Sunt un bun profesor atunci când dau sfaturi cerute, celor ce au nevoie de ajutor. Dar mai ales când știu să ascult și îmi fac și timp pentru asta, rupând din timpul meu liber. La baza discuțiilor stă mereu viața noastră de zi cu zi, însă ușor ușor se ajunge la neîmplinirea, greutățile și frustrarea celor cu care relaționez. Cea care face primul pas sunt întotdeauna eu, încercând să îi înțeleg pe cei din fața mea și să îi iau așa cum sunt. De obicei în toiul discuțiilor îmi dau seama că fără să vreau eu ajung să fiu receptorul și tot fără să vreau ajung să ascult durerea celei(celui) ce se află în compania mea. Ca să nu se simtă că a pornit cumva inferior prin ceea ce mi se dezvăluie, nu comentez niciodată gesturile sau pornirile cuiva ci privind din exterior duc câteodată discuția pe un teren care să pară ușor comic și nu așa profund cum este de fapt. Nu întotdeauna însă se și merită ,,investiția” mea. De multe ori ajung să port și eu povara celuilalt și să îmi încarc eu trăirile și emoțiile cu lucruri care ar trebui clar separate de viața mea. Așa ajung să îmi pese de trăiri și uri care nu sunt ale mele și care mă fac câteodată să mă simt ca într-o închisoare emoțională și să nu mai fiu un eu întreg, ci unul cu multe poveri. Un lucru însă este sacru la mine…nu judec. Nu judec niciodată pe cel din fața mea. Pornirile, frustrările, trăirile, durerile, gesturile, fericirea, viața însăși și-o trăiește acea persoană cum crede de cuviință chiar dacă greșește. Pentru că înainte de toate, eu sunt un om cu bune și rele…și greșesc și eu la rândul meu. Iar cine n-a greșit vreodată s-arunce cu piatra…
Au mai scris ,,Duzina” și psi, almanahe, Arcon, carmen pricop, Some Words, labulivar,
Cățărătorii 
alexandervsalexander
octombrie 13, 2012 at 9:12 am
este ceva firesc sa te incarci cu problemele celui cu care vorbesti (atunci cand el ti le destainuie). cam pentru asta freud a pus o mica pauza intre pacienti (desi gurile rele spun ca a fost propunerea sotiei care il vedea pe sotul ei epuizat fizic, din cauza unei boli). deci, da, e bine. ca sa zic asa. aaaa, si imi place:)
Scorpio
octombrie 13, 2012 at 10:11 am
asa o fi, insa eu ma incarc prea mult.
psi
octombrie 13, 2012 at 9:22 am
ştiu că nu judeci. 🙂 şi te apreciez mult pentru asta. este în firea noastră să punem etichete, să valorizăm sau devalorizăm prin percepţiile noastre şi de aici până la punerea la zid este doar un pas pe care unii îl fac cu voluptate… şi e urât, e păcat.
chiar şi tăcând, receptorule, fii sigură că cineva te aude, cineva te vede, cineva te simte, cineva te recunoaşte…
Scorpio
octombrie 13, 2012 at 10:12 am
Psi, am invatat sa nu mai pun etichete.
virusverbalis
octombrie 13, 2012 at 10:45 am
D-na profesor, ce faceti ,de vi se arde PL 500? :))
dmd
octombrie 13, 2012 at 12:08 pm
..nu judeca…bine faci….viaţa îi judecă pe toţi!
almanahe
octombrie 13, 2012 at 1:25 pm
Tu ai observat că toţi zicem la fel? 😆 Şi io cred că fac mereu primul pas, şi chiar îl fac, dar aflu după aceea că şi cel din faţa mea cică-l făcuse, da’ n-am văzut…şi nici persoana respectivă pe-al meu; de aceea vedem doar când ne călcăm în picioare. 😉
SimonaR
octombrie 14, 2012 at 6:10 am
E frumos sa stii sa asculti fara sa etichetezi omul din fata ta. Cred ca numai atunci il si poti ajuta cu adevarat.
Carmen Pricop
octombrie 14, 2012 at 1:10 pm
Zic şi eu ca almanahe, facem paşi cu toţii, mă gândesc că uneori nu-i facem în direcţia bună de nu ne găsim mereu unii cu alţii. Iar de judecat, nici eu nu judec… dar câteodată trebuie să mă trag puţin de mânecă pentru aducere aminte, ca să nu mă aplec după piatră. 🙂
Vali
octombrie 18, 2012 at 10:55 pm
Dai si primesti, oferi si iti este oferit, insa atunci vine vorba de solutionarea problemelor cum procedezi.
Daca nu este cu suparare, ce metoda folosesti pentru a te relaxa(explus buline si chesti genul).
Astept un raspuns, mersi frumos !
Scorpio
octombrie 19, 2012 at 8:55 am
Cad in nesimtire…asa ma relaxez eu…sau ma mai relaxez intr-un mod, dar te las sa il intuiesti. :))