Furtuna mi-a furat temerile ce le ţineam într-un atlas, la păstrare şi mi le-a aruncat în vâltoarea gândurilor.Tu încerci să îţi pui umbra pe cei doi genunchi ai mei, dar nu suntem încă la amurg şi umbra nu se vede.
Umbră e doar în mine şi încerc sa o dau la o parte, în timp ce mănânc din pâinea îndoielii.Nu mă mai doare burta de emoţii, nu îmi mai simt buzele ude de dorinţă.
Şi totuşi culeg flori aduse de vânt, de la tine.
Am două variante…să nu mai pun întrebări sau să nu mai gândesc prea departe….
Cățărătorii 
vavaly
mai 11, 2013 at 9:33 am
indoiala este intretinuta de intrebari si de ganditul prea departe. iti spune o maestra in asa ceva :)). mai bine lasa le deoparte, ca eu asa am inceput sa fac, devenisem tinta ironiilor zilnice ale sotului. traieste clipa si bucura te de ea.
Scorpio
mai 11, 2013 at 10:05 am
Asa mi se spune si mie ,,gandesti prea mult”….
psi
mai 11, 2013 at 9:46 am
de ce am o senzaţie de amărui în spatele cuvintelor? 🙄
Scorpio
mai 11, 2013 at 10:05 am
Pentru ca e o senzatie de usor amarui? 🙂
Carmen Pricop
mai 11, 2013 at 9:52 am
ai să faci alegerea potrivită… 🙂
Scorpio
mai 11, 2013 at 10:05 am
Am facut-o.
dictaturajustitiei
mai 11, 2013 at 10:30 am
Hristos a inviat !
Alege ambele variante pentru mai multă siguranță ! 😆
SimonaR
mai 11, 2013 at 4:05 pm
Pune întrebări, dar moderat 🙂 prea multe întrebări amărăsc clipa.
lili3d
mai 11, 2013 at 9:31 pm
Într-adevăr, unora nu le place să li se pună prea multe întrebări. Eu am învățat să deduc! (Dar nici asta nu-i bine!)
alma nahe
mai 12, 2013 at 1:07 am
Să-ntrebi când nu-i furtună-n ochi,
când ai pe buze ude flori, şi nu amurg, nu vânt.
Moale ca pâinea înmuiată-n vin
în umbra îndoielii să nu-i pui
genunchi pe burtă
ci atlas cu două hărţi:
eu sunt tot eu,
tu eşti tot
tu?