pm

      Cu sarma la sutien e alta poveste ca m-am lasat pipaita…ce sa fac? :)))

       
  7. Litere Stacojii

    Decembrie 2, 2013 at 1:14 pm

    M-ai facut sa zambesc cu articolul tau, ce sincer si natural este 🙂

     
    • Scorpio

      Decembrie 2, 2013 at 4:09 pm

      Multumesc. Sincera sa fiu nu stiam ce tema sa abordez si au curs cuvintele singure.

       
  8. psi

    Decembrie 2, 2013 at 2:39 pm

    nu-mi plac îmbulzelile de la palatul aleşilor şi de lângă oala cu fasole, nu cred în patriotismul unei singure zile şi îmi doresc ca decembrie să treacă pentru mine încet, ca ninsoarea…

     
    • Scorpio

      Decembrie 2, 2013 at 4:10 pm

      Chiar nu a fost imbulzeala. Nu mi-am dorit aceasta vizita, dar ce nu fac eu pentru cei din jurul meu? :)))

       
  9. Adriana

    Decembrie 2, 2013 at 3:08 pm

    Nu mă omor după cadouri. Refuz să fac, refuz să primesc. Cu banii economisiţi ne bucuram toată familia de o iesire …că deh, avem oras turistic şi oricand un kurtos devine cadou inopinant. In rest sunt chibzuita foc, nu arunc bani pe tot felul cand am poveste in fiecare lucrusor din casa, şi imi place să planific fiecare masa …indiferent că e la mine sau in deplasare. Iti doresc să ai parte de bucurii, sa se rezolve ofurile tale şi să te vad fericita. Ia, să îi cer eu mosului asta! Cine stie?

     
    • Scorpio

      Decembrie 2, 2013 at 4:10 pm

      Cere-i mosului asta pentru mine!

       
      • Adriana

        Decembrie 2, 2013 at 5:05 pm

        Se spune despre mine că port noroc celor din jur. Şi …pentru că am visat-o pe Dana Lalici, hipiotă, dand un interviu la un radio, ca si castigatoare de sb, tind să cred că ceva …detin eu. Voi cere…mai SUS rezolvări bune pentru tine. Şi Moşului…dacă vrei tu.

         
  10. vavaly

    Decembrie 2, 2013 at 9:06 pm

    cu puiala am patit o si eu cand am avut o treaba la tribunal (prima data in viata mea ). nu stiam ce vrea nea ala de la intrare si ce semne imi tot face ca eu intram ca in carciuma :))).
    cat despre restul… draga mea… nu vreau sa zic dar reciteste tu … si citeste printre randuri… bani sunt atat cat avem nevoie , si cand nu sunt tot sunt. iubire este cata putem duce chiar daca ne dorim mai multa… frigul cui ii place? dar zapada da. copilul vine – inseamna ca ai cea mai frumoasa luna si cea mai mare bucurie…
    scuza ma daca am sarit calul… ba chiar eram curioasa sa ti citesc decembriele 🙂 . eu sunt sigura ca vei avea o luna frumoasa si plina de bucurii si zambete. iar daca ghetutele nu se umplu singure, umplele tu. sa vezi ca ai sa te bucuri ca si cand ar fi fost chiar mosul. eu am invatat trucul asta de ceva vreme si e amuzant :). incearca!

     
  11. dagatha

    Decembrie 2, 2013 at 9:17 pm

    Să se ducă, zic și eu! Brrrr!
    😉

     
  12. Carmen Pricop

    Decembrie 2, 2013 at 9:56 pm

    Să se ducă, dar cât stă să-ţi meargă toate din plin! Apoi aşteptăm împreună primăvara! 🙂

     
  13. Radu Thor

    Decembrie 3, 2013 at 8:05 am

    Am păţit şi eu, în aeroport şi la tribunal. Nu mi-am dat seama ca trebuie să-mi scot şi ochelarii din titan! 🙂

     
  14. Silavaracald

    Decembrie 3, 2013 at 6:09 pm

    La mine e așa: Moș Niculaie, ziua Ziurelului, Crăciunul, onomastica tatii, revelionul. Subțirel, de vară, dar stai că vine începutul anului când e ziua cumnatului meu, apoi a doi prieteni foarte buni, a mea, a fiică-mii, a socrului, a tatălui meu, a mamei… fiindcă, cu excepția Peștișorului, cam toți ne-am născut iarna. Și n-am pus încă la socoteală sfinții…

     
  15. Gabriela Cimpoca

    Decembrie 3, 2013 at 7:19 pm

    Am vazut pozele de la Palat pe Facebook. Asa mi-am reamintit ca, pe vremea cand eram jurnalist, mergeam la Palatul Parlamentului o data pe saptamana. Mi se acrise! 🙂 Nu pare schimbat, de fapt nici nu prea ai ce schimba pe-acolo! Si eu asteptcu nerabdare sa se termine anul asta, unul dintre cele mai rele din viata mea. Ce sa-i faci, Dumnezeu ni le da pe toate. Salutari, Scorpiuto, si sa-ti fie mai bine!

     
  16. Andrei

    Decembrie 4, 2013 at 10:16 pm

    Citeam ce scrii si incercam sa inteleg ce este o „scorpie”…Chiar: ce este o scorpie ?

     

au urcat o treapta

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: