RSS

Duzina de cuvinte-Manzul

21 Ian


Dragii babii…se facea ca aveam cam 13 ani si eram la tara la bunici…
Eram o fetita traita intre betoane,care nu prea stia cu ce se mananca viata la tara. Nu prea le aveam cu orataniile din curte,iar de animale fugeam mancand pamantul,pentru ca imi era frica de majoritatea…
Aveam insa prieteni,printre care si pe un baiat,sa ii spunem Ionel,care lucra pentru un nene ,,taran” mai avut.Nea Telegeanu.
Nenea Telegeanu avea o gospodarie mare,cu o gramada de animale si avea si o caruta.
Intr-o zi,Ionel mi-a propus sa mergem la o plimbare cu caruta,pana la o cooperativa din zona,unde avea el treaba. Eu orasanca,fericita ca merg cu caruta pentru prima oara,nu am zis nu.
Mersul cu caruta,s-a dovedit o aventura de la inceput..eu vazusem la tv,plimbari cu caleasca…romantism..pe dracu.
In primul rand am fost zgaltaita in toate directiile,apoi calul,nesimtit,a vrut sa isi faca nevoile din mers,baligosindu-se sub ochii mei si imparfumandu-ma.
Am ajuns la cooperativa,care parea cam parasita.Cand am trecut de portile ei, in fata ochilor se intindea o mare de iarba de culoare galbena,tufisuri cu ciulini..ziceai ca te afli in plina stepa. Era un peisaj absolut dezolant..
Singurele pete de culoare erau cateva iepe care pasteau pe acolo,lasate libere…si manjii mici ce tropoteau pe langa ele.
Ionel a coborat din caruta si mi-a zis ca vine repede,avea ceva de luat.
Cand a plecat Ionel,l-am strigat si i-am zis ca mie imi e frica,sa nu ma lase singura acolo.A ras si s-a indepartat…
Am ramas singura,ba nu,cu iepele pe langa mine..la o distanta de vreo 10 metri.Ma uitam la manji cum se alergau pe langa ele,pareau asa.. cam salbatici.
Mai..si de ce sa nu am eu parte de adrenalina?
Unul din manji,mai indraznet..o fi zis ca am niscai morcovi sau zahar la mine,ca a lasat-o pe ma-sa si a venit langa caruta.
Si unde nu incepe sa se roteasca in jurul carutei ca intr-o spirala,nechezand si clantanind din dinti,de am zis in momentul ala ca o iau pe urmele calului,cu nevoile fiziologice..
Inima mi-a urcat in gat si m-am ghemuit in mijlocul carutei,sincer..as fi facut o groapa in momentul ala sa ma bag adanc in ea,sa ma pitesc..
Manzul s-a oprit pentru moment si s-a apropiat sa vada ce fac,m-am speriat si urland m-am ridicat in picioare in caruta si am inceput sa zbier,,Ushhh,ushhh” dand din maini ca disperata.Manzul s-a uitat la mine si a inceput din nou sa dea rotocoale carutei,clantanind din dinti si dand din cap.
Cand am zbierat,m-a auzit si Ionel,care a venit in fuga..
Cand a vazut ce facea manzul,l-a zgornit si s-a pus pe un hohot de ras,de am zis ca lesina si ala langa mine..
Eu mai mult lesinata decat vie si jumate cacata 🙂  ..l-am intrebat ce voia manzul..
Stiti care a fost raspunsul lui,printre hohote de ras?
,,Scorpiuto..o fi vrut si el un pic de tzatza !”…….
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea. 🙂

Alte ,,Duzini” puteti citi si la Psi,Virusverbalis,Redsky,Cita,Tiberiueclipsa,blogvista,Rokssana,anacondele,Carmen Sima,saracristianveroalmanaheabisurivânt de toamnăgrişka,Dagatha,dictaturajustitiei,

Anunțuri
 

50 de răspunsuri la „Duzina de cuvinte-Manzul

  1. silavaracald

    Ianuarie 21, 2012 at 9:38 am

    Cred că nu voia decât să se joace cu tine. Dar îți înțeleg spaima. Îmi plac caii, dar numai de la distanță.

     
    • scorpio72

      Ianuarie 21, 2012 at 9:44 am

      🙂 Si in ziua de azi il vad in fata ochilor…habar nu am daca voia sa se joace,dar cum facea.. pe mine m-a speriat ingrozitor,plus clantanitul ala din dinti…..

       
  2. redsky2010

    Ianuarie 21, 2012 at 10:50 am

    nu-mi vine sa rad si mie mi-e frica de animalele mari…e posibil sa manance oameni daca nu mai au iarba 😀 bine ca ai scapat neatinsa!

     
  3. Cita

    Ianuarie 21, 2012 at 11:01 am

    🙂 🙂 🙂 Hai ca mi-a placut raspunsul lui ionel! ghidus baiat!

     
    • scorpio72

      Ianuarie 21, 2012 at 2:49 pm

      Probabil el stia de ce face manzul asa…dar nu a vrut sa imi spuna…

       
  4. Ana lu' Manole

    Ianuarie 21, 2012 at 2:00 pm

    Cred ca Ionel avea o intelegere cu manzul :))

     
  5. psi

    Ianuarie 21, 2012 at 2:39 pm

    😆 eu am crescut mereu cu cai, pasiunea bunicului meu şi de aceea mi te imaginez şi râd. dar pentru cineva crescut numai între betoane, reacţia mi se pare firească şi chiar dacă râzi acum, atunci sunt sigură că ţi-a stat pulsul.
    mie de drăgane mi-era şi încă îmi mai este frică, cum le văd aşa mari, negre cu coarnele răsucite, deşi laptele lor e bun rău, nu m-aş apropia nici picată de ele…

     
    • scorpio72

      Ianuarie 21, 2012 at 2:50 pm

      acum rad..atunci cred ca am si plans,de spaima 🙂

       
  6. rokssana

    Ianuarie 21, 2012 at 4:27 pm

    am lesinat de ras imaginandu-mi spaima ta 🙂
    am mers o singura data cu un soi de sareta cu doua roti,trasa de cal….am coborat alba la fata de spaima( mi-era teama ca se impiedica amaratul de cal)…

     
  7. darkleya

    Ianuarie 21, 2012 at 5:04 pm

    mi te-am imaginat „jumate căcată” și am murit de râs! 🙂
    povestești într-un mare fel!

     
    • scorpio72

      Ianuarie 21, 2012 at 9:27 pm

      Dark…asta sunt eu,chiar si cand povestesc.

       
  8. anowen

    Ianuarie 21, 2012 at 5:12 pm

    zici ca ai incalecat pe-o sa in cele din urma? 😆

     
    • scorpio72

      Ianuarie 21, 2012 at 9:27 pm

      Uuuu,asta niciodata,imi este frica de cai…

       
  9. BlueRiver

    Ianuarie 21, 2012 at 6:23 pm

    si eu am crescut mai mult la tara iar caii mi-au fost dragi, mai ales un armasar alb, care a fost si ultimul cal din batatura ( l-au vandut in urma cu doi ani, cand a murit tataie)… imi aduc aminte de un verisor primar, putin mai mare decat mine, care ne-a vizitat intr-o vara si impreuna cu el am mers la alte rude care aveau tot felul de oratanii prin curte… dupa ce a strans el in brate: iepurii, gaini, gaste, bibilici, ieduti…a zarit si vitelul si foarte mirat a zis: „ioi, uite cata pasarea… pe aia cum o luam in brate?” =))

     
  10. virusverbalis

    Ianuarie 21, 2012 at 7:00 pm

    :)) :)) ..Ai dreptate, parca am fost pe telepatie..cu povestirile…La tine a venit manzu’, la mine iapa.. Hormonii ma-sii! :))

     
  11. Cutia Cu Maimute

    Ianuarie 21, 2012 at 7:24 pm

    Desi traiesc la sat nu prea am avut contact cu manjii sau tatii lor.Sunt animale frumoase,dar raman doar la privitul lor.Ati avut o aventura pe cinste!

