RSS

Paul are nevoie de noi.

21 Ian

Am preluat si eu de la Nea Costache si am sa va rog si pe voi cei care doriti, sa prezentam cazul lui Paul,in speranta ca cineva il va ajuta sa isi recapete sanatatea.

 

Vă prezentăm mai jos drama pe care o trăieşte de mai multe luni Paul Ispas, un băiat de 11 ani, vesel şi plin de viaţă până de curând, cu note foarte bune la învăţătură şi o familie obişnuită. În luna iunie 2010 a fost diagnosticat cu hemipareză partea dreaptă, de atunci starea sa înrăutăţindu-se continuu, astfel încât în prezent nu se mai poate îmbrăca singur şi nu se mai poate deplasa nesusţinut de cineva. Până în prezent părinţii au făcut tot ce le-a stat în putere, copilul fiind văzut de cei mai buni specialişti români, dar singura soluţie rămâne tratamentul în străinătate, pentru accesarea căruia este necesar ajutor financiar urgent.

GORJNEWS garantează veridicitatea acestui caz şi necesitatea intervenţiei specializate imediate.

În luna iunie 2010, Paul Ispas a fost diagnosticat cu hemipareză partea dreaptă, cauzată deleziuni cerebrale cu cauză necunoscută, de atunci starea lui de sănătate deteriorându-se continuu.

În urma a trei internări la Spitalul Obregia, o internare la Spitalul Matei Balş şi o internare la Spitalul Victor Gomoiu, unde cazul a fost studiat de specialişti renumiţi (prof. dr. academician Dimitrie Dragomir, prof. dr. Ovidiu Băjenaru, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, dr. Carmen Burloiu, asist. univ. dr. Catrinel Iliescu, conf. univ. dr. Dana Craiu si mulţi alţii), nu s-a putut stabili un diagnostic, fiind tratat în continuare cu medrol (hidrocortizon), care însă nu are efectele dorite.


Starea de sănătate este gravă: a slăbit mai mult de 10Kg (25% din greutate), mănâncă foarte puţin, este sever deshidratat, are vărsături frecvente şi  o pareză pe partea dreaptă (cap, ochi, faţă, mână, picior), care nu-i permite să meargă şi să se îmbrace singur.

În prezent, copilul este internat la Spitalul Victor Gomoiu Bucureşti, iar doctorii, care au purtat timp de mai multe luni corespondenţă cu specialişti din Olanda, Franţa şi Israel, spun că singura şansă pentru diagnostic şi tratament este deplasarea urgentă la o mare clinică în străinătate, cazul fiind foarte complicat şi necesitând investigaţii ce nu se pot face în România.

Există corespondenţă avansată purtată de doctori cu Clinica Mayo din SUA şi Spitalul de Pediatrie din Paris, Franţa, însă costurile depăşesc posibilităţile financiare ale familiei, o zi de internare costând până la 1.500 euro, la care se adaugă costurile investigaţiilor şi analizelor medicale.

Din păcate, nu se poate accesa formularul E112 pentru că, în absenţa unui diagnostic cert, prin corespondenţă nu s-a putut obţine un accept al unei clinici din străinătate, cu ofertă de preţ.

GORJNEWS face un apel la solidaritate cu familia Ispas, care traversează această dramă. Orice donaţie poate fi făcută într-unul din următoarele conturi bancare:

Cont IBAN RO49BRDE290SV09462372900 (RON) BRD, cod SWIFT: BRDEROBU.

IBAN RO54 RNCB 0200 1198 9602 0001 (RON) BCR

IBAN RO27 RNCB 0200 1198 9602 0002 (EUR) BCR

Familia lui Paul Ispas poate fi contactată la telefonul 0725445012.

Alte detalii pot fi găsite la adresa de internet http://paulispas.wordpress.com/ .

Sursa: Gorj News

 

Anunțuri
 
2 comentarii

Scris de pe Ianuarie 21, 2011 în Diverși picurici

 

2 răspunsuri la „Paul are nevoie de noi.

  1. Nea Costache

    Ianuarie 24, 2011 at 9:45 am

    Multumesc pentru preluarea articolului! Deja acest caz a fost preluat si de cativa bloggeri ziaristi si un om de televiziune – Cabral!
    O zi frumoasa!

     

au urcat o treapta

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: