-Vacantele copilariei mele,le petreceam la bunici,la tara.Pentru ca televizorul pe lampi era stricat,seara ascultam la radio ,,Noapte buna copii”, o emisiune de care imi este tare dor.Radioul statea la loc de cinste ,pe un dulap si il priveam cu fascinatie,iar momentul cand bunica venea si invartea butonul,incercand sa gaseasca postul preferat,mi-a ramas intiparit adanc in memorie.
Si traiasca Google,pentru ca asa ceva am avut noi….
-Acum 25 de ani,nu auziseram de Dj..insa existau ,,baietii de cartier” care aveau o ,,scula” buna si doua boxe mari si care erau invitati la toate bairamurile,pe mancarea si bautura sarbatoritului. De un asemenea ,,baiat” si de ,,scula” lui am avut eu parte,ba chiar m-am maritat cu el,iar cand ,,a plecat”..i-am dat si comoara inapoi….
-Eu inca mai am in casa asa ceva,zace pe frigider si functioneaza.
-Insa intrebarea mea este: oare copii generatiei de azi,stiu ce sunt astea? cand le ,,prindea” casetofonul si se rupeau,le lipeam cu oja,iar atunci cand nu mai mergea sa derulezi,foloseam un creion sau pix si derulam pana la capat…
Am o gramada si multe sunt originale.
Cățărătorii 
silavaracald
iunie 7, 2011 at 10:59 am
Aparat de-ăla de radio aveau și ai mei. Îmi plăcea să mă joc de-a pianista pe clapele lui.
Odată, i-am împins ”ochiul magic” înăuntru, curioasă să-i văd pe artiștii care cântau de mama focului în el. N-am văzut decât un băț peste fund, de la mama. 🙂
scorpio72
iunie 7, 2011 at 11:52 am
Si eu ma jucam dea pianul:)) dar cand nu ma vedea nimeni..
Lecteriţa
iunie 7, 2011 at 11:22 am
Eu am avut si aparat de radio cat containerul de gunoi, cu lampi, pe care prindeam Vocea Americii si Europa libera, am avut si casetofon Aciko si Magnetofon Majak. Mai am doar aparatul de radio, si chiar vreo suta de casete audio, la care nu vreau sa renunt desi sunt sigur expirate…
scorpio72
iunie 7, 2011 at 11:52 am
Lecteritzo,sigur nu sunt expirate,eu am incercat sa vad..merg inca.
Gabriela Cimpoca
iunie 7, 2011 at 12:48 pm
Si eu ascultam ”Noapte buna, copii!” (la difuzor), si am facut-o pana pe la 14-15 ani, nu neaparat pentru ca imi placea, ci pentru ca nu aveam alternativa. Cat despre casetofon… pe cand aveam vreo 10 ani, mergeam la o colega de-a mea, avea un Sanyo, parca, a fost prima data cand am vazut o ”scula” straina, si singura, pentru mult timp. Ce vremuri…. brrrrr :).
scorpio72
iunie 7, 2011 at 1:03 pm
Hai mai Gabi,ca erau frumoase..in saracia lor..
DianaEmma
iunie 7, 2011 at 3:43 pm
Eu am prins direct casete. Cel mai frumos a fost când au apărut primele casetofoane cu înregistrare… Stăteam pe canalul de muzică așteptând să înregistrăm piesa preferată, ne înregistram citind din cărți de povești (eh… copilăria asta).
Magnetofonul nu l-am prins decât acum câțiva ani, când au reușit ai mei să îl repare pe cel vechi. A fost interesant să ascult muzica anilor 80 așa.
tink3rbe11
iunie 7, 2011 at 7:30 pm
La unul din ala din urma de cerand i-am facut si eu papucii, dadu-se faliment.
papagigli
iunie 7, 2011 at 8:16 pm
Mmmda! Si eu ascultam „Noapte buna”, dar la Europa Libera si tot la un dulap ca cel din imagine.
Daria B.
iunie 9, 2011 at 9:44 am
noi la bunica aveam un aparat de radio cam de trei ori pe-atât, mamut în toată regula, casetele le lipeam cu scotch, şi da, învârteam la ele cu creionul sau pixul până vedeau stele verzi săracele… Eu mai ascult şi azi casete sau plăci de vinil…
Vero
iunie 9, 2011 at 2:17 pm
„Noapte bună, copii” a fost şi emisiunea mea preferată 🙂
Iar tata asculta „Europa Liberă” la un aparat de radio ceva mai mic, tot timpul cu mâna pe butoane, ca să nu piardă postul…
Dar n-am avut nici casetofon, nici magnetofon, nici picup… Habar n-am de ce nu mi-au cumpărat a mei – oricum, nu lipsa banilor a fost cauza. Mi-am luat de toate după ce m-am măritat, dar parcă n-am mai simţit nici o bucurie… 😦
scorpio72
iunie 9, 2011 at 7:51 pm
:(( imi pare rau…
Alex
iunie 10, 2011 at 11:19 pm
He, he, ce amintiri frumoase! Nu pot să uit acea emisiune pentru copii, cu vocea inconfundabilă a actorului Octavian Cotescu. Bunica avea un radio puţin mai mic decât cel din imagine – marca Nordic – cu carcasă ca de mobilă. Mai merge şi acum, dar stă cuminte în casa părinţilor.
Când eram clasa a 4-a, a venit tata acasă cu o mare achiziţie: un radio-casetofon National Panasonic. O adevărată minune pentru acea vreme! Prima casetă: Irina Loghin, că asta a găsit tata la primul magazin 😀 Magnetofon şi video nu am avut, mergeam la prieteni. Mi-e dor de acele vremuri, când petreceam atât de mult cu prietenii…
Astăzi le putem avea pe toate pe un mic telefon. Şi cine ştie spre ce performanţe ne vom mai îndrepta.
Zamfir POP
iunie 13, 2011 at 2:08 am
Curios: un gest semănător am făcut şi eu. Am împins toate cele cinci butoane de modificare a sunetului şi … am scăpat de bătaie pentru că eram bolnav în acele zile (pojar, mi se pare).
scorpio72
iunie 13, 2011 at 7:50 am
:))
Eveline
decembrie 17, 2011 at 9:09 pm
Scorpio…cu casetele m-ai prins…Eu am o colega cu care inca facem schimb…le ascultam una de la alta..iar in masina am radio-casetofon 😛 (si nu vreau sa il schimb prea curand)