     
    • scorpio72

      Ianuarie 21, 2012 at 9:29 pm

      daaa…acum ma gandesc ca a fost o aventura,atunci insa…

       
  12. Alex

    Ianuarie 22, 2012 at 12:53 am

    Amintirile din copilărie sunt cele mai savuroase! Toate păţaniile aveau „parfum” de aventură. Aşa şi cu mânzul cel curios.

    O duminică frumoasă! 🙂

     
  13. almanahe

    Ianuarie 22, 2012 at 1:14 am

    A, am şi io frumoasă aventură cu un cal, şi cu un pui de urs. Eu am crescut la ţară, o vreme, dar de la 4 ani am devenit apropiată de “betoane”, ca mai toţi, fiindcă trebuia să merg la cămin, să mă înregimenteze republica printre şoimi,  să ne vegheze de mici.  Aşă că la capitolul “sălbatici” în ceea ce priveşte viaţa la ţară  mă trec şi eu în top. Eram în munţii Nerejului, în expediţie, şi era pe vremea aia de “zahăr”, a lui Ceaşcă când pupau cazare la cabană doar odrasle de tovarăşi cu carnetul de partid activ şi demersuri în adânc, săpători, pentru unii de gropi. Aveam o prietenă, tatăl ei tovarăş greu la partid. Ca o paranteză, nici acum n-o duce prea rău, bărbacsu’-i prefect de culoare. Oranj!. De altfel, mi-a fost şi mie iubit da’ m-a sfătuit sa îl las, că e prost. Proastă eu, că m-am luat după ea, nu după inimă, da’ mă rog, asta-i altă poveste (de stepă, c-o vulpe?) 🙂

    Reiau. Tatăl prietenei mele ne-a lăsat cabana partidului pentru două săptămâni, dar exista probabilitatea ca termenul să se scurteze, fiindcă nu avea numai el acces la cabană. Seara era nebunie, nu mai ieşeam la WC, care era departe, trebuia să ne ţinem sau să facem la găleată( da’ ţi-ai găsit, orăşeni, dehh!) căci, porţile nu erau prea înalte şi urşii orcum puteau să dărâme gardul de voiau,  căci era cam şubred. După numai o săptămână a trebuit să ne mutăm în “ursărie” şi să dormim în fân vreo două zile, că veneau nişte ştabi în week-end(pe urmă am aflat că venise un geolog, cu fiul său(avea pile)ne-am împrietenit şi ne-a lăsat înapoi în cabană până la sfârşit, mai îngrămădiţi, ce-i drept. Dar eu m-am ales cu fiul, aşa că…:)

    Într-o dimineaţă m-am trezit linsă pe faţă(nu de fiu, m-am întors înapoi, în spirală de timp, pe poteca dinspre ursărie.) Am deschis ochii şi-am crezut că visez, dar vitează n-am zis nici pâs blănosului, căci(ce instinct am avut, of doamne!) n-am vrut să-i trezesc şi pe ceilalţi(şi bine-am făcut că n-am ţipat, mi-a zis pe urmă un cioban, că sigur m-ar fi muşcat, şi dacă nu pe mine, pe ceilalţi…în fine) . Nu mă-ntreba de inimă, că-mi bătea de să-mi iasă…M-a mai lins un pic, apoi a coborât(urcase pe scară). Eu, curioasă, am coborât după el să văd dacă pleacă. Inconştientă, căci tot ciobanul mi-a zis că şi ursoaica era cu siguranţă pe-aproape. Când să urc să mai dorm, am auzit cal nechezând . Mi s-o fi părut, mi-am zis…mai urc o treaaptă…era un căluţ foarte frumos. Şi-a venit lângă scară. Avea hăţuri, dar şa nu avea. Eu, care nu călărisem nici măcar un căţel până atunci, ce să vezi, m-am suit pe cea iapă. Şi dusă am fost, căci a luat-o la trap. Nici nu vreau să mi-aduc aminte, iapa s-a oprit la un moment dat să mănânce flori. Atunci m-am dat jos de pe ea, m-am şi lovit. Iar fundul meu, numai vânătăi. Am avut noroc, pentru a doua oară, şi ciobanul sfătuitor şi uimit de norocu-mi s-a stricat de râs. Între timp prietenii mei se treziseră şi m-au strigat de zor, crezând că sunt prin apropiere. Am răspuns la strigăt, dar după vreo două ore de căutări ale lor. Eu eram bine-mersi, cu calul, târându-l de hăţuri, înarmată cu un buchet de flori adunate special pentru ei. Şi cu-n băţ, apărătoare de urşi.

    Le-am dăruit doar cozile, căci iepei i se făcuse foame sau de şotii…Camgata-i povestea, restu-i morala ce mi-au ţinut, şi pe bună dreptate, recunosc.

     

     

    Da’ şi tu ai fost absolut fantastică, zău!

     

     

     
    • dagatha

      Ianuarie 22, 2012 at 4:33 am

      😆 😆
      eu am călărit un porc, se pune?
      :-)))
      Absolut întâmplător! 😆

       
      • scorpio72

        Ianuarie 22, 2012 at 10:47 am

        Dagatha,eu am o alta amintire cu un porc,ma tin de mult sa o scriu…. :))

         
        • dagatha

          Ianuarie 22, 2012 at 12:54 pm

          da, da, vrem povestea!
          🙂

           
    • scorpio72

      Ianuarie 22, 2012 at 10:46 am

      frumoasa poveste,almanahe.

       
    • almanahe

      Ianuarie 23, 2012 at 3:33 pm

      auzi la mine, cică am o aventură cu un cal…pe urmă cu un urs…pfff…exprimarea mamii mă-sii. :))
      acu-s mai trează…atunci eram brează. 🙂

       
  14. dictaturajustitiei

    Ianuarie 22, 2012 at 7:19 pm

    N-am pățit nimic asemănător. Abia acum am realizat că o astfel de experiență n-am avut dar știu ce înseamnă spaima. Afurisit copil . Cred că nu erau periculoși altfel nu te-ar fi lăsat singură.

     
    • scorpio72

      Ianuarie 23, 2012 at 11:31 am

      Carmen…pentru mine erau..infioratori,nu periculosi.. 🙂

       
  15. Samira

    Aprilie 29, 2012 at 7:06 pm

    Sunt draguti cai , in poze :),

     
  16. irealia

    August 6, 2012 at 4:03 pm

    Apoi, tare-am vrut să te citesc mai cu atenţie, să n-o mai dau prin bălării şi foarte mă bucur c-am făcut-o şi m-au împins clickurile către amintirile tale, atât de vii şi iscusit povestite. Parcă eşti neam cu Creangă. Nici nu mă opresc bine din râs şi dau de almanahe, prin comentarii venind în jos, şi mă ia din nou hlizeala aia sănătoasă, de mă scutură cu tastatură cu tot. Mulţumesc şi iartă-mi superficialitatea de dinainte, vezi tu, clipele nu se pot întinde, cum ziceam, dar se mai pot fura, ceea ce trebuia să fac.

     
    • Scorpio

      August 6, 2012 at 4:08 pm

      Irealia, ma bucur ca ma citesti…
      :)) Cred ca undeva pe anul trecut, aveam mai multe de spus si ,,scris”..acum am mai imbatranit, ma mai lasa memoria, ce sa faci :))

       
      • irealia

        August 6, 2012 at 4:11 pm

        Nuuu, tocmai conveniserăm că toate-s tinere, dă-i încolo de ani! Pe mine nu mă ajută memoria nici acum, la 35, nu-i de la vârstă! 🙂

         
        • Scorpio

          August 6, 2012 at 4:12 pm

          Deci pana si la ani te-am luat..:))

           

au urcat o treapta

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: