Reparații…

A venit toamna, iar eu mă simt emo.
Mă chinui să gândesc altfel, mă chinui cu gândurile mele și încerc să mă adun.
Ma chinui să ințeleg daca viața mă trăiește pe mine sau eu o trăiesc pe ea.
Iar aici este vorba doar despre viață. Atât!
Am o perioadă de frustrare(da, recunosc asta)…
Poate că nu sunt atât de puternică precum afirm, poate că am calculat greșit totul încercând să ating un ideal care nu există.
Poate că am prea multe așteptări de la mine și de la cei din jurul meu și sunt dezamăgită atunci când visul nu se pupă cu realitatea.
Este exact cum am spus..trăiesc în realul ireal.
Sunt nemulțumită de mine, sunt nemulțumită de cei din jur.
Sunt nemulțumită că încerc să fac ceva și totuși nu fac nimic.
Lâncezesc pe mine și aștept să pice minunea.
Aștept ca alții să îmi rezolve problemele, când de fapt eu ar trebui să mi le rezolv.
Nu găsesc soluții, pentru că viața e al dracului de parșivă.
Ar trebui să mă bucur de lucrurile mărunte, dar nu pot.
Am frici și nu mă sfiesc să le recunosc.
Am neputințe și nu le pot depăși.
Mă victimizez acum conștient și strig după ajutor.
Însă ajutorul trebuie să vină doar de la mine.
Nodul din gât nu mă lasă să merg mai departe.
Mă voi reanaliza.
Sunt în reparații!
Încerc să repar ce am stricat eu, ce a stricat trecutul și prezentul.Ce au stricat alții.
Pentru că nu sunt mulțumită de mine, cea de acum.
Pentru că am ajuns la punctul în care mă lupt cu mine.
Va fi o luptă demonică, dar trebuie la final să mă accept așa cum sunt.
Sau să mă schimb.